Contestaţie la executare. Sentința nr. 4904/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4904/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 4904/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 4904/2015
Ședința publică de la 13 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE MIHAELA TUDOSE
Grefier M. S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatoarea I. S.R.L. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 7149/A/2014
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează depunerea prin serviciul registratură de către intimată a întâmpinării,copia dosarului de executare de către B. B. C. și M. A. M. după care,
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare nu au răspuns părțile.
Procedând potrivit art. 131 alin. (1) C.proc.civ. la verificarea competenței, instanța apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere față de dispozițiile art.650 NCPC raportat la art.713 NCPC.
Instanța,în baza art.248 alin1NCPC, constată că s-a invocat de către intimată prin întâmpinare excepția tardivității formulării contestației în ceea ce privește încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă în data de 16.01.2015 .
Instanța, în baza art.255, coroborat cu art.258 C., încuviințează părților proba cu înscrisuri, apreciind că este utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, constată proba ca fiind administrată și, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.02.2015, sub numărul de mai sus, contestatoarea I. S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce formează dosarul de executare nr.7149/A/2014 al B. B. C. și M. A. M., referitor la titlurile executorii reprezentate de procesul-verbal . nr._ din data de 31.01.2012 și procesul-verbal . nr._ din data de 31.01.2012, solicitând anularea tuturor actelor de executare, înștiințare poprire, adrese poprire, somație mobiliară și cheltuieli de executare, anularea încheierilor de încuviințare a executării silite pronunțate de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014.
A invocat contestatoarea principiul aplicării legii civile în timp și principiul aplicării legii mai favorabile și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 și a arătat că prin ipoteză procesul-verbal nu a fost contestat dat fiind că din procesul-verbal de comunicare agentul procedural nu este identificabil.
În drept, au fost menționate dispozițiile art. 711 și urm. C.proc.civ.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 51 lei.
Contestatoarea a depus la dosar înscrisuri (filele 7-14).
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivitatii contestatiei impotriva incheieirii de stabilire a cheltuielilor de executare din 16.01.2015 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
A arătat intimata că procesul-verbal a fost emis în interiorul termenul de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii faptei și că a fost comunicat prin proces-verbal de afișare, care a fost întocmit și comunicat, conform dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât susținerile contestatoarei că nu a luat cunoștință de acest proces-verbal nu pot fi reținute, având în vedere că a fost informată în mod util, dar nu și-a valorificat dreptul conferit de lege în termen procedural.
A mai precizat intimata că dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 se referă exclusiv la situațiile în care tarifele de despăgubire au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii și că nu s-a produs dezincriminarea faptei, astfel că dispozițiile art. 12 din O.G. nr. 2/2001 nu sunt aplicabile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
S-au depus la dosar copii de pe actele dosarului de executare (filele 13-27).
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că prin cererea de executare silită formulată la data de 16.10.2014 (fila 41), intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a solicitat Biroului Executorilor Judecătorești Asociați B. C. si M. A. M., punerea in executare a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012, si . nr_/31.01.2012 împotriva debitorului I. SRL pentru recuperarea sumei de 56 euro, reprezentând contravaloare tarif de despăgubire.
Prin încheierea din data de 16.10.2014, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați a admis cererea astfel formulată, a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al B. și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 7149/A/2014.
Demararea procedurii de executare silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 1 București prin încheierea din data de 24.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/299/2014.
Prin încheierea din data de 16.01.2015, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați a stabilit cheltuieli de executare de 393,26 lei.
Biroul Executorilor Judecătorești Asociați a somat debitorul să achite în termen de o zi suma de 56 euro + 393,260 lei, în temeiul art. 667 și art. 731 alin. (1) C.proc.civ.
Potrivit art 714 alin 2 NCPC (aplicabil în speță față de disp art 3 din Legea 76/2012 rap la art. 622 NCPC, in forma dinaintea modificarii survenite prin legea 138/2014 intrucat cererea afost depusa la B. la 16.10.2014, inaintea intrarii in vigoare a modificarilor), contestația impotriva incheierilor executorului, in cazul in care nu sunt definitive, se poate face in termen de 5 zile de la comunicare.
Cum în speță incheierea a fost comunicata la data de 22.01.2015 iar contestatia a fost formulata la 9.02.2014,data plicului conform art 183NCPC, rezulta ca a fost depasit termenul de 5 zile, care expira la 28.01.2015 astfel ca instanta va admite exceptia tardivitatii si va respinge contestatia impotriva incheierii din 16.01.2015 ca tardiv formulata.
Instanța reține că potrivit art. 711 alin. (1) C.proc.civ. „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. […]” și că potrivit art. 712 alin. (2) C.proc.civ. „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătura cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”
În speță, executarea silită se desfășoară în temeiul unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru care art. 31 din O.G. nr. 2/2001 prevede o cale specială de atac, respectiv plângerea contravențională.
În continuare, instanța va reține că potrivit art. 632 C.proc.civ. „(1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.”.
În privința proceselor-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, art. 37 din O.G. nr. 2/2001 stabilește că „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.”
Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, termenul de formulare a plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii este de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Potrivit art. 25 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal trebuie înmânat sau comunicat, în copie, contravenientului în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii, iar potrivit art. 27 din același act normativ comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operațiunea de afișare consemnându-se într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia interpretativă nr. 1/2013 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, potrivit intimatei și proceselor-verbale depuse la filele 44-45, procesele-verbale au fost comunicate contestatorului doar prin afișare în București, strMuntele Gaina nr 77A, în prezența unui martor, fără a se proceda la comunicarea procesului-verbal prin poștă cu aviz de primire.
În această ipoteză, instanța constată nelegală comunicarea procesului-verbal și, pe cale de consecință, nelegalitatea procedurii de executare silită prin raportare la dispozițiile anterior arătate, având în vedere lipsa caracterului de titlu executoriu al procesului-verbal la data începerii executării silite împotriva debitorului.
Pe de alta parte, instanta apreciaza ca prevederile art. 14 din OG nr. 2/2001, conform carora executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii sunt incidente numai in ceea ce priveste executarea sanctiunilor prevazute de art. 5 din OG nr. 2/2001, iar nu si in ceea ce priveste executarea obligatiei de plata a tarifului de despăgubire prevazut de art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Totodata, instanta apreciaza că petentul nu este exonerat de plata tarifului de despăgubire, in baza art. II. din Legea nr. 144/2012, (conform cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează) de vreme ce nu sunt indeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, în sensul că nu s-a făcut dovada contestării in instanta a acestuia până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.
Totusi, pentru aceste considerente de fapt și de drept, reținând nevalabilitatea comunicarii procesului-verbal și, pe cale de consecință, nelegalitatea procedurii de executare silită prin raportare la dispozițiile anterior arătate, având în vedere lipsa caracterului de titlu executoriu al proceselor-verbale la data începerii executării silite împotriva debitorului în temeiul art. 719 C.proc.civ., instanța va admite contestația la executare și va anula restul actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 7149/A/2014al B. A B. C. si M. A. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia tardivitatii contestatiei impotriva incheieirii de stabilire a cheltuielilor de executare din 16.01.2015.
Admite contestatia la executare privind pe contestatoarea I. S.R.L. cu sediul în sector 1, București, ., nr. 77A și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul însector 6, București, .. 401A.
Anuleaza restul actelor de executare efectuate in dosar de executare 7149/A//2014 al B. B. C. si M. A. M..
Cu apel in 10 de zile de la comunicare ce se depune la Js1.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.03.2015
PRESEDINTEGREFIER
RED,TEHN M.T/4EX/ 7 04.2015
← Succesiune. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4910/2015. Judecătoria... → |
---|