Anulare act. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 13248/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

GREFIER A. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. E. Ș. și pe pârât ASOCIAȚIA DE P. BLOC_ . BĂICULEȘTI NR. 11, având ca obiect anulare act .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 30.06.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.01.2015 sub nr._, reclamantul C. E. Ș. a solicitat instanței in contradictoriu cu parata Asociația de proprietari ., prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună anularea hotărârilor adunării generale adoptate in ședințele din datele de 07.12.2014 și 14.12.2014 și să o oblige pe pârâtă respecte dispozițiile Legii nr. 230/2007 și H.G. nr. 1588/2007 și atribuțiile președintelui asociației și să răspundă la contestațiile formulate de reclamant.

In motivarea in fapt a cererii, reclamantul a arătat ca hotărârile menționate sunt contrare legii, întrucât reconvocarea nu s-a realizat cu respctarea prevederilor legale, iar pârâta refuză să răspundă cererilor reclamantului de punere la dispoziție a înscrisurilor solicitate.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

La data de 07.12.2014 a avut loc o ședință a adunării generale a Asociației de P. . ., reconvocată după cea din 30.11.2014, având pe ordinea de zi alegerea conducerii asociației și analiza situației financiare a asociației, cauzată de datoriile acumulate de asociație la furnizori.

Conform art. 25 din Anexa 2 a Legii nr. 114/1996 si art. 11 alin. 8 din Anexa 2 a H.G. nr. 400/2003, prevederi preluate aproape în totalitate în art. 26 din Legea nr. 230/2007, dacă o hotărâre a asociației de proprietari este contrară legii sau acordului de asociere sau este de natură să producă daune considerabile intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 60 de zile de la adoptarea acesteia (45 de zile în reglementarea Legii nr. 230/2007). Acționarea în justiție nu trebuie să întrerupă executarea hotărârii decât în cazul în care instanța dispune suspendarea acesteia.

Din materialul probatoriu administrat la dosarul cauzei, instanța retine ca reclamantul nu a reușit sa facă dovada pozitiva a pretențiilor sale, in conformitate cu dispozițiile art. 249 din noul Cod de procedură civilă, care consacra regula „onus probandi incumbit actori’. Astfel, instanța constata ca reclamantul nu a făcut dovada ca procesul-verbal întocmit la data de 14.12.2014, fata de conținutul său, ar fi contrar dispozițiilor legale si nici ca ar fi fost de natura sa producă daune intereselor proprietarilor, sau că ar fi fost încălcată vreo dispoziție legală cu ocazia reconvocării adunării generale sau la momentul adoptării hotărârilor adunării generale.

Nu au fost probate în niciun fel nici susținerile legate de lipsa răspunsului la solicitările reclamantului, în condițiile în care acesta a depus la dosarul cauzei înscrisuri comunicate de către pârâtă, după cum nu se poate dispune obligarea pârâtei la respectarea prevederilor Legii nr. 230/2007 și H.G. nr. 1588/2007, în condițiile în care pârâta are ex lege o astfel de obligație.

Privitor la ședința adunării generale din data de 07.12.2014, instanța retine ca, datorita caracterului nestatutar al respectivei întruniri, ședința a fost reconvocata pentru data de 14.12.2015, astfel ca nu a fost probata intervenirea nici unei cauze de nulitate.

Faptul că unul din membrii asociației de proprietari este nemulțumit de activitatea asociației sau a președintelui acestei asociații nu poate duce, în lipsa probării încălcării legii sau a intereselor proprietarilor, la anularea hotărârilor adunării generale a asociației de proprietari, mai ales în condițiile în care aceasta urmărea rezolvarea unei probleme importante, precum este cea a datoriilor asociației către furnizori.

Pe cale de consecință, fata de motivele invocate de reclamant, constatând ca nici unul dintre acestea nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârilor adunării generale, iar al doilea capăt de cerere este neîntemeiat, instanța apreciază neîntemeiata cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, urmând a o respinge in consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulata de reclamant C. E. Ș. cu domiciliul in in contradictoriu cu pârât ASOCIAȚIA DE P. BLOC_ . BĂICULEȘTI NR. 11 ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.

Președinte Grefier

Pentru grefier aflat în CO semnează grefier șef

Red A.N./Tehnored A.N./4 ex/ ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI