Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 10678/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 03.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. B. E.

GREFIER: B. C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimații C. G. D., C. M., având ca obiect contestație la executare, suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus cerere de repunere pe rol a cauzei și OP privind fotocopierea dosarului de executare, după care:

Instanta admite cererea de repunere pe rol a cauzei, avand in vedere ca motivul care a determinat suspendarea judecății cauzei nu mai subzista.

Instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și retine cauza in pronuntare asupra exceptiei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 17.10.2014 sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a solicitat în contradictoriu cu intimații C. G. D., C. M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea executării silite dispusă prin dosarul de executare nr. 1061/2014, anularea încheierii din 09.09.2014 privind cuantumul cheltuielilor de executare, suspendarea executării silite dispusă în dosarul de executare nr. 1061/2014 întocmit de SCPEJ D., C. & Asociații până la soluționarea cauzei, precum și suspendarea popririi înființată în dosarul nr. 1061/2014 asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate a Municipiului București.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat în esență că ignorarea prevederilor legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament. Contestatoarea a invocat disp. art. 38 alin 5 lit. a din HG nr. 753/1998 pentru actualizarea creanței, disp. art. 2 din OUG nr. 10/2014 și a susținut că onorariul de avocat în cuantum de 2000 lei este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.

În drept, au fost invocate disp. art. 711 și urm. C.p.c., art. 700 alin. 1 și 3 C.p.c., Legea nr. 9/1998, HG nr. 286/2004, OUG nr. 10/2014.

În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.c., contestatoarea a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Intimații C. G. D., C. M. nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 11.03.2015, instanța a suspendat judecata în temeiul art. 242 alin. 1 C.p.c., cu motivarea arătată în cuprinsul încheierii de la acea dată.

La data de 30.04.2015, contestatoarea a formulat cerere de repunere pe rol (f. 87) care a fost admisă de instanță la termenul de judecată din data de 03.06.2015.

La solicitarea instanței, SCPEJ D., C. & Asociații a comunicat dosarul de executare nr. 1061/2014 .

Analizând, cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, față de dispozițiile art. 248 NCPC, instanța reține următoarele:

În baza Hotărârii nr. 1532/15.06.2007 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, validată prin Decizia nr. 2109/17.09.2009 emisă de ANRP s-a declanșat executarea silita în dosarul de executare nr. 1061/2014 al SCPEJ D., C. & Asociații.

Prin încheierea din 09.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014 a fost încuviințată executarea silită.

Împotriva acestor executări a formulat contestație debitoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

Potrivit disp. art. 713 NCPC, contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 650 alin. 1 NCPC ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea”.

Potrivit art. 650 alin. 2 NCPC, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin Decizia nr. 348/17.06.2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Instanța apreciază că se impune o distincție între executările silite în cazul cărora instanța de executare a fost sesizată înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, respectiv după această dată, urmând a se ține cont de următoarele aspecte: deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României; ceea ce rezolvă instanța de executare reprezintă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării organului de executare cu cererea de încuviințare a executării silite; trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta.

În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, este aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. 2 NCPC. O altă interpretare ar ignora împrejurarea că efectele deciziilor Curții Constituționale sunt limitate la executările silite viitoare, nefiind mai energice decât o modificare legislativă a prevederilor art. 650 alin. (1) NCPC; noua situație normativă nu este aplicabilă executărilor silite în curs, care rămân supuse legii în vigoare la data începerii lor (art. 147 alin. (4) din Constituție, art. 24 și ale art. 25 alin.(1) NCPC).

În speță, cum instanța de executare a fost sesizată anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței de la sediul organului de executare.

D. fiind că biroul executorului judecătoresc care face executarea se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 3, instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Sectorului 3 (care a și încuviințat executarea silită - a se vedea încheierea de încuviințare din data de 09.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2014).

Pentru aceste considerente și având în vedere că dispozițiile legale menționate instituie o competență teritorială absolută, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și în baza art. 130, 132 NCPC va declina competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimații C. M., cu domiciliul în comuna Nalbant, . TULCEA, CNP_ și C. G. D., cu domiciliul în comuna Nalbant, . TULCEA, CNP_ în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 03.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. RBE/Tehn. RBE/BCL/5ex/27.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI