Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5280/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5280/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5280/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 5280/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 19 Martie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE - P. P.

GREFIER - D. V.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S. G. ASIGURARI S.A., pe pârâta S. E. ROMANIA asigurare REASIGURARE S.A. și pe intervenientul S. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, partile nu au răspuns.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței ca, la data de 10.03.2015, parata a depus precizari, prin serviciul registratura si ca, la data de 19.03.2015, reclamanta a depus cerere precizatoare, prin serviciul registratura, după care,â

Instanța ia act ca s-au formulat precizari de către reclamanta, in sensul ca parata a achitat debitul principal si solicita obligarea acesteia doar la plata penalitatilor si a cheltuielilor de judecata.

Instanța încuviințează, pentru reclamanta si parata, proba cu inscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, luand act ca intervenientul nu a completat formularul de răspuns si nu a solicitat probe și, constatând probatoriul complet administrat, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta S. G. ASIGURARI S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. și pe intervenientul S. M., în procedura cererilor de valoare redusă, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.720,28 lei, contravaloare despăgubiri și a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 12.12.2014, până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 03.02.2014, intervenientul, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a produs un accident de circulație, avariind autovehiculul înmatriculat sub nr._ .

Culpa intervenientului a fost stabilită prin procesul-verbal de contravenție încheiat de către organele de poliție.

Reclamanta a achitat persoanei păgubite, în baza asigurării CASCO, conform poliței nr._, suma de 1.720,28 lei și a înaintat dosarul pârâtei, în calitate de asigurator RCA, în baza poliței nr._, însă aceasta nu dat curs solicitării de plată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 2210 C. civ.

Prin cererea formulată la data de 19.03.2015, reclamanta a arătat că pârâta a achitat debitul principal, astfel încât solicită obligarea acesteia doar la plata penalităților calculate pentru perioada cuprinsă între scadență și achitarea efectivă, în cuantum de 72,25 lei și a cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus la dosar precizări prin care a învederat că a achitat despăgubirea la data de 21.01.2015.

Intervenientul nu au completat formularul de răspuns comunicat de către instanță.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În data de 03.02.2014, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a fost avariat de către autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de către intervenient.

La data accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă, potrivit poliței nr._ (f. 23), care, după ce a întocmit dosarul de daună, a achitat persoanei păgubite suma de 1.720,28 lei, conform dovezii de la fila 8.

Vinovat de producerea accidentului a fost, conform procesului-verbal de contravenție (f. 27), intervenientul S. M., al cărui autoturism era asigurat RCA, la data producerii accidentului, la pârâta S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., prin polița nr._/06.04.2013 (f. 25).

Ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, la data de 21.01.2015, pârâta a achitat reclamantei suma de 1.720,28 lei, conform dovezii de la filele 58-63.

Față de aceste împrejurări, instanța va constata că cererea reclamantei, privind plata de către pârâtă a contravalorii despăgubirii, a rămas fără obiect și urmează a admite cererea, precizată, a reclamantei, astfel:

Referitor la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere aferente sumei de 1.720,28 lei, calculate pentru perioada 12.12._15, în sumă de 72,25 lei, instanța urmează a-l admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, dacă, în termen de 15 zile de la data primirii dosarului de daună de la societatea de asigurare care a efectuat plata, subrogându-se în drepturile persoanei păgubite, asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului nu are obiecțiuni și nu achită suma reprezentând reparații, urmează a suporta penalități de 0,1% pe zi de întârziere, potrivit alin. 4 al acestui text.

Pentru aceleași motive, instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă și a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Constată capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, ca rămas fără obiect.

Obligă pe pârâta S. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., identificată prin CUI_, cu sediul în Voluntari, .. 10, Global City Business Park – Clădirea O23, ., la plata către reclamanta S. G. ASIGURARI S.A., identificată prin CUI_, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 139, corp C, sector 6, a sumei de 72,25 lei, penalități de aferente sumei de 1.720,28 lei, calculate pentru perioada 12.12._15, hotărârea fiind opozabilă și intervenientului S. M., domiciliat în ., .. G..

Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. PP

Tehnored. PP/DV

5 ex./09.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5280/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI