Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 10063/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta Civila Nr._/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE D. R. A.
Grefier A. C. R.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant O. P. S.A. și pe pârât F. C., având ca obiect pretenții acord de mediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare, au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanta, in temeiul art 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioara a instantelor, lasa dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul făcut in sedinta publica, au lipsit partile.
Instanta, fata de achitarea taxei de timbru, repune cauza pe rol si o retine in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._ la data de 24.09.2014, reclamanta O. P. S.A. M. si pârâtul F. C. au solicitat instantei să consfinteasca Acordul de mediere incheiat intre parti si sa pronunte o hotarare de expedient .
În sustinere, a fost depus un set de inscrisuri( filele 3-5).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din acordul de mediere întocmit la data de 24.02.2014 de către Birou de mediator – Fineta U. depus la dosar rezultă că partile s-au inteles cu privire la achitarea de catre parat a sumei de22420, 85 lei in 58 de rate lunare egale, reclamanta urmand a renunta la dreptul de a solicita actualizarea debitului datorat cu rata inflatiei, de la data executarii efectuate de B. F. si pana la data achitarii intergale a debitului, in caz contrar procedand la recuperarea sumei, incluziv actualizarea.
În temeiul art. 63 alin.1 din Legea nr. 192/2006 și al art. 438-441 C.proc.civ., constatând că înțelegerea părților nu cuprinde prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice, iar părțile pot dispune de dreptul lor, instanța va încuviința acordul de mediere al părților, așa cum a fost acesta întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de înțelegerea intervenită între părți.
Consfințește acordul de mediere întocmit la data de 24.02.2014 de către Birou de mediator – Fineta U., avand următorul continut:
„COD_2__ _L4
ACORD DE MEDIERE
Nr. AM 114 / 24.02. 2014
în baza Contractului de Mediere Nr. CTM 114/ 24.02.2014
1 O. P. SAcu sediul în Bucuresti . sector 1, P. City, înregistrat în O.R.C. sub nr. J40/8302/23/10.1997, având codul de înregistrare fiscală (C.) nr._, reprezentata prin dl M. D. în calitate de avocat, imputernicit prin Imputernicirea . nr_/2014 identificat prin C.I. . nr._ CNP_
în calitate de parte in mediere
2. Dl. F. C., domiciliat(a) in, localitatea CATEASCA-., CNP_, legitimat(a) cu CI . nr._
în calitate de parte in mediere
In conformitate cu prevederile legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, noi partile, care am solicitat medierea si ne-am supus procedurii medierii, am consimtit la incheierea prezentului acord de mediere.
Declaram ca intelegerea ne apartine, fiind rezultatul negocierii dintre noi, reprezentand acordul nostru de vointa, liber exprimata si neafectata de niciun viciu de consimtamant, fiind intru-totul de acord cu cele convenite si stipulate mai jos dupa cum urmeaza:
Avand in vedere ca:
Dl. F. C. a initiat impotriva P. dosarul de fond nr._, admis prin Sentinta nr. 162/30.01.2009, emisa de Tribunalul Arges (Sentinta), pusa in executare prin B. F. E. in Dosarul de executare nr. 2191/2009, executand din contul P. suma de _,85 RON, denumita in continuare Suma, din care_ RON debit principal, 224,88 RON cheltuieli de judecata si 3500,97 RON cheltuieli de executare. Ulterior, impotriva Sentintei mai-sus mentionate,P. a declarat recurs care a fost admis prin decizia 970/10.05.2012 a Curții de Apel B..
Noi partile:
1.O. P. SA cu sediul în Bucuresti . sector 1, P. City, înregistrat în O.R.C. sub nr. J40/8302/23/10.1997, având codul de înregistrare fiscală (C.) nr._, reprezentata prin dl M. D. în calitate de avocat, imputernicit prin Imputernicirea . nr_/2014 identificat prin C.I. . nr._ CNP_
Si
2. Dl. F. C. domiciliat(a) in, localitatea CATEASCA-., CNP_, legitimat(a) cu CI . nr._
Am convenit ca:
Dl. F. C. se obliga la plata sumei executate din contul P. in numele sau de catre B. F. E. in dosarul de executare nr. 2191/2009, in cuantum de _,85 RON, in 58 de rate lunare egale. Valoarea fiecarei rate lunare este de 387 RON si va fi achitata pana la data de 25 a fiecarei luni, incepand cu luna aprilie 2014. Ultima rata va fi scadenta in data de 25 ianuarie 2019.
Plata va fi efectuata prin virament bancar in contul . deschis Raiffeisen Bank, Agentia Bucuresti, IBAN RO36 RZBR_ 4712.
Comisioanele bancare vor fi suportate de catre Dl. F. C.
La rubrica “Detalii de plata” se va mentiona CNP-ul Dl. F. C. si “retur acord mediere dosar_ ”.
In masura in care Dl. F. C. respecta prevederile prezentului acord de mediere, P. renunta la dreptul de a solicita actualizarea debitului datorat cu rata inflatiei, de la data executarii efectuate de B. F. E. si pana la data achitarii integrale a debitului.
In situatia in care Dl. F. C. nu respecta intocmai prevederile prezentului acord de mediere, P. isi rezerva dreptul de a dispune actualizarea Sumei si de a initia toate procedurile legale in vederea recuperarii Sumei sus-amintite.
Prezentul acord se încheie în data de 24.02.2014 in 5 exemplare originale”.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. D. Pentru grefier aflat in CO
Semneaza grefier-sef,
Red DRA/Tehnored DRA, DA
05.08.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|