Contestaţie la executare. Sentința nr. 5212/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5212/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5212/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5212/2015
Ședința publică de la 19.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. H.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. în contradictoriu cu intimatul B. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin reprezentant convențional, lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa dovezii achitării contravalorii xerocopierii dosarului de executare, după care,
Instanța acordă cuvântul asupra competenței instanței.
Intimatul, prin reprezentant convențional, apreciază că Judecătoria Sectorului 1 este competentă să soluționeze cererea.
Procedând potrivit art. 131 alin. (1) C.proc.civ. la verificarea competenței, instanța apreciază că, față de dispozițiile art. 650 raportat la art. 713 C.proc.civ., este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Intimatul, prin reprezentant convențional, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ. instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, ca fiind legală, utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, asupra fondului cauzei.
Intimatul, prin reprezentant convențional, solicită respingerea contestației pentru motivele detaliate prin întâmpinare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Solicită să se aibă în vedere că executarea a fost începută de intimat în urma unui proces inițiat de contestatoare, finalizat cu respingerea acțiunii cu consecința obligării la plata cheltuielilor de judecată. În ce privește aplicabilitatea OG 22/2002 se apreciază că nu s-a făcut de către contestatoare dovada imposibilității plății sau lipsei bugetului, astfel că nu se poate prevala de dispozițiile art. 2 din textul legal invocat.
Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, în conformitate cu art. 394 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, la data de 16.01.2015 sub numărul de dosar_, contestatoarea A. pentru Aministrarea Activelor Statului a formulat, în contradictoriu cu intimatul B. I., contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de B. T. B. O., reprezentate de somația din data de 15.12.2014, efectuată în condițiile art. 667 C.proc.civ. privind plata sumei totale de 5.616,50 lei, încheierea din 15.12.2014 privind cheltuielile de executare în sumă de 2.262,50 lei, încheierea din data de 09.12.2014 privind încuviințarea executării silite. S-a solicitat suspendarea executării silite în conformitate cu art. 718 alin. 1 și următoarele C.proc.civ. până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, anularea actelor de executare efectuate și întoarcerea executării în conformitate cu art. 722 și următoarele C.proc.civ.
Contestatoarea a arătat că prin actele de executare contestate s-a solicitat executarea obligației prevăzute în Sentința civilă nr. 2508/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul_, respectiv plata sumei de 5.616,50 lei compusă din 3.354 lei reprezentând debit și 2.262,50 lei cheltuieli de executare silită.
În motivare, contestatoarea a apreciat, în ceea ce privește suspendarea executării silite, că sunt îndeplinite dispozițiile art. 718 alin.1 și următoarele C.proc.civ., invocând în susținerea cererii de suspendare și dispozițiile art. 716 alin. 3 C.proc.civ. În ce privește timbrajul, contestatoarea a arătat că este instituție de interes public scutită de la plata taxelor de timbru, timbrului judiciar, altor taxe și a cauțiunii, în conformitate cu prevederile art. 85 din OUG nr.51/1998 așa cum a fost modificată prin OUG nr. 43/2005 și Legea nr. 92/2011.
În ce privește actele de executare contestate, contestatoarea a apreciat că somația încalcă dispozițiile imperative ale OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special și derogatoriu de la normele generale. Contestatoarea a menționat că actele de executare ce i-au fost comunicate prin adresa nr. R/_/30.12.2014 emisă de executorul judecătoresc, nu îndeplinesc condițiile unei somații de plată conform art. 2 din OG nr. 22/2002 în vederea executării voluntare a obligației de plată și în al doilea rând încalcă termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din același act normativ.
S-a arătat că în conformitate cu OG 22/2002 a fost acordată posibilitatea instituțiilor publice de a executa obligațiile de plată a sumelor de bani în temeiul unor titluri executorii, voluntar într-un termen de 6 luni, de la data la care au primit somația de plată comunicată de creditori, iar procedura executării silite reglementată de dreptul comun are un caracter subsidiar, putându-se apela la aceasta, numai în ipoteza neexecutării obligației în termen de 6 luni care curge de la primirea somației de plată.
În susținerea motivului de nelegalitate, contestatoarea a învederat că instituțiile publice nu pot efectua decât acele cheltuieli care au fost prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli, buget aprobat prin hotărâre a Guvernului și care face parte din bugetul de stat.
Totodată, s-a apreciat că termenul de 6 luni acordat de legiuitor, ca termen de grație pentru executarea voluntară a titlurilor executorii, este perioada în care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, în vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorării titlurilor executorii. În continuare, s-au invocat dispozițiile art. 4 din OG nr.22/2002 privind ordonatorii principali de credite bugetare, subliniindu-se că A.A.A.S., în calitate de ordonator principal de credite este singura instituție care poate dispune efectuarea de plăți către debitori, Biroul Executorului Judecătoresc neputând în această fază procesuală să înfăptuiască niciun act de executare silită.
Contestatoarea a apreciat că în temeiul OG 22/2002 procedura executării silite reglementată de dreptul comun, are caracter subsidiar, putându-se apela la aceasta numai în ipoteza neexecutării de bunăvoie a obligației, în termenul de 6 luni, care curge de la primirea somației de plată. De asemenea, s-a arătat că dispozițiile legale speciale constituie o normă de protecție de interes general, apreciindu-se ca de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele financiare destinate acoperii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.
Referitor la anularea încheierilor din data de 15.12.2014 și 09.12.2014 contestatoarea a apreciat că sunt nelegale, fiind încălcate dispozițiile din Legea nr. 188/2000, Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550 din 14.11.2006 și Ordinului MJLC nr.772/C/5.03.2009. Mai mult, contestatoarea a apreciat că cheltuielile de executare au fost arbitrar stabilite, nefiind justificate prin dovezi clare, conforme în raport de costurile reale ale executării silite. Totodată, a mai apreciat că cheltuielile de executare au fost calculate nelegal de executor, deoarece nu sunt mai mici de 10% din suma menționată în titlul executoriu.
În continuare contestatoarea a apreciat că cheltuielile de executare sunt nejustificate și solicitate nelegal și afectează nejustificat bugetul AAAS și bugetul Statului Român.
Contestatoarea a invocat dispozițiile OG 22/2002 și a subliniat că bunurile menționate de textul legal invocat urmează regimul juridic al dreptului de proprietate publică al statului prevăzut de art. 136 din Constituție și în raport de aceste dispoziții legale nu pot fi supuse executării silite, dreptul de proprietate publică fiind inalienabil, imprescriptibil extinctiv și achizitiv și insesizabil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele C.proc.civ., art. 718 alin.1 și următoarele C.proc.civ., art. 722 și următoarele C.proc.civ., Legea nr. 91/2001, OG nr. 22/2002 modificată prin Legea 110/2007, Oug nr.51/1998/R și Lgea nr.92/2011.
În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la 12.02.2015 intimatul a solicitat respingerea contestației și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu avocat.
În ce privește cererea de suspendare a executării, intimatul a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, contestatoarea nearătând motivele temeinice cerute de lege pentru admisibilitatea cererii și nu se înscrie motivelor de suspendare obligatorie prevăzute de dispozițiile art. 718 alin.4 C.proc.civ.
Referitor la dispozițiile legale prevăzute de OG nr.22/2002 intimatul a arătat că nu s-a făcut dovada de către contestatoare a imposibilității plății, subliniind că termenul de 6 luni invocat nu își găsește aplicabilitatea în cazul tuturor creanțelor care izvorăsc din titluri executorii și cu privire la orice instituție publică ci, eventual, în ipoteza în care debitoarea face dovada certă a lipsei de fonduri.
În apărare intimatul a invocat jurisprudență CEDO, menționând că în cauza S. vs.România Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că disp.art. 2 din OG nr.22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 și care instituie termenul de 6 luni în favoarea debitorului instituție publică, pentru a-și îndeplini obligația de plată – termen în care debitorul nu poate fi supus executării silite, chiar condiționat de probarea lipsei fondurilor alocate pentru executarea obligației de plată – constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrară prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de cele arătate, intimatul a apreciat că normele legale internaționale, însușite prin tratate și convenții de către statul român, este necesar a fi aplicate cu prioritate, în măsura în care contravin legilor interne și ordinii legislative naționale.
