Contestaţie la executare. Sentința nr. 4497/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4497/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 4497/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 4497
Ședința publică din data de 09 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimații Z. F., C. M., M. D., M. I., S. P., S. Ș. ȘI Z. A., având ca obiect contestație la executare, suspendare executare.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 23.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 02.03.2015 și 09.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 06.01.2015 sub numărul de mai sus, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat, în contradictoriu cu intimații Z. F., C. M., M. D., M. I., S. P., S. Ș. și Z. A., suspendarea executării silite dispusă în dosarul de executare nr. 129/2014 al B. C. R.-M., în temeiul art. 700 alin. (1) și alin. (3) C.proc.civ. până la soluționarea contestației, suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor sale deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, anularea încheierii din data de 22.12.2014 întocmită de B. C. R.-M. și anularea executării silite în dosarul de executare nr. 129/2014.
În motivare,contestatoarea a arătat că procedura de executare silită a fost începută împotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor, față de dispozițiile Legii nr. 164/2014, prin care a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților, inclusiv o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și plată a acestora. Sub imperiul noii legislații aplicabile, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților neavând obligații privind plata despăgubirilor.
În privința încheierii de actualizare a sumei de 119.049,21 lei, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 164/2014.
A mai arătat contestatoarea că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002, în sensul că art. 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește onorariul de avocat în cuantum de 1.500 lei, contestatoarea a apreciat că este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 650 alin. (1) și alin. (2), art. 700, art. 711 și următoarele C.proc.civ., Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 80/2013 și Legea nr. 164/2014.
Contestatoarea a alăturat cererii sale înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimații Z. F., C. M., M. D., M. I., S. P., S. Ș. și Z. A. au depus concluzii scrise la data de 23.02.2015, prin care au solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite, respingerea contestației la executare și menținerea actelor de executare. Au mai solicitat intimații și cheltuieli de judecată de 1.000 lei.
Au arătat intimații că, având în vedere dispozițiile art. 24 și art. 25 C.proc.civ., art. 10 alin. (1) și art. 13 din Legea nr. 164/2014, prevederile Legii nr. 164/2014 nu pot fi aplicate în prezenta speță întrucât executarea silită a început la data de 02.12.2014, iar Legea nr. 164/2014 a intrat în vigoare la data de 01.01.2015, dată ulterioară demarării procedurii de executare silită.
Au mai invocat intimații și art. 2 din O.G. nr. 22/2002 și au apreciat că ANRP ar putea beneficia de termenul de grație de 6 luni doar dacă nu se putea face executarea din lipsă de fonduri.
Contraprestația pentru onorariul de avocat constă în următoarele activități: avocatul a reprezentat creditorii în fața executorului judecătoresc, a fost prezent și la executarea propriu-zisă, a făcut alături de executorul judecătoresc toate demersurile necesare în vederea recuperării despăgubirilor datorate de debitoarea-contestatoare. Activitatea avocatului nu este limitată doar la formularea cererii de executare silită, ci implică și acordarea de consultanță juridică privind alegerea formelor de executare, alegerea unui executor judecătoresc competent teritorial, asistarea/reprezentarea clientului în raporturile cu executorul judecătoresc, formularea cererilor privind stăruința în executarea silită, urmărirea realizării executării silite în condiții legale, etc. Mai mult, fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală a părții adverse, în speță contestatoarea ANRP, care prin atitudinea sa a condus la declanșarea litigiului.
În drept, au fost invocate Legea nr. 188/2000, Anexa la Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006, Legea nr. 554/2994, Legea nr. 51/1995, Statutul Profesiei de A. și Codul de procedură civilă.
Intimații au depus la dosar înscrisuri.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1634/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași- Secția civilă în dosarul nr._ (filele 27-28), irevocabilă prin decizia civilă nr. 3996/07.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ (filele 29-33), a fost obligată contestatoarea din prezenta cauză A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să le plătească intimaților din prezenta cauză Z. F., C. M., M. D., M. I., S. P., S. Ș. și Z. A. suma rezultată din actualizarea tranșei a doua din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 131/2005 a Comisiei Județene Călărași, validată prin Ordinul nr. 1817/2007, de la data plății tranșei a doua, în condițiile și termenele prevăzute de O.U.G. nr. 10/2013.
Întrucât debitoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu s-a conformat de bună-voie obligației antemenționate, la data de 02.12.2014 (fila 26), creditorii Z. F., C. M., M. D., M. I., S. P., S. Ș. și Z. A. au sesizat Biroul Executorului Judecătoresc C. R.-M..
Prin încheierea din data de 02.12.2014 (fila 37), Biroul Executorului Judecătoresc C. R.-M. a încuviințat executarea silită.
Prin încheierea din data de 22.12.2014 (fila 39), Biroul Executorului Judecătoresc C. R.-M. a admis cererea creditorilor, a stabilit cuantumul actualizării din titlul executoriu la suma totală de 46.595,86 lei.
Prin încheierea din aceeași dată (fila 40), Biroul Executorului Judecătoresc C. R.-M. a stabilit suma de 7.277,16 lei cheltuieli de executare.
Biroul Executorului Judecătoresc C. R.-M. a dispus înființarea popririi asupra terțului poprit Trezoreria Municipiului București la data de 22.12.2014 (fila 41), debitoarea fiind înștiințată despre declanșarea urmăririi silite (fila 42) și despre înființarea popririi (fila 43).
Prin încheierea din data de 30.01.2015 (fila 47), s-au stabilit cheltuieli de executare suplimentare de 27,28 lei, reprezentând cheltuieli fotocopiere dosar de executare.
Criticile contestatoarei sunt, în opinia instanței, nefondate.
În primul rând, instanța apreciază că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților are calitatea de debitor. În acest sens, instanța reține, pe de o parte, că în titlul executoriu pus în executarea figurează contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în calitate de debitor, iar pe de altă parte că cererea de executare silită a fost formulată la 02.12.2014, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 (18.12.2014).
Calitatea de debitor și validitatea actelor de executare se analizează prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data începerii executării silite, nicidecum prin raportare la prevederi legale care au intrat ulterior în vigoare, nulitatea fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă în vigoare la data întocmirii sale.
În al doilea rând, instanța reține că, fiind parte în procesul finalizat cu pronunțarea hotărârii judecătorești în baza căreia a fost începută executarea, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cunoștea foarte bine obligațiile de plată stabilite în sarcina sa, astfel că trebuia să aibă inițiativa plății sumelor datorate către intimați, fără să aștepte o solicitare expresă în acest sens din partea acestora, în acest sens fiind și dispozițiile art. 622 alin. (1) C.proc.civ., conform cărora „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.” și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care consideră executarea unei sentințe ca parte integrantă a unui proces în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție.
În speță, creanța nefiind satisfăcută de bună voie de către debitoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 662 alin. (2) C.proc.civ., intimații s-au adresat executorului judecătoresc.
Instanța are în vedere faptul că etapa executării hotărârii judecătorești intră sub incidența art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt confirmat printr-o jurisprudență constantă a Curții, în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanța ar deveni iluzoriu (cauza Hornsby contra Greciei).
În ceea ce privește situația în care statul- prin instituțiile sale este debitor, Curtea a statuat în mod neechivoc faptul că ar fi excesiv, și prin urmare, contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului sa recurgă la o procedura de executare silită pentru a-si realiza dreptul de creanța stabilit în urma derulării unei proceduri judiciare (cauza S. contra României). Creanța intimaților pentru a cărei realizare s-a început procedura de executare silită și s-a emis somația a fost recunoscută într-o procedura jurisdicțională desfășurată în fata instanțelor judecătorești, calitatea de debitor aparținând contestatoarei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar aceasta este organizată ca instituție publică.
Reprezentând o instituție publică, contestatoarei îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 22/2002, astfel că, potrivit art. 2 din acest act normativ, „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”, iar potrivit art. 3 „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Rezultă așadar că legiuitorul a stabilit o procedură specială și obligatorie pentru ipoteza în care instituția debitoare face dovada lipsei de fonduri, executorul judecătoresc fiind obligat să adreseze instituției publice debitoare o somație prin care să-i solicite acestuia executarea de bună voie a obligației sale. De la primirea somației, debitorul beneficiază de un termen de 6 luni în care să îndeplinească obligația de plată.
Or, în cauză, instanța constată că debitoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri, pentru a beneficia de termenul de grație de 6 luni, și, mai mult, de la data când hotărârea instanței de fond a devenit executorie (11.10.2012) și până la data formulării cererii de executare silită (02.12.2014) au trecut mai mult de doi ani în care debitoarea putea lua măsuri pentru efectuarea plății în mod voluntar.
Finalitatea instituirii termenului de șase luni este acela de a evita blocarea activității instituției publice urmărite și prin aceasta evitarea afectării interesului public deservit de instituția respectivă.
În considerarea interesului public pe care se presupune că îl deservește instituția publică, debitorul stat trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / și prin executare mobiliară/imobiliară.
În cazul de față A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a executat de bunăvoie obligația executorie stabilită într-o hotărâre judecătorească definitivă din 11.10.2012, astfel încât creditorii au fost nevoiți să apeleze la forța coercitivă a statului în vederea realizării creanței sale, adresându-se unui organ competent de executare, contestatoarea prevalându-se formal de termenul de șase luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
În al treilea rând, instanța apreciază că nici invocarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, potrivit cărora „plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015” nu poate determina nelegalitatea procedurii de executare silită.
O nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, după ce H.G. nr. 1277/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 stabilea ea însăși eșalonarea plății pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afecta într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de Legea nr. 164/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că, deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar legea specială și prin normele metodologice de aplicare a acesteia, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilite inițial precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite.
Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar Legea nr. 164/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă a executării creanțelor. În sine, această perioadă de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de Legea nr. 164/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speță la executarea creanței stabilite.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – Immobiliare Saffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33).
În al patrulea rând, cum dispozițiile O.U.G. nr. 10/2013- care au condus la admiterea recursului formulat în dosarul nr._ - au fost declarate neconstituționale din Decizia Curții Constituționale a României nr. 528/2014, instanța apreciază că în mod corect actualizarea sumei s-a făcut de la data de 02.02.2006 (cum s-a stabilit prin sentința instanței de fond pronunțată în dosarul nr._ ) și până la data plății tranșei a II-a (29.06.2012- dată care reiese din considerentele hotărârilor pronunțate în dosarul nr._ ), pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de intimații creditori.
În al cincilea rând, instanța reține, pe de o parte, că potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/2014 (fila 36), intimații au beneficiat de serviciile domnului avocat P. Ș. C. și au achitat acestuia suma de 1.500 lei, conform chitanței nr. 855/02.12.2014 (fila 36).
Pe de altă parte, instanța apreciază, prin prisma dispozițiilor art. 451 alin. (2) C.proc.civ., care se aplică și executării silite ca etapă a procesului civil, că suma de 1.500 lei este rezonabilă, justificată și proporțională cu: 1. munca desfășurată de avocat, constatând în consultații acordate creditorilor, formularea cererii de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării; 2. timpul solicitat pentru executarea mandatului; 3. creanța urmărită; 4. interesele creditorilor (care au ajuns în etapa executării silite abia după aproape 9 ani de la data emiterii Hotărârii nr. 131/02.12.2005 de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998).
În orice caz, cheltuielile de executare, implicit și cheltuielile privind onorariul de avocat, puteau fi în mod facil evitate de către contestatoare, prin executarea de bună voie a obligației sale constatată printr-o hotărâre irevocabilă.
În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 711 și art. 719 C.proc.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
De asemenea, față de dispozițiile art. 718 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea [...]” și față de soluționarea contestației la executare prin prezenta sentință, instanța va respinge petitul privind suspendarea executării silite ca rămas fără obiect, apreciind că prezenta instanță poate dispune suspendarea executării doar până la soluționarea contestației în primă instanță.
Totodată, în temeiul art. 451- art. 453 C.proc.civ., constatând culpa procesuală a contestatoarei, instanța o va obliga pe aceasta să le plătească intimaților suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată- onorariu de avocat, pe care instanța îl apreciază proporționat raportat la valoarea și complexitatea pricinii și volumul de muncă depus de apărătorul intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, în contradictoriu cu intimații Z. F., domiciliată în Oltenița, ., ., C. M., domiciliată în Oltenița, ..A3, ., jud. Călărași, M. D., domiciliat în Oltenița, ., jud. Călărași, M. I., domiciliat în Oltenița, ..37-39, ., ., S. P., domiciliată în Oltenița, ., jud. Călărași, S. Ș., domiciliat în Oltenița, ..5, jud. Călărași ȘI Z. A., domiciliat în Oltenița, ..40, jud. Călărași, toți cu domiciliul procesual ales la C. de A. P. Ș. C., din București, ., ., ., sector 3.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Obligă contestatoarea să plătească intimatului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 martie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. AnchidinAlexandra I. M.
Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./14 octombrie 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4473/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4504/2015. Judecătoria... → |
|---|
