Contestaţie la executare. Sentința nr. 6555/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6555/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 6555/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6555

Ședința publică din data de 09.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. BUȘULESCU

GREFIER – A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de contestatoarea U. S. HARET în contradictoriu cu intimata N. E. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata, prin avocat, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimata, prin avocat, depune cerere prin care precizează că înțelege să renunțe la invocarea excepției tardivității formulării contestației la executare și arată că înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere dispozițiile art. 650 Cod procedură civilă.

Instanța ia act de renunțarea intimatei la invocarea excepției tardivității formulării contestației la executare și pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de către intimată.

Intimata, prin avocat, solicită admiterea excepției, având în vedere motivele menționate în cadrul cererii depuse la prezentul termen de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocate de intimată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2015, sub nr._, contestatoarea U. S. HARET a chemat în judecată pe intimata N. E. M., formulând contestație la executare prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare începute în dosarul de executare nr. 1042/2014 al B.E.J. „T. G.-D.” și încetarea executării silite; anularea Încheierii emise la data de 17.12.2014 și primite la data de 19.12.2014, prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite; anularea Încheierii din data de 19.12.2014 privind cheltuielile de executare; suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației; restabilirea situației anterioare; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 711-717, art. 718-719 și art. 722 Cod de procedură civilă, Legea 138/2014.

La data de 27.01.2015, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiate.

La termenul de judecată din data de 09.04.2015, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocate de intimată.

Analizând cererile părților și înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă.

În cazul contestației la executare, necompetența teritorială este de ordine publică, conform art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, întrucât părțile nu o pot înlătura. Competența pentru soluționarea contestației la executare se determină conform art. 713 Cod de procedură civilă, aparținând instanței de executare, cu excepția executării silite prin poprire, în cazul în care domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare.

În speță, excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei a fost invocată la primul termen de judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.

În conformitate cu prevederile art. 650 alin. 1 Cod proc. civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 23 din Legea nr. 138/2014, „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel” (…), iar potrivit alin. 1 indice 1, „schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare”.

De asemenea, conform dispozițiilor alin. 2 ale aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Având în vedere că sediul debitoarei U. S. Haret se află în București, .. 13, sector 3, precum și că executarea silită contestată a fost începută la data de 17.12.2014, după . Legii nr. 138/2014 (19.10.2014), instanța de executare este Judecătoria Sectorului 3 București, în circumscripția căreia se află sediul debitorului, neavând nicio relevanță sediul executorului judecătoresc, iar executarea silită nefiind încuviințată de vreo instanță judecătorească.

Pentru aceste motive, având în vedere normele legale imperative menționate mai sus care reglementează un caz de competență teritorială de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de intimată.

Declină în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea U. S. HARET, cu sediul în .. 13, sector 3, București, în contradictoriu cu intimata N. E. M., cu domiciliul în ., sector 1, București.

Fără cale de atac

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.04 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. Bușulescu A. M.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

Red. A.B./ Dact. A.B., A.M.

4 ex./ 27.05.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

București, . - 4, sector 4, Tel. :_,

Fax :_

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

CATRE,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

Vă facem cunoscut că prin Sentința civilă nr. 6555/09.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe contestatoarea U. S. HARET în contradictoriu cu intimata N. E. M., având ca obiect contestație la executare suspendare executare., în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând …… file, compus din 1 volum.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. Bușulescu A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6555/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI