Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 20589/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 05.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. H.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S în contradictoriu cu intimata B. M. M., având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate, aceasta fiind prioritară cererii de repunere pe rol.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.11.2014 sub numărul de dosar_ contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului AAAS a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. C. M. M., anularea actelor de executate efectuate de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C., Tănurcă și Asociații în dosarul de executare nr. 285/2014 constând în: somația mobiliară nr. 285/31.10.2014 prin care s-a solicitat plata sumei de 14.882,24 lei în termen de o zi, încheierea din 30.10.2014 privind încuviințarea executării silite, încheierea din 31.10.2014 privind calculul debitului actualizat plus stabilire dobândă legală, încheierea din 31.10.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare. Creditoarea a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, precum și întoarcerea executării silite.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 C.proc.civ.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În ce privește timbrajul cererii, contestatoarea a arătat că este scutită de la plata taxei de timbru, timbru judiciar și cauțiune, în conformitate cu prevederile art. 7 și art. 8 din Legea nr. 92/2011.
Prin întâmpinarea depusă la data de 11.12.2014, intimata a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nefondată, respingerea cererii de suspendare a executării silite ca nefondată și respingerea cererii de întoarcere a executării ca nefondată.
Prin cererea modificatoare de la 20.02.2015 contestatoarea a arătat că înțelege să completeze contestația în ce privește cadrul procesual, solicitând introducerea în cauză a terților popriți Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București și Eximbank SA. Totodată, a arătat că înțelege să conteste și poprirea nr. 285/29.01.2015 asupra conturilor sale, dar și încheierea din 29.01.2015 prin care s-au stabilit și solicitat cheltuieli de executare.
Prin precizarea depusă la 27.02.2015 intimata a arătat în mod expres că nu este de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoare peste termenul prevăzut de art. 204 alin. 1 C.proc.civ.
Prin încheierea de ședință de la 05.03.2015, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 C.proc.civ., ca urmare a faptului că instituția contestatoare nu s-a conformat dispozițiilor instanței stabilite prin rezoluția din data de 05.02.2015, în sensul de a achita în contul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești C., Tanurca și Asociații contravaloarea xerocopierii dosarului de executare, conform art. 716 alin. 2 C.proc.civ. .
Instanța, având în vedere că prezenta cauză a fost suspendată la data de 05.03.2015, iar contestatoarea nu a formulat cerere de repunere pe rol, a invocat la termenul din data de 05.11.2015, din oficiu, excepția perimării cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la excepția invocată din oficiu, instanța constată că, în conformitate cu art. 416 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecata se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 alin.1 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
În cauză, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură de la termenul din 05.03.2015, când s-a dispus suspendarea judecății, conform art. 242 C.proc.civ., suspendare determinată așadar de lipsa de stăruință a reclamantului în continuarea procesului. De la data suspendării a început să curgă termenul de perimare care era deja împlinit la data de 05.11.2015, când instanța a invocat din oficiu excepția perimării, fără a se putea reține vreo cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în cursul termenului de perimare în vederea judecării pricinii, aceasta rămânând în nelucrare timp de 6 luni, instanța va admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu, urmând să constate perimată cererea.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S cu sediul în sector 1, București, . S., nr. 50 în contradictoriu cu intimata B. M. M. cu sediul ales în TARGU M., .. 22, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.11.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-C. HlihorElena S.
Red.ICH/Tehnored.ICH, ES/02.12.2015
Printat – 2 exemplare
Comunicări – 2
← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|