Contestaţie la executare. Sentința nr. 1882/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1882/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 1882/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1882/2015

Ședința publică de la 04 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU

Grefier E.-I. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator G. I. N. și pe intimat S.C. C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, intimat B.E.J. A. ȘI G., având ca obiect contestație la executare 4105/2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosar cerere de renunțare la judecată la data de 08.01.2015, precum și întâmpinare, după care,

Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 06.01.2015 sub nr._, contestatorul G. I. N. in contradictoriu cu intimații S.C. C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI și B.E.J. A. ȘI G. a solicitat instantei anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 4105/2014, precum și obligarea în solidar la plata cheltuielilor de judecata.

Examinând cererea de renunțare la judecată depusă de contestator la data de 08.01.2015, din perspectiva dispozițiilor art. 406 C.pr.civ., instanța constată că aceasta îndeplinește condițiile formale prescrise de lege, si fata de principiul disponibilitatii, în temeiul textului legal sus-menționat, urmează să ia act de renunțarea la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 C.pr.civ., ia act de renunțarea contestatorului la judecata cauzei privind pe contestator G. I. N. cu domiciliul în sector 5, București, .. 10, .. 2, . și pe intimat S.C. C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în sector 6, București, .. 401 A, intimat B.E.J. A. ȘI G. cu sediul în sector 1, București, .. 1, ., . .

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

V. A. L. Ș. E.-I.

Red. V.A.L, Thred V.A.L/ Ș.E.I

5 ex/04.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1882/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI