Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 18252/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 09 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. C.

Grefier A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant Z. M. M. domiciliu ales la SCPA D. & R., reclamant Z. C. domiciliu ales la SCPA D. & R. și pe pârât O. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.

Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.09.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 25.09.2015, 02.10.2015, 09.10.2015 când a hotărât următoarele

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2014 sub nr. dosar nr._, reclamanții Z. M. M. si Z. C. au chemat în judecata pe pârâtii O. Financing Solutions B.V. și O. B. ROMANIA S.A., pentru ca prin hotărâre ce va pronunța, instanța să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit ipotecar nr.C_ /28.05.2007, astfel cum acesta a fost modificat și completat prin acte adiționale, notificările și comunicările subsecvente: 1.1. clauzele referitoare la dobânda, respectiv: a) clauzele care dau dreptul băncii să revizuească în mod unilateral rata dobânzii, adică cele prevăzute la pct.6.1. – 6.4 din contractul de credit; b) clauzele referitoare la modificarea ratei dobânzii din actele adiționale la contractul de credit ipotecar nr.C_ /28.05.2007, din notificările și comunicările adresate de pârâta; 1.2. clauza referitoare la dobanda penalizatoare, respectiv cele prevăzute la art.7 pct.7.1. si 7.3 din contractul de credit; 1.3 clauzele referitoare la comisionul de acordare, respecit art.8, pct.8.1 și 8.2 din contractul de credit; 1.4 clauza care permite băncii să modifice în mod unilateral nivelul taxelor și al comisioanelor, respectiv cea prevăzută la art.8 pct.8.6 din contractul de credit; 1.5 clauza referitoare la obligația clientului de a încheia o poliță de asigurare a imobilului ipotecat cu o societate agreată de bancă, respectiv cea prevăzută de art.12.2 și art.12.5 din contractul de credit; 1.6 clauza referitoare la dreptul băncii de a declara scadența/exigibilitatea anticipată a creditului, respectiv cea prevăzută la art.15.1 din contractul de credit. D. urmare a constatarii caracterului abuziv al clauzelor arătate la pct.1, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a acestora. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la rambursarea către reclamanți a sumelor achitate nedatorat în temeiul clauzelor abuzive, sume la care se va adauga dobanda legala calculată de la momentul încasării și până la momentul plății efective și cheltuieli de judecata ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în esență, în fapt, în data de 28.05.2007, între O. B. S.A și reclamanții Z. M. M. și Z. C., a intevenit contractul de credit ipotecar C_ prin care reclamanții au luat un împrumut ipotecar în suma de 148.131 CHF, într-o tranșă unică, destinația creditului fiind achizionarea imobilului apartament nr.27 situat în București, ., ., cu obligația rambursării în tranșe lunare stabilite pe o perioada de 420 luni, în schimbul unei dobânzi curente de 5,5% pe an și a plătii unor comisioane enumerate în cuprinsul convenției de credit.

Au aratat că odată cu încheierea contractului de credit și acordarea împrumutului, între părți s-a semnat și Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 146/28.05.2007 de BN "Themis", N. Public A.-D. R. L., prin care s-a garantat creanța băncii cu sus menționatul imobil.

Ulterior, respectiv la data de 23.04.2013, la solicitarea băncii, între părți s-a semnat și Contractul de ipotecă mobiliară asupra soldurilor conturilor curente ale subsemntei Z. M. M. deschise la O. B. Romania SA.

Contractul de credit a fost supus unor modificări și completări succesive, primele 2 impuse de bancă, în principal în sensul majorării ratei dobânzii, în prezent dobânda curentă datorată băncii fiind de 6,33% pe an, iar ultimele 4 ca urmare a suspendării ratelor de credit pe perioade de câte 6 luni din cauza imposibilității de achitare a ratelor lunare datorate creșterii nejustificate și unilaterale de către bancă a ratei dobânzii, astfel: Actul adițional nesemnat 2010, Actul adițional cu nr. de înregistrare_/08.09.2010, Actul adițional nr. 1/31.08.2011, Actul adițional nr. 2/23.04.2013; Actul adițional nr. 3/12.11.2013; Actul adițional nr. 4/20. 06.2014.

După . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, pârâta a notificat subsemnaților intenția de a încheia un act adițional la contractul de împrumut, prin care urma să se modifice, în sensul majorării, rata dobânzii, precum și o . comisioane, act pe care însă au refuzat să îl semneze datorită caracterului din nou abuziv al clauzelor impuse prin acest act.

În acest contextul, reclamanții au învederat ca au calitatea de consumatori în relația cu pârâta, aceasta având calitatea de comerciant, în sensul dispozițiilor art. 2 pct. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

În lumina dispozițiilor legale care privesc protecția consumatorului în relația cu banca, paratei, în calitate de comerciant, îi revin două obligații legale esențiale, și anume: obligația de informare a consumatorilor si obligația de a nu insera clauze abuzive în contractele încheiate cu acestia.

În lumina legislației releventa privind protecția consumatorilor și protejarea acestora împotriva clauzelor abuzive din contractele încheiate cu comercianții, Contractul de credit ipotecar nr. C_ din 28.05.2007 apare ca un veritabil contract de adeziune, fiind un contract preformulat, încheiat prin acceptarea integrală de către consumator, în speță Z. M. M. și codebitorul Z. C. a condițiilor propuse de bancă cu rea credință, negocierea în privința aspectelor sale esențiale fiind exclusă.

Cu privire la clauzele abuzive din Contractul de credit ipotecar nr. C_ /28.05.2007, reclamanții au arătat următoarele:

Cu privire la clauzele referitoare la dobândă:

a) Clauzele care dau dreptul băncii să revizuiască în mod unilateral rata dobânzii, fără a preciza condițiile exacte în care poate interveni o asemenea modificare - clauzele prevăzute la pct. 6.1 - 6.4 din contractul de credit, modificate ulterior începând cu data de 31.08.2011 (data actului adițional nr. 1) astfel cum acestea au fost modificate prin actele adiționale ulterioare, respectiv: - dreptul băncii de a revizui unilateral rata de dobândă în conformitate cu politica băncii (art. 6 pct. 6.1. din contractul de credit); dreptul băncii de a revizui periodic rata dobânzii (art. 6 pct. 6.2. din contractul de credit); obligația băncii de a comunica noua rată a dobânzii stabilită ca urmare a dreptului băncii de a revizui unilateral rata dobânzii (art. 6 pct. 6.3. din contractul de credit); obligația împrumutatului de a accepta, în orice condiții, noua rată de dobândă, renunțând în mod expres prin contract la orice plângere ulterioară cu privire la acest aspect (art. 6 pct. 6.3. și 6.4. din contractul de credit).

Analizând dispozițiile contractului de credit indicate mai sus, reclamantii au aratat ca modalitatea în care pârâta O. B. și-a rezervat dreptul de a modifica rata dobânzii face din contractul de credit în litigiu un veritabil contract aleatoriu pentru consumator, întrucât, la încheierea acestuia nu au putut cunoaște întinderea exacta a obligațiilor ce le incumbă.

"Politica băncii" ca și motiv de revizuire a ratei dobânzii nu este identificată cu precizie în contract, fiind lipsită de previzibilitate și în măsură de a include o gamă variată de factori, interpretarea acestei clauze depinzând în tot, pe de altă parte, de voința pârâtei, cu încălcarea dispozițiilor art. 75 și 78 din Legea nr. 296/2004.

Caracterul abuziv al clauzelor enunțate mai sus este susținut și de recenta reglementare a unor astfel de situații în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care, la art. 22 prevede că: "înainte ca un consumator să încheie un contract sau să accepte o ofertă, profesionistul solicită consimțământul explicit din partea consumatorului cu privire la orice plată suplimentară față de prețul stabilit anterior pentru obligația contractuală principală a profesionistului. În cazul în care profesionistul nu a obținut consimțământul expres al consumatorului, însă l-a dedus utilizând opțiuni induse in mod automat pe care consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita plata suplimentară, consumatorul poate pretinde rambursarea acestei plăți”.

Așadar, pe lângă prevederile legale anterioare, în prezent legiuitorul a considerat necesară prevederea explicită a dreptului consumatorului de a fi informat cu privire la sumele exacte pe care le are de plată în baza contractului încheiat cu profesionistul, încă de la momentul încheierii contractului, în caz contrar având opțiunea de a pretinde rambursarea sumelor pentru a căror plată nu și-a exprimat acordul expres.

Totodată, față de momentul executării obligațiilor părților contractului de credit, modificarea ratei dobânzii unilateral de către bancă apare ca o clauză abuzivă, având în vedere și faptul că acest contract, din perspectiva băncii, este un contract cu executare dintr-o data, în timp ce, din perspectiva împrumutatului (a clientului), este un contract cu excutare succesivă, majorarea ratei dobânzii față de cea inițial stabilită apărând drept o modificare unilaterală și nejustificată a prețului pentru un serviciu prestat, pentru acoperirea unor costuri care privesc exclusiv activitatea curentă a băncii și nici într-un caz creditul deja acordat reclamantei Z. M. M..

Clauzele la care se face referire nu au fost negociate direct cu reclamanții, în calitate de consumatori, întregul act juridic fiindu-le practic impus de către bancă în forma respectivă, aceste clauze fiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, evident în defavoarea consumatorului, cu încălcarea cerințelor bunei credințe.

Astfel cum rezultă din notificările și comunicările transmise reclamanților de către pârâtă, modificarea ratei dobânzii a fost întotdeauna în sensul majorării, chiar si în situațiile în care indicatorii de referință de tipul EURIBOR/LIBOR/ROBOR au scăzut la cele mai mici valori din istorie, inclusiv sub-unitare, în condițiile în care dobânda de referință a băncii centrale s-a diminuat progresiv. În aceste conditii, pârâta a omis să scadă dobânda efectivă odată cu scăderea indicatorului LIBOR (pentru CHF + moneda creditului), fapt ce le-a prejudiciat profund prin faptul că au plătit sume de bani mult mai mari decât cele corespunzătoare nivelului indicelui de referință indicat chiar de bancă în contract.

Pentru exemplificare, s-a solicitat să se aiba în vedere „Scadențarul creditului (generat la data de 28.05.2007)” - data încheierii contractului de credit - prin comparare cu „Scadențarul informativ (generat la 20.06.2014) - data semnării ultimului act adițional. În timp ce în primul scadențar dobânda datorata la 12.01.2015 este de 618,78 CHF, în ultimul scadențar dobânda la aceeași dată este de 738,75 CHF. De asemenea, potrivit primului scadențar dobânda la 11.07.2024 (12.07.2024) este de 497,88 CHF, în ultimul scadențar dobânda la aceeași dată este de 608,09 CHF. Exemplele rezultate din raportarea primului scadențar la ultimul sunt în același sens al majorării nejustificate a dobânzii (chiar si în condițiile scăderii indicelui LIBOR).

Așadar, în ceea ce privește clauzele sus enunțate, în forma inițială a contractului de credit ipotecar și cum au fost acestea ulterior modificate prin actele adiționale la acesta, au solicitat sa se constate încadrarea acestora în dispozițiile Anexei la Legea nr. 193/2000, alin. 1 lit. a), b) și e).

Totodată, în speță, sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera clauzele sus analizate drept abuzive, doarece acestea creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Referitor la clauzele din actele adiționale la Contractul de credit ipotecar nr. C_ /28.05.2007, din notificările și comunicările adresate de pârâtă reclamanților, s-au arătat următoarele:

Ca urmare a aplicării principiului resolute jure dantis, resolvitur jus accipientis, dacă se va aprecia drept abuzive clauzele analizate la punctul a) din precedent, și dacă se va sancționa cu nulitatea absolută aceste clauze abuzive, reclamatii au solicitat să se constate, pe cale de consecință, și nulitatea absolută a actelor subsecvente contractului de credit în litigiu (acte adiționale, notificări, comunicări, corespondență) emise de bancă sau încheiate între părți în virtutea dreptului băncii de a modifica în mod unilateral rata dobanzii, având în vedere faptul că aceste acte au drept temei o clauză nulă absolut, nulitatea neputând fi confirmată în speță.

Referitor la clauzele referitoare la dobânda penalizatoare, reclamanții au arătat următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 7 pct. 7.1. din contractul de credit în litigiu, clientul, în speță reclamanta Z. M. M., datorează băncii dobânzi penalizatoare în situația întârzierii la plata ratelor de capital și/sau a dobânzii, rata dobânzii fiind calculată, potrivit pct. 7.3. al aceluiași articol prin adăugarea a 10 puncte procentuale la rata de dobândă curentă, rata dobânzii penalizatoare fiind, la momentul încheierii contractului de credit de 15,5% pe an, iar, în prezent, raportat la actuala rată curenta a dobânzii, de 16,33 % pe an.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, cu modificările și completările ulterioare, „Dobânda penalizatoare se calculează pe baza de procent fix si se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii”.

De asemena, potrivit jurispridenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza Mohamed Aziz impotriva Caixa d"Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa), prin hotărârea pronunțată la 14.03.2013 s-a stabilit că, în ceea ce privește clauza referitoare la stabilirea unor dobânzi de întârziere, în conformitate cu pct. 1 lit. e) din Anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, coroborat cu dispozițiile 3 alin.l și ale art. 4 alin. 1 din Directivă, instanța va trebui să verifice în special, pe de o parte, normele naționale aplicabile între părți, în ipoteza în care nu a fost convenit niciun acord în acest sens în contractul în cauză sau în diferite contracte de acest tip încheiate cu consumatorii, și, pe de altă parte, nivelul ratei dobânzii de întârziere stabilit prin raportare la rata dobânzii legale, pentru a verifica dacă el este de natură să garanteze realizarea obiectivelor pe care le urmărește în „statul membru vizat și nu depășește ceea ce este necesar pentru a le atinge.

Cum în speță rata dobânzii legale, la nivelul mai 2007 (momentul încheierii contractului de imprumut în litigiu) era, astfel cum rezultă din istoricul ratei dobânzii de referință a BNR anexat prezentei, de 7,50% pe an - procent calculat conform Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești (în prezent abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, reclamanții au solicitat să se constatate faptul că, raportare la rata dobânzii legale, dobânda penalizatoare stabilită prin Contractul de credit ipotecar C_ /28.05.2007 depășește cu mult o valoare necesară a acoperi un eventual prejudiciu suferit de bancă prin neplata la scadență, aducând un plus însemnat dezechilibrului între drepturille și obligațiile părților în contractual supus analizei.

Referitor la clauzele referitoare la comisionul de acordare, reclamanții au arătat următoarele:

Comisionul de acordare a creditului, în valoare de 2.962,62 CHF achitat de Z. M. M. la momentul semnării contractului de credit, este prevăzut la art. 8 pct. 8.1. și 8.2. din contract.

Prevederile contractuale referitoare la comisionul de acordare vin în contradicție cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, cu modificările ulterioare, care prevede că: „în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentaței de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente.

Față de acest „comision de acordare” a creditului deja achitat, reclamanții au solicitat sa se constate că această sumă solicitată, impusă și încasată de bancă nu își găsește nicio justificare, banca nefăcând practic nicio cheltuială pentru acordarea creditului, având în vedere faptul că toate documentele de acordare a creditului au fost puse la dispoziția băncii pe cheltuiala reclamantei Z. M. M., tot ea fiind cea care a suportat taxele notariale și de constituire a ipotecii în favoarea bancii, precum și primele de asigurare a acestui imobil.

Așadar, în condițiile în care împrumutatul a achitat toate spezele contractului, banca neavând niciun risc din acest punct de vedere, plata comisionului creează din nou o disproporție vădită între drepturile și obligațiile părților. Tocmai pentru a se evita aceasta situație, legiuitorul a limitat doar în cazul creditelor ipotecare, cheltuielile care pot fi reținute exclusiv în sarcina clientului băncii, perceperea si impunerea unui astfel de comision de acordare fiind interzisă de norma legală sus citată, părțile neavând posibilitatea de a deroga de la aceasta.

În consecință, față de impunerea prin dispozițiile art. 8 pct. 8.1. și 8.2. din contractul de credit a comisionului de acordare în cuantum de 2.962,62 lei și încasarea acestuia de către bancă, au solicitat sa se constate încasarea nelegală a acestei sume, în contradicție cu dispozițiile art. 15 din Legea nr.190/1999 privind creditul ipotecar, solcitând față de această situație obligarea pârâtei la restituirea acestei sume către reclamanți.

Referitor la clauza care permite băncii să modifice în mod unilateral nivelul taxelor și al comisioanelor, reclamanții au arătat următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 8 pct. 8.6 din contractul de credit, „Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul taxelor și comisioanelor, fără consimțământul Clientului. Noul nivel al taxelor și comisioanelor va fi publicat în tariful de comisioane și va fi afișat la sediile băncii”.

În legătură cu acest aspect, au învederat faptul că nu au fost informați niciodată despre ce comisioane ar fi vorba, în afară de comisionul de acordare pe care l-au achitat integral la momentul semnării contractului de credit, însă, începând cu scadențarul credit informativ din data de 23.04.2013, banca le-a impus un comision nenumit începând cu data de 11.11.2013.

Față de acest aspect, au solicitat sa se aiba în vedere faptul că, deși inițial clauza prevăzută la art. 8 pct. 8.6 din contractul de credit era una cu titlu generic iar, în sine, această clauză părea a nu atrage plata vreunei sume de bani, ulterior, respectiv începând cu data de 11.11.2013, aceasta a produs și produce un dezechilibru contractual evident, banca inserând în scadențare și încasând efectiv de la reclamanți un comision care nu știu în fapt ce reprezintă și cu privire la care nu le-am dat niciodată acordul.

Așadar, reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei sus menționate, în baza căreia banca a încasat, conform scadențarelor anexate, anumite sume de bani cu titlu de comision.

Referitor la clauzele referitoare la obligația clientului de a încheia o poliță de asigurare a imobilului ipotecat cu o societate de asigurări agreată de bancă, reclamanții au arătat următoarele:

Clauzele prevăzute la art. 12.2. respectiv 12.5. din contractul de credit, adică cele care obligă clientul să asigure proprietatea (imobilul adus în garanție) la o societate de asigurări agreată de către bancă încalcă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, cu modificările ulterioare, care prevede că: „Contractele de asigurare prevăzute la art. 16 și 17 (cele care privesc obligația împrumutatul de a asigura imobilul ipotecat) se vor încheia cu o societate de asigurări, iar împrumutătorul nu va avea dreptul să impună împrumutatului un anumit asigurător.

Textul de lege este cât se poate de clar în sensul interzicerii impunerii unei anumite societăți de asigurări, așa încât reclamanții au solicitat să se constate încălcarea de către bancă a acestei interdicții, fapt contrar bunei credințe ce trebuie să guverneze relația contractuală dintre bancă și împrumutat. De vreme ce însuși legiuitorul a considerat necesară reglementarea obligativității asigurării imobilului ipotecat, cu interdicția analizată, se poate considera că orice risc al băncii a fost acoperit cu privire la o posibilă executare viitoare a garanției reale constituită în favoarea sa.

Această clauza (art. 12 pct. 12.5 din contractul de credit), prin raportare și la celelalte clauze referitoare la costul creditului (de exemplu, comisionul de acordare), este de natură a crea un dezezechilibru semnficiativ între drepturile și obligațiile părților, contribuind la majorarea sumei totale ce trebuie restituită de reclamanți către bancă în baza contractului de credit, ținând seama de faptul că asigurătorii agreați de bancă practică prețuri mai mari decât alți asiguratori de pe piață, motiv pentru care au solicitat cenzurarea sa în consecință.

Referitor la clauzele referitoare la dreptul băncii de a declara scadența/exigibilitatea anticipată a creditului, reclamanții au arătat următoarele:

Potrivit art. 15 pct. 15.1. din contractul de credit, „Nerespectarea de către Client a oricărei obligații asumate prin Contract și/sau contractele accesorii acestuia constituie un Caz de culpă și acordă Băncii dreptul de a declara întregul credit scadent anticipat și de a lua orice măsură pe care o consideră necesară pentru a-și recupera pagubele cauzate în acest mod, iar ca efect, prezentul contract se consideră desființat de plin drept, fără intervenția vreunei instanțe de judecată, fără alte formalități de punere în întârziere/somație sau orice altă formalitate prealabilă, cu excepția notificării prevăzute la art. 13.3 și 15.5.".

Clauza menționată permite practic băncii declararea scadenței anticipate a creditului în ipoteza în care împrumutatul/clientul nu își îndeplinește oricare obligație asumată prin contract (incluzându-le și pe cele menționate expres la art. 15.2), clauza referindu-se astfel inclusiv la obligații neesențiale asumate, care nu țin de persoana împrumutatului sau a codebitorului sau care pot avea caracter subsidiar și care nu produc neaparat un prejudiciu băncii.

Dezechilibrul semnficiativ între drepturile și obligațiile părților prin menținerea acestei caluze în contract este evident, contrar cerințelor bunei credințe, fiind de natură a genera obligația împrumutatului de a rambursa imediat întregul credit împreună cu toate dobânzile acumulate și toate celelalte costuri datorate băncii, deși acesta continuă să își îndeplinească obligația de plată a ratelor creditului (obligație esențială) la scadență.

Este inacceptabil ca nerespectări de tipul necomunicării către bancă a noii adrese de domiciliu, a numelui, a angajatorului în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data intervenirii modificării (art.14 lit.l) să poată atrage declararea scadenței anticipate, în condițiile în care împrumutatul nu înregistrează restanțe la plata ratelor față de bancă - obligație esențială.

Această clauză permite băncii interpretarea clauzelor contractuale exclusiv în favoarea sa, nefiind stipulat nicăieri în cuprinsul contractului un drept similar pentru împrumutat, pentru situația în care banca nu și-ar îndeplini vreuna din obligațiile contractuale.

În consecință, reclamanții au solicitat să se constate și în privința clauzei menționate la art. 15.1 din contractul de credit îndeplinirea cerințelor cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera această clauză abuzivă, deoarece creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fară a da nici măcar posibilitatea împrumutatului, în condițiile îndeplinirii de către acesta a obligației esențiale de plată, a verificării soluției adoptate de bancă de declarare a scadenție anticipate.

Având în vedere toate considerentele expuse, dat fiind faptul că sancțiunea aplicabilă în urma constatării caracterului abuziv al clauzelor sus analizate este nulitatea absolută, care opereaza cu caracter retroactiv repunând părțile în situația anterioară, respectiv în situația în care acele clauze nu ar fi fost stipulate în contract niciodată, reclamanții au solicitat se să se constate dreptul acestora la restituirea tuturor prestațiilor executate în baza clauzelor nule absolut, în virtutea principiului restitutio in integrum.

Întrucât, de bună credință fiind și cu convingerea că sunt debitorii unei obligații pe care în prezenta cerere au solicitat să fie constatata inexistentă, au făcut plata unor sume de bani către pârâtă cu titlu de comision de acordare, majorare rată dobândă, taxe și comisioane nenumite în contract, dar încasate de bancă în baza articolului 8 pct. 8.6. din contractul de credit, astfel cum rezultă din scadențarele/documentele de plată către aceasta, fără a datora aceste sume pârâtei, au solicitat să fie obligata pârâtă la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor de bani încasate de la reclamanti în mod nejustificat în baza clauzelor constractuale nule, sume la care se va adauga dobânda legală calculată de la data încasării și până la momentul plății efective.

În concluzie, văzând toate motivele analizate mai sus, în cadrul hotărârii pe care o va pronunța instana în cauza de față, reclamantii au solicitat să se aiba în vedere prejudiciul grav cauzat reclamanților prin aplicarea clauzelor abuzive inserate de pârâtă în contractul de credit ce face obiectul judecății, în condițiile în care rata acesta inițială de 795,49 CHF a ajuns la aproximativ 950 CHF în prezent, prin creșterea ratei dobânzii în mod unilateral de către pârâtă și în condițiile scăderii indicelui LIBOR.

Reclamanții au arătat ca s-au confruntat și cu o creștere neașteptată a cursului monedei în care le-a fost acordat creditul (CHF) față de RON (la momentul contractării împrumutului cursul era de 1 CHF = 1.98 lei, iar în prezent 1 CHF = 3.61 lei), așa încât în prezent situația în care se află este mai mult decât împovărătoare cu atât mai mult cu cât au în creștere și întreținere un copil minor.

Astfel dacă ar fi sa se raporteze în euro rata pe care o plăteau la momentul contractării, aceasta ar fi fost de 358,7 EUR la acel moment (echivalentul a 759,49 CHF la cursul leu franc din momentul contractării), iar în prezent rata este de 781,2 EUR (echivalentul a 950 CHF la cursul leu franc din prezent). Acestă diferență este profund incorectă, cu atât mai mult cu cât reclamanta Z. M. M. nu a intenționat niciun moment contractarea unui împrumut în CHF, ci a unui împrumut de 90.000 EUR în moneda EURO, EURO fiind și moneda în care negociase achiziționarea imobilului. Banca a fost cea care i-a impus la acel moment această monedă, motivând că numai asa poate primi echivalentul a 90.000 EUR si numai asa poate achiziționa imobilul.

În final, reclamanții au precizat că aspectele învederate în cererea de față au fost sesizate în repetate rânduri, în scris, pârâtei, astfel cum rezultă din documentele anexate, plângerea acestora rămânând însă fără rezultat, mai mult chiar fiind urmate de creșterea ratei dobânzii și aplicarea unor comisioane și taxe nelegale.

De asemnea, situația a fost sesizată și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care a sancționat contravențional pârâta (conform Adresei nr. 9878/21.09.2010), însă pârâta, chiar și după sancționare, nu a înțeles să reglementeze și să înlăture, respectiv să nu mai aplice clauzele abuzive inserate în contractul de credit.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile legale indicate în cuprinsul cererii introductive de instanță.

În probațiune, reclamanții au solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri și expertiza în specialitatea contabilitate, anexând la cerere, în copie, un set de înscrisuri.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

În data de 21.08.2014, parata O. B. ROMANIA S.A. a formulat întampinare, prin care a invocat excepția netimbrarii, excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect privind capatul de cerere nr.I și II, excepția prescripției dreptului material de a solicita restituirea sumei de 2.962,62 lei reprezentand comisionul de acordare a creditului, și, în subsidiar, respingerea cererii, ca neîntemeiata.

Cu privire la excepția lipsei de interes, parata a arătat că, în esență, aceste clauze contractuale au fost modificate, de drept, prin efectul aplicarii obligatorii dispozițiilor OUG nr.174/2008 și OUG nr.50/2010.

A arătat că interesul reprezintă și prefigurează scopul și „profitul" demersului procesual, finalitatea acestuia care daca nu se identifica din punct de vedere juridic, acțiunea se consideră că nu există. Prin interes se intelege folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea in mișcare a procedurii judiciare.

În situația de față, dacă s-ar admite acțiunea introductiva de instanta cu ignorarea faptului că acțiune a rămas fără interes, hotărârea prin care parata ar fi obligata să modifice clauzele contractuale la care se face referire in cererea de chemare in judecata, ar rămâne fără niciun efect juridic sub aspectul vocației de a fi pusă în executare, contractul părților partilor nemaifiind în forma initiala.

Cum pana la momentul introducerii, acțiunea promovată de reclamant a rămas fără interes, demersul procesual a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluția consacrată de altfel, jurisprudențial în atare situații este aceea a respingerii acțiunii ca rămasă fără interes.

Deoarece in prezenta cauza se solicita tocmai obligarea paratei la indeplinirea unor dispoziții care au fost puse in executare, interesul acestora nu mai este actual si aceasta nu mai justifica in prezent un folos practic pe care l-ar putea obține, prin „condamnarea” paratei la executarea unei obligații deja aduse la indeplinire.

Dupa . OUG nr.50/2010 clauzele contracului de credit au fost aliniate la rigorile ordonanței prin indicarea în cuprinsul contractului a unei formule de calcul a ratei dobanzii formata din marja bancii (fixă pe întreaga durata a contractului) la care se adaugă indicele LIBOR 3L, astfel cum este reglementat conform art.37 lit.a) din OUG nr.50/2010.

În concluzie, având în vedere prevederile legale imperative cu aplicabilitate ope legis, respectiv OUG nr.174/2008 si OUG nr.50/2010, se poate constata ca sintagma „în funcție de politica bancii” chiar daca mai exista în contracte, scriptic, din punct de vedere juridic nu mai produce efecte, astfel incat nu poate avea nici caracter abuziv.

A susținut că în acord cu prevederile OUG nr.50/2010 banca a inmanat reclamanților notificarea de informare nr.147 din data de 12.08.2010 cu privire la . cu 21.06.2010 a OUG nr.50/2010, enumerând în cuprinsul notificării principalele avantaje conferite de implementarea noului act normativ si, de asemenea, invitatia de a se prezenta la banca pentru consultarea si semnarea actului aditional de conformare a prevederilor contractului de credit in conformitate cu art.95 alin.1 – 3 din OUG nr.50/2010.

A învederat că reclamanții nu au raspuns diligențelor bancii de informare si nu au dat curs invitatiei de se prezenta la banca pentru a consulta si pentru a semna actul adițional, astfel încat in conformitate cu art.95 alin.5 din OUG nr.50/2010, clauzele contractului de credit au fost aliniate la rigoare prevederilor acestei ordonante incepand cu data de 21.09.2010, inclusiv prin indicarea formulei de calcul a dobanzii.

A susținut că reclamanții nu au formulat notificare de refuz, în accepțiunea Legii nr.288/2010, per a contrario, contractului i se aplica prevederile OUG nr.50/2010.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la perceperea comisionului de acordare a creditului, datorat conform art. 8.1 din contractul de credit, parata a arătat că, în esență, acțiunea formulata de reclamanta poarta asupra unui drept patrimonial de creanța si nu asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu dispozițiile generale înscrise în art. 1 din susmenționatul act normativ.

In ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a solicitat să se aiba în vedere data acțiunii – iunie/iulie 2014 - și petitul acțiunii, constând în „restituirea comisionului de acordare", considerând că, în cauză, are aplicabilitate termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr.167/1958.

Întrucât perceperea acestui comision s-a realizat in momentul tragerii creditului, în 30 de zile lucratoare de la momentul semnării contractului, iar de la data perceperii acestui comision si pana la momentul formulării cererii de chemare in judecata s-a implinit termenul de prescripție prevăzut de lege, parata a solicitat sa fie respins acest capat de cerere ca prescris.

În subsidiar, parata a arătat ca legislația in vigoare în materia creditelor de consum nu interzicea perceperea si introducerea in contractul de credit a unui asemenea element de cost.

În cuprinsul comisionului de acordare a creditului sunt înglobate cheltuielile făcute de banca in vederea întocmirii documentației, respectiv redactare contract de ipoteca, redactare contract de imprumut, întocmirea documentelor de tragere a creditului, intocmirea graficului de rambursare, etc.

Acest comision a fost perceput de banca in momentul semnării contractului de credit, fiind o condiție „sine qua non” pentru insasi nașterea raporturilor obligationale dintre parti.

A învederat faptul ca, aceasta clauza nu poate fi considerata abuziva deoarece, pe de o parte, clienti, inainte de incheierea contractului de credit, au luat la cunostinta de condițiile creditarii, inclusiv de existenta acestui comision pe care l-a acceptat, iar pe de alta parte, acestia au avut posibilitatea de a alege alta institutie bancara de pe piața, daca condițiile de creditare oferite de banca nu corespundeau intereselor sale financiare.

Astfel, preceperea unui comision de acordare a creditului nu poate fi interpretata ca fiind o dovada de pozitie superioara a creditorului in relația cu împrumutatul si nici nu creeaza un dezechilibru vădit intre partile contractante pe durata derulării contractului, atata timp cat clientul este cel care, prin voința sa de acceptare a plații acestui comision determina insasi nașterea raportului juridic de obligații intre parti, iar pe alta parte, stabilirea costului documentației de creditare este reglat natural de concurenta intre banci pentru atragerea de noi clienți.

In subsidiar, in cazul in care se va trece peste excepțiile invocate de către parata, aceasta a solicitat respingerea acțiunii promovata de reclamanți, ca neîntemeiata, pentru urmatoarele considerente:

In data de 28.05.2007 reclamanții au contractat cu parata un credit ipotecar pentru persoane fizice prin contractul nr. C_ /28.05.2007, cu dobanda variabila, al cărui nivel la data acordarii creditului era de 5,5%.

Rata de dobanda aplicata contractului de credit nr. C_ /28.05.2007 a fost stabilita in forma procentuala, ca rata anuala de dobanda, variabila prin luarea in considerare a evoluției indicatorilor de referința, Banca rezervandu-si totodata dreptul de a modifica in mod unilateral dobanda. Astfel, potrivit contractului de credit, astfel cum acesta a fost asumat si semnat de parti in conformitate cu legislația in vigoare la acea data, modificarea nivelului ratei de dobanda a fost stabilita convențional, prin acordul ambelor parti contractante, ca fiind un drept al Băncii de a modifica acest nivel, luând in considerare valoarea dobânzii de referința, părțile stabilind ca modificarea se poate face fara consimtamantul prealabil al clienților. In contractul de credit semnat, nu era definita o formula de calcul a ratei dobânzii, nici o perioada de timp la care Banca era obligata sa procedeze la actualizarea ratei de dobanda si nici o valoare a "marjei” sau o definiție a acesteia.

Conform art. 6.1 din contractul de credit incheiat cu reclamanții se arata ca „Pentru creditul acordat, Clientul datoreaza si va plați Băncii o rata de dobanda revizuibila in conformitate cu politica Băncii.”, iar la art. 6.2 „Banca isi rezerva dreptul sa revizuiasca periodic rata dobânzii, in funcție de evoluția indicatorilor de referința pentru fiecare valuta (EURIBOR pentru Euro, LIBOR pentru USD, BUBOR pentru RON, etc.), modificările ratei de dobanda fiind aplicabile fara a fi necesar consimtamantul Clientului”.

Creditul contractat de reclamanți este un credit ipotecar, acordat in temeiul Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, cu modificările si completările ulterioare, astfel cum acesta fost modificat prin pct. 4 al Legii nr. 34/2006, iar in cuprinsul legii, la art. 14 este precizat faptul ca, in cazul unui credit a cărui dobanda este variabila, variația dobânzii trebuie sa fie legata de fluctuațiile unui indice referința mentionat in contract, iar modificarea dobânzii trebuie comunicata împrumutaților cel mai târziu data aplicarii noii rate.

Creditul pe care parata l-a pus la dispoziția clienților sai a fost acordat in temeiul unui contract incheiat in temeiul art. 969 Cod civil, cu respectarea dispozițiilor legale speciale in materie (cadrul legislativ care a guvernat activitatea de acordare de credite), anterior intrării in vigoare a unor acte normative - OUG nr. 174/2008 si respectiv, OUG 50/2010 - care, prin modificarea unor reglementari legale in materia protectiei drepturilor consumatorilor, au avut si au in continuare incidența majora, de la momentul adoptarii lor, asupra contractelor bancare incheiate cu persoanele fizice (consumatori). Acest cadru legal este format din reglementari specifice cum ar fi de exemplu: Legea 190/1999, privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, Legea nr. 296/2004, privind codul consumului, Legea 289/2004, legea creditelor de consum pentru persoane fizice (abrogata in prezent prin art. 90 din OUG 50/2010), sau Codul Civil (Titlul ] „Despre contracte sau convenții art. 942 - 985), Regulamentul BNR nr. 3/2007.

Din modul cum sunt formulate aceste clauze, fara o analiza mai atenta, s-ar putea deduce faptul ca prin aceasta dispoziție contractuala s-a instituit in favoarea băncii un drept, de care aceasta poate uza sau nu in raport cu clienții sai. Aceasta prevedere contractuala a fost stipulata in aceasta forma in contractele de credit, intrucat, asa cum a aratat deja anterior, pana la . OUG nr.l74/2008, care a impus necesitatea incheierii unui act adițional cu prilejul oricărei modificări a clauzelor contractului de credit, nu era instituita in sarcina contractantilor, printr-o dispoziție legislativa implicita sau explicita, obligația de modifica contractul numai prin incheierea unui act adițional.

Modificarea putea fi facuta si doar cu informarea clienților prin scrisoare simpla sau chiar un extras de cont.

De exemplu, legislația privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, prevedea ce informații precontractuale trebuiau oferite clienților, modul in care trebuiau promovate produsele bancare (efectuarea publicitatii acestora), modul de redactare contractelor si de asemenea, principalele date si clauze pe care acestea trebuiau sa le conțină, modul de informare a clienților in legătură cu perfectarea, derularea, precum si in legătură cu alte aspecte legate de contractele lor de credit "... consumatorul trebuie să fie informat, în scris, cel târziu în momentul încheiei contractului de credit, cu privire la: a) plafonul creditului, dacă există; b) dobânda anuală și costurile aplicabile de la data încheierii contractului de credit, precum si condițiile în care acestea pot fi modificate; c) procedura prin care contractul de credit încetează. (2) Consumatorul trebuie să fie informat, în scris, despre orice modificare survenită pe durata, contractului de credit asupra dobânzii anuale sau a costurilor intervenite ulterior datei semnării contractului de credit, în momentul în care intenrine această modificare. Această informare se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin intermediul unui extras de cont ce se furnizeaza consumatorului în mod gratuit. ”

Astfel, contractul de credit, asumat si semnat de parti in conformitate cu legislația in vigoare la acea data, cuprindea clauze potrivit carora, in completarea prevederilor legale obligatorii, susmenționate modificarea nivelului ratei de dobanda a fost stabilita convențional, prin acordul ambelor parti contractante, ca fiind un drept al Băncii de a revizui acest nivel, in funcție de evoluția indicatorilor de referința, partile stabilind ca modificarea ratei de dobanda aplicabile se poate face fara consimtamantul prealabil al clienților, dar cu informarea acestora in scris printr-o varianta agreata (scrisoare recomandata cu confirmare de primire/scrisoare simpla, extras de cont, etc.).

Asadar, părțile contractante au actionat de pe poziție de egalitate in raportul comercial, neexistand niciun dezechilibru/niciun tratament preferențial vreunei parti semnatare a contractului de credit, iar reclamantii in calitate de clienți, inainte de incheierea contractului de credit, au luat la cunostinta de conditiile creditarii inclusiv de nivelul dobânzii, faptul ca dobanda aplicata creditului contractat este variabilă, etc., pe care le-au acceptat, precum si faptul ca aceștia au avut posibilitatea de a alege o alta instituție bancara de pe piața, daca condițiile de creditare oferite de parata nu corespundeau intereselor financiare.

A subliniat ca, in actualul context legislativ, derularea contractelor de credit este reglementata in exclusivitate de contractul de credit asa cum acesta a fost modificat de drept ca urmare a intrării in vigoare a noilor reglementari in materia protectiei drepturilor consumatorilor (OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010) si, respectiv, astfel cum acesta a fost modificat prin actele adiționale ulterioare.

A învederat ca Banca nu a uzat de dreptul de a modifica unilateral nivelul costurilor creditului de la acordare si pana in prezent si a tinut seama de toate modificările legislative in materia protectiei drepturilor consumatorilor (Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2008).

A precizat că, odata cu . prevederilor art. 9³ litera h) din OUG nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda, nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit, insa acest act normativ nu obliga creditorii sa ia masuri pentru implementarea prevederilor acestuia.

O. B. Romania SA a respectat dispozițiile legale care au făcut imposibila aplicarea clauzelor din contractu de credit referitoare la modificarea nivelului dobânzii.

In momentul in care indicele de referința a inceput sa scada, Banca a fost in imposibilitate de a-si mai exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractul de credit, intrucat incepand cu luna decembrie 2008 odata cu . prevederilor OUG nr. 174/2008, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda (fara ca actul normativ sa distingă cu privire la ce ar fi putut sa insemne modificarea), nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit insa acest act normativ nu a obligat creditorii sa ia masuri pentru implementarea prevederilor acestuia.

Aceasta omisiune a actului normativ nu poate fi utilizata impotriva Băncii, atata timp cat, O. B. Romania S.A. nu a mai aplicat in detrimentul consumatorilor dreptul de a modifica unilateral nivelul dobanzii, majorarea dobânzii intervenind exclusiv pe fondul unei creșteri semnificative a indicelui de referinta LIBOR (CHF) si de asemenea, in contextul in care a respectat prevederile OUG nr. 174/2008 care, la art. II, pct. 9, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor, prin care se completeaza art. 9 din OG nr.21/1992, privind protecția consumatorilor, cu art. 9³ lit. h) prevede ca ,,sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator”.

Odata cu adoptarea OUG 50/2010, ce a avut in vedere transpunerea si implementarea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori, in conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) - (3) din ordonanța, obligația de conformare a contractului la dispozițiile acestui act normativ consta in informarea corespunzătoare a consumatorului in legătură cu semnarea actului adițional de aliniere la dispozițiile acestei reglementari.

Prin art.95 s-a stipulat ca: ”(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerata acceptare tacită.”, O. B. ROMANIA SA a transmis reclamanților proiectul de act adițional către banca.

Acest demers a insemnat comunicarea către clienți a unei notificări, avand ca obiect adresarea invitatiei de prezentare la sediul unitatii teritoriale a O. B. Romania S.A. de la care a fost contractat creditul, in vederea semnării actului adițional de conformare la prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2010. Notificarea comunicata conține elementele de noutate pe care proiectul de act adițional le introduce in contractul de credit, cu luarea in considerare a dispozițiilor Ordonanței de urgenta Guvernului nr. 50/2010.

Prin urmare, fata de diligentele Băncii de informare si de invitare a clienților la semnarea actului adițional, reclamanții Z. M. M. si Z. C., au decis, independent, sa nu semneze actul adițional prin care contractul de credit sa fie conformat la prevederile ordonanței, o . clauze urmand a fi modificate in acord cu noile modificări legsilative ce urmau sa se aplice obligatoriu si pentru contractele în curs de derulare.

La împlinirea termenului de 90 de zile de la . OUG nr. 50/2010, in conformitate cu art. 95 alin. (1) - (3), contractul de credit nr. C_ /2007 a fost modificat de drept, in conformitate cu prevederile actului normativ, clauzele acestuia fiind aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței, prin indicarea in contractul de credit a unor elemente de natura a asigura transparenta, in ceea ce privește calculul dobânzii, respectiv a formulei de calcul a dobânzii si a marjei băncii, dobanda fiind alcatuita din marja fixa pe toata durata de creditare + indicele de referința, astfel cum este reglementat conform art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010 modificat prin Legea nr. 288/2010.

Avand in vedere faptul ca, in contractul de credit nr. C_ /2007, valoarea indicelui de referința si valoarea marjei nu au fost specificate, valoarea marjei băncii a fost calculata ca diferenta intre nivelul dobânzii si valoarea indicelui LIBOR CHF valabil la data de 20.09.2010. A precizat ca modificarea de drept a contractului de credit ca urmare a alinierii clauzelor contractuale la rigoarea prevederilor ordonantei s-a efectuat fara modificarea costurilor si a evidențiat faptul ca Banca nu a făcut altceva decât sa se conformeze actelor normative adoptate in materia protectiei drepturilor consumatorilor.

Prin Legea nr. 288/2010, de aprobare cu modificări si completări a OUG 50/2010 legiuitorul a creat consumatorilor care nu doreau sa li se aplice obligatoriu prevederile legale posibilitatea, însemnând, cardul legal necesar, de a „refuza” oferta legiuitorului. Astfel, prin art. II alin. 2) al Legii nr. 288/2010 orice consumator care considera ca modul de implementare a prevederilor ordonanței nu sunt conforme cu nevoile si asteptarile sale putea transmite creditorului o notificare de neacceptare a aplicații prevederilor OUG 50/2010. Refuzul acestuia trebuia luat in considerare obligatoriu de către creditor.

In concret, a aratat faptul ca reclamanții nu au uzat de dreptul conferit de Art. II pct. 2 din Lege NR. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 potrivit caruia „Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi ” si nu au comunicat Băncii opțiunea privind neaplicarea prevederilor ordonantei, contractului credit incheiat de parata cu reclamanții Z. M. M. si Z. C. i se aplica prevederile ordonanței.

Cum legea se aplica numai pentru viitor, principiu consacrat de Constitutie la art. 15, alin. 2) potrivit caruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, prin actul adițional transmis clienților sai parata a făcut aplicarea art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 288/2010, astfel ca, începând cu data implementării prevederilor ordonanței formula aplicata creditelor in derulare este: marja băncii (fixa) + indicele de referinta in vigoare la data implementării. Nivelul de dobanda era legal stabilit si prin urmare, a fost indeplinita de către parata cerința evidențierii nivelului indicelui de referința din componenta dobânzii la data implementarii prevederilor ordonanței.

Reclamantii nu au notificat creditorul cu privire la faptul ca nu doresc sa uzeze de dreptul conferit de legiuitor de a refuza aplicarea noilor dispoziții legale in materia protectiei drepturilor consumatorilor, desi au avut la indemana mijlocul legal sa o faca, confirmând, o data in plus, alegerea de a accepta modificarea contractului de credit in acest sens si, implicit, a actului adițional propus.

În ceea ce privește clauza prevăzută in contractul semnat cu reclamanții la art. 8.6 din contractul de credit C_ /2007 si solicitarea de a constata caracterul abuziv al articolului, parata a precizat ca este vorba din nou despre o clauza care, prin efectul legii (OUG 174/2008), nu mai este aplicata in forma enuntata. Astfel, parata respecta art. 9³ lit. e) din acest act normativ.

In privința taxelor si comisioanelor ce fac parte din costul total al creditului, a precizat ca, evidențierea acesta in contract si acceptarea plații acestora, echivaleaza cu acceptarea costului total al creditului insusi.

Astfel, desi atat in portofoliul paratei, cat si pe piața financiar-bancara existau produse de creditare similare (credit ipotecar), acestea fiind diferite doar in ceea ce privește costurile, reclamantii au ales, din motive numai de ei cunoscute, sa contracteze cu parata. Rationand raportat la momentul acordarii creditului, parata nu poate sa conchidă decât ca, oferta O. B. Romania SA a fost mai buna si a corespuns nevoilor reclamanților, mai mult decât ofertele altor institutii de credit.

Având in vedere faptul ca parata si-a respectat obligația de informare in privința costului total al creditului, atat anterior contractării creditului, inserând in cuprinsul contractului la art. 8, taxele si comisioanele aferente creditului, cat si ulterior, odata cu . OUG 50/2010, prin actul adițional de conformare a contractului de credit la prevederile ordonanței, inserând si in Anexa „Clauze specifice Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2010” costul total al creditului prin evidențierea in conformitate cu art. 7, alin. 1), pct. 4 a costului total: 4. costul total al creditului pentru consumatori - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse dacă încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obținerea creditului însuși sau pentru obținerea acestuia în concordanta cu clauzele și condițiile prezentate.

In ceea ce privește lipsa de temei a perceperii unui comision de acordare in valoare de 2.962 CHF a aratat ca potrivit prevederilor imperative ale OUG nr. 50/2010, se pot percepe numai următoarele comisioane: comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent (nu ambele simultan), comision de rambursare anticipata de maxim 1% si numai la credite cu dobanda fixa, comision unic pentur servicii prestate la cererea consumatorilor, costuri aferente asigurărilor daca e cazul, penalitati. Comisionul de analiza dosar se poate percepe numai dupa semnarea contractului de credit, nu si in situatia in care creditul nu a fost acordat.

Documentația de credit cuprinde atat documentele depuse de potentialul client la banca in vederea analizarii posibilității de acordare a unui credit, precum adeverința de salariu, acte de proprietate ale bunurilor cu care intentioneaza sa garanteze creditul, cererea de credit, etc., cat si documentele intocmite de banca, dupa aprobarea creditului, cum ar fi: contractul de credit, contractul/contractele de garanții, graficul de rambursare, etc.

Astfel, comisionul de acordare reprezintă o cheltuiala aferenta intocmirii documentație de credit fiind, in fapt, contravaloarea unei activitati (serviciu) prestate de banca clientului (acordarea imprumutului). Dupa analizarea dosarului depus la banca de către client, și aprobarea cererii de credit, se intocme efectiv documentația de credit, constând in contractul de credit, contractele de garanție (mobiliara, imobiliara), documentele de tragere a creditului, graficul de rambursare, etc. Reclamanților le-a fost pus la dispozitie un exemplar al contractului de credit, care prevede ca pentru creditul acordat clienții vor plați un comision de acordare, iar plata comisionului se efectueaza de către clienți din surse proprii, in ziua semnării contractului.

Ca societatea parata este indreptatita sa perceapa un astfel de comision vin sa intareasca si prevederile art. 36 din OUG nr.50/2010, care arata ca banca este indreptatita sa perceapa un astfel de comision in situatia in care creditul este acordat.

Noțiunea de cheltuieli aferente intocmirii documentației de credit nu se rezuma numai la taxa de analiza dosar, taxa de evaluare imobil si taxa notariala pentru contractul de ipoteca, ci si la cheltuielii facute de banca in vederea intocmirii documentației necesare acordarii creditului si care includ redactare contract de credit, redactare contract de ipoteca, întocmirea documentelor de tragere a creditului, întocmirea graficicului de rambursare, etc. Astfel, accesând un credit de la o bancă, se inițiază o întreagă procedură ce presupune implicare de personal, de timp și de capital. Cu alte cuvinte, clientul nu împrumută de la bancă o suma de bani și, prin urmare, are de achitat doar capitalul împrumutat plus echivalentul folosinței care este o dobanda. În realitate, lucrurile sunt mai complexe.

Până a se ajunge la . banilor și la utilizarea acestora, banca presteaza clienților o . servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifică documentația depusa in vederea acordării creditului, verifică îndeplinirea condițiilor necesare în acest sens, ceea ce implică utilizare de personal, de timp și de bani din partea băncii. Pentru aceste servicii, care profită clienților împrumutati este firesc ca și costurile să fie suportate de clienți.

La momentul semnării contractului de credit nu doar ca era necesar a cunoaște obligația de a achita acest comision de acordare, dar era obligatoriu a si deține suma, ce urma a fi achitata din surse proprii. Or, in aceste condiții considera ca nu poate fi invocata necunoasterea asupra acestui aspect sau existenta unui contract preformulat, care sa fi vatamat interesele consumatorului. Acest comision a fost precis determinat, in cota procentuala, fiind indicata inclusiv moneda in care urmeaza a fi achitat. In același timp, acest comision a fost perceput ca o contraprestatie a unui serviciu corelativ oferit de către cocontractant, serviciu care consta in procesarea documentelor si întocmirea întregii documentatii necesare in vederea acordarii creditului.

Mai mult acest comision, fiind cunoscut de la data semnării contractului, a fost acceptat in mod direct de catre clienți, fiind aplicabile prevederile art. 969 Cod civ., in vigoare la data semnării contractului, ce acorda valoare de de lege contractului semnat intre parti.

În concluzie, comisionul de acordare reprezintă o plata datorata, derivând din contractul de credit incheiat de catre reclamanți cu O. B. România S.A. si din aplicarea principiului enuntat la art. 969 cod civil potrivit caruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

Acest comision a fost legal si corect perceput, fiind rezultatul manifestării de voința a partilor, materializata în contract si nu a fost eliminat nici in prezent din cadrul prevederilor legale incidente in materie.

Referitor la dobanda penalizatoare (clauzele prevăzute la art.7 pct.7.1. si 7.3.), parata a arătat următoarele:

In ceea ce privește clauza din contractul de credit referitoare la perceperea unei dobânzi penalizatoare a menționat ca legea permite expres perceperea de dobânzi penalizatoare pentru cazul neexecutarii la scadenta a obligațiilor asumate. OUG 50/2010 nu a interzis astfel de clauze contractuale, ci a facut numai anumite mențiuni in art. 38 alin.2 si 3, cu privire la procentul de dobanda penalizatoare aplicabil în cazul in care imprumutatii se găsesc in anume situatii personale impovaratoare. În raporturile juridice comerciale se aplică, în principiu, dobânda pieții potrivit principiului libertății de voință a părților.

In prezent, dobanda penalizatoare se calculeaza conform Anexei „Clauze specifice conform OUG nr. 50/2010” .

Astfel, sunt respectate dipozitiile art. 38 alin. 2) din OUG 50/2010: care arata ca: „Dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix și se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii.”.

Prevederea unei dobânzi penalizatoare . credit nu este abuziva, in aceasta ordine de idei propuntandu-se Înalta Curte de Casație si Justitie prin Decizia XI/24.10.2005. In cuprinsul deciziei s-a facut sublinierea că nu există temei legal care să permită stabilirea în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an sau de sancțiune constând în penalități de întârziere. Aceasta clauza vizeaza de a declara scadența anticipată a creditului doar în prezența unor fapte culpabile ale imprumutatilor consecințe asupra posibilității băncii de a recupera creditul ori de a executa garanțiile. De asemenea, nu se poate aprecia ca fiind abuzive aceste clauze, nefiind îndeplinită cerința legală de a exista un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Stabilirea unei dobânzi penalizatoare plătibile doar in cazul depășirii termenului scadent nu echivalează cu o capitalizare a dobânzii.

Daca s-ar imbratisa soluția propusa de către reclamanți si s-ar considera ca aceasta clauza contractuala este abuziva, ar trebui sa adoptam aceeași soluție si in privința art. 38 alin.2 din OUG nr.50/10 care arata ca „Dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix și se aplică la sume restante in conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobanzii.

D. fiind faptul ca acte normative intrate in vigoare dupa pronunțarea soluției ICCJ consacra dreptul băncilor de a percepe astfel de dobanda si cum nicio excepție de neconstitutionalitate a acestei prevederi legale nu a fost admisa de către Curtea Constituționala, apreciaza ca soluția propusa de către reclamanti excede cadrului legal si se intemeiaza pe o interpretare personala si . intereselor reclamanților atat a dispozițiilor legale si cat si a hotararilor ICCJ, interpretare care nu se bucura de sustinere legislativa sau jurisprudentiala.

Având in vedere cele mai sus expuse parata reitereaza faptul ca solicitarea reclamanților cu privire la caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobanda penalizatoare este lipsita de obiect, si pe cale de consecința, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiata.

Referitor la caracterul presupus abuziv al clauzei referitoare la condițiile declararii scadentei anticipate a creditului (clauza de la art. 15, pct. 15.1 si urm. din contractul de credit nr. C_ /2007), a menționat ca acestea fac parte din capitolul ,,Cazuri de culpa” si reglementeaza sancțiunile aplicabile in cazul nerespectarii de către clienți a obligațiilor asumate prin contractul de credit precum si dreptul Băncii de a proceda la recuperarea creanței sale prin mijloacele legale. Astfel, se stabileste ca „Nerespectarea de către Client a oricărei obligații asumate prin prezentul contract si/sau contractele accesorii acestuia constituie caz de culpa si acorda Băncii dreptul de a declara întregul credit scadent anticipat si de a lua orice masura pe care o considera necesara pentru a-si recupera pagubele cauzte inl acest mod, iar ca efect prezentul contract se considera desfiintat de plin drept, fara interventia vreunei instante de judecata, fara alte formalitati de punere in intarziere / somație sau orice alta formalitatei prealabila, cu excepția notificării prevăzute la art. 15.3 si 15.5”. In aceste situatii, Clienții sunt decăzuți din beneficiul termenelor prevăzute in favoarea lor. In plus, in astfel de cazuri, Banca poate lua orice masuri împotriva Clienților pentru executarea silita a garanțiilor constituite in vederea recuperării integrale a sumei datorate, a creditului, a dobânzilor curente si penalizatoare, a comisioanelor aferente creditului, precum si a cheltuielilor de orice fel legate de recuperarea creditului si a tuturor celorlalte datorii fata de Banca, cheltuielile de judecata si de executare silita, fiind evidentiate situatiile care constituie in mod expres caz de culpa: prezentarea de către Client de documente si/sau furnizarea de informații incomplete si/ sau false si/ sau omisiunea de a comunica Băncii informatii/documente cu scopul de a induce in eroare Banca, etc.

Sumarizand, articolul considerat de reclamanți ca fiind abuziv este in realitate esențial pentru derularea raporturilor contractuale deoarece prezintă detaliat sancțiunile aplicabile in cazul nerespectarii de către acesta, a obligațiilor asumate prin contractul de credit si statueaza dreptul legal al Băncii, in calitate de Creditor, de a proceda la recuperarea creanței sale prin mijloacele legale. A subliniat faptul ca aceste clauze contractuale devin aplicabile numai in situatia in care clienții nu isi vor indeplini obligațiile asumate in condițiile si la termenele agreate la semnarea contractului. Astfel, fara ca Banca sa incalce in vreun fel drepturile clienților in calitate de consumatori, articolul analizat este configurat in considerarea dipozitiilor legale care reglementează recuperarea creanțelor.

Referitor la clauza privitoare la alegerea societatii de asigurari prevăzută la art. 12.2 si 12.5, parata menționat ca aceste clauze nu isi mai produc efectele, fiind modificate de drept conform prevederilor OG 50/2010, drept urmare afirmația reclamanților ca aceste clauze ar fi abuzive este lipsita de obiect. Astfel, in conformitate cu art. 40 din OUG 50/2010, alin. 4: „Se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care: d) creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a bunurilor, în garanție cu o societate agreată de bancă”. Mai mult decât atat, in conformitate art. 18 din Legea nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investii imobiliare: „Contractele de asigurare prevăzute la art. 16 si 17 se vor încheia cu o societate de asigurări, iar împrumutătond nu va avea dreptul sa impună împrumutatului un anumit asigurător”.

De asemenea, la art. 12.2 si 12.5, invocate de către reclamanți, este vorba despre obligativitatea acestora de a incheia polița de asigurare asupra imobilului la orice societate de asigurari, si nu la una agreata de către Banca.

In acest context, solicitarea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor cu privire la încheierea poliței de asigurare de către o societate agreata de Banca este lipsita de obiect. A menționat ca pentru ca aceste clauze sa poata fi considerate abuzive, ar trebui sa se demonstreze ca incalca cerințele Legii nr. 193/2000.

Actul normativ prevede doua condiții negative si una pozitiva, a căror indeplinire cumulativa poate duce la constatarea existentei unei clauze abuzive: sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile pârtilor ca o consecința a abuzului si sa nu fi fost negociata.

Având in vedere dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, precum si faptul ca acceptarea unui produs dupa ce prealabil clienții au fost informați cu privire la comisioanele pe care le datoreaza pentru accesarea acestuia, in contextul in care aceștia (clienții) puteau sa opteze (sa aleaga) dintre produsele paratei face ca aceste clauze sa nu poata fi incadrate ad litteram in categoria „clauze abuzive”.

Negocierea trebuie privita . larg atunci cand este vorba despre un produs bancar si înseamna, de cele mai multe ori, alegerea de către client/potentialul client a unuia dintre produsele din aceeași categorie (credite, depozite, instrumente financiare, etc.), in funcție de nevoile fiecaruia, de perioada de timp alocata derulării contractelor aferente produselor respective, etc.

La încheierea oricărui contract se au in vedere particularitatile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-si îndeplini obligațiile asumate si alti asemenea factori. Insa factorul determinant in încheierea contractului îl constituie voința clientului, in funcție de care se prefigurează si particularizeaza fiecare contract.

In acest sens, este inadmisibila posibilitatea modificării contractului de credit care face obiectul prezentului dosar prin interventia instantei, singura modalitate de interventie asupra clauzelor contractului de credit fiind prin acordul de voința al pârtilor contractante, incidente in aceasta situatie fiind prevederile art. 1166: „ Contractul este acordul de voințe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. Or, instanta de judecata nu se poate substitui voinței partilor sau a uneia dintre părțile contractante si nu poate impune băncii sa încheie/modifice un contract de credit, care, in anul 2007, a survenit ca urmare a indeplinirii tuturor condițiilor de creditare necesare pentru încheierea contractului de credit. In aceste condiții, instanta de judecata nu poate pronunța o hotarare de judecata care sa tina loc de acordul de voința al băncii.

Mai mult decât atat, instanta de judecata nu poate obliga banca sa incheie un contract de credit care sa contravina normelor interne validate de BNR, precum si normele interne elaborate in conformitate cu ordinele si regulamentele emise de Banca Naționala a României.

Prin urmare, a solicitat a se observa ca dispozițiile prevăzute de Legea nr.193/2000 nu sunt menite a crea o noua ordine de drept in care contractul sa devină lipsit de forța obligatorie, ci din contra, vin doar sa particularizeze dispozițiile generale aplicabile in rem si in personam. Raportarea urmeaza a fi facuta prin urmare la consumatorul mediu, care la art.2 lit. m) din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana piivind protectia consumatorului este definit ca fiind „consumatorul considerat ca fiind informat, atent si precaut, tinand seama de factorii sociali, culturali si lingvistici”. Prin urmare, desi proteja, consumatorul nu poate invoca grava sa neglijenta in incercarea de a obține foloase ce nu i se cuvin, altminteri devenind aplicabil adagiul nemo auditurpropriam turpitudinem allegans.

Mai arata faptul ca odata informat, cumpărătorul in genere si consumatorul in particular nu poate fi exonerat de responsabilitatea alegerii intelepte in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi, situatia. financiara proprie, prezenta sau viitoare si posibilitățile de respectare a obligațiilor de plata ulterioare, precum nu poate fi exonerat nici de alegerea unui produs cu un raport calitate-pret care sa corespunda criteriilor personale ale fiecaruia dintre consumatori.

Împrumutării Z. M. M. si Z. C. au fost informați in mod corect si precis asupra condițiilor si caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor oferite de parata si in cunostinta de cauza au semnat contractul de credit, care la art. 6 prevede ca dobanda este variabila si se stabileste in forma procentuala ca rata anuala de dobanda.

Parata a invocat dispozițiile punctului 1 lit. a) din Lista cuprinzând clauzele considerate abuzive publicata ca anexa la Lege, potrivit carora sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care „dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiata care sa fie precizat in contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor, de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibile de către consumator ori i datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivație întemeiata”

Or, in cazul creditului acordat reclamanților, urmare a voinței partilor au fost introduse la art.6 din contractul de credit mentionat date referitoare la dobanda, cu precizarea ca aceasta este variabila in functie de criteriile prevăzute in contract si de asemenea, a precizat ca, parata a reglementat convențional, in acord cu prevederile legislației privind protectia consumatorilor (OG nr. 21 /1992 si Legea nr. 193/2000), chiar in cuprinsul art. 6 si urm: „Pentru creditul acordat, Clientul datoreaza si va plați Băncii o rata de dobanda revizuibila in conformitate cu politica Băncii""" iar la art. 6.2. „Banca isi rezerva dreptul sa revizuiasca periodic rata dobânzii, in funcție de evoluția, indicatorilor de referința, pentru fiecare valuta (EURIBOR pentru Euro, LIBOR pentru USD, BUBOR pentru RON, etc.), modificările ratei de dobanda fiind aplicabile fora a fi necesar consimtamantul Clientului.”

Parata a invocat faptul ca pentru obținerea fondurilor necesare acordarii de imprumuturi către clienții sai Banca suporta anumite costuri (costuri de refinantare) ce sunt direct influentabile de variațiile indicilor monetai referința;

Parata a invocat faptul ca apariția unei modificări semnificative a indicilor monetari de referința poate face ca valoarea acestor costuri sa depaseasca un anumit nivel maxim acceptabil, din rațiuni economice si de buna funcționare, pentru Banca rezulta fara putinta de tagada faptul ca posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii, precum si motivele care ar justifica din punct de vedere economic aceasta majorare, au fost fundamentate contractual si in mod expres permise de Legea nr. 193/2000.

Prin circumstantierea elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, prin indicarea unui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, aceasta clauza nu incalca prevederile legale incidente in materie, nefiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Aceasta clauza care da dreptul imprumutatorului de a modifica unilateral dobanda este raportata la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa nu fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmărit.

Clienții au optat pentru contractarea unui credit cu dobanda variabila, cu toate efectele pe care le implica acest tip de produs. Chiar si pentru situatiile in care s-a stabilit o anumita rata a dobânzii prin art. 6, aceasta din urma sa fie nemodificata pentru intreaga durata a contractului de credit (care este de 20 de ani).

Nicio instituție de credit nu poate prevedea care sunt costurile pe care le va avea pentru un termen lung de 20 ani, evoluțiile costurilor, astfel cum au fost acestea descrise mai sus, fiind imposibil de prevăzut uneori chiar pe perioade foarte scurte. Din aceasta cauza a fost necesara introducerea unei alte clauze, care sa permita Băncii sa adapteze aceasta rata la variațiile semnificative ale costurilor pieței interbancare.

Dupa cum a mai precizat, dupa . OUG nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda, nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractukl de credit. Așadar, incepand cu data de 27.12.2008 modificarea unilaterala a ratei dobânzii de catre parata nu a mai fost posibila, fiind prohibita expres de lege si nici nu a fost practicata de către banca in raport cu clienții sai.

Clauzele contractului de credit nu se regăsesc printre exemplele de clauze abuzive prevăzute la pct. 1 lit.a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianți si consumatori. Din prevederile contractului de credit, rezulta in mod evident atat faptul ca banca a oferit împrumutatilor posibilitatea de a analiza clauzele contractuale, cat si buna-credinta a paratei, din moment ce aceștia au avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale inainte de semnarea contractului avand posibilitatea sa renunțe la semnarea acestuia. Așadar, parata a transpus prevederile pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 in prevederile art. 6 din contractul de credit.

A menționat ca dupa . OUG nr.50/2010 clauzele contractului de credit au fost aliniate la rigorile ordonanței prin indicarea in cuprinsul contractului a unei formule de calcul a ratei dobanzii banzii formata din: marja băncii (fixa pe intreaga durata a contractului) la care se adauga indicele LIBOR 3L (element variabil, in mod obiectiv, fara a putea fi influenta in vreun fel de către banca).

Reclamanții Z. M. M. si Z. C. nu au semnat actul adițional de conformare cu prevederile OUG nr.50/2010, astfel incat in conformitate cu art.95(5) din OUG 50/2010, clauzele contractului de credit au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței incepand cu data de 21.09.2010, inclusiv prin indicarea in contractul de credit a formulei de calcul a dobânzii, prevăzută la art.37 lit.a din OUG nr.50/2010.

Ca urmare a intrării in vigoare a art.II, alin.2 din Legea nr.288/2010 pentru aprobarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori: „Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit pana ala data intrării in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care an fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi”.

Contractul partilor este guvernat de principiul forței obligatorii caracterizat prin obligatia partilor de a executa intocmai prestatiile la care s-au obligat, executarea trebuind sa aiba loc la termenele si in conditiile stabilite prin contract si prin executarea cu buna credința a contractului conform art. 970 alin.1 C.civil, aspect ce presupune o obligație de loialitate, de indeplinire cu fidelitate a obligațiilor pe care si le-au asumat.

Principiul forței obligatorii a contractului se impune si instantei judecătorești, nu numai partilor contractante, judecătorul fiind tinut sa respecte continutul contractului si sa dea eficienta vointei partilor exprimata in act.

Ceea ce omit reclamanții, atunci cand fac referire la art.4 din legea nr. 193/2000 sunt prevederile alin.6 care arata ca”evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil". Această prevedere a fost emisă de legiuitorul român în cadrul transpunerii in dreptul intern a dispoziției comunitare în materie (art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) conform căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”. Așadar „pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiza a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv”, astfel cum a statuat ICCJ, secția a II-a civ, dec.nr.4685/2012. Astfel, după cum se reține în cadrul aceleasi decizii, „clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului”. În același sens, art. 3 lit. g) si i) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele pentru consumatori prevede că: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice al tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale... ” (i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului ...”.

Din coroborarea celor de mai sus rezultă cu evidență că, astfel după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia sus-citată, că dobanda ce face obiectul prezentului litigiu „ca și componenta a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a înțeleși cu ajutorul gândirii logice ”. Identitatea acestei concluzii în speță se justifică prin identitatea situației (în contractele de credit din cadrul dosarului în care s-a pronunțat decizia sus-menționată a Înaltei Curți de Casație și Justiție banca avea dreptul de a modifica dobânda în caz de schimbări semnificative pe piata monetară). După cum s-a arătat într-o altă decizie de speță „este evident că la momentul semnării, contractului semnatarii au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele sale prin simpla citire a înscrisului pe care și-au pus semnăturile. Deci, posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele contractuale a existat, împrumutatul putând lua la cunoștință de toate aceste clauze prin simpla citire a înscrisului ”

În speță, clauza supusa controlului determina în concret rata dobânzii și modul în care aceasta se putea modifica și reglementează practic componentele principale ale prețului creditului; prin urmare, aceste clauze sunt exceptate, conform prevederilor anterior menționate, de la controlul caracterului abuziv, fiind formulate într-o manieră clară, inteligibilă, ceea ce înseamnă că, la momentul încheierii contractului, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în contractul de credit, au putut lua la cunoștință și le-au putut înțelege printr-un proces de gândire logică.

De asemenea, avand in vedere prevederile legale imperative cu aplicabilitate ope legis, respectiv OUG nr.174/2008 si OUG nr.50/2010 se poate constata ca sintagma „in funcție de politica băncii” nu mai exista contracte, astfel incat nu poate avea nici caracter abuziv.

În ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, imprumutatii au luat cunoștința anterior semnării de clauzele contractului de credit si de documentația aferenta analizarii aprobarii, acceptand termenii contractuali prin semnarea contractului de credit. De asemenea, caracterul dobânzii este variabil, imprumutatii acceptand in acest mod atat riscul creșterii dobânzii, cat si avantajul scăderii acesteia. In plus, imprumutatii nu au prezentat nicio dovada ca au propus o alta varianta de contractare, care sa fi fost refuzata de banca, acceptand astfel clauzele stabilite in contract.

Parata apreciaza ca faptul ca o parte propune un proiect de contract nu poate conduce automat la concluzia ca am fi in prezenta unui contract de adeziune, nesupus negocierii. Nici reclamanții nu au produs nicio dovada ca s-ar fi opus in vreun fel la clauzele pretins abuzive, iar banca ar fi respins aceste solicitări impunând in mod abuziv clauzele respective consumatorilor. Se impune a se retine ca nu este suficient ca dupa 6 ani de la semnarea contractului, una dintre parti sa pretindă ca o anumita clauza nu a fost negociata, doar pentru ca acum considera ca ii este dezavantajoasa. A accepta o astfel de concluzie echivaleaza cu instituirea unei prezumții absolute ca ori de cate ori pe parcursul derulării unui contract un consumator considera ca o clauza ii este dezavantajoasa aceasta urmeaza sa fie catalogata drept abuziva si inlatura din contract. Or, nu aceasta a fost voința legiuitorului atunci cand a transpus in legislația interna normele comunitare. Mai mult decât atat, nu se poate susține lipsa posibilității de negociere in condițiile in care consumatorii au luat la cunostinta anterior semnării de clauzele contractului de credit si documentația aferenta analizarii aprobarii, acceptand termenii contractuali prin semnarea contractului. De asemenea, la momentul incheierii contractului de credit existau in oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, unele cu dobanda fixa in moneda naționala sau in valuta, altele cu dobanda variabila in moneda naționala sau in valuta, fie in funcție de dobanda de referința a băncii, fie in funcție de indicele de referința.

In concluzie, clienții au avut posibilitatea de a negocia continutul clauzei privind comisionul, dobanda, putând opta intre mai multe tipuri de credite (cu dobanda fixa sau variabila, in moneda naționala sau în valuta, cu variație in funcție de indice de referința sau de dobanda de referința, credit cu comision de acordare: „0%”, „1%”, „1,5” sau „2%”, credit cu comision de administrare: 0,29% calculat lunar la soldul creditului), alegand, in final, din portofoliul de produse bancare oferite de banca, contractul de credit ipotecat pentru persoane fizice cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivit nevoilor lor, astfel incat aceasta condiție impusa de actul normativ nu este indeplinita.

In ceea ce privește cerința ca prin clauza incriminata sa se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile pârtilor ( art.4 alin.l din legea nr.193/200) a menționat ca la momentul semnării contractului de credit legislația in vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel incat simpla stipulare in contract a unei prevederi referitoare la o dobanda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual si de a dovedi reaua-credinta a bancii, in conditiile in care au fost acceptate in cunostinta de cauza de către clienți. Nu se poate susține ca modificarea dobânzii se realizeaza unilateral de către banca, fara acordul consumatorilor, cata vreme aceasta posibilitate este prevăzută in contractul dintre parti si deci asumata de acestea prin semnarea contractului. Astfel, prin clauzele de la art.6 societatea parata si-a rezervat dreptul de a modifica dobanda, cu notificarea clienților, pe baza unei motivații intemeiate (respectiv in raport de evoluția indicatorului de referința LIBOR) si cu posibilitatea acordata imprumutatilor de a rezilia contractul in cazul in care nu sunt de acord cu modificarea dobânzii. In aceste condiții exigentele bunei-credinte sunt respectate, iar clauza si,implicit, nici modalitate de aplicare a acesteia, nu este abuziva.

Așadar, in contractul de credit sunt circumstantiate elementele care ii permit băncii sa varieze rata dobânzii, iar aceasta variație nu poate fi considerata ca o modificare unilaterala, din moment ce interzice expres o astfel de interventie asupra contractului de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractului de credit împrumutații si-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fî aduse procentului de dobanda, nemaifiind vorba de o modificare unilaterala, abuziva in sensul reglementat de Legea nr.193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al imprumutatilor, acord exprimat in acest sens contractului.

Faptul că, de exemplu, dobânda indicată în contract se modifică pe parcursul executarii acestuia este o consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulata la momentul încheierii contractului. In realitate, ceea ce se modifică este cuantumul dobânzii, iar nu clauza contractuală referitoare la dobândă, ca urmare a aplicării clauzelor contractuale agreate de părți, care prevăd faptul că dobânda aplicabilă în contract este o dobândă variabilă, deci fluctuanta. Toate modificările care au apărut pe parcursul derulării contractului în raporturile dintre părți sunt exclusiv rezultatul aplicării efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite și asumate de catre cele două părți contractante.

Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de catre ambele părți, atât de către consumatori, cât și de către bancă la momentul încheierii contractului.

Deși reclamanții critică faptul că banca are dreptul de a modifica în mod unilateral dobândata, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această modificare opereaza nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrale a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobanda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință.

De asemenea, este important să se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabiabilă si dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, și modul în care această prevede ca dobanda contractuală a fost efectiv pusă în executare. In acest sens, din moment ce părțile au agreat prin contract ca, începând cu un anumit moment, dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua funcție de anumiți indicatori, este evident faptul că acestea, semnând contractul, și-au exprimat consimțământul față de aceste prevederi (art. 969 C.civ. în vigoare la încheierea contractului). In aces sens Judecatoria Cluj N. s-a pronuntat in dosarul nr._/211/2011, si anume: „instanta nu se poate substitui voinței partilor, exprimata in cuprinsul contractului” si „instanta, fata de dispozițiile art. 969 C.civil (1864), nu are posibilitatea de a modifica dobanda prin inserarea unui criteriu de variație ales de catre reclamanți, unilateral, fara acceptul băncii cocontractante”.

Întrucât in perioada cuprinsa intre data semnării contractului si data modificării si completării acestuia prin acte adiționale nu au fost operate majorari de comisioane sau taxe si nici perceput comision de rambursare anticipata sau alte asemenea, orice presupus caracter abuziv al unor astfel de clauze este exclus. Simpla potentialitate a producerii unui efect nu este suficienta pentru obligarea paratei la modificarea unor clauze contractuale, deja modificate prin voința pârtilor, ca urmare a intervenirii unor dispoziții legale imperative si prin efectul legii. A subliniat ca nu mai putem vorbi de contractul inițial de credit, ci numai de contractul de credit astfel cum a fost modificat prin actul adițional de conformare. Nu mai exista un contract inițial de credit. Contractul inițial s-a transformat ca urmare a modificărilor aduse prin actul adițional de conformare.

Creditul acordat reclamanților a fost credit cu dobanda variabila, asa dupa cum a aratat anterior. La data semnarii contractului de credit in contract nu era definita o marja a Băncii, la acel moment neexistand o prevedere legale care sa oblige creditorii la indicarea unui asemenea element de cost in calculul dobânzii.

Decizia de a contracta unul dintre produsele oferite de parata clienților sai a apartinut si aparține, în mod categoric, fiecărui client, parata neputand influenta sub nicio forma puterea de decizie a acestuia si alegerea facuta.

Marja băncii a fost introdusa in contractul de credit in conformitate cu prevederile art. 37 din 2010, iar parata s-a conformat prevederilor ordonanței propunând reclamanților un act adițional pe care aceștia l-au acceptat tacit, fara a-1 contesta la momentul implementării prevederilor ordonantei si fara a-1 denunța mai târziu potrivit art. II, alin. 2) al Legii nr. 288/2010.

În contractul de credit semnat de parti la acordarea creditului, nu era prevăzută o valoare a „marjei” paratei, ci, in acord deplin cu legislația aplicabila contractelor de credit acordate persoanelor fizice si legislatia privind protectia consumatorilor, era precizat un nivel al dobânzii, a cărei variație este influentata de variata dobânzii de referința pentru fiecare valuta (Libor CHF), in cazul contractului de credit in cauza. Solicitarea adresata instantei depășește voința partilor contractante intrucat, in cauza este vorba despre un credit acordat pe o perioada lunga de timp, din care au trecut 6 ani, iar in aceasta perioada de timp au fost adoptate deja in Romania masuri legislative obligatorii pentru creditorii de fixare in cuprinsul contractelor de credit a costurilor creditului in limitele unor coordonate care, din momentul implementării in contract nu mai pot fi modificate decât prin voința ambelor parti.

Este vorba despre noțiunea de „marja” care a fost introdusa de legiuitor in cuprinsul contractelor in derulare, creditorii fiind obligați sa raporteze nivelul dobânzii in funcție de un element fix pe toata perioada de creditare (marja) la care se adauga valoarea indicelui de referința (elementul mobil).

A precizat ca pe parcursul derulării contractului de credit cu reclamanții, de la acordare si pana in prezent parata si-a respectat toate obligațiile asumate, dar mai cu seama reglementările legale incidente in materia creditelor acordate persoanelor fizice, in masura in care acestea au fost aplicabile si creditelor in derulare.

Referitor la obligarea paratei la restituirea către reclamanți a sumei achitate de către aceștia nedatorat in baza clauzelor abuzive constatate nule, parata a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiata, avand în vedere ca toate plățile efectuate de către reclamanți in contul creditului contractat (rata de capital + rata de dobanda) au fost plați datorate in temeiul unui contract valabil încheiat de parti, contract ale carui prevederi au fost respectate de către O. B. Romania SA. Incidente in acest sens sunt si dispozițiile art. 963/1092 Cod civil potrivit caruia „orice plata presupune o datorie”.

De asemenea, a aratat ca admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesiva, deoarece obligatia imprumutatilor se executa in timp, prin rate succesive, iar obligația imprumutatorului de a lasa la dispozitia celui dintâi suma de bani, se intinde pe toata durata contractuala. Conform teoriei generale a obligatiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva, nu poate produce efecte retroactive, ex tunc. Acest fapt se explica, prin imposibilitatea uneia dintre parti de a retura folosința asigurata de cealalta parte. Aceasta excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabila si în cazul contractelor de credit incheiate de Banca. Astfel, cum un chiriaș nu poate restitui folosința de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispozitie in schimbul clauzelor referitoare la diferența de dobanda, in condițiile in care obligațiile de plata au fost onorate la termen si in mod complet.

In situatia in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o inechitabila, caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a imprumutatilor. Patrimoniul acestuia s-ar imbogati cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reintregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.

A mai aratat ca pentru ca aprecierea asupra cererii de chemare in judecata formulate de reclamanți sa fie obiectiva este faptul ca, pe parcursul derulării relației contractuale cu reclamanții, intre parata si aceștia au intervenit o . intelegeri si chiar s-au incheiat acte adiționale prin care s-au acordat de către parata suspendări la plata ratelor de credit (temporar clientii plătesc rate semnificativ diminuate, prin agrearea cu banca a unor condiții, atat in ceea ce privește plata sumelor, cat si in ceea ce privește reesalonarea sumelor care se acumuleaza pana la sfarsitul perioadei creditare si cuprinderea lor in graficul de rambursare.

Data fiind aceasta situatie de fapt, rezulta ca niciuna din condițiile prevăzute in art. 4 al din Legea nr. 193/2000 nu este intrunita in cazul contractului de credit care face obiectul sesizarii instantei de judecata.

În probațiune, parata a solicitat incuviințarea probei prin înscrisuri.

În data de 02.10.2014, reclamanții au depus raspuns la intampinare.

În cauză, instanța a administrat proba prin înscrisuri și expertiza în specialitatea contabilitate.

Prin încheierea din 06.02.2015, instanța a respins excepția netimbrării și excepția prescripției.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

1.Analizând prioritar, în baza art.248 C.pr.civilă, excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes, invocata de parata, instanța reține următoarele:

Având în vedere faptul că nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare, precum și împrejurarea că încheierea unui act adițional nu poate produce efecte retroactive asupra clauzelor inițiale din contractul încheiat cu un consumator, instanța apreciază că reclamantul justifică interesul de a supune analizei instanței caracterul abuziv al unor clauze inserate în cuprinsul contractului inițial, cu atat mai mult cu cat aceste clauze au produs efecte juridice în patrimoniul acestuia.

Prin . OUG nr.50/2010 modificarea contractelor de credit nu s-a realizat ope legis, ci prin încheierea actelor adiționale în condițiile art.95 alin.2 din OUG nr.50/2010. Aceasta a fost rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit în sarcina instituțiilor de credit obligația de a asigura conformitatea contractului cu dispozițiile acestui act normativ, prin încheierea actelor adiționale în termen de 90 de zile de la . OUG nr.50/2010.

De altfel, proiectul de act adițional aflat la dosarul cauzei demonstrează că parata a înțeles ca modificarea contractului de credit se putea realiza doar obținând acordul consumatorului, și nu ope legis (de drept) cum se susține prin întâmpinare.

D. pentru care, instanța va înlătura apărarea paratei în sensul că prin încheierea actului adițional cererea reclamantilor ar fi lipsită de interes si de obiect.

În consecință, instanța va respinge cele două excepții, ca neîntemeiate.

2. Pe fondul cauzei, în fapt, în data de 28.05.2007, între O. B. ROMANIA S.A., prin Sucursala Vacaresti, în calitate de bancă, și Z. M. M., în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de credit ipotecar nr.C_, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 148.131,00 CHF, destinat finanțării achiziționării proprietatii situate in București, ., ., ., ce trebuia restituit în termen de 420 luni (filele 20-27).

În perioada 12.08.2010 – 08.09.2010, ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, parata O. B. ROMANIA S.A. a pus la dispoziția reclamantei proiectul de act adițional la contractul de credit sus – menționat, astfel cum reiese din notificarea nr.147/12.08.2010 (f.51-57, 61-67).

În data de 10 septembrie 2010, reclamanta a adus la cunoștința bancii că nu este de acord să semneze proiectul actului adițional, astfel cum reise din mențiunea inserata pe prima pagina a proiectului actului adițional (f.61) și din notificarea aflata la fila 68.

În data de 31.08.2011, O. FINANCING SOLUTIONS B.V., în calitate de creditor, prin OTB B. ROMANIA S.A., în calitate de Administrator al Activelor si Agent de Colectare a Activelor, și Z. M. M., în calitate de împrumutat, au semnat Actului adițional nr.1/31.08.2011 la Contractul de credit ipotecar nr. nr.C_ din data de 28.05.2007 (f.72-75).

Ulterior, contractul de credit ipotecat a mai fost modificat prin Actul adițional nr.2/23.04.2013 (f.92), Actul adițional nr.3/12.11.2013 (f.98) și Actul adițional nr.4/20.06.2014 (f.122)

În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit se reține că reclamantii au solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 193/2000, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale:

- care prevad mecanismul de calculare a dobânzii variabile potrivit contractului inițial (art.6.1. – 6.4.);

- care prevad mecanismul de calculare a dobânzii variabile potrivit actelor adiționale;

- clauza referitoare la dobanda penalizatoare (art.7 pct.7.1 si 7.3)

- referitoare la comisionul de acordare în cuantum de 2.962,62 CHF din valoarea creditului acordat (art.8. – pct.8.1 și 8.2);

- referitoare la posibilitatea bancii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fără consimțământul clientului (art.8 pct.8.6);

- referitoare la obligația clientului de a încheia o polita de asigurare a imobilului ipotecat cu o societate agreată de bancă (art.12.2 si art.12.5);

- referitoare la dreptul bancii de a declara scadența/exigibilitatea anticipata a creditului (art.15.1).

În cauză, în baza art.2 din Legea nr.193/2000, se reține că pârâta O. B. ROMANIA S.A. este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată, care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor, acționează în cadrul activității sale comerciale, iar reclamanta este consumator în sensul aceleiași legi, întrucât în contractul încheiat cu pârâta a acționat în scop personal, în afara oricărei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale.

În baza art.4 din Legea nr.193/2000, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie sa verifice următoarele condiții: 1) clauza contractuală să nu fie fost negociată; 2) prin ea însăși să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3) dezechilibrul creat să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe. De asemenea, instanța trebuie să țina seama de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, toți factorii care au determinat încheierea contractului, precum si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

3. În ceea ce privește dreptul instanței de a interveni în contractul încheiat între un profesionist și un consumator, instanța observă ca există o practică constantă, atât a instanței supreme din România, cât și a CJUE, cu privire la faptul că o instanță poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.

Mai mult, problema a fost tranșată și în jurisprudența CJUE, unde, de exemplu, în cauza C-484/08 se arată că: „dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări (...) care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau a remunerație, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.

În același sens, în cauza C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.

Prin urmare, instanțele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind prețul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar și inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar și inteligibil (s-ar putea afirma că nu au doar dreptul, ci au chiar obligația de a face acest lucru).

4. În ceea ce privește mecanismul de formare a dobânzii variabile potrivit Contractul de credit ipotecar nr.C_ , în forma inițială (28.05.2007 – 31.08.2011), instanța reține următoarele:

În cazul în care prin acțiune se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind mecanismul de modificare a dobânzii, instanța trebuie, în virtutea principiului rolului activ, să stabilească dacă acestea sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, dacă lipsa unei asemenea exprimări nu înseamnă, de fapt, lipsa negocierii și existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, precum și încălcarea exigențelor bunei-credințe prin introducerea acestor clauze.

În plus, instanța trebuie sa verifice dacă elementele externe, indicate ca și factor modificator al cuantumului dobânzilor și comisioanelor, sunt reglementate în mod clar, astfel încât reclamantul, în calitate de consumator, să înteleaga evoluția acestui element de cost (consecintele economice ale contractului), dar și dacă nu cumva, prin modul de formulare, evoluția acestui component al costului este lăsată la liberul arbitru al specialistului, adică al băncii.

Așadar, este abuzivă o astfel de clauză în cazul în care din felul în care este redactată nu se poate deduce, în mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a părții variabile a dobânzii pe care consumatorul trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea acesteia să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcție de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se, astfel, un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului.

Ținând seama de faptul că Directiva nr.48/2008 și OUG nr.50/2010 au intrat în vigoare ulterior încheierii Contractul de credit ipotecar nr.C_, reiese că în contractul inițial nu trebuia menționată, de la bun început, componenta efectivă a dobânzii (marja fixă + valoarea indicelului de referință Libor la 3 luni).

La momentul acordării creditelor banca, era îndreptățită să însereze clauza prin care dobânda contractuală urma să varieze în funcție de evoluția unor indicatori obiectivi, în speță indicele de referință LIBOR, fără a fi ținută să menționeze în mod expres marja băncii.

În acest context, trebuie amintit și textul art.9³ lit.g) din O.G. nr.21/1992, ce a fost introdus ulterior acordării creditelor (prin OUG nr.174/2008), care a stabilit în sarcina furnizorilor de servicii financiare următoarea regulă „în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: 1. variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru”.

În speță, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului de credit, părțile au optat pentru o rata variabilă a dobânzii de 5,5% pe an, ce putea fi modificată de bancă în mod unilateral în funcție de fluctuația indicelui de referință pentru franci elvenției (LIBOR), văzând notificarea aflată la fila 42 din dosar, din cuprinsul căreia reiese că în data de 12 mai 2008 banca s-a folosit de această clauză prin majorarea ratei aplicabile creditului la 6,49% (a adaugat un procent de 0,99%, deși variația indicelui de referință a fost de doar 0,47%), fără să procedeze la reducerea ratei odata cu reducerea indicelui de referință Libor (ce a inceput in luna ianuarie 2009), fiind o modificare a ratei dobânzii în funcție de politica subiectiva a bancii, instanța apreciază că, în cauza dedusă judecății, stipulația contractuala cuprinsa în art.6.1. si art.6.2. din Contractul de credit ipotecar nr.C_ care prevede posibilitatea paratei de a modifica unilateral dobânda în conformitate cu polita bancii, constituie o clauza abuziva, întrucât, aceasta dispoziție contractuala produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor celor două părți, în detrimentul reclamantei - consumator.

În legătură cu apărările paratei, analizând dispozițiile O.U.G. nr.174/2008, în special art.9 lit.h), se observă că și după data intrării în vigoare a acestui act normativ (27.12.2008), parata O. B. ROMANIA S.A. a avut posibilitatea să reducă rata dobanzii odata cu reducerea indicelui de referință LIBOR, întrucat reducerea ratei dobânzii în baza dispozițiilor contractuale inițiale nu poate fi asimilată cu modificarea unilaterala a clauzelor contractuale.

De altfel, această interpretare este împartașita chiar de bancă, astfel cum reiese din cuprinsul intampinării (pag.18 paragraf 1 și 2 ).

Apărările paratei referitoare la faptul că O.U.G. nr.50/2010 a modificat, de drept, dreptul bancii de a modifica rata dobânzii în funcție de polita bancii vor fi înlăturate pentru aceleași considerente ce au stat la baza respingerii excepțiilor procesuale (pct.1).

În legătură cu proiectele de act adițional emise în perioada 12.08.2010 – 08.09.2010 în considerarea dispozițiilor art.95 alin.1 și alin.2 din O.U.G. nr.50/2010, instanța a observat că acestea cuprind, printre altele, o nouă formulă de calcul a ratei dobânzii, și anume marja băncii de 5,77% + indicele de referință Libor la 3 luni (0,22% la acel moment).

Având în vedere valoarea ratei dobanzii inițiale (5,5% ± variația indicelui de referință) raportat la noua formula de calcul a dobânzii propusă prin proiectul actului adițional, prin care banca a stabilit în mod unilateral marja bancii de 5,77% (cu 0,27% mai mare decat rata dobânzii inițiale, fără a cuprinde și variația indicelui de referință Libor) + Libor 3 luni, instanța apreciază că, în realitate, prin acest proiect de act adițional banca a încercat să modifice contractul prin majorarea ratei dobanzii, sub pretextul că se conformează dispozițiilor art.95 alin.1 si alin.2 raportat la art.37 din OUG nr.50/2010, asumându-și riscul ca în ipoteza respingerii acestui proiect soarta relațiilor contractuale dintre cele două părți, inclusiv eventualele clauze abuzive, să fie cenzurate de instanța de judecată.

În acest context, refuzul expres al consumatorului de a accepta această ofertă nu poate fi caracterizat drept un refuz abuziv (f.61, 68) și nici nu înseamna ca părțile sunt în situația prevăzută de art.95 alin.5 din OUG nr.50/2010 (în forma inițială), care prevede că nesemnarea de catre consumator a actului adițional prevăzut la alin.2 este considerata acceptare tacită.

Prin urmare, reclamanții nu aveau vreun interes de a se prevala de art.II pct.2 din Legea nr.288/2010, pentru a notifica, încă o data, banca asupra faptului că nu sunt de acord cu actul adițional emis de banca in termen de 90 de zile de la . OUG nr.50/2010.

În legătură cu apărarea paratei „in contractul de credit nr. C_ /2007, valoarea indicelui de referința si valoarea marjei nu au fost specificate, valoarea marjei băncii a fost calculata ca diferenta intre nivelul dobânzii si valoarea indicelui LIBOR CHF valabil la data de 20.09.2010”, instanța o va înlătura, întrucat stabilirea marjei fixe a avut ca premisă, fara nicio explicație plauzibilă, nivelul maxim la care a ajuns rata dobanzii pe parcursul derulării relației contractuale, fără a se ține seama de faptul că în perioada 2007 – septembrie 2010 indicele de referință Libor la 3 luni a ajuns sub 0,5%, din care s-a scăzut valoarea indicelui de referință din august – septembrie 2010 (0,18%), atunci cand acesta a înregistrat cea mai mică valoare în aceeasi perioada de referință.

5. Cât privește clauza privind dobanda variabila cuprinsă în art.3.1. din Actul adițional nr.1/31._ la Contractul de credit nr.C_, instanța reține următoarele:

Clauzele unui contract bancar care se referă la prețul contractului trebuie redactate într-un mod clar și inteligibil, astfel încât, consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului semnat.

Legea nr. 193/2000 nu oferă instanței de judecată posibilitatea de a modifica dispoziții din contracte, ci numai de a constata că unele clauze sunt sau nu abuzive și să dispună înlăturarea lor. Consecința este că, fie se derulează contractul în continuare, cu acordul consumatorului, dacă după eliminarea clauzei mai poate continua, fie, dacă contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezoluțiunea contractului (cu daune-interese, dacă este cazul).

Așadar, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, în măsura în care clauzele referitoare la prețul contractului sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte.

Prin această dispoziție se urmărește evitarea ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.

Aceasta este și practica CJUE. Astfel, în Hotărârea Curții (Camera întâi) din data de 14 iunie 2012 în cauza C - 618/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010 primită de Curte la 29.12.2010 în procedura Banco Espanol de Credito SA împotriva Joaquin Calderon Camino, Curtea a hotărât că atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanțele au numai obligația de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta să nu mai producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Vazând că, în speță, clauza prevăzută la art.3.1. din Actul adițional nr.1/31.08.2011 a înlăturat dreptul discreționar al bancii de a modifica rata dobânzii, precum și faptul că dobânda are un caracter determinabil (marja bancii de 6,31% + Libor la 3l), indicile de referință putând fi ușor de verificat, instanța apreciază că nu suntem în ipoteza unei clauze abuzive.

Ca atare, aceasta clauza este în deplină concordanță cu legislația în materie.

Ținând cont de faptul că prin încheierea Actului adițional nr.1/31.08.2011 a fost exclus dreptul bancii de a modifica dobanda în funcție de politica acesteia, precum și de constatările instanței referitoare la clauza 6.1. si 6.2. din contractul de credit în forma initiala, instanța apreciază că principiul resolute iure dantis, resolvitur ius accipientis nu poate sta la baza anulării clauzelor referitoare la dobanda din actele adiționale.

Față de cele mai sus expuse, având în vedere faptul că după . OUG nr.50/2010, contractul de credit cu dobanda variabilă a fost modificat, și anume în data de 31.08.2011, în acord cu dispozițiile acestui act normativ, în special în sensul că dobanda a fost raportata la variația indicelui de referință în funcție de valuta creditului plus o marja fixă pe toata durata contractului, în baza art.4 din Legea nr.193/2000, instanța va admite în parte cererea, în sensul că va constata nulitatea absolută parțiala a art.6.1 și art.6.2 din contractul de credit ipotecar nr.C_ din 28.05.2007, în formă inițială, în ceea ce privește posibilitatea pârâtei de a modifica unilateral dobânda curentă în conformitate cu politica bancii.

Pe cale de consecință, în baza principiului restabilirii situației anterioare (fundamantat pe plata nedatorata), instanța va obligă parata să restituie reclamantei sumele încasate necuvenit cu titlu de dobânda în baza clauzelor abuzive înserate în art.6.1. și art.6.2. ale Contractului de credit ipotecar nr.C_ din 28.05.2007 pană la încheierea Actul adițional nr.1/31.08.2011, la care se adaugă dobânda legală calculată de la momentul încasării nejustificate și până la data plății efective.

Ca atare, în ceea ce privește efectele nulității asupra contractelor cu executare succesivă, instanța este de acord cu pârâta că, de regulă, efectele nulității operează doar pentru viitor (ex nunc). Totusi, prin excepție, efectele nulitatii contractului cu executare succesivă pot produce efecte și pentru trecut (ex tunc) atunci cand executarea (restituirea prestatiilor) nu este ireversibilă. În speță, contractul de credit dedus judecății face parte din această din urmă categorie de contracte, întrucat banca nu se află în imposibilitate de a restitui sumele de bani încasate în baza unor clauze abuzive.

6. Referitor la clauza referitoare la dobanda penalizatoare, ținând seama de considerentele de la pct.5, de faptul că aceasta clauza își produce efectele doar în cazul în care reclamanta nu și-ar executa obligația sa principala, precum și de împrejurarea că nivelul ratei dobânzii de întârziere prin raportare la nivelul ratei dobanzii legale nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligatiile părților, în detrimentul consumatorului, instanța apreciază că această clauză nu este abuzivă.

7. În privința clauzei contractuale care prevede dreptul de a percepe comisionul de acordare a creditului în cuantum de 2.962,62 CHF, instanța apreciaza că aceasta nu este abuzivă.

Potrivit respectivei clauze (cuprinsa în art. 8.1. și 8.2.) din contractul de credit in forma initiala, comisionul de acordare a creditului este calculat raportat la suma solicitata si este reținut din împrumut la data acordarii acestuia.

Acest comision a fost asumat de reclamanți în baza art.15 raportat la art.2 lit.h) din Legea nr.190/1999 (în vigoare la momentul acordării creditului).

Respectiva clauză contractuală nu a fost negociată între părți, fiind parte într-un contract preformulat. Acest fapt, prin el însuși, nu este suficient pentru a demonstra că respectiva clauză este abuzivă.

Instanța apreciaza că nu există un dezechilibru între drepturi și obligații și că nu sunt încălcate exigențele bunei-credințe, prin perceperea acestui comision de acordare de 2% (2.962,62 CHF) raportat la valoarea creditului (148.131 CHF).

Acordarea creditului se face în baza analizei documentelor puse la dispoziție de client, analiză ce presupune existența unor costuri în legătură cu verificările impuse de respectiva situație, respectiv în vederea constituirii dosarului.

În consecință, nu există un dezechilibru semnificativ între drepturi și obligații, deoarece este la latitudinea băncii stabilirea comisionului de acordare a creditului într-o anumită formă, respectiv un procent din valoarea creditului sau o sumă fixă. La data încheierii contractului de credit al reclamantului nu era interzisă stabilirea comisionului de acordare în raport de valoarea creditului, numai prin prevederi legale ulterioare (art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010) s-a stabilit că pentru analiza dosarului se percepe un comision în sumă fixă.

Prin urmare, reclamantul nu este îndreptățit să solicite restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare.

8. Cu privire la posibilitatea bancii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fără consimțământul clientului (art.8.6 din contractul de credit), analizând cuprinsul art.8.6 din contractul de credit, instanța constată că pe parcursul derulării contractului doar modificarea unilitarala a comisionului de rambursare poate crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției, în detrimentul consumatorului.

Prin urmare, sub acest aspect, cel puțin pana la . OUG nr.50/2010, astfel cum a fost aprobată și modificata prin Legea nr.288/2010, clauza art.8.6 din contractul de credit este abuzivă.

Având în vedere faptul că aceasta clauză nu a fost redactată într-un mod clar și inteligibil, întrucat consumatorul nu a putut prevedea consecințele economice ale acestei clauze, instanța apreciază că această clauză poate fi analizată prin prisma dispozițiilor art.4 alin.6 teza finală din Legea nr.193/2000.

Ținând seama de faptul că art.95 din OUG nr.50/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.288/2010, nu face trimitere la art.35 din OUG nr.50/2010, instanța nu poate reține apărarea paratei că la acest moment prin efectul legii nu mai este îndreptățită să modifice unilateral nivelul comisioanelor și taxelor fără consimtamantul consumatorului.

Pe de altă parte, reclamanta nu a facut dovada ca este îndreptatita la restituirea vreunei sume de bani cu acest titlu.

9. Referitor la obligația clientului de a încheia o poliță de asigurare a imobilului ipotecat cu o societate agreată de bancă (art.12.2, 12.4 și 12.5), instanța reține următoarele:

În baza art.16 din Legea nr.190/1999 imprumutatul avea obligația de a încheia un contract de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor aferente creditului contractat.

Potrivit art.2 lit.h) din Legea nr.190/1999, primele de asigurare fac parte din costul total al creditului pentru consumator.

Ținând seama de clauza prevăzută în art.12.4 din contractul de credit ipotecar, se observă că banca nu a impus reclamanților să încheie polița de asigurare cu un anumit asigurător, ci cu un asigurător agreat de bancă sau cu un asigurător ales de reclamanți, dar cu aprobarea prealabilă a bancii.

Această clauza ar putea fi considerată abuzivă în ipoteza în care sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art.4 din Legea nr.193/2000.

Având în vedere valoarea și durata creditului, instanța apreciază că banca, în principiu, justifică interesul de a evita încheierea contractului de asigurare cu orice asigurător, în special cu asigurătorii aflați în incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile sau cu cei aflați în procedura de redresare financiara.

Totodata, din actele dosarului nu reiese că banca a refuzat încheierea contractului de asigurare în condițiile art.12.4 teza finală din contractul de credit in forma inițială sau că primele de asigurare achitate asigurătorului agreat de bancă ar fi disproporționat de mari.

În acest context, instanța apreciază că această clauză nu poate fi considerată abuzivă, întrucat, prin ea însăși și nici împreună cu alte prevederi din contract, nu creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

10. Referitor la dreptul bancii de a declara scadența/exigibilitatea anticipata a creditului (art.15 pct.15.1), instanța reține următoarele:

Principiul libertății actelor juridice conferă posibilitate părților să stabilească condițiile de încheiere, modificare sau de încetare a contractului, fara a se putea deroga de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri.

Totuși, în cazul raporturilor contractuale dintre un profesionist (comercianți) și un consumator, la întocmirea contractului, profesionistul trebuie să țina seama și de normele din materia protecției consumatorilor, în special Legea nr.193/2000.

În speță, având în vedere faptul că banca nu a probat că pct.15.1 din contractul de credit ipotecar a fost negociat direct cu reclamanta, instanța va analiza în continuare daca această clauză nu creează un dezechilibru contractual în defavoarea reclamantei, contrar exigenței de bună-credință.

Analizând cuprinsul acestei clauze contractuale, instanța constată că banca și-a rezervat dreptul de a declara scadența anticipata a contractului inclusiv în cazul neexecutării unor obligații neesențiale (cum ar fi, cu titlu de exemplu, omisiunea de a notifica imediat banca cu privire diminuarea valorii apartamentului urmare a faptului că apartamentul a fost inundat de vecin sau notificarea bancii cu privire la modificarea adresei de domiciliu cu nesocotirea termenului de 10 zile prevăzut in art.14 lit.l).

Posibilitatea de a declara scadența anticipata a contractului de credit pentru nesocotirea acestor obligații si, pe cale de consecință, dreptul bancii de a începe executarea silită în orice moment pentru recuperarea soldului ramas de plată, care de regulă se realizează prin urmarirea silită chiar a bunului ipotecat, este apreciată de instanța a fi disproporționată prin raportare la prejudiciul adus bancii urmare a neexecutării corespunzătoare a unei obligații neesențiale.

Ca atare, rațiunea dispozițiilor art.120 din OUG nr.99/2006 este de a facilita exercitarea activității instituției de credit, în special în situația în care clientul încalcă obligația de plată a capitalului și accesoriilor în cuantumul și la termenul prevazut în contract, iar nu pentru a rupe echilibrul contractual în detrimentul clientului.

Față de cele mai sus expuse, fiind în ipoteza unei clauze parțial abuzive, instanța va constata nulitatea absolută parțială a art.15 pct.15.1. din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 28.05.2007, în masura în care se referă la posibilitatea bancii de a declara scadența anticipată a contractului pentru neîndeplinirea unei obligații neesențiale.

În lumina acestor considerente, în baza art.4 din Legea nr.193/2000, instanța va respinge în rest cererea, ca neîntemeiata.

Vazand ca parata O. B. ROMANIA S.A. a cazut parțial în pretenții, în baza art.453 alin.2 C.pr.civilă, instanța va obliga pârâta O. B. ROMANIA S.A. să achite reclamanților suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de interes, invocată de pârâta O. B. ROMANIA S.A.

Respinge excepția lipsei de obiect, invocata de parata O. B. ROMANIA S.A., ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea privind pe reclamanta Z. M. M. cu domiciliul în Bucuresti, . 22, ., etaj 7, apart 27, sector 6 și cu domiciliu ales la SCPA D. & R. în București, sector 3, .-52, ., reclamant Z. C., cu domiciliul în Bucuresti, . 22, ., etaj 7, apart 27, sector 6 si cu domiciliu ales la SCPA D. & R. în București sector 3, .-52, . și pe pârât O. B. ROMÂNIA SA cu sediul în București, sector 1, .-68.

Constată nulitatea absolută parțiala a art.6.1 și art.6.2 din contractul de credit ipotecar nr.C_ din 28.05.2007, în ceea ce privește posibilitatea pârâtei de a modifica unilateral dobânda curentă în conformitate cu politica bancii.

Obligă parata să restituie reclamantei sumele încasate necuvenit cu titlu de dobânda în baza clauzelor abuzive înserate în art.6.1. și art.6.2. ale Contractului de credit ipotecar nr.C_ din 28.05.2007 pană la încheierea Actul adițional nr.1/31.08.2011, la care se adaugă dobânda legală calculată de la momentul încasării nejustificate și până la data plății efective.

Constată nulitatea absolută parțială a art.8.2. din contractul de credit de credit ipotecar nr. C_ din 28.05.2007, în măsura în care se referă și la comisionul de rambursare anticipată.

Constată nulitatea absolută parțială a art.15 pct.15.1. din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 28.05.2007, în masura în care se referă la posibilitatea bancii de a declara scadența anticipată a contractului pentru neîndeplinirea unei obligații neesențiale.

Respinge în rest cererea, ca nefondată.

În temeiul art.453 alin.2 C.pr.civilă, obligă pârâta O. B. ROMANIA S.A. să achite reclamanților suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 octombrie 2015.

P. GREFIER

Red.C.A./tehn. C.A/H.A.

5 ex./18.01.2016

← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria...		Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI