Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 10657/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._
Ședința din Camera de Consiliu de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER A. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant G. S. ENERGY ROMANIA S.A. - SEDIUL ALES și pe pârât Z. I., având ca obiect cerere de valoare redusă .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 02.06.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 09.03.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. G. S. Energy Romania S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Z. I., pe calea procedurii cererii de valoare redusă, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 776,82 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, și a sumei de 54,25 lei, reprezentând penalități de întârziere.
În motivare, s-a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale constând în furnizarea de gaze naturale de către reclamantă, iar în urma acestei furnizări au fost emise facturi fiscale, în valoare de 776,82 lei, sumă neachitată de pârât.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisuri.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
O condiție implicită pentru admiterea cererii de valoare redusă, potrivit procedurii prevăzute de art. 1025-1032 din noul Cod de procedură civilă este aceea ca reclamantul să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani sau într-o altă îndatorire, fără a prezenta relevanță, în principiu, izvorul acestei obligații, fiind necesar ca suma solicitată să nu depășească_ lei.
Analizând prezenta cerere de valoare redusă în raport de aceste cerințe, instanța constată că în cauza de față, prin cererea formulată de reclamantă se pretinde existenta unei creanțe împotriva pârâtului, în sumă de 776,82 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, la care s-ar adăuga penalități de întârziere. Se observă însă că suma pentru care creditoarea solicită obligarea pârâtului nu este constatată printr-un înscris însușit de părți (în speță, de pârât).
Din analiza înscrisurilor depuse de reclamantă nu rezultă că între cele două părți s-ar fi încheiat un contract de furnizare a gazelor naturale sau că pârâtul și-ar fi asumat prin semnătură condițiile generale ale furnizării de gaze naturale de către creditoare.
Pe de altă parte, facturile depuse la dosar în susținerea pretențiilor reclamantei nu poartă și semnătura pârâtului, or, factura comercială, ca mijloc de probă specific activității comerciale, face dovadă împotriva emitentului - reclamantă în cauză - și în favoarea destinatarului - pârât. Pentru ca factura să facă dovadă în legătură cu existența actului juridic și cu executarea operațiunii care constituie obiectul ei și în favoarea emitentului, ea trebuie acceptată de către destinatar. Or, în cauză se constată că nu s-a dovedit de către reclamant acceptarea de către pârât a facturii, expresă sau cel puțin tacită, respectiv prin manifestări de voință neîndoielnice care să ateste voința de a accepta facturile, nefiind depuse confirmări de primire ale acestora care să provină de la pârât.
Astfel, se constată că pretinsa obligație a pârâtului de plată a sumei de 776,82 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, la care s-ar adăuga penalitățile de întârziere, nu a fost asumată de pârât în nici unul din modurile cerute de lege.
Față de aceste considerente, reținându-se că în cauză obligația de plată a sumelor solicitate nu a fost asumată printr-un înscris însușit de pârât, ceea ce echivalează cu inexistența obligației de plată, instanța apreciază neîntemeiată cererea de valoare redusă, urmând a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea formulata de reclamant G. S. ENERGY ROMANIA S.A. - SEDIUL ALES cu sediul in sector 2, București, . C3, nr. 10A, . cu pârât Z. I. cu domiciliul in sector 1, București, ., nr. 10, ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.06.2015.
P. GREFIER
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|