Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4712/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4712/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 4712/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4712/2015

Ședința din camera de consiliu de la 11.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. D. P.

GREFIER: D. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. G. ASIGURĂRI SA și pe pârât E. R. asigurare REASIGURARE SA, intervenient D. D., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu se prezinta partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,

Instanta, conform art.258 NCPC incuviinteaza proba cu inscrisurile de la dosar solicitata de reclamanta si retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta S. G. ASIGURĂRI SA în contradictoriu cu parata E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA si cu citarea intervenientului D. D. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1053,86 lei aceasta reprezentând valoarea obligației principale arătate la punctul 3.1.1, precum și la plata dobanzii contractuale.

A solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că in data 28.07.2014, dl. D. D. conducând autoturismul cu nr._ a produs din culpa sa un accident de circulație, asa cum rezulta din formularul de constatare amiabila de accident. In urma acestui accident de circulație, a fost avariat autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._, in baza careia a plătit despăgubirea cuvenita in cuantum de 1053,86 lei conform OP nr._/16.09.2014.

In temeiul dispozițiilor art.2210 alin 1 C.civ, prin plata despăgubirii, asigurătorul CASCO se subroga in drepturile asiguratului sau, fiind in drept a recupera suma achitata, astfel incat potrivit dispozițiilor art.49 din Legea nr. 136/1995, suma plătită drept despăgubire urmeaza a fi recuperata de la parata, intrucat deținătorul autovehiculului cu nr._ al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea incheiata asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru pagube cauzate tertilor prin accidente de autovehicule la E. SA (RCA nr._.

F. de dispozițiile mai sus menționate si potrivit prevederilor Ordinului nr.14/2011 al CSA (Comisia de Supravegherea a Asigurărilor), a formulat cererea de despăgubire nr. J 8803/17.11.2014 prin care a solicitat plata sumei de 1053,86 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, la care am anexat înscrisurile doveditoare.

F. de imprejurarea ca E. nu si-a onorat obligația de plata, desi in conformitate cu prevederile art .64 alin.2 din Ordinul nr.14/2011 al CSA era obligata ca in termen de 15 de zile calendaristice sa achite suma plătită de G. Asigurări SA cu titlu de despăgubire, solicita plata sumei de 1053,86 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autovehiculul cu nr._ .

Conform prevederilor art.64 alin.4 din Ordinul nr.14/2011 al CSA parata datoreaza si suma de 3,16 lei, cu titlu de penalitati de intarziere de 0,1%/zi, calculate de la data 08.12.2014 și până la 10.12.2014 (data introducerii acțiunii), astfel 1053,86 lei x 0,1%/zi x 3 zile = 3,16 lei.Totodata solicita acordarea penalităților in continuare pana la achitarea efectiva a debitului.

In drept, art.1025, 115 alin.3 NCPC., art. 2210 alin 1, 1381 - 1386 C.Civ., art.49, art.54 din Legea nr.136/1995, Ordinul nr.14/2011 al CSA.

In temeiul art. 223 alin. 3 NCPC a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la 28.07.2014, intervenientul D. D. conducând autoturismul cu nr._ a produs din culpa sa un accident de circulație, asa cum rezulta din formularul de constatare amiabila de accident. In urma acestui accident de circulație, a fost avariat autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._, in baza careia a plătit despăgubirea cuvenita in cuantum de 1053,86 lei conform OP nr._/16.09.2014. Deținătorul autovehiculului cu nr._ al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea incheiata asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru pagube cauzate tertilor prin accidente de autovehicule la E. SA (RCA nr._.

În continuare instanța urmează a verifica dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie. Art. 1349 Noul cod civil constituie sediul materiei, astfel că pentru angajarea răspunderii este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

În ceea ce privește fapta ilicită instanța reține că aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Analizând situația în cauza de față, instanța reține că fapta asiguratului pârâtei constă în nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice reglementate de OUG 195/2002.

Prejudiciul este în valoare de 1053,86 lei, existența și cuantumul acestuia au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, având caracter cert. Totodată instanța constată că suma reprezintă contravaloarea manoperei și a materialelor necesare pentru remedierea avariilor.

Pârâta a achitat debitul la data de 22.01.2015.

Între fapta ilicită și prejudiciu există o legătură de cauzalitate directă astfel cum rezultă din probatoriul administrat. În ceea ce privește vinovăția, instanța reține culpa asiguratului pârâtei, aceasta săvârșind fapta din imprudență.

Ca atare, în temeiul art.22 alin.1 din Legea nr.136/1995, reclamanta este subrogată în drepturile persoanei păgubite: „În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.”

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța are în vedere Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 –art. 64 alin.4, de unde rezultă că pârâta datorează penalități de întârziere de 23,18 lei începând cu data de 08.12.2014 și până la data plății efective.

Astfel, instanța reține aplicabilitatea art. 1025 alin. 1 NCPC care arată că prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Față de aceste considerente, instanța va acțiunea precizată și va obliga pârâta la plata sumei de 23,18 lei reprezentând penalități de întârziere.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art.451 din Noul Cod de procedură civilă instanța va dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată privind pe reclamant S. G. ASIGURĂRI SA cu sediul ales in sector 6, București, CALEA PLEVNEI, nr. 139 și pe pârât E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în VOLUNTARI, . CITY BUSINESS PARK, nr. 10, .. 4, J. ILFOV si pe intervenient D. D., cu domiciliul în PITEȘTI, ., ., ., J. ARGEȘ.

Obligă pârâta la plata sumei de 23,18 lei reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. PDP 21.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4712/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI