Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 23354/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA NR._/2015

Ședința publică de la 04 Decembrie 2015

Instanta constituita din:

Președinte F. M. P.

Grefier I. I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind contestatorul B. C. G. și intimata S.C. O. P. S.A., având ca obiect contestație la executare - DOSAR EXECUTARE 3003/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invedereaza ca la data de 26.11.2015, prin Serviciul Registratura, contestatorul a depus precizari, iar la data de 02.12.2015, prin Serviciul Registratura s-au depus relatiile solicitate de B.E.J. M. si Partenerii, dupa care:

Instanta retine cauza spre solutionare pe exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, invocată de intimat prin intâmpinare.

INSTANȚA,

Analizând cu prioritate excepția tardivitatii formularii contestatiei la executare, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 715 alin. 1 C., contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand: pct. 1) contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare;

In speță, actele de executare întocmite de catre executorul judecatoresc in dosarul de executare nr. 3003/2013 au fost comunicate debitorului-contestator la data de 04.06.2014, conform dovezii de primire semnată de acesta personal.

Prezenta contestatie la executare a fost introdusa pe rolul Judecatoriei Sector 1 la data de 2.10.2015 (fila 13), astfel aceasta este tardiv formulată. Prin urmare, instanta apreciaza ca termenul de 15 zile a inceput sa curga de la data comunicarii primului act de comunicare, respectiv de la 04.06.2014 (fila 6).

În consecință, apreciind întemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare avand in vedere că ultima zi de depunere a actiunii era data de 20.06.2014, instanța urmează să o admită ca atare și să respingă ca tardiv formulată contestația la executare formulată.

Cu respectarea principiului disponibiliății, instanța va lua act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității.

Respinge contestația la executare, formulata de contestatorul B. C. G., domiciliat in Țicleni, ., județ Gorj, in contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A., cu sediul in București, ., sector 1, ca tardivă.

Ia act de faptul că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita onorariul avocațial pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 04.12.2015.

P., Grefier,

P. F. M. D. I. I.

Red:P.F.M/Th.red:P.F.M/D.I.I.

4 EX /19.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI