Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 21290/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința din camera de consiliu de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. H.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. O. P. S.A. - SEDIUL ALES LA SCA EVERSHEDS L. & G. și pe pârât T. L., având ca obiect cerere de valoare redusă
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica de la data de 29.10.2015 incheierea de sedinta de la acea data facand parte din prezenta, când instanța a amanat pronuntarea la data de 05.11.2015, apoi la data de 12.11.2015 când deliberand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 15.07.2015 sub numărul_ , reclamanta . a chemat in judecata pe paratul T. L. solicitand instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 3373,65 lei contravaloare debit, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca paratul a semnat Angajamentul de plata nr._/06.02.2012 prin care a recunoscut ca are un debit fata de reclamanta in cuantum de 3572,65 lei decurgand din dosarul nr._ si pe care s-a angajat sa il achite in 18 rate lunare, valoarea unei rate fiind de 198 lei.A mai invederat reclamanta ca paratul a achitat doar suma de 198 lei, ramanand un rest de plata in cuantum de 3373,65 lei.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art.1025 si urm.C..
Deși, în conformitate cu disp.art.1029 alin.3 C., instanța a trimis pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, pârâtul nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor.
Sub aspectul probatoriului, instanta a administrat in cauza proba cu inscrisuri. Analizand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Paratul T. L. a semnat Angajamentul de plata nr._/06.02.2012 prin care paratul a recunoscut ca are un debit fata de reclamanta in cuantum de 3572,65 lei decurgand din dosarul nr._ si pe care s-a angajat sa il achite in 18 rate lunare, valoarea unei rate fiind de 198 lei.Instanta retine ca paratul a achitat doar suma de 198 lei, ramanand un rest de plata in cuantum de 3373,65 lei.
Instanta constata ca in cauza sunt indeplinite cerintele prevazute de dispozitiile art.1025-1032 C..
Astfel, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică exclusiv litigiilor civile evaluabile în bani, iar nu numai cererilor având ca obiect plata unei sume de bani, dacă legea nu o exclude în anumite litigii al căror obiect îl delimitează exhaustiv în alin.2 și 3 ale art.1025 C. și al căror obiect principal, delimitat de dobânzi, cheltuieli de judecată sau alte accesorii adăugate capitalului, care nu intră în calculul valorii litigiului, este mai mic sau egal valorii de 10.000 lei.
Pe fondul pretențiilor, instanța reține că pârâtul nu a tăgăduit raportul juridic obligațional stabilit între părți, după cum nu a contestat nici întinderea sau existența debitului principal.
Instanta constata ca parata nu și-a executat de bunăvoie obligația asumata, motiv pentru care va admite cererea astfel cum a fost ea formulata.
În temeiul art.1031 C., instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru achitata in cauza.
Se va lua act ca reclamanta si-a rezervat dreptul de a solicita onorariul avocatial pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamant S.C. O. P. S.A. - SEDIUL ALES LA SCA EVERSHEDS L. & G. in sector 1, București, CALEA VICTORIEI, V. CENTER, nr. 145, . pârât T. L. domiciliat in DRAGASANI, ., J. V..
Obliga paratul la plata către reclamanta a sumei de 3373,65 lei contravaloare debit.
Obliga paratul la 200 lei cheltuieli de judecata.
Ia act ca reclamanta si-a rezervat dreptul de a solicita onorariul avocatial pe cale separata.
Cu apel in 30 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
PRESEDINTEGREFIER
Red. IH/Tehn. MV/4ex/17.12.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|