Acţiune în constatare. Sentința nr. 6696/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6696/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 6696/2015
Document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6696
Ședința publică de la 14 Aprilie 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE R. B. E.
GREFIER Ș. E.-I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant F. G. G. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 25.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 01.04.2015, data de 08.04.2015 și data de 14.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 16.06.2014 sub nr._, reclamantul F. G. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . S.A ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că art. 5.1 ( dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii) și art. 5.4 din contractul de credit nr._22297/11.12.2007, au caracter abuziv, având în vedere referirile la marja fixă variabilă stabilită conform deciziei unilaterale a băncii și să dispună anularea acestora, să fie obligată pârâta la plata sumei de 8145,95 CHF reprezentând dobândă nedatorată și plătită de reclamant de la data de 17.06.2009 până la data de 17.04.2014, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație, să fie obligată pârâta la plata sumelor de bani achitate efectiv de către reclamant, respectiv percepute și reținute de pârâtă suplimentar după data de 17.04.2014, ca urmare a aplicării marjei băncii majorate unilateral cu 2,00 puncte procentuale pe an, sume calculate de la data plății până la data la care marja va reveni la valoarea agreată prin contract (4,3 %), sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele de inflație, să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale calculată de la data plății tuturor sumelor lunare nedatorate și până la data returnării efective a acestora, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în calitate de împrumutat a încheiat cu pârâta, în calitate de bancă creditoare contractul de credit nr._/11.12.2007 pentru suma de 85.000 CHF. Reclamantul a susținut că, în art. 5. 1 și art. 5.4 din contract, modificarea marjei fixe din cuprinsul dobânzii poate avea loc numai prin decizia unilaterală a băncii, fără a fi prevăzută vreo motivare sau un element obiectiv. S-a menționat că, la data semnării contractului, dobânda s-a stabilit a fi variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja băncii. Reclamantul a precizat că, prin adresa nr._/17.04.2009, Banca i-a comunicat majorarea marjei fixe a dobânzii cu un procent de 2 % motivat de contextul internațional marcat de turbulențe, ce implică costuri mari de finanțare, iar prin adresa nr. 0206/30.10.2013 a sesizat băncii majorarea unilaterală a marjei băncii, dar aceasta nu a răspuns solicitării. Reclamantul a învederat că clauzele contractuale conform cărora marja fixă poate fi modificată în mod unilateral, variind în funcție de politica băncii constituie o clauză abuzivă în sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. S-a menționat referitor la caracterul abuziv al clauzei că împrumutatului nu i se cere consimțământul la majorarea marjei dobânzii, acesta fiind obligat a accepta automat noua dobândă și astfel se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Reclamantul a învederat că în momentul încheierii contractului a acționat pe o poziție inegală în raport cu banca, contractul fiind unul de adeziune, iar clauzele prestabilite de bancă, fără a da posibilitatea acestora de a le modifica sau înlătura, contractul fiind unul impus. Reclamantul a arătat că prevederile art. 5.1 și art. 5. 4 din contractul de credit conferă băncii dreptul de a modifica dobânda în mod unnilateral, fără un motiv întemeiat și specificat clar în contract, fără a circumstanția anumite elemente sau criterii obiective în funcție de care să se facă modificarea, aspecte ce fac ca decizia băncii să fie discreaționară și imposibil de controlat de către reclamat, iar clauzele privind marja băncii variabilă să fie abuzivă în raport de pct. 1 lit. A din Anexa la Legea nr. 193/2000 conform cărora sunt considerate clauze abuzive acele revederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. S-a menționat că orice modificare a conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri –marja fiind un element de cost care influențează în mod direct dobânda –trebuie să respecte disp. art. 9 ind. 3 lit. G din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorului ori în cazul de față modificarea intervenită după voința creditorului este ilegală în sensul că marja nu poate fi variabilă, ci fixă. Reclamantul a precizat că în speță marja variabilă a băncii nu este o informație transparentă, accesibilă aprecierii și deciziei împrumutatului, singurul element agreat de părți în contract, element având caracter public, obiectiv ce poate varia indiferent de voința părților, în raport de care dobânda aferentă creditului se poate modifica este indicele LIBOR CHF la 3 luni, iar nu marja băncii, de vreme ce aceasta poate fi modificată unilateral și arbitrar de către bancă, încălcându-se prevederile Legii nr. 193/2000. Reclamantul a invocat art. 3 alin. 1 și 2 din Directiva Consiliului Europei nr. 93/13/CEE/05.04.1993, aplicabil cu prioritate față de legislația internă, art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000. Reclamantul a susținut că a urmat procedura de informare privind medierea, dar Banca a refuzat participarea la procedura medierii conform procesului verbal din data de 16.06.2014 eliberat de Biroul de Mediator M. M. P..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. C.p.c., OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorului, Legea nr. 193/2000, OG nr. 9/2000, OG nr. 13/2011.
În susținerea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.c., reclamantul a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Prin întâmpinarea depusă la data de 30.07.2014, pârâta . SA a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuelilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat, în esență că în speță clauzele contractuale nu au un caracter abuziv, au fost negociate de către părți, reclamantul a avut posibilitatea de a opta între mai multe tipuri de credit de pe piața financiar –bancară, clauzele contractuale reclamate nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar Banca a acționat cu bună credință. Pârâta a susținut că dobânda bancară reprezintă elementul principal din componența prețului contractului de credit, clauzele contractuale cuprinse în art. 1.2, art. 5.1 și art. 5.4 din contractul de credit exprimate într-un mod clar și într-un limbaj ușor inteligibil se referă la prețul datorat de către împrumutat pentru împrumutul contractat de la bancă. Pârâta a invocat principiile priorității și aplicării imediate și directe a dreptului comunitar, a precizat că anularea clauzelor reclamate nu ar putea produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor, anularea de către instanță a clauzelor reclamate ar conduce la nerespectarea dreptului băncii la proprietate privată și la libertate economică, iar prin actul adițional din data de 19.09.2010, Banca a implementat dispozițiile OUG nr. 50/2010 și s-a conformat dispozițiilor OUG nr 50/2010, instituind ca fiind fixă marja băncii începând cu data de 19.09.2010. S-a menționat că prevederile art. 5.4 nu reprezintă decât o transpunere a logicii dispozițiilor alin. 1 lit. A din Anexa la Legea nr. 193/2000 și nu au caracter abuziv. Pârâta a mai arătat că în ipoteza în care instanța ar admite capetele 2 și 3 de cerere, aceasta ar putea să acorde dobânda legală doar de la momentul pronunțării hotărârii iar în extremis, ar putea să acorde dobânda legală cel mult de la data formulării cererii introductive.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 C.p.c., art. 453 C.p.c., art. 4 din Legea nr. 193/2000, alin. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE, art. 2 pct.24 din OG nr. 21/1992, art. 117 alin. 2 din OUG nr. 99/2006, OUG nr. 50/2010, art. 969 C. Civ., art. 1082, art. 1088 C. Civ. 1864.
În susținerea întâmpinării, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului, proba cu martori.
La data de 18.08.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (f. 151) prin care a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtei, ca fiind vădit netemeinice și nelegale și admiterea cererii reclamantului, astfel cum a fost formulată.
În cauză, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamantului. La termenul de judecată din data de 28.01.2015, instanța a luat act de renunțarea pârâtei la administrarea probei cu interogatortiul reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 11.12.2007, între reclamant, în calitate de împrumutat și pârâtă, în calitatate de Bancă, s-a încheiat contractul de credit nr._22297/11.12.2007, prin care pârâta P. B. Romania SA a acordat reclamantului un credit în valoare de 85.000 CHF pentru o perioadă de 30 ani.
Prin art. 5.1 din contract s-a prevăzut că dobânda la creditul acordat este stabilită ca un procent anual și este a data încheierii contractului, cea menționată la art. 1.2.În cazul tipului de dobândă variabilă, aceasta se revizuiește la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii, prima modificare având loc la 6 luni de la data tragerii. Dobânda este stabilită în funcție de indicele de refeerină la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menționată la art. 1.2. Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referință variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) față de valoarea inițială a acestora, la cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobândă se aplică asupra soldului existent al creditului la data modificării acesteia.
Potrivit art. 5.4 din contract, ...în cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicată împrumutatului prin scrisoare împreună cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat.
Prin notificarea nr._, pârâta a comunicat reclamantului că este nevoită să majoreze cu două puncte procentuale marja aplicată creditului, în conformitate cu art. 5. 1 din contractul nr._22297/11.12.2007.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților conform art. 1 alin. 3 din același act normativ stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art.4 din lege „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Potrivit art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992 clauza abuzivă este o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile ș obligațiile părților.
Așadar, o clauză contractuală este abuzivă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. clauza contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; 2. clauza, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3. clauza să încalce exigențele bunei credințe.
Referitor la prima condiție, instanța reține că reclamantul se circumscrie noțiunii de consumator în accepțiunea art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000, respectiv „prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”, deoarece reclamantul este persoană fizică și a încheiat contractul de credit pentru satisfacerea unor nevoi personale.
Alineatul 2 al art. 4 din legea nr. 193/2000 definește noțiunea de clauză care nu a fost direct negociată, în sensul ca aceasta este inserată în contract, fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua cerință esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
Cea de-a treia condiție se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, aceasta cerință vizează comportamentul neloaial al co-contractantului.
Totodată, de esența raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor și obligațiilor, respectiv faptul că o parte se obligă să dea, să facă sau să se abțină de la ceva știind că și cealaltă parte va efectua o contraprestație. Dacă unei părți îi incumbă numai obligații fără a beneficia în schimb și de drepturi, se rupe echilibrul care trebuie să domine raporturile juridice, iar părțile nu se mai află pe poziții de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este inechitabil, mai ales în situația în care unul din contractanți este persoană juridică, iar cealaltă persoană fizică.
În ipoteza în care o clauză apare inechitabilă si imorală, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauză.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurarile care au determinat încheierea contractului, precum si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele si serviciile oferite în schimb.
Referitor la clauzele cuprinse în art. 5 pct. 5.1 și 5.4 din contractul de credit nr._22297/11.12.2007, instanța apreciază că sunt îndeplinite toate cele trei condiții pentru a constata caracterul abuziv al acestor clauze în partea privind caracterul variabil al marjei conform deciziei băncii.
Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE) instituie o prezumție relativă a lipsei de negociere a clauzelor standard preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada contrară, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.
Art. 3 din Normele din 16.02.2007, aprobate prin Ordinul ANPC nr. 92/2007 definește contractul preformulat ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
În cauză este vorba despre un contract de credit ale cărui clauze sunt standard preformulate.
În aceste condiții, în favoarea reclamantului operază prezumția relativă de lipsă a negocierii prevăzută de art. 4.3 din Legea nr. 193/2000, prezumție ce poate fi înlăturată de pârâtă prin proba contrară.
Însă, pârâta nu a dovedit faptul că reclamantul a avut posibilitatea să influențeze conținutul clauzelor contractului și nu doar să le accepte, așa cum au fost formulate de bancă.
Împrejurarea că ar fi existat posibilitatea pentru consumator să ceară informații sau să se informeze singur ori să facă o contraofertă nu echivalează cu o negociere directă atât timp cât nu s-a făcut dovada că această contraofertă ar fi putut conduce efectiv la modificarea clauzelor în discuție. Totodată, faptul că un consumator a ales dintre mai multe tipuri de credite pe cel care corespundea cel mai bine nevoilor sale nu reprezintă o dovadă a negocierii în concret a clauzelor în discuție. Nici împrejurarea că reclamantul a semnat contractul de credit nu poate conduce la concluzia, fără alte probe, că s-a realizat o negociere a clauzelor în discuție.
Prin urmare, în baza art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 193/2000, în favoarea consumatorului operează prezumția relativă a lipsei de neociere a clauzelor contractuale, prezumție care nu a fost răsturnată de pârâtă prin dovada contrară în sensul că reclamantul ar fi avut posibilitatea în concret să modifice clauzele în discuție și nu doar să le accepte, așa cum au fost formulate de către Bancă sau să refuze să încheie contractul în forma propusă de pârâtă.
Instanța constată că este îndeplinită și cea de-a doua condiție pentru a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5 pct. 5.1 și 5.4 din contract în partea privind caracterul variabil al marjei conform deciziei băncii, respectiv s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.
Potrivit pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 ” sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractual”.
Instanța apreciază că art. 5 pct. 5.1 și 5.4 în partea analizată din contractul de credit creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului întrucât prevede posibilitatea modificării dobânzii în funcție de decizia băncii, fără a se explica în concret care sunt motivele întemeiate care să justifice acest comportament pentru Bancă.
Noțiunea conform deciziei băncii nu este definită în contract, lasă loc de interpretare și astfel poate fi folosită de bancă în favoarea sa. Mai mult, consumatorul nu are dreptul de a negocia modificarea ratei dobânzii și nici măcar posibilitatea de a prevedea natura motivelor întemeiate în funcție de care s-ar putea modifica dobânda sau procentul cu care ar putea crește.
Împrejurarea că unele dispoziții legale în vigoare permit instituțiilor de credit să perceapă dobânzi/comision variabile nu înseamnă că prevederile contractuale care stabilesc aceste dobânzi sunt excluse de la analizarea caracterului abuziv în baza art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.
În condițiile în care un consumator este obligat să suporte o rată a dobânzii modificată conform deciziei băncii care nu poate fi anticipată este evident că echilibrul contractual nu există, iar clauzele în discuție din contractul de credit referitoare la acest aspect creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.
Marja fiind un element de cost care influențează în mod direct dobânda trebuie să respecte dispozițiile din domeniul protecției consumatorului, inclusiv OG nr. 21/1992 astfel că orice modificare după voința creditorului se apreciază că nu respectă cerințele legii în sensul că marja nu poate fi variabilă, ci fixă, dobânda variind după o formulă transparentă.
OG nr. 21 /1992 privind protecția consumatorilor stipulează clar și fără echivoc faptul că la încheierea convenției de credit, împrumutatul, în calitate de consumator are dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale ori acest drept nu a fost respectat de către bancă încă din momentul încheierii convenției întrucât în cuprinsul contractului nu se explică cu exactitate motivele în funcție de care banca poate lua decizia majorării ratei dobânzii, sintagma conform deciziei băncii neîncadrându-se în motivul întemeiat prevăzut de Legea nr. 193/2000 pentru care o instituție financiar bancară poate modifica în mod unilateral dobânda.
În ceea ce privește condiția relei credințe, instanța reține că aceasta nu se reduce doar la folosirea unor practici comerciale înșelătoare.
În considerentul 16 din preambulul Directivei 93/13/CEE se prevede că ” "întrucât, la aprecierea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama”.
În speță, nu se poate reține că banca a acționat echitabil și că a luat în considerare interesele legitime ale consumatorului atât timp cât poate modifica dobânda conform deciziei sale, măsură care nu este definită și explicată, iar consumatorul nu are niciun drept în legătură cu modificarea ratei dobânzii.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a constata caracterul abuziv a art. 5.1 și art. 5.4 din contractul de credit nr._22297/11.12.2007 în partea privind caracterul variabil al marjei conform deciziei băncii, urmând a fi aplicată marja fixă contractuală de 4,3 puncte procentuale pe an.
În ce privește sancțiunea ce intervine în cauză, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, instanța va constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a art. 5.1 și art. 5.4 din contractul de credit nr._22297/11.12.2007 în partea privind caracterul variabil al marjei conform deciziei băncii, urmând a fi aplicată marja fixă contractuală de 4,3 puncte procentuale pe an.
Totodată, ca efect al nulității absolute, instanța apreciază întemeiată cererea reclamantului privind restituirea prestațiilor efectuate de acesta în temeiul clauzelor care au fost anulate potrivit principiului restitutio in integrum.
Astfel, în cauză sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate (sumele achitate de reclamant suplimentar ca urmare a majorării dobânzii de către bancă) și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată, respectiv dispoziția contractuală anulată apare ca și când nu ar fi existat. De asemenea, instanța reține că accipiensul de rea credință este ținut și la plata dobânzii legale ca urmare a faptului că a cunoscut interdicția de a insera clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, încălcând dispozițiile imperative din domeniul protecției consumatorului.
În stabilirea cuantumului sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului, instanța va avea în vedere tabelul depus de reclamant odată cu cererea de chemare în judecată (fila 99,102), în cuprinsul căruia au fost adunate toate sumele percepute suplimentar ratei de dobândă de 4,3 % pe an, calculându-se, pentru perioada 17.06.2009 și până la 17.04.2014 o valoare totală de 8145,95 CHF, acest mod de calcul nefiind contestat de către pârâtă. Instanța observă că în tabelul de calcul depus de pârâtă nu este inclusă luna aprilie 2014.
În ceea ce privește dobânda, instanța reține că, potrivit art.2 și art.3 din O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”, aceasta fiind stabilită, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, iar conform art.2 și art.3 alin.(2) din O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ”în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia, rata dobânzii legale remuneratorii fiind stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
În ceea ce privește actualizarea în funcție de indicele de inflație, instanța apreciază că, atât timp suma de bani solicitată este exprimată în CHF care nu reprezintă moneda națională, iar CHF nu suportă o devalorizare, urmând a se acorda echivalentul în lei, actualizarea cu indicele de inflație nu se justifică.
În consecință, în temeiul art.1092 din C.civ., se va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 8145,95 CHF reprezentând dobândă încasată aferentă perioadei 17.06.2009 și până la 17.04.2014, echivalent în lei la data plății, diferența dintre dobânda încasată după data de 17.04.2014 și dobânda calculată ca urmare a aplicării marjei băncii de 4,3 puncte procentuale pe an, echivalent în lei la data plății, precum și dobândă legală aferentă fiecărei sume percepute, astfel cum acestea au fost stabilite mai sus, de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective.
În temeiul art. 453 alin. 1 C. proc. civ., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții să plătească reclamantului suma de 3080 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și cheltuieli de premediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea precizată privind pe reclamant F. G. G., cu domiciliu ales la CABINET DE AVOCAT D. G. în sector 3, București, ., CLADIREA SOCUM, . în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul ales la CABINET DE AVOCAT L. OLEG în sector 1, București, .. 21, ., ..
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a art. 5.1 și art. 5.4 din contractul de credit nr._22297/11.12.2007 în partea privind caracterul variabil al marjei conform deciziei băncii, urmând a fi aplicată marja fixă contractuală de 4,3 puncte procentuale pe an.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 8145,95 CHF reprezentând dobândă încasată aferentă perioadei 17.06.2009 și până la 17.04.2014, echivalent în lei la data plății.
Obligă pârâta să plătească reclamantului diferența dintre dobânda încasată după data de 17.04.2014 și dobânda calculată ca urmare a aplicării marjei băncii de 4,3 puncte procentuale pe an, echivalent în lei la data plății.
Obligă pârâta să plătească reclamantului dobândă legală aferentă fiecărei sume percepute, astfel cum acestea au fost stabilite mai sus, de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3080 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
Pentru judecător aflat în CO
semnează Președintele Instanței
Red. R.B.E. /Tehn. R.B.E/ Ș.E.I. /4ex/10.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6660/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6760/2015. Judecătoria... → |
|---|
