Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-08-2015 în dosarul nr. 14387/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică din data de 17.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe contestatorul S. R. și pe intimata ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT–R.A., având ca obiect contestație la executare, suspendarea executării silite.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 10.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 17.08.2015, când a hotărât:
Dupa deliberare,
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2015 sub nr._, contestatorul S. R., domiciliat în București, ..45-47, ., ., sector 1, având C.N.P._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT–R.A., cu sediul în București, .-8, sector 1, înregistrată la O.R.C. cu nr. J_, având C.U.I. RO_, a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de B. E. Judecatoresc B. C. in dosarul de executare nr.45/2015, inclusiv impotriva incheierii de incuviintare a executarii silite, solicitand anularea acestora, precum si suspendarea executarii silite pana la solutionarea prezentei contestatii la executare.
În motivare, contestatorul a arătat, în esență, că onorariul executorului depășește maximul prevăzut de lege, în acest maxim trebuind inclus și TVA-ul pe care îl percepe executorul.
În drept, contestatorul a invocat prevederile art.711 și urm. C. proc. civ., art.718 C. proc. civ.
În dovedire, contestatorul a depus, în fotocopii, înscrisuri.
In ceea ce priveste taxa de timbru pentru contestatia la executare si cererea de suspendare a executarii silite, instanta retine ca pentru acestea contestatorul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii prin Incheierea de sedinta din data de 15.07.2015.
La data de 18.06.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, aratand ca TVA-ul, fiind o taxa pe care executorul judecatoresc nu o retine pentru el, ci o vireaza imediat la bugetul de stat, nu se include in cuantumul onorariului propriu-zis si nu se are in vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevazut la art.I din anexa la Ordinul nr.2550/C/2006.
La solicitarea instanței, B. E. Judecătoresc B. C. a depus copie de pe dosarul de executare nr.45/2015.
La termenul de judecata din data de 10.08.2015 instanta a respins ca inadmisibila cererea de suspendare a executarii silite, pentru considerentele expuse in cuprinsul incheierii de la acel termen.
Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța reține următoarele:
În fapt, prin titlul executoriu reprezentat de Sentința civila nr._ din 11.09.2014 pronunțată de Judecatoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2014, contestatorul-debitor S. R. a fost obligat la plata catre intimata-creditoare ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT–R.A., la plata sumei de 6.448,31 lei, reprezentând debitul corespunzător facturilor emise în perioada 16.05._12 si a sumei de 3.636,59 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere stabilite potrivit facturilor FM 24-111/15.11.2011 și FM 5CH-309/28.09.2012.
Sentinta mentionata a ramas definitiva prin respingerea cererii in anulare formulate de contestatorul-debitor S. R. prin Sentința civila nr.1644/02.02.2015, pronunțată de Judecatoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2014.
Prin cererea din 20.02.2015, pentru punerea în executare a Sentinței civile nr._ din 11.09.2014 pronunțate de Judecatoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2014, creditoarea ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT–R.A. s-a adresat Biroului E. Judecătoresc Judecatoresc B. C., fiind constituit dosarul de executare nr.45/2015.
Executarea silită împotriva contestatorului a fost încuviințată prin încheierea din 20.02.2015 emisă de executorul judecătoresc.
Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 21.04.2015, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum total de 1.367,50 lei, din care suma de 1.250 lei cu TVA inclus reprezintă onorariu de executor.
Din cuprinsul contestatiei la executare rezulta ca, singurul motiv de nelegalitate a actelor de executare si a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 21.04.2015, invocat de contestator este reprezentat de sustinerea conform careia onorariul executorului depășește maximul prevăzut de lege, în acest maxim trebuind inclus și TVA-ul pe care îl percepe executorul.
Or, instanta retine ca aceasta sustinere nu este intemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, republicată, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Se constată în cauză, contrar susținerilor debitorului, că executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său, dispozițiile art.39 alin.1 lit.a din Legea nr.188/2000.
Susținerea contestatorului referitoare la includerea nelegală a T.V.A.-ului în onorariul de executare ce se solicită a-l rambursa este neîntemeiată. Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și a stabili onorariile în limitele legale prevăzute. La onorariile astfel calculate, executorii judecătorești au obligația calculării și reținerii T.V.A.-ului, impozit indirect ce este suportat potrivit art.125 și următoarele Cod fiscal de destinatarul final, respectiv de creditorul care beneficiază de serviciile executorului judecătoresc. Debitorul este obligat a rambursa și aceste cheltuieli de executare creditorului, nefiind incluse în onorariul executorului judecătoresc, întrucât executorul judecătoresc este cel care colectează impozitul indirect, pe când titularul obligației fiscale este creditorul.
Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de art.39 alin.1 lit.a din Legea nr.188/2000, la acest onorariu calculând și percepând T.V.A., întregul onorariu calculat urmând a fi suportat de debitor.
Pentru aceste considerente, reținând că nu este întemeiat motivul de nulitate invocat de contestator cu privire la actele de executare contestate, precum si ca incheierea de incuviintare a executarii silite emisa de catre executorul judecatoresc este legala si temeinica, nefiind niciun motiv pentru anularea acesteia, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
De asemenea, instanta va lua act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
In baza art.19 alin.1 din O.U.G. nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, cheltuielile procesuale in suma de 1.050 lei reprezentand taxa de timbru pentru contestatia la executare si cererea de suspendare a executarii silite, pentru care contestatorul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii prin Incheierea de sedinta din data de 15.07.2015, raman in sarcina statului.
In baza art.720 alin.4 din noul cod de procedura civila, prezenta hotarare se va comunica si Biroului E. Judecatoresc B. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neintemeiata contestatia la executare, formulata de contestatorul S. R., domiciliat în București, ..45-47, ., ., având C.N.P._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT–R.A., cu sediul în București, .-8, sector 1, înregistrată la O.R.C. cu nr. J_, având C.U.I. RO_.
Ia act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
In baza art.19 alin.1 din O.U.G. nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, cheltuielile procesuale in suma de 1.050 lei reprezentand taxa de timbru pentru contestatia la executare si cererea de suspendare a executarii silite, pentru care contestatorul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii prin Incheierea de sedinta din data de 15.07.2015, raman in sarcina statului.
In baza art.720 alin.4 din noul cod de procedura civila, prezenta hotarare se va comunica si Biroului E. Judecatoresc B. C..
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. A. I. M.
RED/DACT/E.A.N./03.09.2015/04 EX
← Uzucapiune. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|