Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 12133/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. _/2015

Ședința publică de la 18.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G.

Grefier F. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator S.N.T.F.C. C. CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI și pe intimat I. E. V., având ca obiect contestație la executare 37/2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că B. a depus dosarul de executare în copie conformă cu originalul, după care,

Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța în baza art. 131 Cod procedură civilă, instanta din oficiu verificand competenta, constată ca in baza art. 713 raportat la art. 650 Cod procedură civilă Judecătoria Sectorului 1 București, este competentă general, material si teritorial în soluționarea cauzei.

Instanța constată că la dosar nu s-a depus dovada de achitare a taxei de timbru motiv pentru care invocă din oficiu excepția netimbrării acțiunii, excepție pe care o pune în discuția părților.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca netimbrată.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2015 pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._ 2015, contestator S.N.T.F.C. C. CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimata I. E. V. a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de Biroul Executorilor Judecătorești Bataila V., cu sediul in Splaiul Independentei nr.193, . București, în dosarul de executare nr.37/2015 în baza titlului executoriu - sentința civila nr.2954/12.03.2014, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._/3/2012.

S-a solicitat admiterea prezentei contestații și pe cale de consecință anularea, incheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare silita, instiintarea privind măsura popririi si somația, in dosarul de executare silita nr.37/2015 emis in data de 03.02.2015, precum si anularea tuturor actelor de executare ce se vor efectua in același dosar, emis de Biroul Executorilor Judecătorești Bataila V. întoarcerea executării silite, cu restabilirea situației anterioare executării, in ceea ce privește diferență de"debit in cuantum de 1085,92 lei si diferența de onorariu executor judecătoresc in cuantum de 134,65 lei și plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat în esență că, prin sentința civila nr.2954/12.03.2014, pronunțată Tribunalul București, în dosarul ni-._/3/2012, S.N.T.F.C„C. Calatori„SA - Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Calatori București, este obligată să plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei si drepturile salariale efectiv plătite in perioada 01.07._10 suma actualizata cu indicele de inflație de la data plații efective.

S-a menționat faptul că, la data de 03.02.2015, a fost comunicată somația privind recuperarea sumei totale de 8.502,71 lei, însoțită de incheierea din data de 03.02.2015 prin care s-a stabilit cheltuielile de executare, in dosarul executional nr.37/2015 in cuantum de 1.802,79 lei.

Pe această cale, s-a contestat somația emisa de Biroul Executorilor Judecătorești Bataila V. la data de 03.02.2015, prin care ne solicită plata sumei totale de 8.502,71 lei, din care suma de 6.699,92 lei reprezintă debit datorat creditorilor in temeiul titlului executoriu sus menționat, iar suma de 1.802,79 lei reprezintă cheltuieli de executare silita.

Astfel, în primul rând, contestatoarea a contestat cuantumul total al drepturilor solicitate de către creditori, pe calea executării silite întrucât, suma pentru care s-a înființat poprirea, respectiv suma de 6.699,92 lei, este mai mare decât suma datorată, respectiv suma de 5.614,00 lei, diferența fiind de 1085,92 lei astfel cum a fost calculată de către Serviciul Financiar - Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători București prin actul nr.BC 3.1/9/415/26.02.2015, pe care îl anexăm prezentei.

Totodată, pe această cale, a contestat onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 830,79 lei menționat în incheierea din data de 03.02.2015, reprezentând onorariu executor judecătoresc.

Onorariul executorului nu respectă limitele stabilite de OMJ nr. 2550/2006, în raport cu suma stabilită în sarcina subscrisei. Astfel, potrivit pct.4 din Anexa OMJ nr.2550/2006, onorariul maximal pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, pentru sumele de recuperat ce nu depășesc 50.000 lei (cum este în cazul de față, suma fiind de 5.614,00 lei) poate fi de până la 10% din sumă, respectiv 561,40 lei cu TVA .

Mai mult, onorariul executorului judecătoresc nu respectă nici dispozițiile art.39 alin. (1) lit.a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în care se prevede că "pentru creanțe în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite".

Astfel, în raport cu suma netă de 5.614,00 lei, lei datorată creditorului, onorariul maxim al executorului judecătoresc, raportat la prevederile Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/2006 este de 696,13 lei (cu TVA),

Așadar, onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 830,79 lei depășește cuantumul maxim stabilit de prevederile legale în materie, respectiv prevederile Ordinului Ministerului Justiției nr.2550/2006 privind onorariile maximale ale executorilor judecătorești, cât și prevederile art.39 alin.(l) lit.a) din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești, rezultând o diferența de 134,65 lei.

In concluzie, contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare silită și pe cale de consecință anularea, incheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare silita, instiintarea privind măsura popririi si somația, in dosarul de executare silita nr.37/2015 emis in data de 03.02.2015, precum si anularea tuturor actelor de executare ce se vor efectua in același dosar, emis de Biroul Executorilor Judecătorești Bataila V. și plata cheltuielilor de judecată.

Totodată în conformitate cu prevederile art.722 Codul de Procedura Civila, în situația în care instanța va desființa actele de executare, s-a solicitat întoarcerea executării silite pentru diferența de debit in cuantum de 1085,92 lei si diferența de onorariu executor judecătoresc in cuantum de 134,65 lei; restabilirea în situația anterioară executării, precum si restituirea oricăror cheltuieli realizate cu ocazia executării, inclusiv taxele bancare ce vor fi reținute cu ocazia plăților efectuate în baza titului executorii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prev. de art.711, 722 Cod procedură civilă.

In sustinerea cererii, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 4-20).

In vederea soluționării cauzei, instanța a dispus efectuarea adresei catre B. Bataila V. pentru a se comunica dosarul de executare nr. 37/2015 în copie conforma cu originalul, înscrisuri care au fost comunicate la data de 03.06.2015.

Analizand cererea și înscrisurile depuse la dosar, instanța retine urmatoarele:

Prin rezolutia din data de 08.05.2015, s-a pus în vedere contestatoarei să achite taxa judiciara de timbru în suma de 90,44 lei, pentru I capat de cerere si în suma de 50 lei pentru al II lea capăt de cerere, în baza art. 10 alin. 1 si 2 din OUG nr. 80/2013.

Deși contestatoarea a fost citata pentru termenul de judecata de la 18.06.2015 cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru astfel cum s-a dispus prin rezolutia sus mentionata, aceasta nu a depus la dosar taxa astfel cum s-a stabilit în sarcina sa.

Avand în vedere ca reclamanta nu a facut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 197 c.p.c. si art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 potrivit cu care taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, cu excepțiile prevazute de lege, instanța va admite excepția netimbrarii cererii invocata din oficiu si va anula ca netimbrata contestatia.

Instanta va lua act ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia netimbrarii cererii invocata din oficiu.

Anuleaza contestatia privind pe contestator S.N.T.F.C. C. CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, . NORD, nr. 1 - 3 și pe intimat I. E. V. cu domiciliul în sector 4, București, .. 13, . ca netimbrata.

Ia act ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.

Președinte pt.Grefier

R. G. F. B.

detasata la alta instanta,

semneaza grefier șef sectie civila

E. H.

Red. G.R.

Tehnored. G.R./B.F.

4 ex/01.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI