Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 278/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 278/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 278/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 278/2015
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără înfățișarea părților, conform art. 1029 alin. 1 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 raportate la art. 1029 alin. 9 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamantă, apreciind proba legală, admisibilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin formularul de cerere cu valoare redusă înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 19.11.2014, sub nr._, reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. a chemat în judecată pe pârâtul C. G., în temeiul art. 1025 și următoarele din Codul de procedură civilă, solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata obligației principale de 1.970,34 lei, la plata dobânzii contractuale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea formularului de cerere, reclamanta a arătat că între aceasta și pârât s-au derulat raporturi contractuale, în baza cărora a livrat pârâtului gaze naturale, acesta având obligația corelativă de plată a facturilor fiscale emise.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 150 alin. 1 și alin. 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662 și art. 1025-art. 1032 Cod procedură civilă și ale art. 1270, art. 1516 și art. 1535 din Noul Cod Civil, respectiv art. 969 și art. 1073 din Vechiul Cod civil, ale art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, ale art. 155 alin. 28 Cod fiscal, ale Ordinului A.N.R.E. nr. 77/2009, ale Ordinului A.N.R.E. nr. 42/2012, ale Legii nr. 351/2004 și ale Legii nr. 123/2012.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (fila 1).
În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Pârâtul nu a completat formularul de răspuns comunicat conform dispozițiilor art. 1029 alin. 4 din Codul de procedura civilă.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând informațiile furnizate de reclamantă, pe baza înscrisurilor depuse, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1025 din Codul de procedură civilă, procedura privindcererile cu valoare redusăse aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite aceste condiții, iar reclamanta a optat pentru procedura specială, potrivit art. 1026 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În fapt, între SOCIETATEA COMERCIALĂ DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATTURALE „DISTRIGAZ SUD” S.A. (în prezent, societatea reclamantă S.C. G. S. ENERGY ROMANIA S.A.) și pârâtul C. G. s-a încheiat Contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii captivi casnici nr._ din 1.04.2005, având ca obiect furnizarea gazelor naturale la locul de consum situat în București, . (fila 30).
Potrivit art. 4 din Contractul nr._ din 1.04.2005, reclamanta avea obligația de a asigura furnizarea gazelor naturale către pârât, cu obligația corelativă pentru acesta din urmă de a achita contravaloarea facturilor reprezentând serviciile de furnizare a gazelor naturale în termen de 10 zile calendaristice de la data emiterii facturii de către furnizor, conform art. 7 alin. 1 din contractul menționat.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Contact, în cazul în care pârâtul nu își îndeplinește obligațiile de plată în termenele stabilite, reclamanta poate percepe majorări de întârziere egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, stabilit în condițiile precizate de Codul de procedură fiscală.
În executarea contractului, reclamanta a emis facturile fiscale . nr._ din 17.03.2014, . nr._ din 15.04.2014, . nr._ din 15.05.2014, . nr._ din 16.06.2014, . nr._ din 15.07.2014, . nr._ din 14.08.2014, . nr._ din 16.09.2014 și . nr._ din 23.09.2014 (filele 22-29), în cuantum total de 3.092,44 lei, pentru neplata cărora reclamanta a calculat majorări de întârziere de 109,55 lei.
Din extrasul de cont depus de reclamantă la dosar (fila 14) reiese că, anterior formulării cererii de chemare în judecată, pârâtul a efectuat mai multe plăți către reclamantă în valoare de 1.432,1 lei.
În consecință, suma rămasă de plată în temeiul facturilor fiscale depuse de reclamantă este de 1.660,34 lei, iar nu cea de 1.970,34 lei, indicată în mod greșit de reclamantă în extrasul de cont din data de 14.10.2014, aceasta neprocedând la scăderea plății efectuate de pârât la data de 23.09.2014 și chiar efectuând adunarea acesteia la suma facturată. La debitul principal se adaugă penalitățile facturate în cuantum de 109,55 lei, valoarea totală a sumelor facturate și neachitate de pârâtă fiind de 1.769,89 lei.
Analizând situația de fapt reținută în cauză, instanța constată că pârâtul și-a îndeplinit doar în parte obligația de plată a prețului serviciilor prestate de reclamantă, obligație pe care și-a asumat-o în mod legal.
Față de acestea, în temeiul art. 969 alin. 1, art. 970 și art. 1073 cod civil din 1864 (în vigoare la data încheierii contractului), instanța va admite în parte cererea de valoare redusă și îl va obliga pe pârât la plata sumei de 1.769,89 lei, reprezentând rest de plată din contravaloarea gazelor naturale furnizate și majorărilor de întârziere facturate, conform facturilor fiscale . nr._ din 17.03.2014, . nr._ din 15.04.2014, . nr._ din 15.05.2014, . nr._ din 16.06.2014, . nr._ din 15.07.2014, . nr._ din 14.08.2014, . nr._ din 16.09.2014 și . nr._ din 23.09.2014.
Având în vedere soluția la care a ajuns cu privire la cererea introductivă, în temeiul art. 1031 alin. 1 și art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța îl va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii admise, conform art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., având C.U.I._, înmatriculată la O.N.R.C. sub nr. J_, cu sediul în București, .-6, corp A, sector 4, și cu sediul ales la mandatar EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., în București, .. 10A, clădirea C3, ., în contradictoriu cu pârâtul C. G., cu domiciliul în București, ., sector 1.
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 1.769,89 lei, reprezentând rest de plată din contravaloarea gazelor naturale furnizate și majorărilor de întârziere facturate, conform facturilor fiscale . nr._ din 17.03.2014, . nr._ din 15.04.2014, . nr._ din 15.05.2014, . nr._ din 16.06.2014, . nr._ din 15.07.2014, . nr._ din 14.08.2014, . nr._ din 16.09.2014 și . nr._ din 23.09.2014.
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.01.2015.
PREȘEDINTE:GREFIER:
M. STANCUMARIANA B.
Se comunică:
- reclamantei G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., la sediul ales la mandatar EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., în București, .. 10A, clădirea C3, .;
- pârâtului C. G., la domiciliul din București, ., sector 1.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./4 ex./07.03.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 261/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 275/2015. Judecătoria... → |
---|