Poprire asigurătorie. Sentința nr. 4030/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4030/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 4030/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 4030/2015

Ședința publică din data de 3 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul M. F. în contradictoriu cu debitorul B. C. și cu terțul poprit S.C. G. C. UTILAJE S.R.L., având ca obiect menținere poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin Serviciul Registratură, la data de 19.02.2015, creditorul a depus cerere de renunțare la judecată, după care:

În temeiul art. 219 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu procedura de citare cu părțile lipsă și constată că aceasta a fost legal îndeplinită.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către creditor, conform art. 411 alin. 1 Cod procedură civilă.

În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența, și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze acțiunea, conform art. 150 Cod procedură fiscală.

Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de renunțare formulată de creditor.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de renunțare la judecată, reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 19.01.2015, sub nr._, creditorul M. F. în contradictoriu cu debitorul B. C. și cu terțul poprit S.C. G. C. UTILAJE S.R.L., a solicitat instanței să mențină poprirea împotriva terțului poprit.

În motivare, creditorul a arătat că debitorul B. C., salariat al terțului poprit S.C. G. C. UTILAJE S.R.L., înregistrează debite restante către bugetul local în sumă de 2.723 lei, drept pentru care s-a procedat la începerea executării silite în dosarul de executare nr. 1361 din data de 13.10.2014. A susținut că, terțul poprit nu a înțeles să respecte dispozițiile art. 149 alin. 9 din Codul de procedură fiscală, deși i-a fost înaintată adresa de înființare a popririi nr._ din 28.11.2014.

În drept, au fost invocate prevederile art. 150 Cod de procedură fiscală.

În dovedirea cererii, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 19.02.2015, înainte de primul termen de judecată, creditorul a formulat cerere de renunțare la judecata (fila 33), învederând că debitorul a achitat debitul conform chitanței . nr. 4496 din 13.02.2015.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 și alin. 6 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.

Renunțarea la judecată este un act juridic unilateral, prin care cel care a pornit procesul își manifestă voința expresă și neechivocă în sensul încetării judecății. În speță, cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta la data de 19.02.2015 exprimă voința valabil exprimată de aceasta în sensul încetării prezentului litigiu.

Potrivit principiului disponibilității reglementat de art. 9 Cod procedură civilă, părțile pot să exercite acte de dispoziție

prin care să pună capăt procesului conform voinței lor. Odată exprimată această poziție procesuala, nu se mai poate reveni asupra ei și nici nu mai poate fi ulterior condiționată de concesii ale părții adverse.

Față de manifestarea de voință expresă și neechivocă formulată de creditor, prin cererea de renunțare la judecată din data de 19.02.2015, care este însușită prin semnăturile reprezentantului legal primar prof. G. C. C., a șef serviciu impozite și taxe locale, Ec. M. G. și a consilierului juridic C. Șiloche și prin ștampila Municipiului F., având în vedere principiul forței obligatorii a actelor juridice și principiul irevocabilității actelor juridice unilaterale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 Cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de creditorul M. F. în contradictoriu cu debitorul B. C. și cu terțul poprit S.C. G. C. UTILAJE S.R.L.

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va constata că debitorul și terțul poprit nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 406 Cod procedură civilă, instanța constată renunțarea creditorului M. F., cu sediul în F., ., județul Suceava, la judecată în contradictoriu cu debitorul B. C., cu domiciliul în F., ., județul Suceava, și cu terțul poprit S.C. G. C. UTILAJE S.R.L., cu sediul în București, ., nr. 256-260, sector 1.

În temeiul art. 406 alin. 3 Cod procedură civilă, constată că debitorul și terțul poprit nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Recursul și motivele de recurs se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. M. B.

Se comunică:

  1. creditorului M. F., la sediul din F., ., județul Suceava;
  2. debitorului B. C., la domiciliul din F., ., județul Suceava;
  3. terțului poprit S.C. G. C. UTILAJE S.R.L., la sediul din București, ., nr. 256-260, sector 1.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./5 ex./03.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Poprire asigurătorie. Sentința nr. 4030/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI