Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3919/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3919/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 3919/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 3919/2015

Ședința din camera de consiliu de la 27 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE CFR SA SRCF BUCUREȘTI și pe pârât ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Ședința a avut loc în camera de consiliu la data de 13.02.2015 dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27.02.2015, cand, deliberând a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de15.09.2014, reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA SRCF BUCUREȘTI a solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei de chiriei neachitate în cuantum de 5.466,22 lei, precum și a sumei de 705,80 lei constând în penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere .. 483/2013 prin care a dat în folosință pârâtei un teren în suprafață de 46 m.p. situat în zona stației CF P., cu destinația comercializare produse alimentare/nealimentare, fiind emise facturi de chirie în cuantum de 5.466,22 lei, neachitate de pârâtă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1166 și art. 1270 C.civ.

Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, anume contractul de închiriere nr. 453/2013 (filele 13-18), facturi fiscale (filele 20-27).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 36 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat faptul că a achitat din totalul debitului de 6.172,02 lei suma de 3.600 lei conform chitanței anexată întâmpinării (fila 37), rămânând de achitat suma de 1.866,22 lei, reprezentând debit și suma de 705,80 lei cu titlu de penalități de întârziere.

La data de 19.01.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a confirmat cele relatate de către pârâtă prin întâmpinare.

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proC.civ., instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 483/2013 (filele 13-18) prin care a dat în folosință pârâtei un teren în suprafață de 46 m.p. situat în zona stației CF P., cu destinația comercializare produse alimentare/nealimentare, fiind emisă câte o factură fiscală pentru fiecare efectuare lună. Pentru folosința terenului, pârâta s-a obligat să achite contravaloarea acesteia de 52,95 lei/mp/lună, în total 2.435,70 lei plus TVA, stabilită conform tarifelor convenite la cap. IV art. 4 alin. 1 din contract.

Potrivit contractului, reclamanta și-a rezervat dreptul de a aplica penalități de întârziere în cuantum de 0,10% pentru neplata facturilor la termen (art. 8).

În cauză, contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamant și care nu au fost achitate de către pârâtă până la data introducerii cererii de chemare în judecată au fost în cuantum de 5466,22 lei, suma cerută bazându-se pe asigurarea dreptului de folosință asupra terenului de către reclamantă, ce rezultă din însumarea facturilor emise de reclamant și depuse la dosarul cauzei (filele20-27) .

Astfel, instanța reține că pârâta a beneficiat de dreptul de folosință asupra terenului, conform contractului încheiat între părți, a cărui contravaloare pârâta nu a achitat-o în totalitate.

Instanța reține că la data de 16.09.2014, după introducerea cererii de chemare în judecată, pârâta a plătit o parte din debitul datorat, respectiv suma de 3.600 lei.

În drept, sunt incidente dispozițiile art. 1270 C.civ.

Astfel cum rezultă din contractul de închiriere, pârâta și-a asumat obligația de a achita contravaloarea chiriei, până în ziua de 15 a lunii pentru care se face facturarea (art. 6 din contract).

Pentru neplata contravalorii chiriei în termenul prevăzut de art. 6 din contract, reclamanta și-a rezervat dreptul de a percepe penalități de întârziere, în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere (art. 8), calculul acestora fiind prezentat detaliat de către reclamantă (filele 18-19).

Pârâta nu și-a îndeplinit însă obligația de a achita contravaloarea chiriei în integralitate, rămânând de achitat din totalul debitului datorat suma de 1.866,95 lei, debit la care aceasta din urmă a calculat și penalitățile de întârziere aferente.

Potrivit dispozițiilor art. 1270 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, conform art. 1516 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este cu putință, are dreptul la dezdăunare, respectiv la echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor.

În aplicarea acestor prevederi legale la situația de fapt reținută, instanța constată că în raportul dintre pârâtă și reclamantă a intervenit răspunderea civilă contractuală a pârâtei pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantei, ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate. Instanța reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale având în vedere că pârâta nu și-a respectat obligația contractuală asumată de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, ceea ce se transpune în săvârșirea unei fapte ilicite.

În aplicarea acestor prevederi legale la situația de fapt reținută, instanța constată că în raportul dintre pârâtă și reclamantă a intervenit răspunderea civilă contractuală a pârâtei pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantei, ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate. Instanța reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale având în vedere că pârâta nu și-a respectat obligația contractuală asumată de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, stabilită de comun acord prin contract. Așadar, pârâta nu și-a executat obligațiile contractuale asumate, încălcând art. 6 din contract, ceea ce se transpune în săvârșirea unei fapte ilicite.

În patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea serviciilor neachitate, precum și în contravaloarea penalităților de întârziere, care reprezintă stabilirea anticipată a existenței și întinderii prejudiciului cauzat prin întârzierea plății, conform art. 8 din contract.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în ceea ce privește serviciile prestate și neachitate, iar cu privire la penalitățile de întârziere, aceasta a fost prevăzută anticipat prin inserarea acestei clauze penale, prin care părțile au stabilit că executarea cu întârziere a plății dă dreptul reclamantei de a percepe penalități în cuantum de 0.10% pe zi de întârziere pentru neplata la termen a contravalorii facturilor.

Vinovăția pârâtei este prezumată în materie contractuală, sarcina probei contrară revenindu-i chiar autorului faptei ilicite - pârâtei, prin dovedirea unei cauze străine, neimputabile. Această probă contrară nu a fost făcută de pârâtă în cauză, care nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat apărări verbale.

În consecință, prin raportare la considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va admite cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamantă și, prin urmare, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.866,95 lei reprezentând contravaloarea chiriei neachitate.

In ceea ce privește capătul de cerere accesoriu, instanța reține aplicarea dispozițiilor art. 1538 C.civ. potrivit căruia clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, constatând că părțile au inserat o astfel de clauză în convenția lor prin care au stipulat obligația pârâtei de a achita penalități de întârziere în cuantum de 0.10% pe zi de întârziere. Având în vedere neexecutarea de către pârâtă a obligației de plată a debitului principal, instanța va dispune obligarea acesteia și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 705,80 lei.

În consecință, prin raportare la considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va admite cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamantă și, prin urmare, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 2.572,75 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și penalitățile de întârziere aferente.

Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și culpa procesuală ce incumbă pârâtului, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proC.civ., va obliga pârâta urmează a fi obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (fila 12).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamant C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE CFR SA SRCF BUCUREȘTI cu sediul in sector 1, București, . NORD, nr. 1 in contradictoriu cu pârât . cu sediul in COM P., . jud. Ilfov.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.866,95 lei reprezentând debit principal și suma de 705,80 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data de 31.03.2014.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă, în caz de formulare, la Judecătoria Sectorului 1 București.

Executorie.

Data in camera de consiliu si pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. AndrescuMarius T.

Red.TehRed. A.A.

19.03.2015 / 4 Ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3919/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI