Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 10120/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2015

Ședința din camera de consiliu de la 27 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU

Grefier E.-I. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE CFR SA SRCF BUCUREȘTI și pe pârât ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, invocată din oficiu.

INSTANȚA

P. formularul de cerere cu valoare redusă înregistrat la data de 24.12.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE CFR SA SRCF BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1766,88 lei, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 27.05.2015 instanța a rămas în pronunțare pe excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, invocată din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului in solutionarea exceptiei invocate, instanța retine urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 56 alin. 1 Cod procedura civila, „poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile”, iarin temeiul dispozitiilor art. 244 Cod civil, persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.

Avand in vedere prevederile legale mai sus invocate coroborate cu extrasul de pe Portalul instanțelor potrivit caruia, prin sentința civilă nr. 343/01.04.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, s-a dispus radierea societății ., ca urmare a închiderii procedurii insolvenței, instanta retine ca pârâta din speta de fata nu mai are capacitate de folosinta si, implicit, nici capacitate procesuala de folosinta, tradusa ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si de a-si asuma obligatii pe plan procesual.

Pe cale de consecinta, intrucat actele de procedura din cauza au fost savarsite impotriva unei persoane lipsite de capacitatea de folosinta a drepturilor subiective civile, instanta va admite exceptia invocată si va anula cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, invocată din oficiu.

Anulează cererea privind pe reclamant C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE CFR SA SRCF BUCUREȘTI - sector 1, București, . NORD, nr. 1 și pe pârât . P. LICHIDATOR JUDICIAR AA TOTAL INSOLVENCY SPRL - sector 1, București, ., nr. 83, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

V. A. L. Ș. E.-I.

Red. V.A.L, Thred V.A.L/ Ș.E.I

4ex/19.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI