Actiune in regres. Sentința nr. 5408/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5408/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 5408/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5408
Ședința publică din data de 23 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A.-Ț. ASIGURĂRI S.A., pe pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A. și pe intervenientul forțat N. A. A., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin avocat, lipsind pârâta și intervenientul forțat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că pârâta a depus o precizare și acte, care au fost comunicate.
Apărătoarea reclamantei apreciază că instanța este competentă de a soluționa prezenta cauză.
Procedând potrivit art. 131 alin. (1) C.proc.civ. la verificarea competenței, instanța apreciază că, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j), art. 98, art. 107 și art. 130 alin. (3) C.proc.civ., este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Apărătoarea reclamantei depune dovada achitării onorariului de avocat și concluzii scrise, arătând că debitul principal a fost achitat. Solicită admiterea probei cu acte – depuse la dosar.
Deliberând asupra probei solicitate de reclamantă și de pârâtă și constatând că este legală, utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 și cu art. 254 alin. (2) pct. 4) C.proc.civ., instanța încuviințează acestora proba cu înscrisuri și constată proba cu fiind administrată.
Apărătoarea reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.
Apărătoarea reclamantei solicită admiterea cererii, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu de avocat).
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014, sub numărul de mai sus, reclamanta S.C. A.-Ț. Asigurări S.A. a solicitat obligarea pârâtei E. R. Asigurare Reasigurare S.A. la plata sumei de 2.975,66 lei, reprezentând indemnizația de asigurare plătită pentru autovehiculul_, a sumei de 56,54 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,1% calculate de la data de 30.11.2014și până la data de 19.12.2014, a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate în continuare până la data plății efective a debitului și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că în data de 12.06.2014, numitul N. A. A., conducând autovehiculul cu nr._, a produs din culpa sa un accident de circulație, astfel cum rezultă din formularul de constatare amiabilă de accident. În urma accidentului de circulație, a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ asigurat la societatea reclamantă, cu polița nr. CPJ_. Întrucât deținătorul autovehiculului al cărui conducător este vinovat de producerea accidentului avea încheiată la societatea pârâtă asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule, reclamanta a apreciat că este îndreptățită, în temeiul art. 2210 C.civ. și Ordinului CSA nr. 14/2011, să obțină de la aceasta suma de 2.975,66 lei, achitată asiguratului său, precum și penalitățile de întârziere.
În drept, au fost invocate art. 2210 C.civ., art. 49 și art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 64 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 194 C.proc.civ.
Reclamanta a alăturat cererii sale înscrisuri, în copii (filele 6-54).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 233,30 lei.
La data de 04.03.2015, pârâta E. R. Asigurare Reasigurare S.A. a depus la dosar o precizare, prin care a arătat că a achitat suma de 2.975,66 lei la data de 05.01.2015 și a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
Pârâta a alăturat precizării înscrisuri (filele 69-76).
Reclamanta a depus concluzii scrise la data de 23.03.2015, prin care a arătat că pârâta a achitat la data de 06.01.2015 debitul principal, astfel încât primul capăt de cerere a rămas fără obiect.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că, în data de 12.06.2014, conducând autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, intervenientul forțat N. A. A. a produs din culpa sa un accident, în urma căruia autovehiculul înmatriculat sub nr._ a suferit avarii.
Din formularul de constatare amiabilă de accident (fila 10) coroborat cu declarația conducătorului auto Cralov A. E. (filele 12-14), rezultă cu certitudine culpa conducătorului auto aflat la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, legătura de cauzalitate dintre fapta sa ilicită constând în nerespectarea culpabilă a regulilor de circulație și prejudiciul suferit de asiguratul reclamantei, elemente care nu au fost contestate în cauză de pârâtă, ci recunoscute de aceasta prin plata efectuată în cursul soluționării litigiului.
În consecință, sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale ale intervenientului, potrivit art. 1349 și art. 1357 C.civ., în vigoare la data producerii accidentului, aspect necontestat de către pârâtă.
Astfel cum rezultă din cuprinsul poliței nr. CPJ_ (fila 16), în vigoare la data producerii accidentului,_ era asigurat pentru avarii la societatea reclamantă. Motiv pentru care, în urma cererii de despăgubire și pe baza facturii fiscale prezentate (filele 28-32), reclamanta a achitat indemnizația de asigurare de 2.975,66 lei (filele 33-41).
Pe de altă parte, autoturismul condus de persoana responsabilă de producerea evenimentului rutier era asigurat la data de 12.06.2014 la societatea pârâtă, astfel cum rezultă din polița de asigurare RCA nr._ (fila 20), împrejurare necontestată în cauză de către pârâtă prin întâmpinare.
Instanța reține că, prin plata contravalorii pagubei către asigurat, reclamanta s-a subrogat, în temeiul art. 2210 C.civ. în vigoare la data nașterii dreptului material la acțiune, în drepturile acestuia din urmă pentru recuperarea sumei achitate de la asigurătorul pentru răspunderea civilă delictuală al persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, societatea pârâtă.
Prin urmare, instanța constată existența unei creanțe a reclamantei față de pârâtă în cuantum de 2.975,66 lei, creanță care însă a fost stinsă prin plata voluntară efectuată de către pârâtă la data de 06.01.2015, recunoscută de către reclamantă. Această împrejurare va conduce la respingerea ca rămas fără obiect a primului capăt de cerere.
Instanța reține că în temeiul art. 64 din Normele CSA 2011 „(2) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documente justificative [...]; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului Casco în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata. (3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă. (4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere.”
Având în vedere că plata despăgubirii a fost efectuată de către pârâtă cu depășirea termenului legal anterior arătat- calculat prin raportare la data avizării (fila 6), instanța apreciază că reclamanta este îndreptățită să primească de la pârâta penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate asupra debitului principal de 2.975,66 lei de la data de 30.11.2014 și până la data de 06.01.2015. Cuantumul penalităților calculat până la data de 19.12.2014 este de 56,54 lei.
Prin urmare, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei penalitățile de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal de 2.975,66 lei, calculate de la data de 30.11.2014și până la data de 06.01.2015.
De asemenea, dat fiind că pârâta a căzut în pretenții, culpa sa procesuală fiind dovedită, instanța, în temeiul art. 451-453 C.proc.civ. și art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ., va constata dreptul reclamantei de a-i fi achitate cheltuielile de judecată de 791,30 lei, constând în taxă judiciară de timbru 233,30 lei și onorariu de avocat de 558 lei (pe care instanța îl apreciază proporționat raportat la valoarea și complexitatea pricinii și volumul de muncă depus de apărătorul societății reclamante).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A.-Ț. ASIGURĂRI S.A., cu sediul procesual ales la S.C.A. „C. & C.”, din București, ..80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, ..10, Clădirea O23, . Business Park, jud. Ilfov și cu intervenientul forțat N. A. A., domiciliat în Timișoara, ., ., ., jud. T..
Respinge primul capăt de cerere privind debitul principal, ca rămas fără obiect.
Obligă pârâta să plătească reclamantei:
- suma de 56,54 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data de 30.11.2014 și până la data de 19.12.2014 și
- penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal de 2.975,66 lei în continuare până la data de 06.01.2015.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 791,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată- taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. A. I. M.
Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 05 mai 2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 5403/2015. Judecătoria... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 5434/2015. Judecătoria... → |
---|