Contestaţie la executare. Sentința nr. 4854/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4854/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 4854/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4854/2015
Ședința publică de la 12 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. S. PENTRU A. S. ITALIA SUCURSALA ROMANIA BUCUREȘTI, contestator E. C. TRADING 98 S.R.L. și pe intimat G. S.R.L., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta intimatul G. S.R.L., prin avocat cu imputernicire avocatiala lipsind celelalte parti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca s-a depus de catre avocatul intimatei cerere de strigare a cauzei dupa orele 11.
Instanta pune in discutie exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant Intimata prin avocat solicita admiterea exceptiei.
Instanta ramane in pronuntare pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive
INSTANȚA
Asupra exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant, instant retine urmatoarele:
Contestatia la executare de fata a fost formulate de A. S. prin A. S. Italia Sucursala Romania Bucuretsi prin dl. Canino Pier si de E. C. Trading 98 SRL prin dl. Besciu D..
POtrivit art. 80 C. “(1) Partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legala, conventionala sau judiciara. “.
Prin art. 194 C. se arata ca “Cererea de chemare in judecata va cuprinde:
b) numele, prenumele si calitatea celui care reprezinta partea in proces, iar in cazul reprezentarii prin avocat, numele, prenumele acestuia si sediul profesional. Dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile in mod corespunzator. Dovada calitatii de reprezentant, in forma prevazuta la art. 151, se va alatura cererii;”
Iar potrivit art. 151 C. “(1) Cand cererea este facuta prin mandatar, se va alatura procura in original sau in copie legalizata.
(3) Reprezentantul legal va alatura o copie legalizata de pe inscrisul doveditor al calitatii sale.
(4) Reprezentantii persoanelor juridice de drept privat vor depune, in copie, un extras din registrul public in care este mentionata imputernicirea lor.
“
Atat pentru termenul din 12.02.2015, cat si pentru termenul din 12.03.2015, contestatoarele au fost citate cu mentiunea stabilirii in sarcina acestora a obligatiei de depunere a dovezii calitatii de reprezentant pentru cele doua societati.
La dosarul cauzei s-a depus dovada calitatii de reprezentant legal al societatii A. S. Italia Sucursala Romania Bucuresti pentru Canino Pier L., fara sa se depuna si dovada calitatii de reprezentant al sucursalei pentru A. S. si al societatii E. C. Trading 98 SRL pentru dl. Besciu D..
In baza art. 82 din C.p.c. “(1) Cand instanta constata lipsa dovezii calitatii de reprezentant a celui care a actionat in numele partii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Daca acestea nu se acopera, cererea va fi anulata.
(2) Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant inaintea primei instante nu poate fi invocata pentru prima oara in calea de atac. “
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant.
Anuleaza contestatia la executare privind pe contestatorii A. S. PENTRU A. S. ITALIA SUCURSALA ROMANIA BUCUREȘTI, cu sediul in sector 1, București, .. 53, E. C. TRADING 98 S.R.L. ‚ cu sediul in sector 6, București, ., .. 4 și pe intimat G. S.R.L., cu sediul in ., J. A. pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant legal.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare. care se va depune la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.Datele au fost adăugate cu succes.
Partea superioară a machetei
Partea superioară a machetei
Pronuntata in sedinta publica azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4684/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 4530/2015. Judecătoria... → |
---|