Contestaţie la executare. Sentința nr. 3018/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3018/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 3018/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. 3018/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. B.
Grefier A. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea B. T. S.A. PRIN B. T. S.A. SUCURSALA B., pe intimații B. E. JUDECĂTORESC P. S. A., BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIATI LEX și pe terțul poprit B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 18.02.2015, pentru cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea din data de 18.08.2014, înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._, contestatoarea B. T. S.A. PRIN B. T. S.A. SUCURSALA B. a chemat în judecată pe intimații B. E. JUDECĂTORESC P. S. A., BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIATI LEX și pe terțul poprit B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI formulând contestație la executare împotriva măsurii privind înființarea popririi asupra conturilor subscrisei deschise la BNR dispusă prin adresa de poprire emisa la data de 24.07.2014 si împotriva tuturor actelor de executare emise in dosarul de executare nr. 76/2014 de către B. E. Judecătorești Asociați LEX, solicitând anularea, ca nelegale, a tuturor actelor de executare întocmite de către B. E. Judecătorești Asociați LEX în dosarul de executare silita nr. 76/2014, cu consecința restituirii către B. T. SA a sumei de 2921,32 lei, încasata nelegal in urma executării prin poprire, reprezentând 846.08 lei - cheltuieli de executare si onorariu B. LEX. 1675,24 lei – debit și 400 lei – onorariu avocat.
De asemenea, solicită anularea încheierii pronunțata la data de 20.05.2014 in dosarul nr._/299/2014 de catre Judecatoria Bucuresti Sector 1 prin care s-a dispus incuviintarea executarii silite în dosarul nr. 76/2014 al B. LEX, aceasta fiind admisa gresit impotriva creditoarei B. T., in locul debitorilor Ciochinica F. A. si Ciochinica V. A. din dosarul de executare nr. 427/2012 al B. P. S. A.;
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. din n. c. pr. civ., art. 371 indice 7 și urm. din vechiul c. pr. civ., Legea 188/2000.
În susținerea cererii. s-au depus înscrisuri.
Avand in vedere calitatea executorului judecatoresc de functionar insarcinat cu indeplinirea unui serviciu public, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. LEX si va respinge cererea ca introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine:
In dosarul de executare nr. 76/2014 al BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIATI LEX s-a pornit executarea silita impotriva reclamantei, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de cheltuieli de executare emis la data de 17.09.2012 in dosarul 427/2012, la cererea B. P. S. A..
In dosarul 427/2012, contestatoarea are calitatea de creditor iar B. P. S. A. are calitatea de executor judecatoresc intrucat, la data de 20.03.2012, B. T. SA - Sucursala Buzau a incheiat cu B. P. S. A., Protocolul de Colaborare, in baza caruia au fost predate executorului dosarele de executare silita pe care le gestiona anterior in calitate de executor bancar, angajat ai Bancii T..
Astfel, conform Protocolului, interpretand disp. art. 4. 2, instanta retine ca partile au subordonat existenta creantei constand in cheltuieli de executare, inclusiv onorariu executor, de recuperarea debitelor pretinse de catre contestatoare de la debitorii din dosarele instrumentate de B. P. S. A.. Astfel creanta nu este certa, in sensul art. 665 alin. 5 pct. 4 C.p.c, nefiind dovedita indeplinirea conditiei suspensive care afecteaza insasi nasterea creantei B. P. S. A. fata de contestatoare, astfel incat se impune anularea incheierii de incuviintare a executarii silite, a executarii silite insesi si a actelor de executare silita intocmite in dosar.
Sub aspectul apararii contestatoarei in sensul ca procesul-verbal de cheltuieli de executare nu reprezinta titlu executoriu in raporturile dintre executor si creditor, instanta retine ca nu este intemeiata.
.. 371 7 alin. 1 din V.C.p.c. nu prevedeau caracterul de titlu executoriu al acestora fata de creditoare, insa, la momentul deschiderii dosarului de executare nr. 98/2014, potrivit dispozitiilor art. 669 alin. 6 din N.C.p.c. “pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, incheierea constituie titlu executoriu atat pentru creditor, cat si pentru executorul judecatoresc.” Astfel, executorul judecatoresc beneficiaza de titlu executoriu atat in raporturile cu debitorul cat si in raporturile cu creditorul intrucat legea nu distinge. Avand in vedere ca legea procesuala este de imediata aplicare, in lipsa unor dispozitii tranzitorii in sens contrar, in baza art. 725 C.proc. civ., instanta retine ca aceste norme din materia executarii silite sunt incidente si in cauza de fata. Astfel, noua reglementare care prevede calitatea de titlul executoriu este aplicabila si procesului verbal emis in 2012, chiar daca, la data respectiva, nu era calificat de lege titlu executoriu. In acelasi sens, de altfel, sunt si decizia nr. 31/16.11.2009 a ICCJ-Sectiile Unite si decizia nr. 13/7.08.2006 a ICCJ-Sectiile Unite.
Insa, astfel cum a aratat mai sus, apararile de fond formulate conditiile art. 712 alin. 2 C.p.c. de catre contestatoare impotriva titlului executoriu, care se intemeiaza pe conventia care a stat la baza emiterii procesului –verbal, instanta va admite actiunea.
Avand in vedere actele de executare efectuate in dosar, in baza art. 722 c.p.c. va dispune intoarcerea executarii silite si obligarea intimatei la plata sumei de 2921,32 lei.
In baza art. 716 alin. 2 C.P.C., va obliga contestatorul sa plateasca B. LEX suma de 8,4 lei cu titlu de contravaloare fotocopiere dosar de executare, respectiv suma de 0,2 lei/fila, avand in vedere prin analogie prevederile art. 9 lit. i din OUG 80/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. LEX cu sediul în sector 1, București, .. 104, ., ..
Respinge cererea ca introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala.
Admite contestatia la executare formulată de contestatoarea B. T. S.A. PRIN B. T. S.A. SUCURSALA B. cu sediul în București, Sector 3, ., etaj 2 împotriva intimatului B. E. JUDECĂTORESC P. S. A. cu sediul în B., ., . și a terțului poprit B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI cu sediul în sector 3, București, ..
Anuleaza incheierea de incuviintare a executare silite din data de 20.05.2014 si executarea silita si actele de executare efectuate in dosarul de executare nr. 76/2014 al B. LEX.
Obliga reclamanta sa achite B. LEX suma de 8,4 lei.
Dispune intoarcerea executarii silite si obligarea intimatei la plata sumei de 2921,32 lei.
Cu apel in 10 zile de la comunicare.
S-a pus la dispoziție minuta prin intermediul grefei.
Președinte, Grefier,
R. B. A. T.
Red RB/ Tehnored AT/ 6 ex-
← Actiune in regres. Sentința nr. 2037/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3873/2015. Judecătoria... → |
---|