Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 12392/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 22.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. B.
GREFIER: C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. E. Muntenia S.A. și pe pârâta P. S., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal efectuat în camera de consiliu, în ordinea listei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.
La apelul nominal efectuat în camera de consiliu, la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 1028 și art. 121 C.pr.civ.
Instanța, față de dispozițiile art. 238 C.pr.civ., raportat la actele și lucrările din prezentul dosar, estimează durata cercetării procesului la 3 luni.
Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei, considerându-le admisibile și de natură să ducă la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de soluționat sau probe de administrat, instanța dispune închiderea cercetării judecătorești și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.04.2015, sub nr._, reclamanta E. E. Muntenia S.A. a chemat în judecată pe pârâta P. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.046,75 lei debit principal și 70,2 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei taxă de timbru.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, pârâtei fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârât și, corelativ, s-a născut obligația de plată a pârâtului pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor emise. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care pârâtul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată și toate obligațiile contractului de furnizare a energiei electrice.
În conformitate cu contractul semnat, care este standard și aplicabil la nivel național, reglementat prin act normativ (Decizia președintelui ANRE nr. 57/1999 și Ordinul nr. 5/21.02.2003), reclamanta avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâtul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise în termen de 15 zile de la data emiterii, conform art. 11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice.
În continuare, reclamanta a arătat că actele normative menționate au fost publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora și neînsușirea clauzelor prevăzute, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul. În acest sens, reclamanta a invocat prevederile art. 7 lit. c și art. 11 alin. 1 și 2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, conform cărora consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate, în termen de 15 zile de la emiterea facturii, neachitarea în termen de 30 zile de la scadență atrăgând penalități de întârziere. Astfel, au fost calculate penalități în cuantum de 70,2 lei, nivelul acestora fiind egal cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, respectiv 0,04% până la data de 01.03.2014, iar, ulterior, 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.
În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului-operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului, reclamantul a menționat că debitorul a efectuat o . plăți către societatea sa, așa cum rezultă din situația financiară anexată.
Reclamanta a menționat că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale, iar facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului Fiscal – art. 155 care prevede că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
De asemenea, reclamanta a arătat că durata contractului, modul de facturare și modul de calcul al majorărilor de întârziere sunt prevăzute în contractul încheiat între părți, iar obligația pârâtului de plăti contravaloarea gazelor naturale furnizate s-a născut odată cu semnarea contractului și nu odată cu emiterea facturii lunare. Reclamanta a mai menționat că nu se poate interpreta că obligația de plată se naște pentru fiecare factură în parte, la data acceptării acesteia, fără a se lua în considerare existența contractului și a clauzelor referitoare la executarea obligației de plată, deoarece o astfel de interpretare ar da loc la refuzul abuziv de acceptare a facturilor, și, deci, la nerespectarea clauzelor contractuale de către beneficiar.
Reclamanta a mai arătat că ar fi nelegală interpretarea potrivit căreia neacceptarea la plată a facturii echivalează cu nedovedirea acțiunii, în condițiile în care contractul încheiat reprezintă „legea părților” (art. 1270 C.civ., respectiv art. 969 vechiul C.civ.), iar obligația s-a născut ca efect al emiterii ori acceptării facturii. Prin urmare, E. E. România S.A. și-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrică, fără ca acesta să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecție cu privire la obligația de plată a debitului restant.
Reclamanta a menționat că majorările de întârziere în valoare de 70,2 lei au fost calculate în conformitate cu prevederile art. 11 din contractul cadru, iar modul de calcul al acestor, respectiv numărul de zile de întârziere și coeficientul de calcul aplicat rezultă și din facturile depuse la dosar.
În continuare, reclamanta a menționat că, potrivit art. 1.516 alin. 1, respectiv art. 1.535 alin. 1 C.civ., are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, de cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, iar debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. De asemenea, reclamanta a menționat că a încercat rezolvarea amiabilă a litigiului, prin notificări sau apeluri telefonice adresate debitorului, însă demersurile nu au avut nici un rezultat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 150 alin. 1 și 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 C.pr.civ., art. 1270, art. 1516, art. 1535 C.civ., art. 969 și următoarele, art. 1073 vechiul C.civ., art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, art. 155 alin. 28 Codul fiscal, art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Decizia ANRE nr. 57/11.10.1999, Ordinul nr. 5/21.02.2003, vechea lege a energiei electrice nr. 13/2207, Legea nr. 123/2012.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: situație facturi (fila 11), somație nr. 1348/02.07.2013 (fila 12), dovadă de comunicare (fila 13), factura nr._/04.02.2013 (filele 14-15), factura nr._/07.08.2012 (filele 16-17), factura nr._/06.06.2012 (filele 18-19), factura nr._/29.03.2012 (filele 20-21), istoric pe punct de măsură (filele 22-24), anexă penalități (filele 25-26), contract de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 1009-_-3/13.09.2006 (filele 27-29), solicitare eșalonare debit (fila 30), carte de identitate (fila 31), contract de vânzare-cumpărare autentificat de BNO S. I. R. sub nr. 1842/20.06.2011 (filele 32-35).
Cererea a fost legal timbrată, conform ordinului de plată depus la dosar (fila 2).
La data de_, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: hotărârea nr. 8/29.07.2008 (filele 50-52), hotărârea nr. 2/09.09.2008 (filele 53-54), extras din Monitorul Oficial al României nr. 2701/16.05.2008 (filele 55-71).
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Instanța a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1026 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Instanța reține că între reclamantă (succesor în drepturi a Electrica Muntenia Sud – filele 50-71), în calitate de vânzător, și pârâtă, în calitate de client, a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 1009-_-3/13.09.2006 (filele 27-29), având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum și reglementarea raporturilor din furnizor și consumator privind furnizarea, condițiile de consum, facturarea și plata energiei electrice (art. 1 din contract).
Conform art. 6 lit. a din contract, reclamanta s-a obligat să furnizeze consumatorului energie electrică în mod continuu, în timp ce pârâta s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizare (art. 7 lit. c din contract). Așa cum rezultă din art. 11 alin. 1, factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice trebuie să fie achitată în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură.
De asemenea, instanța constată că prin Decizia nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, a aprobat contractele-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici și la consumatorii finali, industriali și similari, modelul acestora fiind prevăzut în Anexele I-II. Astfel, prin încheierea contractului-cadru, consumatorul de energie electrică și-a asumat obligația principală de a plăti contravaloarea energiei electrice consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice (art. 59 din Legea nr. 123/2012, art. 11 alin. 1 lit. a din contract-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate).
Instanța mai reține că, așa cum rezultă din art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 (în vigoare la data emiterii facturii), cheltuielile furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea a consumatorului vor fi suportate de consumator.
Astfel, în derularea raporturilor contractuale, reclamanta a emis facturile fiscale nr._/04.02.2013 (filele 14-15), nr._/07.08.2012 (filele 16-17), nr._/06.06.2012 (filele 18-19) și factura nr._/29.03.2012 (filele 20-21) reprezentând contravaloare demontare contor, respectiv contravaloare energie electrică.
În drept, potrivit art. 969 C.civ. (în vigoare la data nașterii obligației), contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că pârâta a recunoscut debitul rezultat din facturile depuse la dosar, astfel cum rezultă din solicitarea de eșalonare a debitului (fila 30). Astfel, instanța reține că pârâta figurează în evidențele reclamantei cu un debit principal în cuantum de 1.046,75 lei reprezentând contravaloarea facturilor anterior menționate (fila 11).
De asemenea, conform art. 358 C.pr.civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul celui care a propus interogatoriul. Coroborând neprezentarea părții la interogatoriu cu înscrisurile de la dosar, instanța apreciază că pretențiile reclamantei rezultând din facturile fiscale depuse sunt întemeiate.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitoarea nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, deși a beneficiat de prestarea serviciilor din partea reclamantei, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 1082 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
În aceste condiții, constatându-se culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia.
În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, potrivit art. 11.2 din contract, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, începând cu prima zi după data scadenței, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.
În conformitate cu prevederile art. 1073 C.civ. coroborate cu prevederile art. 1082 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a prestației datorate acestuia de către debitor, în caz contrar având dreptul la dezdăunări, care sunt datorate de acesta din urmă cu excepția situației în care dovedește intervenția unei cauze străine exoneratoare de plată.
Astfel, daunele-interese pe care instanța le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestației debitorului sunt daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii.
Instanța constată că în sarcina pârâtei exista obligația de a plăti o sumă de bani, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 1087 C.civ., nu se pot acorda decât daune-interese moratorii, al căror cuantum va fi egal cu valoarea dobânzii legale, dacă părțile prin contract sau legea printr-o dispoziție specială nu au stabilit altfel.
În consecință, având în vedere că facturile depuse la dosarul cauzei nu au fost achitate la termen, instanța constată că pârâta datorează penalități de întârziere în cuantum total de 70,2 lei (mod de calcul – fila 11).
Având în vedere toate aceste considerente, instanța va admite cererea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.046,75 lei reprezentând contravaloare facturi și a sumei de 70,2 lei reprezentând penalități de întârziere.
În temeiul art. 1032 raportat la art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (ordin de plată – fila 2).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta E. E. Muntenia S.A., cu sediul în București, .. 41-43, sector 1 și cu sediul ales în București, .. 10A, Clădirea C3, ., J40/_/2008, CUI_, în contradictoriu cu pârâta P. S., cu domiciliul în București, ., sector 1, CNP_.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.046,75 lei reprezentând contravaloare facturi și a sumei de 70,2 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. B. C. I. Ț.-F.
Red./Thred.: SB
4ex/29.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI | Întoarcere executare. Sentința nr. 9988/2015. Judecătoria... → |
|---|
