Contestaţie la executare. Sentința nr. 5079/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5079/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 5079/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 5079/2015

Ședința publică din data de 17 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea R. V. în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A. și cu terțul poprit R. B., având ca obiect contestație la executare în dosarul nr. 2303/2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu terțul poprit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu terțul poprit, precum și faptul că prin Serviciul registratură, la data de 13.03.2015, intimata a depus întâmpinare și înscrisuri atașate acesteia, după care:

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu contestatoarea, neexistând lipsă de procedură cu terțul poprit, întrucât nu s-a dispus citarea acestuia, nefiind depus exemplarul pentru comunicare.

Din oficiu, instanța invocă excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru neachitarea taxei judiciare de timbru, neindicarea numelui și domiciliului tuturor persoanelor care au formulat contestația la executare și nesemnarea de către acestea, reținând cauza spre soluționarea acestei excepții.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 13.02.2015, sub nr._, contestatoarea R. V. și „ceilalți debitori” au solicitat anularea înștiințării de plată nr._/16.12.2014, a Încheierii din data de 16.12.2014 și a tuturor actelor de executare emise de B.E.J. M. ȘI PARTENERII în dosarul de executare nr. 2303/2014.

La data de 13.03.2015, intimata O. P. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată, solicitând să se ia act că va solicita onorariul de avocat pe cale separată.

Față de faptul că partea contestatoare nu s-a conformat obligațiilor stabilite prin Rezoluția din 17.02.2015, instanța a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată.

Analizând înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției nulității cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:

La primirea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, instanța a constatat că aceasta a fost formulată cu încălcarea art. 194 lit. a și lit. f și art. 197 Cod procedură civilă și, prin Rezoluția din data de 17.02.2015, a stabilit obligația contestatoarei de a achita taxa judiciară de timbru de 529,85 lei, de a indica numele și domiciliul tuturor persoanelor care formulează contestația la executare și de a fi semnată contestația la executare de către toți „debitorii” menționați, îndeplinirea acestor obligații fiind stabilită sub sancțiunea anulării.

Contestatoarea nu și-a îndeplinit aceste obligații până la termenul acordat, deși i s-a adus la cunoștință conținutul Rezoluției din 17.02.2015, astfel cum reiese din citația primită, conform dovezii de înmânare din data de 25.02.2015 (fila 14).

Față de cele de mai sus, instanța urmează a reține că, în speță, devin aplicabile prevederile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Având în vedere că art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 face trimitere expresă la dispozițiile art. 200 alin. 2 teza I din codul de procedură civilă din 2010, care prevăd stabilirea obligațiilor în sarcina reclamantului, sub sancțiunea anulării cererii, sancțiunea juridică pentru neîndeplinirea obligației procesuale de achitare a taxei judiciare de timbru este anularea acțiunii.

De asemenea, instanța reține că nu s-au indicat numele și domiciliul tuturor persoanelor care au formulat cererea, acestea fiind identificate ca fiind „ceilalți debitori”, precum și că cererea nu a fost semnată de către ceilalți contestatori neidentificați, aceste încălcări ale prevederilor art. 194 lit. a și lit. f Cod procedură civilă atrăgând anularea cererii de chemare în judecată, conform art. 196 Cod procedură civilă.

Constatând că, în speță, deși contestatoarei i-au fost puse în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru ce trebuia achitată pentru cererea cu a cărei soluționare a învestit instanța, precum și obligația de a indica numele și domiciliul tuturor persoanelor care formulează contestația la executare și de a fi semnată contestația la executare de către toți „debitorii” menționați, aceasta nu s-a conformat obligațiilor astfel stabilite, și având în vedere dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 196 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția nulității cererii și va anula contestația la executare.

În conformitate cu art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va constata că intimata a declarat că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția nulității cererii de chemare în judecată.

Anulează pentru neachitarea taxei judiciare de timbru, neindicarea numelui și domiciliului tuturor persoanelor care au formulat contestația la executare și nesemnarea de către acestea, contestația la executare privind pe contestatoarea R. V., cu domiciliul în ., .. 20, județul Prahova, în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., sector 1 (P. City), și cu terțul poprit R. B. S.A., cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 246C, clădirea Sky Tower, sector 1.

Constată că intimata a declarat că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. STANCUMARIANA B.

Se comunică:

  1. contestatoarei R. V., la domiciliul din ., .. 20, județul Prahova;
  2. intimatei S.C. O. P. S.A., la sediul din București, ., sector 1 (P. City);
  3. terțului poprit R. B. S.A., la sediul din București, Calea Floreasca, nr. 246C, clădirea Sky Tower, sector 1.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./5 ex./31.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5079/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI