Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2183/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2183/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 2183/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 2183/2015
Ședința în camera de consiliu de la 06 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -A. C.
GREFIER -A. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A C. & ASOCIATII și pe pârât C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA STRĂZILOR, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.01.2015, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 06.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.08.2014 sub nr. dosar_, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a chemat în judecată pe pârâtul C. G. al Municipiului București – Administrația Străzilor, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 362,22 lei, reprezentând debit principal. Totodată, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în esență, prin Sentinta civila nr._/27.06.2011 pronuntata in dosarul nr._/299/2010 Judecatoria Sectorul 1 București, s-a admis acțiunea formulata de către reclamata, paratul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – Administrația Străzilor fiind obligat să plătească suma de 6.880 lei, cu titlu de despăgubiri, suma de 1.796,64 lei, reprezentând dobanda legala de la data de 06.09.2007 pana la data de 27.08.2010 si in continuare dobanda legala pana la achitarea integrala a debitului principal, precum și suma de 2.347,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru și onorariul de avocat achitat până la data pronunțării Sentintei civile nr._/27.06.2011.
Având in vedere ca, pentru recuperarea acestor sume de la parat, reclamanta a apelat la serviciile unei societati de avocatura care i-a reprezentat interesele in acest dosar, s-a solicitat, pe cale separata, și diferența de onorariu de avocat achitată ulterior către societatea de avocatură „Coriciu &Asociații” în cuantum de 362,22 lei.
S-a solicitat instantei de judecata sa constate faptul ca reclamanta este in drept sa solicite onorariul de avocat pentru dosarul nr._/299/2010, întrucat hotararea in baza căreia pâratul se afla in culpa procesuala a devenit definitiva si irevocabila.
Cu privire la cheltuielile de judecata reprezentate de onorariul de avocat, s-a aratat ca fundamentul juridic al acordarii acestora este reprezentat de culpa procesuala a pârtii „care cade în pretentii”.
Stabilind ca temeiul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata este atitudinea procesuala culpabila a pârtii care a căzut în pretentii, observam ca fapta acesteia declanseaza o răspundere civila delictuala al cărei continut îl constituie obligația civila de reparare a prejudiciului cauzat, adica de restituire a sumelor pe care partea care a castigat procesul a fost nevoita sa le realizeze.
In aceste condiții, s-a învederat faptul ca toate condițiile impuse de art.274 C. proc. Civ. (in prezent art. 453 C.proc.civ.) sunt îndeplinite, paratul avand o culpaa procesuala evidenta care rezulta din hotararea anexata prezentei, facandu-se dovada cheltuielilor de judecata.
A arătat ca în speță sunt întrunite toate condițiile privind raspunderea civila delictuala a paratului (fapta ilicita, prejudiciul, legătură de cauzalitate si vinovația paratului constând in culpa procesuala a acesteia), fapt stabilit, in mod definitiv si prin Sentinta civila nr._/27.06.2011 pronuntata de Judecatoria Sectorul 1 in dosarul nr._/299/2010.
Nu in ultimul rand, trebuie avute in vedere si dispozițiile art. 31 din Legea nr.51/1995, modificata, care arata ca “pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său”.
S-a învederat că onorariul avocațial in cuantum total de 1.226,01 lei achitat de . Group SA, pentru reprezentarea acesteia in dosarul nr._/299/2010 a fost stabilit prin contractul de asistență juridica nr._/30.06.2010, contract ce reglementează activitatea de reprezentanții convenționali ai reclamantei, S.C.A. C. și Asociații.
A menționat că onorariul avocațial nu are caracter arbitrar sau discreționar, ci a fost stabilit anterior prin insusi contractul de asistenta juridica, modul de facturare, fiind precis și clar explicate.
Astfel, reclamanta a învederatfaptul ca modul de calcul al onorariului de avocat este stabilit in temeiul art. 2 (aplicabil pentru pretentii constând in debit și accesorii) din contractul de asistenta juridica nr._/30.06.2010 prin care se stipuleaza in mod expres ca onorariul fix se calculeaza aplicand procentul de 10 %+TVA la valoarea pretențiilor solicitate constând in debit si accesorii. Astfel fata de valoarea pretențiilor din dosarul nr._/299/2010, respectiv debit si dobanda calculate de la data de 06.09.2007 pana la data comunicării sentintei, reclamanta a achitat onorariul avocațial in cuantum de 1.226,01 lei.
A susținut că onorariul fix este acordat pentru redactare, asistenta si reprezentarea juridica a reclamantei in toate fazele procesuale.
Inițial, reclamanta a achitat, in parte, onorariul avocațial fix, respectiv suma de 863,80 lei, reprezentând 10% + TVA din valoarea debitului principal si al accesoriilor solicitate, calculate pana la momentul introducerii acțiunii, cheltuiala de judecata pe care reclamanta a solicitat-o si obtinut-o in cadrul dosarului de fond nr._/299/2010, reprezentând onorariu avocațial.
Ulterior, la momentul ramanerii definitive si irevocabile a sentintei, in baza aceluiași contract de asistenta juridica, datorita faptului ca nu a putut fi cuprinsa in onorariul avocațial inițial facturat contravaloarea dobânzii calculate de la data introducerii acțiunii si pana la data comunicării sentintei, a plătit restul de onorariu fix datorat in suma de 362,22 lei la data de 04.07.2014, suma pe care o solicita cu titlu de cheltuiala de judecata, pe cale separata, prin prezenta cerere de chemare in judecata.
Având in vedere aceste aspecte, s-a arătat că reclamanta nu a avut posibilitatea de a solicita diferența de onorariu fix in cadrul dosarului nr._/299/2010, intrucat aceasta a fost achitata ulterior pronunțării Sentintei civile nr._/27.06.2011, respectiv pe data de 04.07.2014, motiv pentru care a formulat prezenta cerere de chemare in judecata prin care a solicitat acordarea pe cale separata, a diferenței de onorariu de avocat fix, reprezentând cheltuiala de judecata in dosarul nr._/299/2010.
Sub acest aspect, s-a solicitat să se observe faptul ca prevederile art. 274 C.proc.civ. (in prezent art. 453 N.C.proc.civ.), care stabilesc dreptul pârtii care a castigat procesul la solicitarea cheltuielilor de judecata, nu sunt limitative in sensul ca nu prevăd o interdictie a pârtii de a solicita pe cale separata si restul cheltuielilor de judecata, achitate ulterior pronunțării sentintei, efectuate pentru soluționarea dosarului pentru care se solicita aceste cheltuieli.
Mai mult decât atat, potrivit jurisprudentei CEDO partea care a castigat procesul are dreptul de a solicita si recupera onorariul avocațial in masura in care acesta constituie cheltuiala de judecata necesara si a fost in mod real facuta, fiind .. Având in vedere aceste aspecte, s-a precizat că reclamanta avea dreptul de a solicita intreg onorariul avocațial, respectiv si diferența de onorariu avocațial in cuantum de 362,22 lei achitata ulterior, dar stabilita la momentul încheierii contractului de asistenta juridica, intrucat acesta reprezintă o cheltuiala de judecata necesara, cuantumul total al onorariului avocațial (incluzând si diferența) fiind justificat si rezonabil, iar achitarea diferenței de onorariu fiind dovedita prin înscrisurile anexate prezentei.
In ceea ce privește faptul ca reclamanta a achitat diferența de onorariu avocațial fix dupa data pronunțării Sentintei civile nr._/27.06.2011 din dosarul nr._/299/2010 s-a precizat ca acest fapt nu are niciun fel de relevanta juridica in masura sa afecteze dreptul reclamantei de a solicita onorariul avocațial pe cale separata.
Așadar, in speța nu sunt aplicabile dispozițiile art. 452 N.C.proc.civ. deoarece acest articol se aplica numai in situatia in care onorariul avocațial ar fi fost solicitat de partea care a castigat procesul odata cu pretentiile deduse judecații fondului in cadrul dosarului nr._/299/2010.
Cum in speța de fata, subscrisa ne exercitam dreptul legal de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata, dispozițiile art. 452 N.C.proc.civ. devin inaplicabile.
În măsura în care instanța de judecată ar da o alta interpretare decât cea data de reclamantă dispozițiilor art. 452 C.proc.civ., s-ar ajunge automat la incalcarea dreptului de acces la justiție al reclamanteii, cu atat mai mult cu cat normele imperative legale si procedurale acorda dreptul reclamantei, ca si oricărei persoane, fizice sau juridice, sa isi recupereze prejudiciul produs, in speța, onorariul avocațial, pe cale separata, nefiind condiționat acest drept decât de respectarea termenului de prescripție extinctiva.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.274 C.pr.civilă, art.1349 și art.1523 alin.2 lit.e) din C.civil, art.31 din Legea nr.51/1995.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri (filele 12-30).
Reclamanata a achitat taxa judiciara de timbru în cuantum de 50 lei.
În data de 20.10.2014, pârâta Administrația Străzilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
În apărare, pârâta a arătat că, în esență, prin sentinta civila nr._/27.06.2011 instanta de fond a admis cererea formulata de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP SA, cu sediul ales la S.C.A. C. & ASOCIAȚII, in contradictoriu cu parata ADMINISTRAȚIA STRĂZILOR, a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 6.880 de lei debit, dobanda legala de la data de 06.09.2007 până la data achitării integrale a debitului si obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 2.347,5 lei, cheltuieli de judecata.
A învederat că, in nici un inscris nu se precizeaza faptul ca Administrația Străzilor ar mai avea de plătit si alte sume, astfel ca asa cum rezulta din motivarea sentintei cat si din dispozitivul acesteia reiese clar faptul ca parata a fost obligat la plata sumei de 2.347,5 lei cheltuieli de judecata.
A aratat faptul ca, în speță, cheltuielile de judecata reprezintă o suma de bani pe care este obligat sa o plateasca, pe baza unei hotarari judecătorești, cel care a pierdut un proces pârtii care a castigat procesul si considera ca, partea care a pierdui procesul nu poate fi obligata sa plateasca de doua ori cheltuieli de judecata si nici nu poate fi obligata sa plateaca in plus fata decât a fost obligata printr-o sentinta definitiva si irevocabila.
Astfel ca, partea care a castigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în masura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, prin urmare instanta de fond in mod corect a obligat parata la plata sumei de 2.347,5 lei cheltuieli de judecata.
A menționat că din nici un inscris nu rezulta faptul reclamanta ar fi solicitat si alte cheltuieli si pe cale de consecința instanta de fond din eroare ar fi omis sa menționeze acest lucru.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.205 – 208 C.pr.civilă.
În data de 17.11.2014, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că în dosarul nr._/299/2010 au fost acordate cheltuieli de judecată constând numai în taxa judiciara de timbru și timbru judiciar, onorariul de expert și onorariul de avocat achitat pana la data pronunțării sentinței civile nr._/26.06.2011, precizând că prezenta acțiune a fost introdusă pentru diferența de onorariu în sumă de 362,22 lei achitată la data de 04.07.2014.
A mai arătat că noțiunea de cheltuieli de judecată, conform Codului de procedură civilă și jurisprudenței în materie, reprezintă toate sumele avansate de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acest litigiu, orice procedură desfășurată în fața unei instanțe judecătorești. Astfel, cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut. Mai mult decât atât, așa cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudenta (Hotararea din 26.05.2005, în cauza C. împotriva Romaniei, Hot. Din 21.07.2005 în cauza Strain și altii impotriva Romaniei, Hotararea din 23.02.2006, în cauza S. si altii impotriva Romaniei), în dreptul intern partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea cheltuielilor de judecată în măsura în care se constatată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Prin acțiunea promovată, s-a solicitat acordarea doar a onorariului de avocat raportandu-se atât la faptul că paratul s-a aflat în culpă procesuala, cât și la dispozițiile art.31 din Legea nr.51/1995.
În cauză, instanța a administrat proba prin înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I.În data de 30.06.2010, între BCR ASIGURARI V. INSURANCE GROUP S.A., în calitate de client, și S.C.A. C.&Asociații a intervenit contractul de asistență juridică nr._/30.06.2010 (f.22-26).
Potrivit art.2.1. din contract, părțile au stabilit că „onorariul agreat de părți este fix, în cuantum de 10% + TVA calculat la valoarea pretențiilor solicitate de/față de client în fiecare dosar procesual incredintat de client. Onorariul fix se aplica o singura data pentru toate fazele procesuale inclusiv eventuala punere în executare silita. Onorariul fix se va plati in lei, dupa inregistrarea cererii introductive pe rolul instantelor judecatoresti la cursul de schimb valutar al BNR din data emiterii facturii de catre S.C.A. C. & Asociatii, in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii facturii emise de S.C.A. Pe fiecare factura sau anexa a acesteia se va indica numarul dosarului de daune si al dosarului procesual”.
Ținând seama de cuprinsul contractului de asistență juridică nr._/30.06.2010, instanța constată că cele două părți au convenit ca, în speță, clientul să achite atât un onorariu fix (calculat potrivit pct.2.1.), cât și un onorariu de succes (pct.2.2).
Astfel, părțile au ținut seama de prevederile art.134 alin.1 din Statutul profesiei de avocat (în vigoare pana la data de 19.12.2011), în sensul că onorariile pot fi stabilite astfel: a) onorarii orare; b) onorarii fixe (forfetare); c) onorarii de succes; d) onorarii formate din combinarea criteriilor prevăzute la lit. a), b) și c).
Potrivit art.134 alin.(3)-(5) din același statut, „(3)Onorariul fix (forfetar) constă într-o sumă fixă cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl prestează sau, după caz, le prestează clientului. (4) Onorariul orar și fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale. (5) Avocatul poate să primească de la un client onorarii periodice, inclusiv sub formă forfetară.
1. În speță, cât privește onorariul prevăzut la pct. 2.1. din contract, văzând că părțile au stabilit că acesta reprezintă un onorariu fix (forfetar = onorariu aferent unei sume globale și invariabile) în cuantum de 10% + TVA, calculat la „valoarea pretențiilor solicitate”, instanța apreciază că art.2.1 din contract nu poate fi interpretat decât în sensul că onorariul ar trebui calculat la valoarea pretențiilor (debit principal și, eventual, accesorii) solicitate de client și datorate de către debitor la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Aceasta reprezintă singura interpretare care ar respecta atât dispozițiile Statutului profesiei de avocat (art.134 alin.3, în vigoare pana la data de 19.12.2011), cât și voința părților.
II. În executarea contractului sus-menționat, prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 31.08.2010 sub nr._/299/2010, reclamanta . a chemat în judecată pe parata C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA STRĂZILOR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige parata la plata sumei de 6966,13 lei cu titlu de despăgubiri si a sumei de 1796,64 lei cu titlu de dobândă legală până la data de 27.08.2010 și în continuare până la momentul achitării integrale a debitului datorat, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentința civilă nr._ din 27 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. BCR ASIGURARI S.A., cu sediul ales la SCA C.&ASOCIAȚII, în contradictoriu cu pârât C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA STRAZILOR și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.880 lei cu titlu de despăgubire achitată de reclamantă propriului său asigurat în dosarul de daună nr. AVA/MB/_/0 și suma de 1796,64 lei reprezentând dobânda legală de la data de 06.09.2007 până la data de 27.08.2010 și în continuare dobândă legală până la achitarea integrală a debitului principal. Totodată, parata a fost obligata să plătească reclamantei suma de 2.347,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Potrivit susținerilor reclamantei, cheltuieli de judecată acordate erau compuse din taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, onorariul de expert și onorariul de avocat achitat pana la data pronunțării sentinței civile nr._/26.06.2011 (863,80 lei).
În drept, potrivit art. 274 alin.1 C.pr.civilă 1865, partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Conform art.274 alin.3 din același act normativ, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Ca atare, cheltuielile de judecată reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească.
Cu privire la conținutul cheltuielilor de judecată, se reține că acestea se compun din taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariile avocaților și cheltuielile făcute de aceștia in interesul clienților, sumele cheltuite pentru administrarea probelor, pentru transportul și cazarea părților, deci din toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului.
Partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art.274 C.pr.civila 1865) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Se poate spune că aceste cheltuieli de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.
Realitatea cheltuielilor tine de justificarea ca ele au fost concepute . si indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a platit ca avand caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obtine serviciul avocatului ca calitatea considerata, ca garantie a succesului sau.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifica faptul ca, in raport cu natura activitatii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenta litigiului sau si reputatia celui care acorda asemenea servicii, ele sa nu fie exagerate.
De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie sa fie si previzibile, adica sa fie la timp recunoscute de cel impotriva caruia se fac, pentru ca acesta sa aiba dreptul a le contesta si combate.
Așadar, prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile invocate.
Așadar, față de cele mai sus expuse, având în vedere faptul că, pe de-o parte, paratul nu poate fi obligat să plătească mai mult decât s-a obligat reclamanta (a se vedea concluzia de la pct. I.1 din motivare) și că instanța de fond a analizat deja caracterul real, necesar și rezonabil al cheltuielilor de judecată sub forma onorariului de avocat, iar, pe de altă parte, împrejurarea că în categoria cheltuielilor de judecată nu intră cheltuielile străine de culpa procesuala a pârâtului, manifestată pana la data inchiderii dezbaterilor, instanța apreciază că pretențiile reclamantei, în special cele calculate de la închiderea dezbaterilor și pana la comunicarea hotărârii judecătorești, nu reprezintă cheltuieli de judecată.
D. pentru care, văzând și împrejurarea că suma de 362,22 lei nu a fost necesară soluționării, în primă instanța, a dosarului nr._/299/2010, instanța va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în București, ., sector 1, cu sediul ales la S.C.A C. & ASOCIATII în București, sector 3, ., nr. 69, . și pe pârât C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA STRĂZILOR, cu sediul în București, .. 1, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. A. H. A.
Red.C.A./tehn. C.A/H.A.
4 ex./01.07.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 2126/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Pretenţii. Sentința nr. 2190/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|