Actiune in regres. Sentința nr. 3780/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3780/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 3780/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila Nr. 3780/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. D.
Grefier M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C., pe pârât E. R. asigurare REASIGURARE S.A., intervenient L. V., având ca obiect actiune in regres
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre cand, având nevoie de timp pentru a delibera, instanta a amânat pronunțarea pentru data de 26.02.2015 cand a hotarat urmatoarele
INSTANȚA
I. ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PROCEDURA:
A. Cererea de chemare în judecată
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 14.11.2014, sub număr de dosar_ ,reclamanta S.C.A.-Ț. ASIGURĂRI S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C.E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat a persoanei vinovate de producerea accidentului L. V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4045,51 lei și a cheltuielilor de judecată.
2. În fapt, reclamanta a arătat că la data de 01.07.2014 L. V., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, autoturism ce avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA la pârâtă cu poliță valabilă la data accidentului, a avariat din culpa sa autoturismul marca Ford cu nr.de înmatriculare_, autoturismul fiind la data producerii evenimentului rutier asigurat facultativ contra avariilor CASCO la societatea reclamantă conform poliției nr._, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabila de accident.
Accidentul a fost incadrat la cazul 4.2 din Anexa 1 la Protocol, potrivit Notei de Constatare din data de 02.07.2014.
În baza asigurării facultative societatea reclamantă a plătit o indemnizație de asigurare –despăgubire – în sumă de 4029,39 lei conform extrasului de cont anexat (dosar de daună CK111227/4408).
În temeiul art.2210 C.civ. și a Ordinului CSA 14/2011, reclamanta are dreptul de a se subroga în drepturile asiguratului său și de a recupera suma achitata, astfel încat, potrivit dispozitiilor art. 49 din legea nr 136/1995, la data de 09.10.2014 societatea reclamantă s-a adresat pârâtei pentru a plăti prejudiciul produs prin intermediul autovehiculului asigurat RCA, dar aceasta nu a plătit despăgubirea, datorând și penalități de întârziere de 0,1% de la data scadenței și până la data achitării integrale.
3. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2210 c.civ. și art.64 din Ordinul CSA 14/2011.
4. Au fost atașate cererii, legal timbrată – f.44, în copii certificate, înscrisurile despre care s-a făcut vorbire în cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecată din data de 19.02.2015, reclamanta a depus concluzii scrise, prin care și-a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 16,12 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de 4029,39 lei pentru perioada 09.11._14 și la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi calculate la suma de 4029,39 lei de la data introducerii acțiunii și până la data de 06.01.2015, cu cheltuieli de judecată.
B. Apărări
5. La data de 16.02.2015, pârâta a depus intampinare in cauza.
C. Probe
6. În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
II. ÎN FAPT
7. În urma analizării înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
8. La data de 01.07.2014, intervenientul fortat L. V., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, autoturism ce avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA la pârâtă cu poliță valabilă la data accidentului, a avariat din culpa sa autoturismul marca Ford cu nr.de înmatriculare_, autoturismul fiind la data producerii evenimentului rutier asigurat facultativ contra avariilor CASCO la societatea reclamantă conform poliției nr._, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabila de accident.
Accidentul a fost incadrat la cazul 4.2 din Anexa 1 la Protocol, potrivit Notei de Constatare din data de 02.07.2014.
La data de 06.01.2015 pârâta a achitat debitul principal în cuantum de 4029,39 lei.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
9. Art.2210 NCC, art.49 din Legea nr.136/1995 și art.64 din Ordinul CSA nr.14/2011, art.249 NCPC.
B. Soluția instanței
10. Făcând aplicarea dispozițiilor legale de mai sus circumstanțelor speței, instanța constată că acțiunea reclamantei așa cum a fost precizată este întemeiată. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele argumente:
11. Conform art.2210 NCC și Ordinului nr. 14/2011, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, reclamanta S.C. A.-Ț. ASIGURĂRI S.A., în calitate de asigurator, este subrogata în toate drepturile asiguratului său contra celui răspunzător de producerea pagubei.
Art.49 din Legea nr.136/1995 dispune că drepturile persoanelor păgubite se pot exercita și direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă, care este în cauza parata S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu care autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, autoturism ce avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA la pârâtă cu poliță valabilă la data accidentului.
Privind Protocolul de colaborare privind constatarea amiabilă de accident încheiat de societățile de asigurare, stabilirea răspunderii civile se poate face concomitent sau succesiv de unul sau mai mulți asigurători (art.1 și 2 din Anexa 1 – Procedura privind stabilirea răspunderii și regimul probator la Protocolul de Colaborare privind constatarea amiabilă de accident încheiat de societățile de asigurare, în baza Ordinului nr.21/2008 emis de CSA).
Instanta retine ca in mod corect accidentul a fost incadrat la cazul 4.2 din Anexa 1 la Protocol, potrivit Notei de Constatare din data de 02.07.2014.
Instanța reține că, întrucât deținătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA la pârâtă cu poliță valabilă la data accidentului, reclamanta s-a adresat pârâtei, prin cererea de despăgubire înreg. sub nr.4408/09.10.2014 în vederea achitării despăgubirii în cuantum de 4029,39 lei – f.6-7.
Pârâta a achitat suma solicitată de reclamantă, respectiv suma de 4029,39 lei abia în data de 06.01.2015, după data sesizării instanței cu prezenta cerere de chemare în judecată – f.1.
Cu privire la capătul accesoriu, instanta constata ca, potrivit art. 64 alin.4 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA (în vigoare la momentul producerii evenimentului) asiguratorul datoreaza si penalitati in cuantum de 0,1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților.
Cum cererea reclamantei de despagubiri împreună cu documentele doveditoare a fost transmisa pârâtei la data de 09.10.2014, dar pârâta nu a înțeles să achite suma solicitată și având în vedere că aceasta din urmă a plătit abia în data de 06.01.2015 despăgubirea de 4029,39 lei, respectivul înscris (ordin de plată) neavând ca efect oprirea curgerii penalitatilor, instanța apreciază că pârâta datorează suma de 16,12 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de 4029,39 lei pentru perioada 09.11._14 și penalități de întârziere de 0,1%/zi calculate la suma de 4029,39 lei de la data introducerii acțiunii și până la data de 06.01.2015.
12. Dând eficientă juridică considerentelor anterioare, instanța va admite cererea reclamantei așa cum a fost precizată și va obliga pârâta la plata sumei de 10,30 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de 11,46 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de 16,12 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de 4029,39 lei pentru perioada 09.11._14 și la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi calculate la suma de 4029,39 lei de la data introducerii acțiunii și până la data de 06.01.2015.
Cheltuieli de judecată
13. În temeiul art.453 alin.1 NCPC, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1038,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat, achitate pentru soluționarea cauzei, conform dovezilor de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată privind pe reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C., sector 1, București, .. 80-84, . R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., VOLUNTARI, . CITY BUSINESS PARK, nr. 10, .. 4, J. ILFOV intervenient L. V., sector 4, București, INT. CRISUL ALB, nr. 22
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 16,12 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1%/zi calculate la suma de 4029,39 lei pe perioada 09.11._14, precum și la penalități de întârziere de 0,1%/zi calculate la suma de 4029,39 lei de la data introducerii acțiunii și până la data de 06.01.2015.
Obligă pârâta la plata sumei de 1038,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015.
P. GREFIER
RED.TH.RED.D.O.M
5 EX . 11.05.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 3758/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3787/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|