Contestaţie la executare. Sentința nr. 1668/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1668/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 1668/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 1668/2015
Ședința publică de la 02 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER:G. D. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S. și pe intimata S.C. E. S.A., terți popriți A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, B. DE E. IMPORT A ROMANIEI EXIMBANK S.A., având ca obiect contestație la executare SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
Dezbaterile si susținerile parților au avut loc la data de 12.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea succesiv la data de 19.01.2015, 26.01.2015 și apoi la aceasta data când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S. a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. și terții popriți A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, B. DE E. IMPORT A ROMANIEI EXIMBANK S.A., contestație la executare, solicitând suspendarea executării silite, admiterea contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare, respectiv, poprirea, inclusiv a adresei de înființare a popririi și a încheierilor privind stabilirea cheltuielilor de executare, efectuate de executorul judecătoresc în dosarul de executare, întoarcerea executării silite efectuate prin măsura popririi conturilor AAAS (fosta A.) la terții popriți A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și B. DE E.-IMPORT A ROMÂNIEI-EXIMBANK SA, în temeiul art. 722 s.u NCPC ca efect al admiterii prezentei contestații.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, contestă actele de executare privind poprirea, emise în baza titlurilor executorii, sentința comercială nr. 340/12.01.2011, pronunțată de Tribunalul București-Secția a VI-a Comercială, decizia civilă nr. 1033/14.03.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând anularea acesteia, a încheierii din 02.10.2014, precum și a încheierii de constatare a cheltuielilor de executare din data de 14.11.2014, prin care s-a stabilit suma datorată, compusă inclusiv din cheltuielile de executare. De asemenea, s-a invocat exceptia prescriptiei dreptului de a cere si efectua executarea silita si nerespectarea prevederilor OG nr. 22/2002.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 711 s.u și art. 718 NCPC, OG nr. 22/2002, precum și pe celelalte dispoziții invocate în prezenta contestație.
Intimata a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata.
In dovedire, s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:
Prin sentinta comerciala nr. 340/12.01.2011 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala, definitiva prin decizia civila nr. 149/2013 a Curtii de Apel Bucuresti si irevocabila prin decizia civila nr. 1033/2014 a ICCJ a fost admisa cererea, astfel cum a fost precizata, formulata de reclamanta . contradictoriu cu parata A. pentru Valorificarea Activelor Statului si a fost obligata parata la plata sumei de 25.607.769,22 lei resprezentand despagubiri precum si la plata sumei de 261.193,69 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 149/16.04.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V a Civila, s-a admis apelul declarat de parata A. pentru Valorificarea Activelor Statului Bucuresti, impotriva sentintei civile nr. 340/12.01.2011 si a fost schimbata in parte sentinta atacata in sensul ca a fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 264.380,07 lei cu titlu de despagubiri, fiind pastrate celelalte dispozitii ale sentintei atacate.
Prin decizia civila nr. 1033/14.03.2014 a ICCJ Sectia a II a Civila, s-a admis recursul declarat de reclamanta . impotriva deciziei civile nr. 149/16.04.2013 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V a Civila, s-a modificat in parte decizia atacata in sensul ca a fost obligata parata A. pentru Administrarea Activelor Statului la plata catre reclamanta . a sumei de 300.000 lei cu titlu de despagubiri, au fost mentinute celelalte dispozitii ale deciziei atacate si a fost obligata recurenta parata in favoarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de_,49 lei.
Prin incheierea de sedinta din data de 09.05.2011 pronuntata in dosarul nr._ (719/2011), s-a dispus suspendarea sentintei comerciale nr. 340/12.01.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI a Comerciala pana la solutionarea apelului.
In privinta exceptiei prescriptiei dreptului de a cere executarea silita, instanta retine ca potrivit art. 705 C.p.c., dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel, acesta incepand sa curga de la data cand se naste dreptul de a obtine executarea silita.
Conform art. 707 pct. 2 C.p.c., cursul prescriptiei se suspenda pe timpul cât suspendarea executării silite este prevazuta de lege ori a fost stabilita de instanta.
Avand in vedere incheierea de suspendare a sentintei comerciale nr. 340/12.01.2011, instanta apreciaza ca inceputul curgerii termenului de prescriptie a fost amanata pana la data solutionarii apelului impotriva sentintei comerciale nr. 340/13.01.2011, respectiv pana la data de 16.04.2013.
Avand in vedere ca cererea de executare silita a fost formulata la data de 16.09.2014, instanta apreciaza ca aceasta a fost solicitata in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita, ce a inceput sa curga de la data de 16.04.2013.
Astfel, prin incheierea de sedinta din Camera de Consiliu de la data de 02.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosar nr._/299/2014, s-a dispus incuviintarea executarii silite ce urmeaza a se efectua potrivit art. 622 alin. 3 NCPC impotriva debitorului A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, in oricare din modalitatile prevazute de lege pentru recuperarea creantei de 261.193,69 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, 300.000 lei cu titlu de despagubiri și 14.042.49 lei reprezentand cheltuieli de judecata, la care se vor adauga cheltuielile de executare, in temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinta comerciala nr. 340/12.01.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti sectia a VI a Comerciala in dosarul nr._/3/2007, legalizata cu mentiunea definitiva si irevocabila, schimbata în parte prin decizia civila nr. 149/2013 din 16.04.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a V a civila in dosarul_ *, legalizata cu mentiunea definitiva si irevocabila, modificata in parte la randul ei prin decizia nr. 1033/14.03.2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia a II a civila în dosarul nr._, legalizata si irevocabila.
Astfel, instanța reține că intimata este titulara unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimatii au o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatilor, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența C.E.D.O. fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală a recunoscut în patrimoniul intimatilor un drept de creanță inca din anul 2013 (data solutionarii apelului), ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
Instanța apreciază că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica refuzul sine die de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă lungă de timp, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
În acest sens, condiționarea efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimatei și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimată la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatei, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
În ce privește motivul legat de nerespectarea OG 22/2002, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive întrucât Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerata un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr. 22/2002 (cu modificările ulterioare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, întinse pe termene care nu satisfac cerința termenului rezonabil.
Între aplicarea OG nr. 22/2002, cu modificările ulterioare ce prevede amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin.2 și art. 20 din Constituția României.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
În ceea ce privește criticile contestatoarei întemeiate pe prevederile art. 2 din O.G nr. 22/2002, în cauza de față, instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Dispozițiile OG 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii. Este necesar ca debitoarea să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv și să efectueze demersurile pentru obținerea acestora. În lipsa unei astfel de precizări, creditorul este îndreptățit să pornească executarea potrivit dreptului comun.
In cauza s-a emis catre contestatoarea adresa de inființare a popririi la data de 14.11.2014, insa aceasta nu a dovedit lipsa de fonduri, si nici nu a fost probată efectuarea vreunui demers pentru obținerea sumelor necesare achitării debitului.
De altfel, având în considerare considerentele expuse mai sus referitoare la respectarea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciază că anularea executării silite pentru nerespectarea art. 2 din O.G nr. 22/ 2002 ar contraveni dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin urmare, in raport de considerentele de mai sus si de faptul ca executarea silita a contestatoarei a inceput potrivit art. 622 alin. 2 C.p.c. odata cu sesizarea organului de executare, instanta apreciaza ca in mod corect executorul judecatoresc a procedat la intocmirea incheierii privind cheltuielile de executare potrivit art. 669 C.p.c.
Referitor la susținerile contestatoarei potrivit cărora cuantumul cheltuielilor de executare a fost stabilit în mod eronat, disproporționat, cu nerespectarea dispozițiilor legale, instanța constată că acesta a fost stabilit în mod corect, onorariul executorului judecătoresc, incluzând TVA-ul, fiind calculat potrivit art. 39 din Legea nr. 188/2000, conform carora executorii judecatoresti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministerul justitiei cu consultarea Consiliului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti. In cazul executarii silite a creantelor avand ca obiect plata unei sume de bani, pentru creantele in valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6300 lei plus un procent de pana la 1 % din suma care depaseste 100.000 lei din valoarea creantei ce face obiectul executarii silite. Astfel, onorariul executorului judecatoresc a fost in mod corect determinat in raport de prevederile legale de mai sus, incluzand TVA 24 % (suma totala stabilita fiind de_ lei). De asemenea, instanta apreciaza ca in mod corect a fost inclus si TVA-ul în onorariul de executare. Ordinul nr. 2550/2006, modificat prin Ordinul nr. 2561/2012 nu prevede că limita maximă a onorariului ce poate fi perceput de executor trebuie să cuprindă și taxa pe valoare adăugată. Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta Ordinul de mai sus si Legea nr. 188/2000 și a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătorești au obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de față: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatoarea-debitoare. Prin urmare, se va respinge ca neîntemeiat și acest argument.
In privinta celorlalte sume incluse in categoria cheltuielilor de executare, instanta retine ca potrivit art. 669 alin. 3 c.p.c., „sunt cheltuieli de executare: 1.taxele de timbru necesare declansarii executarii silite; 2.onorariul executorului judecatoresc, stabilit potrivit legii; 3.onorariul avocatului in faza de executare silita; 4.onorariul expertului, al traducatorului si al interpretului; 5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicitatii procedurii de executare silita si cu efectuarea altor acte de executare silita;6.cheltuielile de transport; 7.alte cheltuieli prevazute de lege ori necesare desfasurarii executarii silite. Prin urmare, instanta constata ca onorariul executorului judecatoresc reprezinta o cheltuiala distincta in raport de celelalte costuri aferente publicitatii procedurii de executare silita si efectuarii altor acte de executare silita sau prevazute de lege ori necesare desfasurarii executarii silite, precum sunt cele mentionate in incheierea din 14.11.2014, constand in taxa timbru executarea silita, taxe postale, copii xerox si alte taxe in valoare totala de 500 lei, astfel ca va respinge ca neintemeiata sustinerea contestatoarei privind caracterul nelegal al acestei cheltuieli.
P. aceste considerente, instanta va respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S. în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A.
Referitor la suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, având în vedere faptul că a fost soluționat capătul de cerere privind contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Totodata, avand in vedere solutia de respingere a contestatiei la executare ca neintemeiata si de mentinere astfel a actelor de executare efectuate de B. T. A. M. si T. N. V. in dosarul de executare nr. 1262/2014, instanta va respinge ca neintemeiata si cererea privind intoarcerea executarii .
In baza art. 716 alin. 2 C.p.c. va obliga contestatoarea sa plateasca executorului judecatoresc suma de 145 lei reprezentand contravaloarea cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestatia la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S. cu sediul în sector 1, București, .. SEBANESCU, nr. 50 în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. cu sediul în PITEȘTI, ., ., ., J. ARGEȘ, terți popriți A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul în sector 4, București, .. 6-8, B. DE E. IMPORT A ROMANIEI EXIMBANK S.A. cu sediul în sector 1, București, ., nr. 6A, ca neintemeiata.
Respinge cererea avand ca obiect suspendarea executarii silite ca ramasa fara obiect.
Respinge cererea avand ca obiect intoarcerea executarii ca neintemeiata.
In baza art. 716 alin. 2 C.p.c. obliga contestatoarea sa plateasca executorului judecatoresc suma de 145 lei reprezentand contravaloarea cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare.
Cu apel in 10 de zile de la comunicare care se va depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 02.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED.S.A./TEH. S.A./G.U.
6 EX/24.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1755/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1648/2015. Judecătoria... → |
|---|