Conchizând, intimatul a apreciat că, chiar dacă prevederile legale amintite sunt în vigoare și aplicabile în ordinea internă, sunt în totală contradicție atât cu prevederile Convenției Europene dar și cu jurisprudența Curții.
Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2508/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta A. pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.) în contradictoriu cu pârâtul B. I., fiind obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 2354 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 8896/23.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ a fost respins recursul declarat de A. pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 2508/16.04.2013, fiind obligată recurenta să plătească intimatului-pârât B. I. suma de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs – parțiale.
P. executarea acestor hotărâri, la data de 09.12.2014, intimatul B. I., prin avocat C. I. B., a sesizat B. B. T., care a deschis dosarul de executare nr._/2014 (f. 56,76).
Prin cererea de executare silită, intimatul a solicitat să se procedeze la executarea silită pentru recuperarea sumei de 3354 lei din care 2354 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin sentința civilă nr. 2508/16.04.2013 și 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin decizia civilă nr. 8896/23.09.2013.
Prin încheierea din data de 09.12.2014 (f. 76), B. T. B. O. a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei A. pentru Administrarea Activelor Statului pentru recuperarea sumei de 3354 lei plus cheltuieli de executare.
Prin încheierea din data de 15.12.2014 executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la 2262,50 lei compuse din onorariul avocatului (1000 lei), cheltuieli necesare desfășurării executării silite (500 lei), taxe poștale (49 lei), cheltuieli de transport (49,60 lei), onorariu consultanță întocmire dosar executare silită (248 lei), onorariul executorului judecătoresc (415,90 lei).
Prin somația emisă la data de 15.12.2014, B. T. B. O. a somat debitoarea A. pentru Valorificarea Activelor Statului ca, în termen de 1 zi de la primirea acesteia, să se conformeze întocmai și necondiționat dispozitivului titlului executoriu, în sensul de a achita suma de 5616,50 lei compusă din 3354 lei reprezentând debit și 2262,50 lei reprezentând cheltuieli de executare silită către creditorul B. I..
Instanța are în vedere că în conformitate cu art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Astfel, contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea întregii executări silite sau a actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Criticile contestatoarei A. pentru Administrarea Activelor Statului sunt, în opinia instanței, neîntemeiate, prin prisma dispozițiilor art. 711 și urm. C.proc.civ.
Analizând criticile contestatoarei, în ceea ce privește apărările întemeiate pe prevederile O.G nr. 22/2002, în cauza de față instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului” (s.n.).
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 666-667 C.proc.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică dovedește că se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituția României.
Art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil. Potrivit hotărârii pronunțate în cauza Hornsby vs. G. din 19.03.1997, garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție sunt aplicabile și în faza executării silite a hotărârii judecătorești, întrucât procesul civil include și etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanță ar deveni iluzoriu. De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Ș. vs. România din 24.03.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este excesiv, și prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedură de executare silită pentru a-și realiza dreptul de creanță stabilit într-o procedură judiciară. Creanța intimatului pentru a cărei realizare s-a început procedura de executare silită și s-a emis somația de executare a fost obținută într-o procedură jurisdicțională desfășurată în fața instanțelor judecătorești. Calitatea de debitor aparține contestatoarei A.A.A.S., iar aceasta este organizată ca instituție publică.
În lumina celor de mai sus, reiese că somația la care se referă art. 2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 666-667 C.proc.civ., adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr. 22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie să pornească de la anumite principii inerente statului de drept:
> interpretarea cu bună-credință a legii,
> respectarea legii,
> executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate,
> în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului,
> instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept,
> doar în acest context, în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar și în considerarea interesului public pe care se presupune că îl servește instituția publică, acest tip de debitor trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / și prin executare mobiliară/imobiliară.
AAAS, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. În cazul de față, A.A.A.S. nu a executat de bunăvoie obligația executorie inserată într-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 23.09.2013, astfel încât creditorul-intimat s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumelor ce îi erau datorate de A.A.A.S.
Instanta subliniaza, in acest context, și că este esențial a se interpreta aceste prevederi legale in consonanță cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instante, fata de prevederile art. 11 si 20 din Constituție.
Or, conform acestei jurisprudențe, dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitivă – în sensul de executorie – și obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti. Astfel, in Hotararea Sacaleanu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, atunci cand administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori întârzie în executarea acesteia, chiar si in cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
Or, in speta, instanta constata ca, fata de cele ce preced, nu exista nici un motiv pentru contestatoare să refuze a da curs executării silite declansate impotriva sa, că debitoarea-contestatoare nu a facut nici o proba – desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii o obligau in acest sens – că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plati debitul și cheltuielile de executare, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 si ca in aceste condiții orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al CEDO.
În ceea ce privește alegațiile contestatoarei, în sensul lipsei disponibilităților bănești ale statului sau dificultățile prin care trece economia țării, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
P. a reține aceasta, instanța apreciază că o astfel de afirmație înseamnă o încălcare a dreptului de creanță al creditorului-intimat, întrucât nealocarea unor sume de bani cu această destinație nu pune la adăpost pe debitorul acestei obligații, soluția contrara însemnând golirea de conținut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecința prelungirii la infinit a termenului de plata, iar dreptul său ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotărâre executorie și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți.
Intimatul este titularul unui drept de creanță, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Creditorul are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. României), iar întârzierea la plata sau refuzul de plata din partea debitoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat si protejat de Convenție.
De asemenea, s-a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre (cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002), Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând nu doar neexecutarea hotărârilor interne, ci și întârzierea în executarea lor, inclusiv prin eșalonarea pe o perioadă nerezonabilă a sumelor datorate.
Totodată, s-a reținut că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut, în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație. În asemenea cazuri, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri într-un interval de timp rezonabil (cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragraful 19, și Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34-35).
Mai mult decât atât, o omisiune din partea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție și a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză îi aparține unei autorități administrative (cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 și 31 și T. împotriva României, paragrafele 27, 39 și 40).
În ceea ce privește cheltuielile de executare,instanța reține că devine incident art. 669 alin. 2 C.proc.civ., potrivit căruia cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
P. a evita plata cheltuielilor de executare, contestatoarea avea posibilitatea îndeplinirii benevole a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu. Neprocedând în acest mod, contestatoarea a determinat partea intimată să ceară îndeplinirea obligațiilor prin intermediul executorului judecătoresc și, pe cale de consecință, să efectueze cheltuieli pe care altfel nu le-ar fi făcut.
În ceea ce privește onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește.
În speță, se constată că prin încheierea din data de 15.12.2014 executorul judecătoresc a aplicat corect dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și a anexei la ordin. Totodată, în încheierea menționată au fost enumerate costurile fiecărei activități prestate, printre care comunicarea actelor de procedură, consultații în legătură cu constituirea dosarului execuțional, taxe de timbru și alte taxe.
Se constată că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect prevederile Ordinului nr. 2550/2006 al Ministrului Justiție și art. 39 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 188/2000, conform cărora: (1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Cum, în speță, valoarea creanței era de 3354 lei, onorariul a fost corect stabilit de executor, la un cuantum de 10% din valoarea creanței+TVA, respectiv 415,90 lei.
Instanța nu poate interveni pentru a micșora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, cum este cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor întrucât textul de lege menționat înlătură orice disproporție vădită.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei în sensul că cheltuielile de executare nu pot include și TVA, instanța reține că aceasta este o taxă indirectă care se avansează de furnizorul serviciului, dar se suportă de beneficiar, iar contestatoarea are obligația de a suporta cheltuielile de executare, deci și TVA-ul, executorul judecătoresc având chiar obligația potrivit prevederilor Codului Fiscal de a aplica și calcula cota TVA asupra tuturor veniturilor obținute, taxa urmând a fi suportată de destinatarul final, respectiv debitorul. Fiind o taxă pe care executorul nu o reține pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, TVA nu se include în cheltuielile de executare și în cuantumul onorariului propriu-zis și nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art. 39 alin.1 din Legea nr.188/2000, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanșarea procedurii de executare silită.
În consecință, cuantumul cheltuielilor de executare indicat în încheierea din data de 15.12.2014 respectă dispozițiile legale.
Câtă vreme onorariul executorului judecătoresc a fost corect stabilit prin raportarea la cuantumul prevăzut de lege, aceste cheltuieli de executare sunt legale și justificate, fiind datorate de contestatorul-debitor în temeiul art. 669 alin. 2 C.proc.civ., iar contestația la executare formulată de aceasta neîntemeiată.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că nu există nicio neregularitate legată de procedura executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr._/2014 al B. T. B. O., argumentele contestatoarei fiind neîntemeiate, motiv pentru care va respinge contestația la executare, ca atare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. [...]”, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge și cererea privind suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.
Față de soluția ce va fi pronunțată cu privire la capătul de cerere având ca obiect contestație la executare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, și cererea de întoarcere a executării, întrucât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 722 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv nu a fost desființată executarea silită.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a contestatoarei față de respingerea cererii de chemare în judecată, instanța o va obliga pe acesta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat redus, conform art. 451 alin. 2 C.proc.civ.
Referitor la solicitarea intimatului de a fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 2000 lei potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ. conform căruia partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată, instanța constată că acțiunea ce a făcut obiectul procesului civil de față a fost soluționată la primul termen de judecată, onorariul avocațial perceput doar pentru redactarea întâmpinării și prezentarea la singurul termen de judecată fiind disproporționat.
Potrivit art. 451 alin. 2 NCPC, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Prin cenzurarea onorariului, instanța nu intervine în raportul juridic existent între client și avocatul său (contract care își va produce pe deplin efectele între părți), ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de către partea adversă, ținând seama de natura și complexitatea prestației avocatului acestuia.
În această privință instanța constată că acțiunea a fost soluționată cu celeritate, iar activitatea concretă a avocatului nu a implicat un volum mare de muncă, de o complexitate deosebită, pe o durată îndelungată de timp, de natură să justifice onorariul pretins. În fapt, avocatul intimatului a formulat întâmpinarea, aceasta fiind singura activitate desfășurată. Nu poate fi negată necesitatea studierii problemei de drept existente în cauză, a înscrisurilor anexate la dosar (însă acestea sunt reprezentate de o somație, o încheiere de încuviințare a executării silite și o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare), alocarea unui timp pentru documentarea juridică adecvată și pentru consilierea clientului, însă solicitarea unui onorariu de 2000 lei apare ca fiind nejustificat de mare în raport cu activitatea efectiv desfășurată, cu natura pricinii, complexitatea acesteia, astfel că va fi redus la 1000 de lei, urmând a fi obligată contestatoarea la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește contravaloarea xerocopierii dosarului de executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 717 alin. (2) C.proc.civ., instanța sesizata va solicita de îndată executorului judecătoresc sa ii transmită, in termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispozițiile art. 286 fiind aplicabile in mod corespunzător, si ii va pune in vedere părții interesate sa achite cheltuielile ocazionate de acestea.
Întrucât Biroul Executorului Judecătoresc T. B. O. a înaintat instanței pentru primul termen de judecată dosarul de executare nr._/2014, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, iar contestatoarea nu a făcut dovada achitării cheltuielilor ocazionate de transmiterea acestuia, instanța, în temeiul art. 717 alin. 2 C.proc.civ., va obliga contestatoarea să achite către B. T. B. O. suma de 54,72 lei reprezentând contravaloarea xerocopierii dosarului de executare nr._/2014 (f. 54).
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – AA.A.S. cu sediul în București, . Ș. nr.50, sector 1, în contradictoriu cu intimatul B. I. cu domiciliul în Baia M., ., jud.Maramureș, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea să achite intimatului suma de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. 2 C.proc.civ.
Obligă contestatoarea să achite către B. T. B. O. suma de 54,72 lei reprezentând contravaloarea xerocopierii dosarului de executare nr._/2014.
Prezenta hotărâre judecătorească se va comunica, din oficiu, către B. T. B. O., după rămânerea definitivă, conform art. 719 alin. 4 Cod procedură civilă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 717 alin. 1 și art. 650 alin. 3 Cod procedură civilă, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-C. HlihorElena S.
Red.ICH/Tehnored.ICH, ES/07.09.2015
Printat – 2 exemplare
Comunicări – 2
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5215/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 5209/2015. Judecătoria... → |
|---|
