Contestaţie la executare. Încheierea nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 9216/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

INCHEIERE

Ședința publică de la 08.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – JUD.DR.E. R.

GREFIER- M. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. DE P. . LA AV. M. M. și pe intimat B. D. O. C., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 1014/2014, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta contestatoarea reprezentata prin avocat si intimatul personal si asistat de aparator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care,

Aparatorul intimatului depune inscrisuri si arata ca s-a solicitat si suspendarea executarii silite.

Reprezentantul contestatoarei arata ca pe contestatie cauza se afla in stare de judecata si invoca prev.art.718 pct.4 al.2 c.pr.civila si instanta s-ar antepronunta si arata ca renunta la cererea de suspendare a executarii silite.

Instanta ia act ca, contestatoarea renunta la cererea de suspendare a executarii silite.

Nemaifiind alte cereri de solutionat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra fondului.

Reprezentantul contestatoarei solicita admiterea contestatiei, cu cheltuieli de judecata taxa judiciara de timbru si onorariu de avocat si solicita respingerea sustinerilor intimatului din intampinare ca dreptul de creanta nu este continut in sentinta civila nr.9006/2014 ci in alt dosar si ele sunt in stransa legatura.

Aparatorul intimatului arata ca, contestatoarea s-a folosit de acte ilicite pentru a se sustrage de la executare si arata ca executa silit o creanta din hotararea_/2012 a Tribunalului Bucuresti si i s-au dat salarii pana la data integrarii si contestatoarea a emis o data de reintegrare retroactiv ca sa nu mai produca efecte hotararea si prin exercitarea abuziva a drepturilor procesuale debitoarea incerca sa se opuna executarii silite, sustinand ca trebuie luata in considerare data reangajarii stabilita fictiv prin decizia ilicita a debitoarei; arata ca, contestatoarea a sustinut ca onorariul de avocat este foarte mare si arata ca onorariul este pentru toata activitatea avocatului pe toata durata executarii silite nu doar pe depunerea cererii si solicita respingerea si acestui motiv al contestatiei.

Reprezentantul contestatoarei arata ca a depus dovada ca a facut platile si hotararea a aparut ulterior si hotararea 9006/2014 nu era redactata si nu se putea pune in executare.

INSTANȚA

Avand nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise,

DISPUNE

Amana pronuntarea in cauza la 15.05.2015.

Pronuntata in sedinta publica, azi 08.05.2015.

P. GREFIER

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 9216

Ședința publică de la 15 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE –JUD.DR.E. R.

GREFIER -M. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. DE P. . LA AV. M. M. și pe intimat B. D. O. C., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 1014/2014, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.

Dezbaterile in prezenta cauza au avut loc la data de 08.05.2015 sustinerile partilor fiind consemnate prin incheierea de sedinta de la acea data si care face parte din prezenta sentinta, iar pentru ca instanta a avut nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea pentru astazi 15.05.2015, cand a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 21.01.2015 contestatoarea A. DE P. . LA AV. M. M. a chemat in judecata pe intimata B. D. O. C., solicitand anularea tuturor formelor de executare din dosarul B. T. G. D. nr.1014/2014, a incheierii 01/18.12.2014 si din 03.12.2014, anularea expertizei contabile extrajudiciare intocmite de expert M. R., cenzurarea onorariului de avocat de 2500 lei si a cheltuielilor de executare de 620 lei, suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei.

In motivarea cererii se arata ca, sentinta civila nr._/23.11.2012 a fost executata de catre intimata, existand in acest sens proces verbal de inchidere dosar din 25.04.2014, iar sentinta civila nr.9006/01.10.2014 nu a fost inca redactata. Cu privire la raportul de expertiza contabila extrajudiara, se arata ca trebuie anulat, deoarece determinarea drepturilor salariale trebuia facuta in raport cu salariul net si nu brut. Referitor la onorariu de avocat, se sustine ca, este excesiv fata de volumul de munca depus cu privire la cheltuielile de executare, se arata ca acestea sunt nedovedite.

Intrucat sentinta ce reprezinta titlul executoriu nu a fost redactata, se apreciaza ca nu exista inca un titlu executoriu si se impune suspendarea executarii silite.

In dovedirea contestatiei s-au depus inscrisuri filele 4-34 dosar.

Intimata a depus intampinare, solicitand respingerea contestatiei.

In intampinare se arata in esenta ca, prin sentinta civila definitiva si irevocabila nr._/2012 Tribunalul Bucuresti a obligat contestatoarea sa reangajeze pe intimata in functia avuta anterior concedierii si a obligat-o ca pana la data angajarii sa-i achite daune interese compensatorii pentru prejudiciul cauzat prin concedierea abuziva.

Intimata a executat silit partial aceasta sentinta, respectiv pana la 23.11.2012, in acelasi timp intimata a contestat decizia de angajare din 23.11.2012, iar prin sentinta 9006/01.10.2014 Tribunalul Bucuresti a constatat nulitatea deciziei nr.2/25.02.2013 si a stabilit ca data reangajarii nu este cea stabilita in mod fictiv si retroactiv de debitoare, ci este data comunicarii deciziei de reangajare, respectiv 06.03.2013. Intimata a reluat executarea silita pentru creanta ramasa neachitata de debitoare corespunzatoare perioadei 24.11._13, conform titlului executoriu sentinta civila nr._/2012 a Tribunalului Bucuresti. Creanta cuprinsa in titlul executoriu este determinabila in functie de criteriile cuprinse in titlul executoriu. Numai aceasta sentinta este titlu executoriu, cu privire la o creanta a debitoarei, nu si sentinta civila nr. 9006/01.10.2014, deoarece in acea judecata obiectul cauzei a fost constatare nulitate actiunii.Se mai arata ca obiectivul raportului de expertiza stabilit de executor, respecta criteriile aratate in titlul exectutoriu. Diferenta dintre salariul brut si cel net reprezinta tot drepturi salariale ale creditoarei intimate si nu drepturi ale intimatului angajator, astfel ca raportul de expertiza a fost corect intocmit.

In ce priveste onorariul de avocat, se arata ca mandatul acestuia se refera la munca ce o va efectua pana la finalizarea procedurii de executare silita, care este inca in curs.

In ce priveste cheltuielile de executare, acestea, se arata de intimata, au fost efectuate de executor fiind in opinia intimatei conform art.270 al.1 c.pr.civila, consemnate ., care face deplina dovada autenticitatii lor.

In ce priveste suspendarea executarii debitoarea nu justifica motive temeinice, iar prin manopere ilicite s-a sustras de la executare, pe o perioada mai mare de 2 ani, astfel incat nu este justitificata suspendarea executarii.

S-au depus copii ale actelor de executare.

La termenul de judecata de la 08.05.2015 contestatoarea a renuntat la cererea de suspendare a executarii silite, instanta luand act.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in esenta ca, prin sentinta civila definitiva si irevocabila nr._/2012 Tribunalul Bucuresti a obligat contestatoarea sa reangajeze pe intimata in functia avuta anterior concedierii si a obligat-o ca pana la data angajarii sa-i achite daune interese compensatorii pentru prejudiciul cauzat prin concedierea abuziva.

Intimata a executat silit partial aceasta sentinta, respectiv pana la 23.11.2012, in acelasi timp intimata a contestat decizia de angajare din 23.11.2012, iar prin sentinta 9006/01.10.2014 Tribunalul Bucuresti a constatat nulitatea deciziei nr.2/25.02.2013 si a stabilit ca data reangajarii nu este cea stabilita in mod fictiv si retroactiv de debitoare, ci este data comunicarii deciziei de reangajare, respectiv 06.03.2013. Intimata a reluat executarea silita pentru creanta ramasa neachitata de debitoare corespunzatoare perioadei 24.11._13, conform titlului executoriu sentinta civila nr._/2012 a Tribunalului Bucuresti. Creanta cuprinsa in titlul executoriu este determinabila in functie de criteriile cuprinse in titlul executoriu. Numai aceasta sentinta este titlu executoriu, cu privire la o creanta a debitoarei, nu si sentinta civila nr. 9006/01.10.2014, deoarece in acea judecata obiectul cauzei a fost constatare nulitate actiunii. Obiectivul raportului de expertiza stabilit de executor, respecta criteriile aratate in titlul executoriu. Diferenta dintre salariul brut si cel net reprezinta tot drepturi salariale ale creditoarei intimate si nu drepturi ale intimatului angajator, astfel ca raportul de expertiza a fost corect intocmit.

In ce priveste onorariul de avocat instanta retine ca, mandatul acestuia se refera la munca ce o va efectua pana la finalizarea procedurii de executare silita, care este inca in curs.

In ce priveste cheltuielile de executare, acestea, se arata de intimata, au fost efectuate de executor fiind in opinia intimatei conform art.270 al.1 c.pr.civila, consemnate ., care face deplina dovada autenticitatii lor.

F. de aceste motive, instanta urmeaza sa respinga contestatia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestatia privind pe contestator A. DE P. . LA AV. M. M. in sector 3, București, .. 16, ., . și pe intimat B. D. O. C., cu domiciliul in sector 1, București, .. 16, ., .> Cu apel in 30 de zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2015.

PRESEDINTEGREFIER

RED.ER/dact.M.G. 01.07.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI