Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 18872/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 16 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant L. I. E. și pe pârât S.C. O. B. ROMANIA S.A., având ca obiect obligație de a face CLAUZE ABUZIVE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată și modificată la data de 15.06.2015, pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._, reclamantul L. I. E. a chemat în judecată pe pârâta . SA, solicitând instanței să se constate caracterul abuziv al unora dintre clauzele cuprinse în contractul de credit ipotecar nr. C_ /21.12.2007 și obligarea pârâtei să realizeze conversia în RON a creditului acordat, la cursul de schimb stabilit pentru ziua în care s-a acordat creditul 21.12.2007, cu cheltuieli de judecată.
În dovedire a fost solicitată proba cu înscrisuri.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Cluj-N., pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 6040/2015, Judecătoria Cluj-N. a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2015, sub nr._ .
La termenul din data de 16.10.2015, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței teritoriale, instanța constată următoarele:
În soluționarea excepției, instanța a avut în vedere hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C‑137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. S., precum și Directiva nr. 93/13/CEE .
Principii desprinse din hotărârea Curții:
În cauza menționată, prin intermediul întrebării adresate Curții, instanța de trimitere urmărește să determine responsabilitățile care îi revin, în temeiul dispozițiilor directivei, începând din momentul în care se ridică problema de a stabili eventualul caracter abuziv al unei clauze contractuale prin care i se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă. Instanța națională întreabă în special dacă, într‑o astfel de situație, are obligația de a efectua o cercetare judecătorească din oficiu în vederea stabilirii elementelor de fapt și de drept necesare pentru aprecierea existenței unei astfel de clauze, în cazul în care dreptul național nu prevede o astfel de cercetare decât la solicitarea uneia dintre părți.
Răspunzând acestei întrebări, Curtea a reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
Curtea a statuat de asemenea că, având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator. Astfel cum reiese din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.
Pentru a asigura protecția urmărită de directivă, Curtea a subliniat că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr‑o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract.
Astfel, în cadrul atribuțiilor care îi revin în temeiul dispozițiilor directivei, instanța națională trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În caz afirmativ, instanța menționată este obligată să aprecieze, dacă este cazul din oficiu, această clauză în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată.
În ceea ce privește prima fază a examinării ce trebuie efectuată de instanța națională, rezultă din dispozițiile coroborate ale articolelor 1 și 3 din directivă că aceasta se aplică oricărei clauze prin care se stabilește competența jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator și nu a făcut obiectul unei negocieri individuale.
Pentru a garanta eficacitatea protecției consumatorilor urmărită de legiuitorul Uniunii, instanța națională trebuie, prin urmare, în toate cazurile și indiferent de normele de drept intern, să determine dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor și un consumator.
În ceea ce privește o clauză care a fost inserată fără a face obiectul unei negocieri individuale într‑un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor și care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul vânzătorului sau al furnizorului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, citată anterior, că o astfel de clauză trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Trebuie să se arate că clauza la care se referă întrebarea instanței naționale în acțiunea principală, la fel ca și o clauză care are ca obiect conferirea competenței, pentru toate litigiile care decurg din contract, instanței în raza căreia se află sediul vânzătorului sau al furnizorului, creează în sarcina consumatorului obligația de a se supune competenței exclusive a unei instanțe care poate fi departe de domiciliul său, ceea ce poate face mai dificilă prezentarea sa în fața acesteia. În cazul unor litigii având ca obiect sume limitate, cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. O astfel de clauză intră, așadar, în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivă.
În plus, o astfel de clauză de stabilire a competenței jurisdicționale exclusive permite vânzătorului sau furnizorului gruparea tuturor litigiilor aferente activității sale profesionale în fața unei singure instanțe, care nu este cea în raza căreia are reședința consumatorul, ceea ce facilitează în același timp organizarea prezentării vânzătorului sau a furnizorului menționat în instanță și o face mai puțin oneroasă.
Concluzia Curții sub acest aspect a fost în sensul că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, intră în domeniul de aplicare al directivei și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.
Aplicarea principiilor în cauza dedusă judecății:
Analizând contractul de credit ipotecar nr. C_ /21.12.2007 strict prin prisma competenței teritoriale, instanța observă că în art. 18.3 din clauzele contractuale a fost inserată clauza potrivit căreia orice litigiu în legătură cu prezentul contract care nu s-a putut soluționa amiabil între părți, va fi soluționat de instanțele judecătorești din localitatea în care este înregistrat sediul social al băncii. Prin urmare, a fost stabilită astfel o competență exclusivă în favoarea instanțelor de la sediul furnizorului de servicii, profesionist, care în speță are calitatea de pârâtă.
Având în vedere că actul juridic a cărui nulitate parțială se solicită a fi constatată a fost încheiat înainte de . Noului Cod de procedură civilă, nu poate fi aplicabilă sancțiunea considerării clauzei privind alegerea de competență ca nescrisă.
Cu toate acestea, este de reținut că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa (C. vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării.
În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.
Prin urmare, având în vedere jurisprudența CJUE anterior menționată, instanța de judecată este obligată din oficiu să procedeze la analizarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind alegerea de competență exclusiv la sediul băncii.
Astfel, instanța va analiza în continuare dacă alegerea competenței instanței de la sediul furnizorului poate provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Astfel, din înscrisurile depuse rezultă că domiciliul reclamantului se află în Județul Cluj-N., la o distanță vădit considerabilă de instanța stabilită ca fiind competentă.
Dată fiind distanța mare dintre localitatea de domiciliu a reclamantului și instanța apreciată ca fiind competentă teritorial se creează o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. Reclamantul a solicit judecarea cauzei la instanța de la domiciliul său, clauza de alegere a competenței fiind standard, preformulată, fapt ce rezultă în mod evident din modul de redactare a clauzei din contract.
Mai mult decât atât, noua reglementare din codul de procedură civilă a preluat principiile ce s-au conturat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește competența teritorială în materia consumatorilor, în acest sens fiind relevante dispozițiile art. 126 alin. (2) C.proc.civ. care stipulează în mod expres ineficacitatea unei clauze atributive de competență prevăzute anterior nașterii dreptului la acțiune, acest text de lege constituind preluarea în dreptul intern chiar a interpretării date de Curte dispozițiilor Directivei.
În consecință, nu se putea da eficacitate unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 interpretat în sensul hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C‑137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. S., este abuzivă făcând parte din categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivă, sancțiunea considerării ca abuzivă fiind asimilată unei nulități absolute și parțiale care trebuie invocată de instanță din oficiu, cu atât mai mult cu cât consumatorul a învederat caracterul abuziv al clauzei.
Astfel, clauza atributivă de competență este considerată abuzivă și nu produce niciun efect, Judecătoria Sectorului 1 București neputându-și astfel întemeia competența pe această clauză desființată atâta timp cât voința reclamantului a fost să sesizeze instanța de la domiciliul său.
In acest sens, se mai reține că din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, (Cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero), instanța a reținut că, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.
În speță, opțiunea reclamantului-consumator a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Cluj-N., la care a introdus inițial cererea de chemare în judecată, de vreme ce și această instanță este competentă, opțiune susținută de prevederile art.116 din NCPC.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Având în vedere dispozițiile art. 133 pct. 2 C.proc.civ., instanța reține că atât Judecătoria Cluj-N., cât și Judecătoria Sectorului 1 București, s-au declarat necompetente de a judeca această pricină, motiv pentru care va constata ivit conflictul negativ de competență și, pe cale de consecință, va dispune ca dosarul să fie înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.
În temeiul art. 134 C.proc.civ., instanța va suspenda judecarea cererii până la soluționarea conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant L. I. E. cu domiciliul ales în CLUJ N., .. 38-40, . pârât S.C. O. B. ROMANIA S.A. cu sediul în sector 1, București, .. 66-68, în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Cluj-N..
Suspendă cauza și înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.10.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI |
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 |
București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,
Fax :_, e-mail: _
DOSAR NR._
CATRE,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. _ din data de 16.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind reclamant L. I. E. cu domiciliul ales în CLUJ N., .. 38-40, . pârât S.C. O. B. ROMANIA S.A. cu sediul în sector 1, București, .. 66-68, în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Cluj-N., sens in care va înaintam dosarul nostru cusut si numerotat, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. AndrescuMarius T.
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
