Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 13252/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER A. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S și pe intimat L. O. - D. A. LA ASOCIATIA INVESTITORILOR FNI, terț poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, terț poprit B. DE E. IMPORT A ROMÂNIEI EXIM BANK S.A., având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE - 281/2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 30.06.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2015 sub nr._, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. a formulat in contradictoriu cu intimata L. O. și cu terții popriți A. de T. și contabilitate Publică a Municipiului București și B. de E. – Import a României Eximbank S.A. contestație la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 281/2014 al S.C.P.E.J.A. C., Tanurca și Asociații, respectiv a somației, încheierii privind încuviințarea executării silite din 30.10.2014, a încheierii din 31.10.2014 privind calcul debit actualizat și stabilire dobândă legală și a încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare din 31.10.2014 și 29.01.2015 și suspendarea executării silite.
Se invocă de către contestatoare faptul că, potrivit dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002, modificat prin Legea nr.110/2007 „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată”. Prin urmare, susține contestatoarea, având in vedere faptul că toate veniturile A.A.A.S. sunt supuse unei afectațiuni speciale, nu se poate proceda la executarea silită a obligației de plată a sumelor datorate intimatelor, existând un termen de grație de 6 luni in care se vor face demersuri in acest sens, numai după expirarea acestui termen putându-se proceda la demararea executării silite.
Contestatoarea invocă și faptul că în speță cheltuielile de executare ar fi fost stabilite cu încălcarea prevederilor legale.
În motivarea cererii de suspendare a executării silite, contestatoarea a arătat că aceasta este justificată de faptul că în calitate de instituție publică implicată în procesul de privatizare are obligația de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri din procesul de privatizare, întoarcerea executării silite ar fi extrem de dificilă, creditoarea fiind persoană fizică și este prejudiciată deoarece se solicită executarea unei sume mai mari decât cea datorată.
În dovedire, s-au depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri.
La cererea instanței de judecată s-au atașat la dosarul cauzei, în copie, toate înscrisurile dosarului nr. 281/2014 al S.C.P.E.J.A. C., Tanurca și Asociații.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare în prezenta cauză, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 495/F/26.07.2012 pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă prin admiterea în parte a apelului și respingerea recursului, intimata A.A.A.S. a fost obligată la plata unor despăgubiri civile față de intimată, alături de alți creditori.
Această sentință civilă, in ceea ce privește creanța decurgând din obligația debitoarei de a achita despăgubirile, a fost pusă in executare silita la cererea intimatei - creditoare adresată executorului judecătoresc, constituindu-se dosarul de executare nr. 281/2014.
În acest dosar S.C.P.E.J.A. C., Tanurca și Asociații a emis încheierea din 03.11.2014, reținând în sarcina contestatoarei – debitor A.A.A.S. obligația de plată și a sumei de 6542,21 lei, cu titlu de cheltuieli de executare.
Analizând motivele învederate de către contestatoare în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța constată că prezenta contestație la executare este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Susținerea contestatoarei în sensul că executarea silită declanșată împotriva sa nu poate continua, în temeiul dispozițiilor art. 1 si ale art. 2 din O.G. nr. 22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, nu poate fi primită de către instanța de judecată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate in acest scop prin bugetele acestora, iar dispozițiile art. 2 din același act normativ statuează că, în situația în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni (termen care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului), să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Interpretand gramatical și logic dispozițiile anterior citate, instanța constată că obligația instituției publice debitoare ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, exista doar în ipoteza în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
per a contrario, dacă există fonduri pentru a se executa de către instituția publică debitoare creanța stabilită prin titlul executoriu, nu mai sunt aplicabile prevederile art. 2 din OG nr.22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 și debitoarea nu mai are la dispoziție un termen de grație de 6 luni pentru efectuarea plății.
Prin urmare daca exista fonduri pentru a se executa de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu se justifica neefectuarea de catre contestatoare a plății.
În plus obligația principală ce îi revine în temeiul titlului executoriu debitoarei este de a emite o dispoziție motivată, așadar o obligație de a face, pe care după trei ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, nu a îndeplinit-o.
In același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O., care este obligatorie pentru instanțe, față de prevederile art. 11 și 20 din Constituție.
Potrivit acestei jurisprudențe executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din C.E.D.O., iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu daca ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă- in sensul de executorie- și obligatorie să rămână fără efect in detrimentul uneia dintre părți.
In cauza Sacaleanu impotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, atunci când administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori intârzie in executarea acesteia, chiar și in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este O.G. nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din C.E.D.O. de care a beneficiat justitiabilul in fata instanțelor iși pierd orice rațiune de a fi.
Se constată astfel in prezenta cauza că nu exista nici un motiv intemeiat pentru care instituția contestatoare să refuze a da curs executării silite declanșate impotriva sa.
Contestatoarea A.A.A.S., deși sarcina probei ii aparținea, nu a făcut dovada că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat in titlul executoriu amintit anterior, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din O.G. nr. 22/2002 și, in aceste conditii, orice intârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la incălcarea art. 6 al C.E.D.O..
Astfel, faptul că instituția publică debitoare a refuzat să execute de bună-voie o obligație stabilită prin hotărâre judecătorească pentru o perioadă lungă de timp determină instanța să constate că este obligația contestatoarei de a suporta toate cheltuielile de executare silită prilejuite creditorului său prin această atitudine culpabilă. Somația adresată de către intimată contestatoarei, prin executorul judecătoresc, nu are semnificația juridică a unei simple notificări a unui act judiciar, cum a susținut aceasta din urmă, ci reprezintă un act prin care creditorul și-a manifestat expres și neechivoc voința în sensul realizării executării silite, față de refuzul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a titlului executoriu.
În aceste condiții, instanța reține că este neîntemeiat motivul invocat de contestatoare privind nelegalitatea stabilirii cheltuielilor de executare, în condițiile în care aceasta nu a probat executarea voluntară a obligației stabilite în titlul executoriu.
Este neîntemeiată și susținerea privind inexistența unei obligații de a achita o sumă de bani, în condițiile în care potrivit prevederilor Codului de procedură civilă încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare constituie titlu executoriu, astfel că era justificată stabilirea obligației de a achita și cheltuielile de executare.
Nu poate fi primită nici afirmația debitoarei conform căreia nu i-ar fi fost comunicate o înștiințare privind începerea executării silite, o copie a încheierii de încuviințare a executării silite, a titlului executoriu și o somație, întrucât somația emisă de executorul judecătoresc a respectat cerințele art. 666-667 Cod procedură civilă, toate înscrisurile invocate fiind comunicate contestatoarei odată cu somația (fila 92), iar somația comunicată nu a avut caracterul de somație mobiliară, ci de somație în vederea aducerii la îndeplinire a obligațiilor de plată a debitului și de achitare a cheltuielilor de executare.
În ceea ce privește cuantumul onorariului executorului, instanța constată că acesta a fost stabilit prin contractul încheiat între intimată și executor, cu respectarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2561/2012; s-a avut în vedere efectuarea executării silite în modalitatea solicitată de intimată, respectiv poprire, onorariul fiind stabilit între limitele minimă și maximă determinate prin acest act normativ pentru o creanță mai mare de_ lei, la care se adaugă celelalte cheltuieli de executare stabilite cu respectarea prevederilor legale.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei în sensul că onorariul nu poate include și TVA, instanța reține că aceasta este o taxă indirectă care se avansează de furnizorul serviciului, dar se suportă de beneficiar, iar contestatoarea are obligația de a suporta cheltuielile de executare, deci și TVA-ul, în actele normative ce reglementează activitatea executorilor judecătorești nefăcându-se vreo precizare legată de absolvirea debitorilor de plata TVA sau de vreo imposibilitate a perceperii de TVA de către executori.
P. considerentele anterior expuse, instanta va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de suspendare a executării, formulată în temeiul art. 718 al. 1 C.p.civ. de către contestatoare, avându-se in vedere finalitatea dispozițiilor acestui text de lege, precum si soluționarea contestației la executare, instanța urmează a o respinge ca fiind rămasă fără obiect.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulata de contestator A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S cu sediul insector 1, București, .. S., nr. 50 in contradictoriu cu intimat L. O. - D. A. LA ASOCIATIA INVESTITORILOR FNI cu sediul inTÂRGU M., .. 22, . A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul in sector 4, București, SPLAIUL UNIRII, nr. 6 - 8, terț poprit B. DE E. IMPORT A ROMÂNIEI EXIM BANK S.A cu sediul insector 1, București, .. 6 A ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.06.2015.
Președinte Grefier
P. grefier aflat în CO semnează grefier șef
Red A.N./Tehnored A.N./6 ex/ ..2015
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 30/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|