Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 12513/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ROGOZ OANA RAMONA
Grefier I. V. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ ILFOV și pe debitor T. E., având ca obiect anulare somație de plată
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus o cerere de către debitor la data de 22.06.2015, după care,
Instanța, în temeiul art 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Instanța ia act de faptul că debitorul a depus la dosar o cerere precizatoare, pe care o califică ca fiind note scrise.
Constatând probatoriul complet administrat instanța declară cercetarea procesului încheiată, conform art. 244 Cod procedură civilă, și reține cauza în pronunțare, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 20.04.2015 sub nr._, creditoarea R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ ILFOV a formulat, în contradictoriu cu debitorul T. E., cerere în anulare împotriva sentinței civile nr._/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, solicitând anularea sacestei sentințe și admiterea cererii de emitere a unei ordonanțe de plată prin care debitorul să fie obligat la plata sumei de 312,54 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de creditoare și neachitate de debitor și a sumei de 259,79 lei cu titlu de penalități de înttârziere datorate pentru neplata la termen a debitului.
În motivare,creditoarea a arătat că instanța a reținut în mod greșit situația de fapt și a apreciat în mod eronat probele administrate, în condițiile în care facturile fiscale a căror valoare însumată constituie debitul pentru care a promovat acțiunea, au fost emise pe baza contractului nr. 292/5.03.2008 de prestări servicii silvice încheiat cu debitorul, facturi care nu au fost contestate de către debitor deși i-au fost comunicate, iar penalitățile de întârziere au fost calculate conform prevederilor art. 4. 3 din contract.
De asemenea, arată creditoarea, instanța a reținut în mod greșit că există îndoieli rezonabile cu privire la caracterul cert al creanței motivat de faptul că debitorul a invocat lipsa pazei efective a fondului forestier, întrucât debitorul nu a dovedit în niciun mod lipsa prestării serviciului de pază, probă a cărei sarcină îi revenea acestuia.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1023 și urm. C.pr.civ și ale art. 2540 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei(f.11).
Debitorul T. E. a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii în anulare, arătând, în esență, că nu a fost executată de către creditoare obligația asumată contractual, respectiv aceea de a efectua paza efectivă a suprafeței de teren forestier și prin urmare nu există niciun temei pentru a solicita plata acestor servicii.
Creditoarea a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei(filele 22-47), probă pe care instanța a încuviințat-o în condițiile art. 258 C.pr.civ rap. la art. 255 C.pr.civ.
Debitorul nu a solicitat probe în apărare.
Din oficiu a fost atașat dosarul nr._/299/2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, formulată de creditoarea R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ ILFOV, în contradictoriu cu debitorul T. E..
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, în esență, următoarele:
În fapt, între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 292/05.03.2008, având ca obiect asigurarea pazei fondului forestier, efectuarea diferitelor lucrări, etc. S-a stabilit la art. 4.1 –fila 11 și tarfiul pe care pârâtul trebuie să-l plătească pentru prestarea de către reclamantă a serviciilor asumate.
În executarea acestui contract reclamanta a emis mai multe facturi, în cuantum de 312,54 lei.
A reținut instanța că nu sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 1013 NCPC raportat la art. 662 NCPC, procedura ordonanței de plată fiind o procedura rapida care are ca scop realizarea unor creante certe, lichide si exigibile, si care nu presupune decat o pipaire a fondului raportului obligational intre parti.
Or, a reținut instanța, există îndoielei rezonabile cu privire la caracterul cert al sumei solicitate în condițiile în care pârâtul a invocat lipsa pazei efective a fondului forestier, or, analiza cauzei presupune o cercetare a fondului litigiului, pentru ca nu se poate stabili indubitabil de partea cui se afla aparenta dreptului sau, cel putin in ce cuantum ar fi justificata suma pretinsa, analiza ce nu se poate efectua pe calea sumara a procedurii ordonanței de plata.
De asemenea, s-a reținut că pe baza inscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanta nu poate proceda la analiza temeiniciei sau netemeiniciei sustinerilor creditoarei, fiind necesara administrarea unui probatoriu mai amplu, care este impropriu procedurii ordonanței de plata.
Analizând cererea în anulare formulată de creditoare, instanța reține următoarele:
Conform art 1014 alin 1 C.proc.civ prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Articolul 663 C.proc.civ prevede că: alin (2) creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, alin (3) creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, alin (4) creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Cercetând actele dosarului sub aspectul condițiilor de admisibilitate mai sus invocate, instanța constată că acestea nu sunt îndeplinite în speță.
Astfel, între creditoare și debitor s-a încheiat, la data de 5.03.2008, contractul de prestări servicii silvice nr.292 pentru suprafața de 1,898 ha pădure privata aflata in proprietatea beneficiarului si situata pe raza localitati Afumați, jud. Ilfov, in trupul de pădure Afumați. In baza contractului de prestări servicii silvice au fost emise de către creditoare următoarele facturi fiscale: factura nr._/11.04.2011- reprezentând contravaloarea serviciilor de paza prestate in semstrul I al anului 2011, factura fiind emisa pentru suma de 129,16 lei rezultata din aplicarea formulei: tariful de 136.11 lei/an/ha x 1.898 ha x 2 trimestre, corectat cu tariful de 70 lei/an/ha conform contractului nr.292 rezultând valoarea de plata 66.43 lei; factura nr._/31.07.2011-reprezentand contravaloare servicii paza trim.III 2011, emisa pentru suma de 64.31 lei rezultata din aplicarea formulei: tariful de 136.11 lei/an/ha x 1.898 ha x 1trim., corectat cu tariful de 70 lei/an/ha conform contractului nr.292 rezultând valoarea de plata de 33.22 lei; factura nr._/31.10.2011-reprezentand contravaloare servicii paza trim.IV 2011, emisa pentru suma de 64.31 lei rezultata din aplicarea formulei: tariful de 136.11 lei/an/ha x 1.898 ha x 1trim., corectat cu tariful de 70 lei/an/ha conform contractului nr.292, rezultând valoarea de plata de 33.22 lei; factura nr._/29.06.2012-reprezentand contravaloare servicii paza sem.I 2012, emisa pentru suma de 129.16 lei rezultata din aplicarea formulei: tariful de 136.11 lei/an/ha x ha x 2 trim., corectat cu tariful de 70 lei/an/ha conf.contr.nr.292, rezultând valoarea de plata de 66.43 lei; factura nr._/31.08.2012-reprezentand contravaloare servicii paza trim.III 2012, emisa pentru suma de 64.59 lei rezultata din aplicarea formulei: tariful de 136.11 lei/an/ha x ha x 1 trim., corectat cu tariful de 70 lei/an/ha conf.contr.nr.292, rezultând valoarea de plata de 33.22 lei; factura nr._/29.11.2012-reprezentand contravaloare servicii paza trim.IV 2012, emisa pentru suma de 64.59 lei rezultata din aplicarea formulei: tariful de 136.11 lei/an/ha x 1898 ha x 1 trim., corectat cu tariful de 70 lei/an/ha conf.contr.nr.292, rezultând valoarea de plata 33.22 lei.Facturile de mai sus au fost emise in baza tarifului aprobat de Direcția S. Ilfov respectiv de 136.11 lei/an/ha, recalcularea valorii contractului facandu-se la tariful insusit de proprietar de 70 lei/an/ha.Cu factura nr._/26.09.2014 s-au corectat facturile sus menționate, facturandu-se si perioada 01.01-10.05.2013(în urma acestei corecții privind tariful de 136.11 lei/an/ha cu tariful de 70 lei/an/ha rezultând contravaloarea serviciilor prestate si neachitate in suma de 312,54 lei.
Sub un prim aspect, instanța reține că, deși la dosarul cauzei nu există dovada comunicării către debitor a acestor facturi fiscale, valoarea facturată, astfel cum a fost ulterior corectată prin factura fiscală nr._/26.09.2014 este cea stabilită convențional,, prin urmare, este îndeplinită condiția caracterului lichid al creanței. De asemenea, având în vedere data emiterii facturilor fiscale și prevederile art. 4.1 din contract care stabilesc termenul de plată al facturilor fiscale, creanța pentru care creditoarea solicită obligarea debitorului la plată este și exigibilă.
Cu toate acestea instanța reține că această creanță nu este certă. Acesta întrucât obligația de plată a debitorului, derivată din contract, este o obligație condiționată de executarea de către creditor a propriei obligații, respectiv aceea de asigurare a pazei fondului forestier proprietatea debitorului.
Debitorul a invocat în instanță excepția de neexecutare a contractului, această excepție fiind un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații. În contractele sinalagmatice, cauza obligației oricăreia dintre părți rezidă în executarea obligației celeilalte părți. Dacă o obligație nu este executată atunci lipsește cauza executării obligației reciproce.
Acest mijloc de apărare poate fi invocat de cel căruia i se pretinde executarea propriei obligații, ca o apărare de fond, în speță, debitorul prevalându-se de acest drept.
Instanța apreciază că în aceste condiții, sarcina probei executării obligației de realizare a pazei revenea creditoarei. Instanța nu poate împărtăși susținerea creditoarei că debitorul are sarcina probei neexecutării obligației de pază de către creditoare întrucât, prin natura obligației asumată contractual, obligația de pază este o obligație cu caracter permanent iar debitorul nu putea face proba faptului negativ că nu a fost efectuată pază pe întreaga perioadă pentru care s-a solicitat plata acestor servicii de către creditoare, în limitele de probațiune admise în procedura specială a ordonanței de plată, proba testimonială nefiind admisibilă. A solicita debitorului această probă ar echivala, în prezenta procedură, cu impunerea unei sarcini imposibile.
Pe de altă parte, instanța apreciază că sarcina executării obligațiilor contractuale nu era imposibilă pentru creditoare în prezenta procedură, în condițiile în care acesta ar trebui să aibă evidențe scriptice din care să rezulte efectuarea atribuțiilor de pază de către angajații săi. Or, o astfel de probă nu a fost administrată de către creditoare în cauză.
În concluzie, instanța apreciază că pentru a analiza caracterul cert al creanței se impune administrarea unui probatoriu mai complex, incompatibil cu prezenta procedură, pe baza probatoriului administrat în cauză instanța neputând reține caracterul cert al creanței solicitată de creditoare.
Cum îndeplinirea celor 3 condiții de admisibilitate a cererii formulate pe calea procedurii speciale a ordonanței de plată, cu privire la creanță, sunt cumulative, neîndeplinirea uneia dintre acestea are ca finalitate respingerea ca neîntemeiată a cererii de emitere a unei ordonanțe de plată.
Reținând, pentru aceste considerente, ca nefiind întemeiate motivele invocate de către creditoare în susținerea cererii în anulare, instanța va respinge această cerere ca neîntemeiată.
Instanța ia act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea în anulare împotriva sentinței civile nr._/12.11.2014, pronunțată în dosarul nr._/299/2014 al Judecătoriei sectorului 1 București, formulată de creditoarea R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ ILFOV cu sediul în sector 2, București, . B, în contradictoriu cu debitorul T. E. cu domiciliul în Afumați, .. 234.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2015.
P., JUDECĂTOR, GREFIER,
R.-O. R. R. I. V. I. V. I.
Red/tehnored/RRO/IIV/17.09.2015/4 ex.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 24-06-2015,... → |
---|