Întoarcere executare. Sentința nr. 5565/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5565/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 5565/2015

Document finalizat

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5565

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. B. E.

GREFIER Ș. E.-I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta D. M., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat, lipsă fiind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reclamanta prin avocat depune la dosar cererea de repunere pe rol a cauzei și solicită acordarea unui termen pentru depunerea deciziei. De asemenea, depune la dosar relații de pe portalul instanței privind dosarul nr._/299/2009.

Instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei.

Reclamanta prin avocat solicită admiterea cererii de repunere pe rol.

Instanța admite cererea de repunere pe rol a cauzei având în vedere că motivul care a determinat suspendarea judecății cauzei nu mai subzistă.

Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat.

Reclamanta prin avocat solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat întrucât situația de fapt este diferită.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 167 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că este legală, concludentă și pertinenta pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta prin avocat solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu actualizarea sumei de la data pronunțării deciziei. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Declarând dezbaterile încheiate, instanța reține cauza în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat și fondul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.01.2013 sub nr._, reclamanta S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâta D. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9829,97 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 447/04.03.2009 pronunțată de Teleorman în dosarul nr._ a fost obligată să plătească pârâtei compensații bănești. S-a menționat că prin decizia civilă nr. 2944/23.06.2010 pronunțată de Curtea de Apel București a fost desființată sentința pronunțată de instanța de fond, instanța de recurs a dispus admiterea recursului și a respins acțiunea formulată de reclamant. Reclamanta a învederat că după pronunțarea deciziei din recurs, pârâtul nu i-a restituit suma de bani executată silit. Reclamanta a învederat că instanța de recurs nu a fost învestită cu o cerere de întoarcere a executării pentru ipoteza admiterii recursului formulat și desființarea sentinței primei instanțe, iar desființarea titlului executoriu pus în executare silită are ca efect desființarea de drept a actelor de executare. Reclamanta a precizat că sumele achitate în baza unui titlu executoriu desființat trebuie să fie restituite, ele nu mai sunt datorate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 404 ind. 1 C. proc. civ..

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru .

Pârâta D. M. nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecată pentru a propune probe în apărare.

La data de 22.05.2013, reclamanta S.C. O. P. S.A. a depus cerere prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat relative și în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 și alin. 2 C. a solicitat suspendarea judecății cauzei până la rămânerea irevocabilă a soluției pronunțată în dosarul nr._/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București, dosar soluționat în data de 01.04.2013 cu soluție de admitere a acțiunii.

La data de 22.05.2013, instanța a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.p.c. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La termenul de astăzi, instanța a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă, cu motivarea arătată în practicaua prezentei. La același termen de judecată, instanța a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, excepție de fond, absolută și peremptorie, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7121/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2009, așa cum a fost completată, s-a admis contestația la executare și s-a dispus anularea executării silite și a tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. 2191 al B. F. E., efectuate în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 162/CM/2009 a Tribunalului Argeș, precum și întoarcerea executării silite în sensul obligării intimaților la restituirea către contestatoare a sumelor obținute prin poprirea conturilor acesteia .

Prin cererea formulată în cauza de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9829,97 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, executată silit în dosarul de executare nr. 1231/2009 al B. S. A. E. constituit pentru executarea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 447/04.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Potrivit art. 1201 C.civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Așadar, pentru a putea fi reținută această excepție, trebuie întrunite cumulativ 3 condiții esențiale: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți între acțiuni. În plus, una dintre acțiuni trebuie să fi fost soluționată anterior cel puțin în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească.

Analizând cererea ce formează obiectul dosarului de față și cererea ce a format obiectul dosarului nr._/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată că nu este îndeplinită cumulativ tripla identitate de elemente la care se referă art. 1201 C. civ.: părți, obiect și cauză întrucât cele două dosare vizează executări silite diferite pornite în baza unor titluri executorii diferite, astfel că nu există identitate de obiect și cauză.

Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe fond, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 447/04.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ (f. 8), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce-i privește pe reclamanți văzând suplimentările salariale –prime de Paști și C. pentru anul 2004, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. M. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7462 lei pentru perioada Paști 2005, 2006, 2007 și C. 2005, 2006 și 2007.

Prin decizia civilă nr. 2944/R/23.06.2010 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr._ ( f. 13 ), s-a admis recursul declarat de reclamanta din prezenta cauză . împotriva sentinței civile nr. 447/04.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu pârâta D. M., s-a modificat în parte sentința recurată în sensul că s-a respins acțiunea principală în totalitate, ca neîntemeiată și au fost menținute dispozițiile sentinței privind soluționarea excepției prescripției.

Din adresa emisă de B. S. A. E. coroborată cu extrasul de cont rezultă că pârâta a încasat în dosarul de executare nr. 1231/2009 suma de 9829,97 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare.

Potrivit art. 404 ind. 2 alin. 1 C. proc. civ., în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării. A.. 3 din același articol arată că dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.

În speță, repunerea în situația anterioară, față de obiectul executării înseamnă restituirea de către pârâtă a sumei poprită în cuantum de 9829,97 lei.

În ceea ce privește actualizarea sumei solicitate, instanța notează că dreptul de a cere restituirea sumei ce a făcut obiectul executării silite s-a născut la momentul pronunțării deciziei instanței de recurs.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea și va dispune întoarcerea executării în sensul restituirii de către pârâtă către reclamantă a sumei achitate în cuantum de 9829,97 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație începând cu data de 23.06.2010 și până la data plății efective, față de solicitarea reclamantei și disp. art. 371 ind. 2 alin. 3 C. proc. civ..

Față de principiul disponibilității, instanța va lua act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată.

Admite cererea privind pe reclamanta ., cu sediul ales la CIA L. M. I. în sector 3, București, CALEA VICTORIEI, nr. 12A, ., . în contradictoriu cu pârâta D. M., cu domiciliul în V., .. 7, ., ..

Dispune întoarcerea executării prin restituirea către reclamantă a sumei de 9829,97 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data de 23.06.2010 și până la data plății efective.

Ia act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.03.2015 .

PREȘEDINTE GREFIER

Red. R.B.E/Tehn. RBE/ Ș.E.I./4ex/26.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 5565/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI