Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7670/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7670/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 7670/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7670/2015
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 27.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: ROBERT CRISTIAN BURLACU
GREFIER: C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. S. ENERGY ROMANIAN S.A și pe pârâta D. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 27.04.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2015 sub nr._, reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta D. A. ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 945,99lei reprezentând contravaloare furnizare gaze naturale, conform facturilor atașate, 2,61 lei cu titlu de dobânzi și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că debitul pretins provine din neplata facturilor emise conform contractului de furnizare gaze naturale încheiat cu pârâta.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 C proc civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: contractul_/30.10.2012 (fila 12), facturi fiscale (filele 13-17), extras de cont .
Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
Parâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile au încheiat contractul_/30.10.2012 (fila 12) având ca obiect furnizarea de gaze naturale.
În executarea contractului, reclamanta a emis facturile . nr._ din 20.02.2013, . nr._ din 22.03.2013, . nr._ din 19.04.2013, . nr._ din 08.05.2013, . nr._ din 09.05.2013 în valoare totală de 945,99 lei.
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C proc civ, privind cererile cu valoare redusă.
În raport de obiectul cauzei, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 945,99 lei, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 1025 este admisibilă.
Având în vedere prevederile art. 1350 alin. 1 și 2 C. civ. conform cărora orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii, instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în ceea ce îl privește pe pârât, respectiv existența unei fapte ilicite a pârâtului, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.
Astfel, existența unei fapte ilicite a pârâtului constă în nerespectarea unor obligații contractuale și anume aceea de a achita integral și la scadență contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă conform facturilor emise în temeiul contractului nr._/30.10.2012, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei, iar prejudiciu patrimonial se concretizează în suma de 945,99 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate către pârâtă.
Instanța mai reține că art. 1531 C.civ. dispune că prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de către creditor și beneficiul de care acesta a fost lipsit, în timp ce art. 1530 C.civ. prevede că este reparabil numai prejudiciul care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau culpabile a obligației.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului, instanța constată că art. 1548 C. civ. prevede o prezumție de vină în sarcina pârâtului prin simplul fapt al neexecutării unei obligații contractuale, prezumție relativă, care, însă, în cauză, nu a fost răsturnată de către pârât.
Totodată, instanța reține că din înscrisurile administrate în cauză reclamanta a făcut dovada existenței unui contract valabil și a executării propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât.
Pârâtul, deși avea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații, nu a depus niciun înscris și nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de către reclamantă sunt în întemeiate, urmând a obliga pe pârâta D. A. la plata sumei de 945,99 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise de reclamantă pentru prestarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va obliga pârâta și la plata majorărilor de întârziere solicitate de reclamantă conform prevederilor punct. V art. 3 alin.3 din contract, în cuantum de 2,61 lei.
Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și art 1031 C proc civ, instanța constată că pârâta a pierdut procesul, în consecință va obliga pârâtul la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei GF S. ENERGY ROMANIA SA, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 246C, Clădirea de birouri Sky Tower, etaj 11, sector 1, J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta D. A., cu domiciliul în Bucureștii Noi, nr. 17-19, ., ..
Obligă pârâta la plata sumei de 945,99 lei reprezentând contravaloare utilități, 2,61 lei cu titlu de penalități și 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică, azi 27.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. C. B. C. I. Ț.-F.
Red. R.B./ Teh C. Ț.
4 ex / 2 .
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 27-04-2015,... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7565/2015. Judecătoria... → |
---|