Actiune in regres. Sentința nr. 7059/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7059/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 7059/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 7059/2015
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier A. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. A. T. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. și pe pârât E. R. asigurare REASIGURARE S.A., intervenient A. M., având ca obiect actiune in regres.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.04.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 17.04.2015, când a hotărât următoarele,
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 23.10.2014 sub nr. dosar_, reclamanta S.C. A.-Ț. Asigurări S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. și pe intervenientul forțat A. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3.097,61 lei, din care 3.085,27 lei cu titlu de despăgubire și 12,34 lei penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data introducerii acțiunii. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în esență, la data de 27.06.2014 A. M., conducând auto cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație.
A susținut că în urma accidentului a fost avariat autovehiculul marca Isuzu, cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița nr._.
A precizat că dosarul de daună a fost înregistrat la societatea reclamantă sub nr. CK114073/4004, în baza căruia a plătit indemnizația în cuantum de 3.085,27 lei.
A arătat că deținătorul autovehiculului al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiat la pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule, și anume polița nr._. Prin urmare, în temeiul art.49 din Legea nr.136/1995, pârâta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.
A susținut că după plata indemnizației asiguratului reclamantei, aceasta s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă, suma de 3.085,27 lei.
A învederat că pârâta avea obligația să achite în termen de 15 zile suma plătită de către S.C. ALIANZ-Ț. ASIGURĂRI S.A., cu titlu de indemnizație, motiv pentru care datorează și 0,1% penalități pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței, respectiv de la data de 18.09.2014 până la data plății efective.
A arătat că pârâta în mod nejustificat a refuzat plata sumei mai sus menționate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.2210 C.civil, art.49 și art.54 din Legea nr.136/1995, art.64 alin.2 din Ordinul C.S.A nr.14/2011.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar, în copie, înscrisuri (f.6-22).
Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru de 221,83 lei.
În data de 05.03.2015, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a învederat că debitul principal a fost achitat.
În data de 03.04.2015, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că în data de 23.12.2014 pârâta a achitat debitul principal.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 28.06.2014, în jurul orelor 13.30, în localitatea Mogoșoaia, jud. Ilfov, intervenientul forțat A. M., în timp ce conducea autoturismul având nr. de înmatriculare_, asigurat la S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., pe fondul neatenției, a lovit autoturismul marca Isuzu, cu nr. de înmatriculare_, asigurat facultativ la S.C. A.-Ț. Asigurări S.A, motiv pentru care intervenientul forțat a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.06.2014 (f.8, 14, 17).
Având în vedere faptul că pârâta a achitat debitul principal datorat, instanța reține că pârâta a recunoscut atât vinovăția intervenientului forțat, cât și dreptul de reclamantei de a formula prezenta acțiune în regres.
În drept, instanța retine ca, în materia asigurării de răspundere civila, Codul civil stabilește existenta unor raporturi juridice între asigurator și terța persoana păgubită, născute prin subrogare, raporturi juridice ce izvorăsc ex delictu.
Astfel, art. 2210 din noul C.civil reglementează subrogarea asiguratorului în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. In plus, art. 57 din Legea nr.136/1995 prevede ca drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Față de cele expuse mai sus, instanța, reține că, în speță, reclamanta, achitând în baza poliței auto – CASCO nr._ în interesul persoanei păgubite contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit extrasului de cont atașate acțiunii, a preluat acțiunea de care acesta beneficia, în baza art. 2210 din noul C.civil.
Pe fondul cauzei instanța urmează să analizeze dacă în ce îi privește pe intervenientul forțat, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform dispozițiilor art.1357 din C.civ.
Cu privire la fapta ilicita instanța constată că aceasta exista și constă în faptul că în data de 28.06.2014, în jurul orelor 13.30, în localitatea Mogoșoaia, jud. Ilfov, intervenientul forțat A. M., în timp ce conducea autoturismul având nr. de înmatriculare_, asigurat la S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., pe fondul neatenției, a lovit autoturismul marca Isuzu, cu nr. de înmatriculare_, nesocotind astfel obligațiile prevăzute de din O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Cu privire la vinovăția intervenientului forțat, instanța reține fapta a fost comisă din culpă, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în special procesul-verbal de contravenție . nr._/28.06.2014.
Referitor la prejudiciul cauzat, instanța retine ca acesta este, de asemenea, dovedit din probele aflate la dosarul cauzei, acesta îndeplinind si condițiile cerute de lege pentru a se putea obține repararea lui, și anume de a avea un caracter cert, constând în avariile aduse autoturismului cu nr._ .
În ceea ce privește cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, acea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, instanța constată că și aceasta este îndeplinită, întrucât reclamanta a produs probe în sensul că avariile suferite de autoturismul, cu nr. de înmatriculare_ s-au produs urmare a încălcării de către intervenientul forțat a prevederilor O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Față de cele mai sus menționate, se reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a intervenientului forțat.
Potrivit art.49 prima teză din Legea nr.136/1995, “asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”.
Având în vedere prevederile art.49 din Legea nr.136/1995, reiese că la data de 18.09.2014 reclamanta S.C A. T. S.A. era îndreptățită să solicite pârâtei S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. plata sumelor achitate de societatea reclamantă în contul asiguratului său.
Totuși, văzând faptul că în data de 23.12.2014 pârâta a achitat debitul principal, instanța constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, având în vedere faptul că, pe de-o parte, în data de 18.09.2014 societatea pârâta a primit fără obiecțiuni cererea de despăgubire formulată de societatea reclamantă, iar, pe de altă parte, că debitul principal a fost achitat în data de 23.12.2014, instanța apreciază că societatea reclamantă este îndreptățită să primească penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 19.10.2014 și până la data achitării debitului principal, respectiv 23.12.2014, în condițiile art.64 alin.2 raportat la art.64 alin.4 din Ordinul C.S.A. nr.14/2011.
În lumina acestor considerente, instanța urmează să admită cererea precizată având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta S.C. A.-Ț. ASIGURĂRI S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. și intervenientul forțat, să oblige pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere de 0,1% aferente sumei de 3.085,27 lei, calculate de la data de 19.10.2014 până la data de 23.12.2014.
În temeiul art.453 C.pr.civilă, văzând că pârâta a căzut în pretenții, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 792,93 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care taxă judiciară de timbru în valoare de 221,83 lei.
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea având ca obiect acțiune în regres privind pe reclamant S.C. A. T. ASIGURARI S.A. cu sediul în București, sector 1, ., 80-84, etaj parter și cu sediul ales la S.C.A. C. & C., în București, sector 1, ., 80-84, etaj parter și pe pârât E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, jud. Ilfov, . City Bussines Park, nr. 10, . 4, intervenient A. M. cu domiciliul în or. R., ..
Obliga parata sa achite reclamantei penalitati de 0,1% pe zi de intarziere aferente sumei de 3.085,27 lei, calculate de la data de 19.10.2014 la data de 23.12.2014.
Respinge capatul principal al cererii de chemare in judecata, ca ramas fara obiect.
Obliga parata sa achite reclamantei suma de 792,93 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 17.04.2015.
P. GREFIER
Red.C.A./tehn. C.A/H.A.
5 ex./19 Mai 2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6988/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|