Contestaţie la executare. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 20510/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN: 05.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. L.

GREFIER: H. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestator S. R. și pe intimat ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT - R.A., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 45/2015, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a răspuns intimata, prin apărător, lipsă fiind contestatoarea.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, nu s-a depus taxa de timbru pentru cererea de suspendare a executării după care,

Intimata, prin apărător, arată că la pagina 31 din dosar există o cerere de renunțare la judecată.

Instanța, reținând că în cauză urmează să fie pusă în discuție excepția de netimbrare și că astfel nu este cauză de amânare fără discuție, dispune lăsarea cauzei la ordine.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a răspuns intimata, prin apărător care depune delegație, lipsă fiind contestatoarea.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, nu s-a depus taxa de timbru pentru cererea de suspendare a executării după care,

Instanța pune în discuție competența de soluționare a prezentei cauze.

Intimata, prin apărător,având cuvântul, apreciază instanța ca fiind competentă să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., raportat la art. 651 C.pr.civ reținând că domiciliul debitorului este în raza sectorului 1 instanța apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Instanța pune în discuție estimare de soluționare a cauzei.

Intimata, prin apărător, având cuvântul, apreciază ca durată estimativă a cercetării prezentei cauze un termen de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă, instanța apreciază ca durată estimativă a cercetării prezentei cauze un termen de judecată.

Instanța pune în discuție excepția de netimbrare.

Intimata, prin apărător,având cuvântul, solicită admiterea excepție și în subsidiar, în situația în care se depune dovada achitării taxei de timbru până la momentul pronunțării, solicită instanței să ia act de renunțarea la judecată.

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția netimbrării.

INSTANȚA

Deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării cererii, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, contestator S. R. a formulat în contradictoriu cu intimat ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT R.A. contestație la executare, prin care a solicitat: anularea somației mobiliare și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită și suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 45/2015 B. P. C.,.

În motivarea contestației, contestatoarea a învederat faptul că nu s-au respectat dispozițiile privind calculul onorariului de executor.

Potrivit rezoluției acestei instanțe din 25.09.2015 s-a stabilit o taxă judiciară de timbru de 680,58 lei și 50 lei.

Potrivit citației emise și comunicată contestatorului la data de 01.10.2015 i s-a adus la cunoștință obligația de a achita cuantumul taxei de timbru pentru termenul de judecată din data de 05.11.2015.

La termenul de judecată din data de 05.11.2015 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării contestației la executare.

Potrivit art. 10 alin. 1 lit. b și alin. 2 și art. 33 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2013 neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru stabilită la data introducerii cererii și adusă la cunoștința reclamantului se sancționează cu anularea acțiunii.

Această obligație a fost adusă la cunoștința contestatorului prin citația emisă pentru termenul de judecată din 05.11.2015, comunicată potrivit dovezii de înmânare de la fila 36 dosar, cu respectarea termenului de înmânare a citației, prevăzut de art. 159 C.proc.civ., așa cum rezultă din înscrisul de la fila 36 dosar.

Contestatorul nu a achitat sumele stabilite de instanță în sarcina sa, cu acest titlu, până la primul termen de judecată.

În consecință, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2013, va admite excepția invocată din oficiu și va anula contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării contestației la executare.

Anulează contestația la executare privind pe contestator S. R. cu domiciliul în sector 1, București, .. 45-47, ., . și pe intimat ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT - R.A. cu sediul în sector 1, București, .-8 ca netimbrată.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. L. H. A.

Red. G.L./Tehnored. G.L., H.A./4 ex, ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI