Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7768/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7768/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 7768/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7768/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 28.04.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. E. P.

GREFIER: V. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. N. BUCURESTI S.A. și pe pârâtul D. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința din Camera de Consiliu din data de 17.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a acorda posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea succesiv la data de 27.04.2015 și 28.04.2015.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, reclamanta . SA pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4429,17 lei, reprezentând debit principal, la plata dobânzii contactuale în cuantum de 1356,59 lei, calculată până la data de 20.05.2014.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca a incheiat cu paratul contractul nr. ANB1122425/01.09.2012 prin care s-a obligata sa-i furnizeze acestuia apa potabila, precum si servicii de canalizare. A sustinut reclamanta ca desi a beneficiat de servicilke sale, paratul nu a inteles sa achite contravaloarea acestora, avand un debit de 4429,17 lei.

În drept, au fost invocate prevederile art.1025-1032 din Codul de procedură civilă, art. 1164, 1166, 1170 Cod Civil, Legea nr. 51/2006.

Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Legal citat, paratul nu a formulat intampinare, nu a solicitat probe si nu s-a prezentat in fata instantei.

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantului administrarea probei cu înscrisuri si a dispus decaderea paratului din dreptul de a propune probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta in calitate de furnizor si pratul in calitate de beneficiat au incheiat contractul nr. ANB1122425/01.09.2012 avand ca obiect furnizarea de apa potabila, precum si servicii de canalizare (filele 52-58). In temeiul contractului reclamanta a emis facturile fiscale, aflate in copii certificate spre conformitate cu originalul la dosarul cauzei.

În drept, instanța reține că, în conformitate cu art. 1025 C.p.c., procedura specială privind cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10 000 lei la data sesizării instanței.

Textul legal menționat trasează domeniul de aplicare pentru procedura cu privire la cererile de valoare redusă, legiuitorul prevăzând, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor cerințe speciale.

Astfel, este necesar ca acțiunea promovată să fie evaluabilă în bani și, în principiu, să aibă ca obiect o sumă de bani, iar suma pe care reclamantul o solicită pe calea acestei acțiuni speciale, să nu depășească, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.

Instanța constată că cererea îndeplinește condițiile pentru a fi soluționată în baza procedurii simplificate privind cererile de valoare redusă.

Pe fondul cauzei, se retine ca prin contractul incheiat cu reclamanta pârâtul și-a asumat obligația de a achita contravaloarea acestora, în termenul de scadență indicat în facturi.

Pârâtul nu a facut insa in cauza dovada indeplinirii acestei obligații, acumulând astfel debitul învederat de către reclamantă în cererea introductivă, debit la care aceasta din urmă a calculat și penalitățile de întârziere aferente.

Potrivit dispozițiilor art. 1270 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, conform art. 1516 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este cu putință, are dreptul la dezdăunare, respectiv la echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor.

În aplicarea acestor prevederi legale la situația de fapt reținută, instanța constată că în raportul dintre pârâtă și reclamantă a intervenit răspunderea civilă contractuală a pârâtei pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantei, ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate. Instanța reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale având în vedere că pârâta nu și-a respectat obligația contractuală asumată de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, ceea ce se transpune în săvârșirea unei fapte ilicite.

În patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea serviciilor neachitate.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în ceea ce privește serviciile prestate și neachitate.

Vinovăția pârâtei este prezumată în materie contractuală, sarcina probei contrară revenindu-i chiar autorului faptei ilicite - pârâtei, prin dovedirea unei cauze străine, neimputabile. Această probă contrară nu a fost făcută de pârât în cauză.

Față de faptul că pârâtul a fost obligat la plata debitului restant, acesta datorează și dobânda penalizatoare pentru neîndeplinirea obligației la termenul stabilit, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă. Dobânzile sunt accesorii obligației principale, astfel în temeiul Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice coroborat cu art. 30 din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apa și de canalizare, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei penalitatile contractuale de intarziere calculate in functie de debitul principal.

Având în vedere toate motivele de fapt si de drept retinute, instanta va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4429,17 lei, reprezentând debit principal, la plata dobânzii contactuale în cuantum de 1356,59 lei, calculată până la data de 20.05.2014.

Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și culpa procesuală ce incumbă pârâtului, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., va obliga pârâta urmează a fi obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. N. BUCURESTI S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 2 în contradictoriu cu pârâtul D. C., cu domiciliul în sector 3, București, . A.

Obligă pârâta la plata sumei de 4429,17 lei, reprezentând debit principal, la plata dobânzii contactuale în cuantum de 1356,59 lei, calculată până la data de 20.05.2014.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.

PREȘEDINTE in CO,

Semneaza presedintele instantei

GREFIER,

Red. M.E.P./thred. V.D./4ex/ 08.07.2015

Se comunică către: reclamanta S.C. A. N. BUCURESTI S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 2 și pârâtul D. C., cu domiciliul în sector 3, București, . A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7768/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI