Contestaţie la executare. Sentința nr. 5343/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5343/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5343/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 5343

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

Grefier A. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator V. I. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. - CNADNR S.A. - DRDP, având ca obiect contestație la executare suspendare executare

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 19.03.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2014 sub nr._, contestatorul V. I. a chemat în judecată pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze executarea silită însăși efectuată în cadrul dosarului de executare nr. 965/2014 deschis la B.E.J.A. A. și G., să anuleze încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București la data de 01.04.2014 și toate actele de executare silită efectuate și să suspende executarea silită, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că procesul-verbal de contravenție nu i-a fost comunicat, astfel încât executarea silită s-a desfășurat în lipsa unui titlu executoriu.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 718, art. 711 și art. 622 alin. 1 Cod procedură civilă.

În dovedirea contestației, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri, atașând, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, acte din dosarul de executare.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea contestației la executare formulate, instanța constată următoarele:

Intimata a formulat cerere de executare silită a contestatorului în dosarul de executare silită nr. 965/2014 constituit la B.E.J.A. A. și G., care are ca obiect punerea în executare a procesului-verbal de contravenție . nr._/12.05.2011.

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, intimata a procedat la comunicarea procesului-verbal menționat prin afișare la domiciliul contravenientului-contestator, fără să existe o dovadă a refuzului de primire sau a neprezentării la oficiul poștal în vederea ridicării corespondenței.

Astfel cum rezultă din decizia pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 10/2013, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție în situații precum cea din speța de față prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară modalității de comunicare prin poștă, cu aviz de primire, termenul de contestare a procesului-verbal curgând de la data acestei comunicări prin poștă, cu excepția situațiilor în care contravenientul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței ori a refuzat primirea acesteia.

Cum în speță procesul-verbal invocat ca titlu executoriu a fost comunicat exclusiv prin afișare la domiciliul contestatorului, acesta nu poate avea forță executorie, lipsa comunicării lui cu respectarea prevederilor legale făcând ca nici termenul de contestare să nu curgă până la data la care el va fi comunicat legal.

În acest sens, nu pot fi primite susținerile intimatei conform cărora decizia menționată mai sus ar putea fi aplicată doar pentru procesele-verbale emise ulterior pronunțării ei, în condițiile în care aceasta a avut în vedere tocmai necesitatea aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești cu privire la fapte deduse judecății anterior pronunțării deciziei, astfel că de la data publicării deciziei statuările sale sunt obligatorii, neputând să nu fie aplicate de către instanțe, cu privire la toate cauzele similare.

Date fiind cele reținute mai sus, instanța reține că nu există titlu executoriu în baza căruia să fie executat silit contestatorul, iar în temeiul art. 632 alin. 1 din Codul de procedură civilă, conform cărora executarea silită se poate desfășura doar în temeiul unui titlu executoriu, actele de executare, executarea silită și încheierea de încuviințare a executării silite desfășurate împotriva contestatorului în cadrul dosarului de executare sunt lipsite de temei legal, urmând a fi anulate de către instanță.

Pentru aceste motive, instanța va admite contestația la executare și va anula executarea silită, încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 01.04.2014 în dosarul nr._/299/2014 și actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 965/2014 al B.E.J.A. A. și G..

În temeiul art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, avându-se în vedere finalitatea acestui text de lege, precum și soluția dată contestației la executare, instanța urmează să respingă cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.

Instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, contestatorul având posibilitatea de a solicita restituirea conform art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația. formulata de contestator V. I. cu domiciliul in R. DE VEDE, ., nr. 13, J. TELEORMAN in contradictoriu cu intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. - CNADNR S.A. – DRDP cu sediul in sector 6, București, .. 401 A

Anulează executarea silită, încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 01.04.2014 în dosarul nr._/299/2014 și actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 965/2014 al B.E.J.A. A. și G..

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.03.2015.

PRESEDINTEGREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5343/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI