Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 18896/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI.
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 16 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte A. G. D.
Grefier I. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și intimat D. C., intimat M. F., intimat Z. C., intimat R. E., intimat D. M., având ca obiect contestație la executare suspendare executare, intoarcere executare - dosar executare 363/2015.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 02.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 16.10.2015:
INSTANȚA,
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 14.04.2015 contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat în contradictoriu cu intimatul D. C., M. F., Z. C., R. E., D. M. contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 363/2015 al SCPEJ D., Cosereanu & Asociații, solicitând instanța să dispună:
anularea executării silite;
suspendarea executării silite, în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.p.c., până la soluționarea prezentei cauze;
întoarcerea executării silite în ipoteza admiterii contestației.
cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a invocat că la data de 18.12.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014 prin care s-a prevăzut o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și de plată efectivă a acestora.
De asemenea, contestatoarea a invocat prevederile art. 9, 10 din respectivul act normativ.
În drept, contestatoarea a invocat art. 650, art. 700, art. 711 și urm C.p.c., Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, OG nr. 22/2002, OUG nr. 80/2013, Legea nr. 164/2014., solicitând judecarea în lipsă.
Contestatoarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
B. Apărări - întâmpinare
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și nelegală, reținând că afirmațiile contestatoarei sunt nefondate (f. 23).
C. Dosarul de executare
Ca urmare a dispoziției instanței, la data de 01.10.2015 a fost depus dosarul de executare nr. 363/2015 (fila 68 și urm.).
D. Probe
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
II. ÎN FAPT
Prin cererea formulată la executorul judecătoresc la 31.03.2015 (fila 97-101), intimatele au solicitat executarea silită a contestatoarei în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 468 din 29.01.2008 emisă de Comisia Județeană B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (f. 95).
Prin această hotărâre a fost admisă cererea formulată de intimați și s-a constatat dreptul acestora la despăgubiri în cuantum de 15.177 lei.
Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea din 01.04.2015.
Contestatoarea a fost somată la data de 01.04.2015 (f. 86) să plătească suma de 21.241,26 lei reprezentând debit principal + cheltuieli de executare..
Cheltuielile de executare au fost stabilite prin încheierea din data de 01.04.2015 (fila 89) în cuantum total de 2.453,66 lei.
Prin adresa din data de 01.04.2015 (fila 83), executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra conturilor contestatoarei la Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică București, contestatoarea fiind înștiințată despre măsură prin adresa din aceeași dată, cu privire la suma totală de 21.241,26 lei reprezentând despăgubire plus cheltuielile de executare.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 14.04.2015 prin urmare procedura se va desfășura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate de părți, instanța face trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă:
„Art. 669. (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Art. 700. (1) Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță.
(2) Executarea se suspendă și la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.
(3) Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.
(4) Actele de executare efectuate în ziua soluționării cererii având ca obiect suspendarea, fie și provizorie, a executării silite sunt desființate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare și a contestației la executare.
Art. 711. alin. 1. Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Art. 718. alin. 1. Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.”
Conform Legea nr. 164/2014:
„Art. 11.
(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”
B. Soluția instanței
În ceea ce privește susținerea contestatoarei conform căreia la data de 18.12.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014, instituind o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și plata acestora ce ar atrage nulitatea executării de față, instanța urmează să respingă această susținere ca fiind neîntemeiată.
Astfel, instanța, analizând prevederile Legii nr. 164/2014, constată că prin aceasta legiuitorul a urmărit să accelereze procedura de stabilire și de plată a drepturilor bănești ale persoanelor prevăzute la art. 1 alin. 1 și alin. 2.
De asemenea, legiuitorul a prevăzut, la art. 10, că „plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative (hotărâri consilii județene, ordin emis de Cancelaria Primului-ministru) se efectuează în ordinea cronologică emiterii acestora, în tranșe anulate egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.01.2015”.
La alin. 2 se precizează că „plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15.02.2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi se efectuează în tranșe anuale egale pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 01.01.2015”.
Într-adevăr la art. 11 din prezentul act normativ s-a consacrat că „(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. 6.”.
Însă, legiuitorul nu a impus urmarea unei căi stricte și unice pentru obținerea de despăgubiri, ci a instituit o cale accelerată de obținere a despăgubirilor, datorită blocajelor care au fost create în trecut, în situația în care ANRP a înregistrat deosebite întârzieri la plata respectivelor despăgubiri, întârzieri care au prejudiciat persoanele îndreptățite să primească despăgubiri.
Această concluzie poate fi extrasă și denumirea marginală a actului normativ: „Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor (…)”
Pe cale de consecință, instituirea unei noi căi de despăgubire a persoanelor îndreptățite, nu va lipsi de temei juridic executarea obligațiilor care deja sunt în curs în fața ANRP, necesitatea reluării executării silite avându-l drept debitor pe Ministerul Finanțelor Publice nereieșind din nicio prevedere a legii și fiind în contradicție cu scopul urmărit de respectiva lege.
Privitor la apărarea emisă de către Contestatoare, privitoare la incidența prevederilor art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014 privitoare la procedura actualizării debitului, instanța reține că aceste prevederi nu au drept semnificație lăsarea fără suport juridic a Hotărârilor emise de Consiliile Județene care la data intrării în vigoare a Legii de față erau deja scadente, cum este cazul în dosarul de față.
Se reține invocarea de către contestatoare a dispozițiilor Legii nr. 164/2014 – art. 10 alin. 3, potrivit cărora „Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”
Cum Decizia ce reprezintă titlul executoriu în prezentul dosar de executare a fost emisă încă din 2008 - Hotărârea nr. 468 din 29.01.2008 emisă de Comisia Județeană B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (f. 95), o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, după ce Legea nr. 9/1998 stabilea ea însăși eșalonarea pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat.
Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de Legea nr. 164/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar Legea specială și prin cele două hotărâri de guvern menționate, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr. 9/1998 și de Legea nr. 290/2003, precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite. Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar Legea nr. 164/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă, a executării creanțelor.
În sine, această perioada lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de Legea nr. 164/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speță la executarea creanței stabilite, încă din anul 2008 - Hotărârea nr. 468 din 29.01.2008 emisă de Comisia Județeană B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
Astfel, în ce privește dispozițiile OG nr. 22/2002, instanța nu poate reține interpretarea contestatoarei în sensul că executarea obligației poate fi amânată nedeterminat până ce se vor aloca de instituțiile publice resursele financiare necesare pentru plata despăgubirilor.
Cu alte cuvinte, O.G. nr. 22/2002, sus-citat, nu are în vedere o amânare automată în toate cazurile a obligației instituției publice de a se conforma titlului executoriu, ci numai în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
Instanța arată că intimații au pus în executare un titlu executoriu din 2008, interval în care contestatoarea nu a făcut în niciun fel demersuri prin care să învedereze lipsa de fonduri.
În acest sens, instanța subliniază că simplele afirmații în sensul lipsei de disonibilități nu sunt suficiente pentru a dovedi acest aspect, fiind necesare înscrisuri în sprijinul acestor alegații, care să dovedească efectuarea tuturor demersurilor în vederea alocării de bani, probe pe care contestatoarea nu le-a depus, limitându-se doar la a afirma că nu există disponibil bănesc.
De asemenea, cât privește termenul de grație de 6 luni de care beneficiază instituțiile publice, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002, reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică (se înțelege: dovedește) se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Față de cele reținute rezultă că somația la care se referă art.2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 667 din NCPC, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr.22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Este evident că scopul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public însă acest scop trebuie corelat cu principiile respectării legii cu bună credință și cel al asigurării executării cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate,
Pornind de la aceste premise rezultă că în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, termen în care instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
În concluzie contestatoarea trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori /și prin executare mobiliară/imobiliară.
Pe cale de consecință, instanța stabilește ca fiind neîntemeiat motivul contestației privind eșalonarea plății.
Pe cale de consecință instanța de față consideră că apărările contestatoarei referitoare la lipsa de exigibilitate a sumelor executate, în temeiul actelor normative arătate mai sus, sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește apărările învederate de contestatoare prin notele de ședință (f. 56) instanța reține că acestea sunt de asemenea neîntemeiate. Chiar dacă contestatoarea a emis o decizie de actualizare în iulie 2015 prin care s-a atestat că urmează să achite, în tranșe, suma datorată, această măsură nu este de natură a garanta executarea de îndată a întregii obligații.
Astfel, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, reținând că actele de executare sunt legale și temeinice.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art.718 C.p.c., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
De asemenea, instanța va respinge cererea de întoarcere e executării silite ca fiind neîntemeiată.
În baza art. 262 C. și art. 716 alin. 2 C., instanța îl va obliga pe contestator să achite SCPEJ D., Cosereanu & Asociații suma de 34,72 lei, reprezentând contravaloare fotocopiere acte din dosarul de executare nr. 363/2015 (f. 68).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulata decontestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul in București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, sector 1, in contradictoriu cu intimat D. C., domiciliat in ., intimat M. F., domiciliata in ., intimat Z. C., domiciliata in ., intimat R. E., domiciliata in com. CÎNDEȘTI, ., intimat D. M. domiciliata in ., ca fiind neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării ca fiind rămas fără obiect.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite ca fiind neîntemeiată.
Obligă contestatoarea la plata către SCPEJ D., Cosereanu & Asocia?ii a sumei de 34,72 lei reprezentând cheltuieli fotocopiere dosar executare 363/2015.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 717 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 650 alin. 3 C.p.c., cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.10.2015.
P.,Grefier,
D. A. G. D. I. I.
Data redactarii: 09.11.2015
Redactor: D. A. G.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|