Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8151/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8151/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 8151/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8151
Ședința din Camera de Consiliu din data de 04 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta S. G. ASIGURĂRI S.A., pe pârâta S. A. REASIGURARE ASTRA S.A. și pe intervenientul D. C. F., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Face parte integrantă din prezenta încheierea din Camera de Consiliu din data de 06.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea până astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2014, sub numărul de mai sus, reclamanta S. G. Asigurari S.A. a solicitat obligarea pârâtei S. A.-Reasigurare ASTRA S.A. la plata sumei de 9.490,67 lei, reprezentând debit principal, a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data de 08.10.2014 și a cheltuielilor de judecată de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivare, reclamanta a arătat că în data de 09.04.2014, intervenientul forțat D. C.-F., conducând autoturismul marca Renault Symbol cu numărul_ pe . din culpa sa un accident de circulație, astfel cum rezultă din Anexa 2 nr._/27.04.2014. În urma acestui accident, a fost avariat autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ asigurat Casco la societatea reclamantă.
A apreciat reclamanta că prin plata indemnizației de asigurare către asigurat, în temeiul art. 2210 C.civ., s-a subrogat în drepturile acestuia din urmă, fiind îndreptățită să recupereze această sumă de la societatea pârâtă, împreună cu penalitățile de întârziere calculate potrivit art. 64 alin. (4) din Ordinul nr. 14/2011 al CSA.
În drept, au fost invocate art. 192, art. 194, art. 115 alin. (3) și art. 1025 și urm. C.proc.civ., art. 30, art. 2210 alin. (1), art. 1349, art. 1381- 1386 C.civ., art. 49 și art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 37, art. 38 și art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
Reclamanta a alăturat cererii sale înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei.
La data de 29.01.2015, pârâta S. A.-Reasigurare ASTRA S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
Pârâta a arătat că a constatat lipsa declarației-angajament a persoanei păgubite, existența sa fiind o condiție pentru plata pe cale amiabilă a despăgubirilor prevăzute de art. 46 pct. 3 lit. b) din Ordinul CSA nr. 14/2011. A apreciat pârâta că nu datorează penalitățile de întârziere, potrivit art. 36 alin. (1) și art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, întrucât dosarul de regres administrativ nu este încă complet. Pârâta nu datorează nici cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C.proc.civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În prealabil, prin raportare la dispozițiile art. 1025 C.proc.civ., instanța constată aplicabilă în cauză procedura cu privire la cererile de valoare redusă.
La data de 09.04.2014, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe . D. C.-F. a produs din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia autoturismul_ a suferit avarii.
Din anexa 2 nr._/27.04.2014 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov- Poliția Oraș Chitila (fila 12) și din declarația conducătorului auto D. N. (fila 31), rezultă cu certitudine culpa intervenientului forțat, legătura de cauzalitate dintre fapta sa ilicită constând în nerespectarea culpabilă a regulilor de circulație și prejudiciul suferit de asiguratul reclamantei.
În consecință, sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale ale intervenientului, potrivit art. 1349 și art. 1357 C.civ., în vigoare la data producerii accidentului, aspect care nu a fost contestat de către pârâtă.
Astfel cum rezultă din polița privind asigurarea autovehiculelor nr. A*_ (fila 23), la data producerii accidentului rutier, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat Casco la societatea reclamantă.
Motiv pentru care, în urma cererii de despăgubire și pe baza documentelor justificative, reclamanta a achitat asiguratului său indemnizația de 9.490,67 lei la data de 28.05.2014 (fila 6).
Pe de altă parte, autovehiculul condus de persoana responsabilă de producerea evenimentului rutier era asigurat RCA la societatea pârâtă, potrivit poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA nr._ (fila 28).
Instanța reține astfel că, prin plata contravalorii pagubei către asiguratul său, reclamanta s-a subrogat, în temeiul art. 2210 C.civ., în drepturile acestuia din urmă pentru recuperarea sumei achitate de la asigurătorul pentru răspundere civilă delictuală al persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, societatea pârâtă.
Dispozițiile art. 2223 C.civ. stipulează că asigurătorul de răspundere civilă acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite.
Potrivit art. 39 alin. (1) și (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule pus în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 „(1) În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asiguratorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate. (2) În situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere.”
Deși pârâta a fost avizată de producerea daunei (fila 7), aceasta nu a făcut dovada comunicării unor obiecțiuni față de solicitările reclamantei.
Obiecțiunile formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei sunt pur formale. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese cu certitudine vinovăția, sub aspect civil, a intervenientului forțat, vinovăție care nu este nici contestată de pârâtă, aceasta nesolicitând nici administrarea de probe sub acest aspect. Obligația de plată a pârâtei există independent de soluția ce se va pronunța cu privire la răspunderea penală a intervenientului. Nu sunt incidente, în opinia instanței, dispozițiile art. 46 pct. 3 lit. b) din Ordinul CSA nr. 14/2011.
Prin urmare, instanța va obliga pârâta să-i plătească reclamantei suma de 9.490,67 lei, reprezentând debit principal – despăgubiri achitate asiguratului CASCO.
De asemenea, potrivit art. 64 din Normele CSA „(2) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documente justificative [...]; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului Casco în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata. (3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.”
Prin urmare, instanța constată că pârâta datorează reclamantei penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate asupra debitului principal de la data de 08.10.2014 și până la data achitării integrale a debitului. Cuantumul penalităților datorate până la data de 19.11.2014 este de 408,10 lei, necontestat de pârâtă.
De asemenea, dat fiind că pârâta a căzut în pretenții, culpa sa procesuală fiind dovedită, în temeiul art. 451-453 C.proc.civ., instanța urmează a obliga pârâta să-i plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S. G. ASIGURĂRI S.A., cu sediul în București, ..45, sector 1 și cu sediul procesual ales în București, Calea Plevnei nr.139, Corp C, sector 6, în contradictoriu cu pârâta S. A. REASIGURARE ASTRA S.A., cu sediul în București, ..3, ., sector 3 și cu intervenientul D. C. F., domiciliat în G., ., ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei:
- suma de 9.490,67 lei, reprezentâmd debit principal;
- suma de 408,10 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data de 08.10.2014 și până la data de 19.11.2014 și
- penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal în continuare până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată- taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 mai 2015.
PREȘEDINTE,pentru GREFIER
A. A. aflat în concediu de odihnă
semnează grefierul șef
Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 13 iulie 2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8152/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8058/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|