Contestaţie la executare. Sentința nr. 4669/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4669/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 4669/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. 4669/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. B.
Grefier A. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. R. E. și pe intimații B. B. M., B. I. C., având ca obiect contestație la executare 309/2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea prin avocat, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța pune în discuție din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii raportat la obiectul acesteia, respectiv partaj formulat pe calea contestației la executare.
Contestatoarea prin avocat solicită respingerea excepției și arată că la momentul în care s-a trecut la executarea silită imobiliară în dosarul de executare s-a constatat că imobilele sunt în coproprietate devălmașă, acest motiv a dus la pornirea acțiunii pe calea contestației la executare, pentru a se putea continua executarea. Aceasta mai arată că acestea sunt singurele bunuri asupra cărora se poate îndrepta executarea silită și că nu se poate executa silit un bun aflat în coproprietate când numai unul dintre proprietari datorează sume de bani creditoarei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea din data de 14.01.2015, înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._, contestatoarea P. R. E. a formulat împotriva intimaților B. B. M., B. I. C. contestație la executare prin care a solicitat înlăturarea impedimentului apărut la executare contestata prin adresa din 05.01.2014, în cadrul dosarului de executare nr. 309/2014 – B. T. G. - D., partajarea imobilelor deținute în devălmășiei de către intimați, respectiv: imobilul situat în București, sector 1, ., . CF a Municipiului București Sector 1 cu nr. cadastral_-C1-U9 și imobilul situat în ., jud. Ilfov, Linia de Centură nr. 50, Complex Cosmopolis . înscris în CF a județului Ilfov nr. cadastral 54/62/1/C1-U1, urmând a se dispune continuarea executării silite imobiliare, după partajarea bunurilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm., art. 817 n. c. pr. civ.
În susținerea contestației, s-au depus înscrisuri.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză. Asupra exceptiei inadmisibilitatii, instanta retine:
In acord cu dispozitiile art. 711 C.p.c., contestatia la executare este defintita ca fiind acea actiune in justitie prin care persoana interesata sau vatamata prin executatarea silita contesta un act de executare sau executarea silita insasi, prin care solicita lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, formuleaza aparari de fond impotriva titlului executoriu sau prin care reclama refuzul executorului judecatoresc de a incepe executarea sau de a efectua un act de executare in conditiile prevazute de lege. Deci, pentru ca o cerere sa fie calificata si judecata dupa procedura speciala urgenta a contestatiei la executare, cel care o promoveaza trebuie sa o intemeieze in fapt si in drept pe una dintre cele 4 categorii de motive expuse limitativ de art. 711, adica sa conteste un act de executare, refuzul de a indeplini un act de executare, sa solicite lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu sau sa formuleze aparari de fond impotriva titlului executoriu.
In speta, contestatorul a solicitat, in temeiul art. 711 alin. 4 C.p.c. impartirea imobilului proprietate codevalmasa a intimatilor pe calea contestatiei la executare.
Textul legal sus-mentionat prevede ca „impartirea bunurilor proprietate ., la cererea partii interesate, si in cadrul judecarii contestatiei la executare. Analizand textul legal atat literal cat si sistematic, in lumina Sectiunii VI - a privind contestatia la executare, instanta retine ca rezulta in mod evident faptul ca, pentru a decide asupra impartelii bunurilor comune, este necesara situatia premisa, respectiv existenta unei contestatii la executare in curs de judecata( contestatie in care sa se conteste efectiv aspecte legate de procedura executatii silite) in cadrul judecarii careia sa se solicite de catre persoana interesata imparteala bunurilor.
Interpretarea articolului 711 alin 4 C.p.c. in sensul in care ar fi admisibila solicitarea impartelii de catre creditor pe calea contestatiei la executare, astfel cum s-a solicitat in prezenta cauza, ar insemna a permite acestuia sa formuleze o contestatie la executare avand ca obiect imparteala bunurilor comune ceea ce ar infrange scopul pentru care a fost reglementata acesta procedura speciala si anume, pentru a se contesta aspecte legate de executarea silita, aspecte incadrate in cele 4 catregorii de motive enuntate mai sus. In speta de fata, creditoarea nu contesta nici un act de executare( nici macar refuzul executorului de a indeplini un act de executare, ceea ce se explica, de altfel, prin faptul ca, in cazul existentei coproprietatatii, refuzul de executare a imobilului nu ar fi sub nici o forma nejustificat) ci numai solicita imparteala imobilului bun comun al partilor.
In situatia in care partea interesata sa solicite imparteala ar contesta totodata un act de executare ( de exemplu, ipoteza in care coproprietarul contesta executarea silita imobiliara, solicitand totodata imparteala) desigur ca, instanta fiind sesizata cu o contestatie la executare veritabila, va putea cerceta, in baza art. 711 alin. 4, si imparteala, in cadrul judecarii contestatiei la executare.
Inadmisibilitatea cererii intemeiata pe contestatia la executare prin care se solicita imparteala bunurilor comune este sustinuta si de argumente referitoare la termenul de introducere a cererii reglementat de art. 714 C.p.c. si de efectele acesteia, reglementate de art. 719 c.p.c. Astfel, in cazul in care s-ar admite posibilitatea creditorului de a beneficia de acesta procedura urgenta pentru a solicita impartirea bunului, instanta ar fi in imposibilitatea de a verifica daca a fost sau nu introdusa contestatia la executare in termenul prev. art. 714 C.p.c. sau, mergand mai departe, ar putea respinge ca tardiva o cerere de imparteala, in conditiile in care iesirea din indiviziune poate fi solicitata oricand, nefiind suspusa vreunui termen .
Pe de alta parte, art. 719 C.p.c. prevede ca, in cazul admiterii contestatiei la executare, instanta, dupa caz, anuleaza actul de executare contestat sau dispune indreptarea acestuia, dispune anularea sau incetarea executarii insesi ori efectuarea actului de executare a carei indeplinire a fost refuzata. Deci, solutiile ce pot fi date contestatiei la executare sunt raportate la cele 4 categorii de motive care pot fi invocate pe calea acestei proceduri. Aceeasi concluzie rezulta si din disp. art. 719 alin. 2 care prevad ca, dacă prin contestația la executare s-a cerut de către partea interesată împărțirea bunurilor proprietate comună, instanța va hotărî și asupra împărțelii acestora, potrivit legii, deci, pe langa una dintre solutiile de mai sus care vizeaza executarea silita.
In cazul admiterii, contestatiei la executare care formeaza obiectul prezentului dosar, solutia ar fi imparteala bunurilor comune si nu ar produce nici un efect concret, direct asupra actelor de executare, in sensul art. 719 C.p.c.
Sintetizand toate aceste argumente, instanta apreciaza ca, data fiind interpretarea expusa mai sus a dispozitiei inscrise in art. 711 alin. 4 C.p.c, pe calea contestatiei la executare pot fi invocate numai motivele prevazute limitativ de art. 711 c.p.c., invocarea oricaror alte motive( fie ca este vorba despre imparteala bunurilor comune, despre solicitarea unei sume de bani etc.) atrage inadmisibilitatea cererii formulata pe acesta cale speciala, petentul urmand a recurge la calea dreptului comun.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia inadmisibilitatii cererii.
Respinge cererea formulată de contestatoarea P. R. E. cu domiciliul ales în PLOIEȘTI, ., nr. 46, județul Prahova împotriva intimaților B. B. M. cu domiciliul în sector 1, București, ., ., sector 2, București, .. 10A, . și în sector 6, București, ., ., . și B. I. C. cu domiciliul în sector 1, București, ., ., ca inadmisibila.
Cu apel in 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 11.03.2015.
Președinte, Grefier,
R. B. A. T.
Red RB/ Tehnored AT/ 5 ex-
← Pretenţii. Sentința nr. 4720/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3527/2015. Judecătoria... → |
---|