Contestaţie la executare. Sentința nr. 4648/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4648/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 4648/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4648

ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN: 10.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. C. N.

GREFIER: H. A.

Pe rol soluționarea cererii formulată de contestator H. S. în contradictoriu cu intimații O. P. S.A. și B.E.J. M. I., având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Instanța reține că, așa cum reiese din cererea formulată expres de contestator, acesta nu înțelege să se judece și cu B. M. I.(f.26) astfel încât, având în vedere și conținutul cererii de chemare în judecată, constată că B. M. I. nu are calitate procesuală pasivă în speță, și dispune scoaterea acesteia din citativ.

Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 255 raportat la art. 258 din codul de procedură civilă o încuviințează și constată că aceasta a fost administrată prin înscrisurile de la dosar.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 1 București sub nr._, contestatorul H. S. a solicitat în contradictoriu cu intimata O. P. SA admiterea contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare din dosarul nr. 241/2013 al Biroului executorului judecătoresc M. I., întoarcerea executării silite, precum și suspendarea provizorie a executării silite. În motivarea contestației, a invocat excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, arătând că titlul executoriu – sentința civilă nr._ a fost pronunțată la data de 09.12.2009, fiind o sentință definitivă, iar intimata a solicitat executarea silită la data de 03.04.2013. în al doilea rând, contestatorul a invocat necompetența teritorială a executorului judecătoresc, apreciind că era necesar ca executarea silită să fie realizată de un executor judecătoresc din circumscripția Curții de apel C., acolo unde se află imobilul sau unde se află domiciliul debitorului. În drept, a invocat art. 722-725 C.pr.civ., art. 711 C.pr.civ. și urm.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1000 lei (f. 25).

Prin întâmpinare,depusă la data de 19.01.2015, intimata O. P. SA a solicitat respingerea contestației la executare ca rămasă fără obiect, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, cu precizarea că înțelege să solicite cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat pe cale separată.

În motivare, a arătat, în esență, că la data de 18.11.2014, O. P. a depus la executorul judecătoresc cerere de renunțare la executarea silită începută împotriva lui H. S..

În drept a invocat art. 702 C.pr.civ.În baza art. 411 alim. 1 pct. 2 c.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 09 Decembrie 2009 de judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de O. P. SA în contradictoriu cu mai mulți intimați, a anulat actele de executare din dosarele de executare nr. 2509 - 2528/E/2009 ale B. Barsasteanu F. și a dispus întoarcerea executării silite. Sentința era definitivă, a devenit irevocabilă prin nerecurare.

O. P. SA a formulat cerere de executare silită a acesteia la data de 01.03.2013, înregistrată sub nr. 18, dosar de executare nr. 241/2013.

La data de 18.11.2014, creditoarea a formulat cerere de renunțare la executarea silită.

Având în vedere acest aspect, instanța va respinge contestația la executare ca rămasă fără obiect.

Față de soluționarea contestației la executare, va respinge cererea de suspendare provizorie a executării ca rămasă fără obiect.

Cu privire la cererea formulată de intimată privind cheltuielile de judecată, instanța reține că respingerea unei acțiuni ca rămasă fără obiect nu conduce la stabilirea culpei procesuale a reclamantului, ci, în principiu, a pârâtului. În prezenta speță, instanța reține că nu există nicio culpă a contestatorului, care nici nu a avut cunoștință de renunțarea la executare și care depusese cererea de chemare în judecată la data de 13.11.2014, adică înainte de renunțarea la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare în cauza privind pe contestator H. S. cu domiciliul în com. BÎLTENI, .. Gorj și pe intimații O. P. S.A. cu sediul în sector 1, București, ., nr. 22 A, B.E.J. M. I. cu sediul în sector 1, București, CALEA DOROBANTILOR, nr. 250, . fără obiect.

Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la judecătoria sector 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.03.2015

PREȘEDINTE GREFIER

G. C. N. H. A.

Red. G.C.N/5 ex, ./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4648/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI