Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 16761/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - P. P.
GREFIER - N. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. TIRIAC ASIGURĂRI S.A., pe pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. și pe intervenientul S. V., având ca obiect actiune in regres
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta, prin avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamanta, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri, depunând la dosar concluzii scrise, prin care precizează cuantumul pretențiilor.
Instanța ia act de precizarea reclamantei, în sensul că se solicită penalități de întârziere și cheltuieli de judecată, iar, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 C. p. c., încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și ia act că pârâta și intervenientul nu au fosrmulat întâmpinare și nu au propus probe în apărare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. și pe intervenientul S. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 1.891,94 lei, despăgubiri și 34,05 lei, penalități de întârziere, calculate pentru perioada 16.05._15, precum și a penalităților de 0,1% pe zi, calculate în continuare, până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 19.12.2014, intervenientul, conducând autoturismul înmatriculat sub nr._, a produs, din culpa sa, un accident de circulație, avariind autovehiculul cu nr._, asigurat CASCO la reclamantă, prin polița nr._. D. urmare, reclamanta a achitat persoanei păgubite suma de 1.891,94 lei, pe care are dreptul să o recupereze de la pârâtă, întrucât culpa intervenientului a fost stabilită prin Constatarea amiabilă de accident, iar acesta avea încheiată poliță RCA la societatea pârâtă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, art. 2210 din Codul civil și Ordinul CSA nr. 14/2011.
Pârâta și intervenientul nu au formulat întâmpinare.
La termenul din data de 24.09.2015, reclamanta și-a precizat acțiunea, prin concluziile scrise depuse la dosar, arătând că înțelege să solicite obligarea pârâtei la plata penalităților calculate de la data scadenței și până la data achitării debitului principal, precum și a cheltuielilor de judecată.
În dovedirea cererii, instanța a încuviințat pentru reclamantă administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În data de 19.12.2014, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a fost avariat de către autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de către intervenient.
La data accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă, potrivit poliței nr._/28.03.2014 (f. 14-15), care, după ce a întocmit dosarul de daună, a achitat persoanei păgubite suma de 1.891,94 lei.
Vinovat de producerea accidentului a fost, conform Constatării amiabile de accident (f. 8), intervenientul S. V., al cărui autoturism era asigurat RCA, la data producerii accidentului, la pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., prin polița RCA nr._/27.03.2014 (f. 17).
Ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, la data de 28.07.2015, conform precizării reclamantei de la termenul din data de 24.09.2015, pârâta a achitat reclamantei suma de 1.891,94 lei.
Față de aceste împrejurări, instanța urmează a admite cererea, precizată, a reclamantei, astfel:
Referitor la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere aferente sumei de 1.891,94 lei, calculate pentru perioada 16.05._15, instanța urmează a-l admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, dacă, în termen de 15 zile de la data primirii dosarului de daună de la societatea de asigurare care a efectuat plata, subrogându-se în drepturile persoanei păgubite, asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului nu are obiecțiuni și nu achită suma reprezentând reparații, urmează a suporta penalități de 0,1% pe zi de întârziere, potrivit alin. 4 al acestui text.
Pentru aceleași motive, instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă și a sumei de 498,05 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (139,82 lei) și onorariu avocațial (358,23 lei), achitat prin OP nr. 2/08.07.2015 (f. 64-65).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, precizată, privind pe reclamanta S.C. A. TIRIAC ASIGURĂRI S.A., cu sediul ales la SCA „C. & C.”, din București, .. 80-84, parter, sector 1, înregistrată la ORC sub nr. J40/_/1994, CUI_, pe pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 5-7, parter-demisol, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_ și pe intervenientul S. V., domiciliat în sector 2, București, .. 3, ., CNP_.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de 1.891,94 lei, calculate pentru perioada 16.05._15.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 498,05 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. PP
Tehnored. PP/NS
5 ex./03.11.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|