Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4872/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4872/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 4872/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4872/2015

Ședința din camera de consiliu de la 12 Martie 2015

Ședința din camera de consiliu de la 12.03.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M.

GREFIER: D. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant E. E. MUNTENIA S.A. și pe pârât B. C., având ca obiect cerere de valoare redusă

La apelul nominal facut in sedinta din camera de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza se soluționează fără citarea părților.

Instanța invoca din oficiu exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru facturile emise in perioada decembrie 2010-aprilie 2011, admite aceasta exceptie conform art.3 din Decretul 197/1958 raportat la data scadentei facturilor si data introducerii cerereii de chemare in judecata, respectiv 17.09.2014. In ceea ce priveste cererea de chemare in judecata inregistrata la aceasta instanta sub nr._/299/2013 invocata de reclamanta, se constata ca nu s-a facut dovada elementelor luate in considerare de instanta pentru anularea cererii de chemare in judecata si prin urmare a intrunirii conditiilor art. 2539 C.civ.

Instanta, conform art.258 NCPC incuviinteaza proba cu inscrisuri solicitata de reclamanta apreciind-o pertinenta, concludenta si utila cauzei si retine cauza in pronuntare.

Instanța constată că prezenta cauză se judecă fără dezbateri orale și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 396 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._, reclamanta -creditoare E. E. Muntenia S.A. în contradictoriu cu pârâta – debitoare B. C. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 5.257,46 de lei cu titlu de debit principal, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 612,47 lei si 1,68 de lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în esență, se arată că, între părți au existat raporturi contractuale de natură comercială ( Contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatorii casnici ), reclamanta furnizând pârâtului energie electrică. Astfel, pentru serviciul prestat, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale ( în perioada 26.12.2010 – 16.11.2012), neachitate până în prezent de către pârâat. Se solicită acordarea penalităților de întârziere contractuale, în condițiile art. 14.1. și art. 11 din Convenția părților .

În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Cererea formulată de către reclamanta - creditoare a fost timbrată corespunzător cu taxa judiciară de timbru de 200 lei.

În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 1025 -1032 C.proc.civ. .

Pârâtul - debitor, legal citat cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, precum și cu copia formularului de răspuns, nu a retrimis instanței, în termenul legal de 30 de zile, formularul de răspuns la pretențiile reclamantei și nici nu si-a exprimat un punct de vedere, neformulând cereri /apărări raportat la acțiunea introductivă.

Analizând actele dosarului de fata, instanța de judecată reține următoarea situație de fapt:

Între părțile prezentului dosar au existat raporturi contractuale de natură comercială ( Contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatorii casnici nr. 1008-_-2/03.08.2007 ), reclamanta furnizând pârâtei energie electrică. Astfel, pentru serviciul prestat, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale ( în perioada 3.04.2012 – 16.11.2012), neachitate până în prezent de către pârâta.

Se solicită acordarea penalităților de întârziere contractuale, în condițiile art. art. 11 din Convenția părților, dar și a taxei pentru debranșare în condițiile art. 200 pct.5 din Regulementul de furnizare a energiei electrice.

Prin urmare, constatând întrunite cumulativ caracterele juridice ale creanței principale din patrimoniul reclamantei ( certitudine, lichiditate și exigibilitate), precum și întârzierea de drept a pârâtei în executarea obligațiilor sale contractuale, raportat la disp. art. 1 (1) din OG nr. 13/2011, potrivit cărora ,, (1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești”, raportat și la dispozițiile contractuale ce reglementează cuantumul și condițiile de percepere a penalităților contractuale ( respectiv art. 11 din Convenția părților), instanța constată caracterul cert, lichid și exigibil și al penalităților de întârziere solicitate, de natură să permită acestei părți să solicite și să obțină recunoașterea și valorificarea, în justiție a drepturilor sale.

Prin urmare, instanța constată caracterul cert, lichid si exigibil, al creanței in suma de 3.788,96 lei invocată și solicitată de către reclamantă.

Raportat la aceste dispoziții legale și contractuale, raportat la faptul că, deși citat cu un exemplar al actelor procesuale și înscrisurilor, pârâta nu a contestat creanța totală invocată și solicitată de reclamantă, va admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta-creditoare, va obliga pârâta la plata către reclamanta –creditoare, a sumei în cuantum de 3.788,96 de lei cu titlu de debit principal aferent facturilor fiscale emise în perioada 3.04.2012 – 16.11.2012, la plata sumei de 559,66 de lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitelor principale.

Totodată, raportat la soluția dispusă, în temeiul disp. art. 453 C.proc.civ., instanța de judecată va obliga pârâtul-debitor la plata către reclamanta-creditoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea de chemare in judecata privind pe reclamant E. E. MUNTENIA S.A. cu sediul in sector 1, București, .. 41 - 43, . pe pârât B. C., cu domiciliul in sector 1, București, .. 34.

Obliga debitoarea la plata sumei de 3.788,96 lei si a penalitatilor de intarziere in valoare de 559,66 lei si a cheltuielilor de judecata in cuantum de 200 lei.

Respinge cererea de obligare la plata sumei de 1522,99 lei ca prescrisa.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.Datele au fost adăugate cu succes.

Partea superioară a machetei

Partea superioară a machetei

Pronuntata in sedinta publica azi, 12.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4872/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI