Contestaţie la executare. Sentința nr. 5261/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5261/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5261/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR.5261/2015

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. A. C.

GREFIER A. A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind contestator V. C. R. și pe intimat M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 02.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 19.03.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.12.2014 sub nr._, contestatoarea C. R. V. a formulat în contradictoriu cu intimata Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, contestație la executare împotriva Proceselor verbale de sechestru pentru bunuri mobile nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, toate emise de intimată la data de 27.11.2014, a proceselor verbale de instituire va administratorului sechestru, respectiv a tuturor actelor și formelor de luare a măsurii sechestrului.

În motivare s-a arătat că la data de 12.12.2014, prin Adresa nr._/09.12.2014 i s-au comunicat procesele verbale de sechestru_, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, emise la data de 27.11.2014 precum și procesele verbale de instituire a administratorului sechestru, aferente fiecărui sechestru în parte, menționând titlul executoriu nr._/09.09.2014 pentru creanța în cuantum de_ lei.

Se solicită ase constata nulitatea actelor de executare contestate în lipsa unui titlu executoriu, cerință care nu este îndeplinită în privința documentului având nr._/09.09.2014, care nu i-a fost comunicat împreună cu procesele verbale de sechestru. Se apreciază că intimata a înțeles să creeze în mod artificial un nou titlu executoriu pentru aceleași obligații fiscale pe care pretinde că le pune în executare.

Un alt argument invocat de contestatoare este nelegalitatea instituirii sechestrului asigurător din perspectiva lipsei deciziei de instituire a măsurii sechestrului. În acest sens se arată că în măsura în care art. 154 Cod procedură fiscală, prevede în mod imperativ faptul că sechestrarea imobilelor nesupuse anterior vreunei măsuri asiguratorii se va dispune numai dacă există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere, odată cu aplicarea acestei măsuri organul de executare trebuia să procedeze la motivarea dispunerii acestei măsuri în sensul dovedirii pericolului evident de înstrăinare, substituire sau sustragere a bunurilor. Mai mult, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent iar în speță nu există o asemenea decizie.

Contestatoarea invocă nulitatea actelor de executare în raport de încălcarea dispozițiilor art. 152 Cod procedură fiscală, care impun în mod imperativa ca procesul verbal de sechestru să cuprindă indicarea locului, a datei și a orei când s-a făcut sechestrul, numărul legitimației și al delegației, numărul dosarului de executare și eventuale obiecții făcute de persoanele de față la aplicarea sechestrului și semnătura executorului fiscal. Din această perspectivă, contestatoarea precizează că în cuprinsul procesului verbal de sechestru nu este indicat dosarul de executare, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute prin încălcarea posibilității reale a contestatorului de a verifica legalitatea actelor de executare. Se mai arată că bunurile sechestrate nu au fost descrise în mod legal, organul de executare limitându-se la a menționa o pretinsă suprafață a terenului, fără a indica în mod corect și legal nici adresa situării acestor imobile. Se susține că încheierea proceselor verbale s-a făcut cu încălcarea obligației organului de executare de a se deplasa la fața locului.

Nelegalitatea actelor de executare este contestată și în raport de caracterul abuziv al acestora, întrucât dispozițiile art. 142 alin.1 din codul de procedură fiscală prevăd că executarea silită a bunurilor proprietatea debitorului, se efectuează în limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

În final, contestatoarea arată că lipsește procesul verbal de situație, act pe care organele de executare sunt obligate să îl încheie după operațiunea de identificare a bunurilor.

Cererea a fost însoțită de înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, având în vedere că la data de 08.08.2014, Tribunalul București a solicitat aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia penală nr. 888/08.08.2014, a Curții de Apel București prin care s-a dispus măsura confiscării speciale cu privire la acțiunile deținute de V. C. R. la Societatea Grupul Industrial V., Compania Grivco SA și la Compania de Cercetări Aplicative și Investiții SA, donate de către inculpatul V. D..

În vederea executării dispozițiilor instanței intimata a emis somația nr._/09.09.2014 și titlul executoriu nr._/09.09.2004 pentru recuperarea sumei de_ lei reprezentând venituri din confiscări, astfel cum au fost individualizate în decizia penală nr. 888/A/2014. Având în vedere că în urma emiterii actelor de executare nu a fost recuperat prejudiciul stabilit de instanță, a fost continuată executarea silită prin instituirea sechestrelor asupra bunurilor imobile deținute de contestatoare, fiind emise procesele verbale de sechestru contestate care au fost comunicate contestatoarei prin adresa nr._/09.12.2014.

Intimata explică faptul că titlul executoriu nr._/06.09.2014, menționat în procesele verbale de sechestru a fost emis în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 888/A/08.08.2014 a Curții de Apel București.

În privința capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, intimata solicită respingerea ca neîntemeiat.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ, dispozițiile OG nr. 9 2/2003, art. 249 și urm. C.pr.pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 888 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2012** (255/2014), în temeiul art. 404 alin. 4 lit. c) C.p.p. s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –DNA, prin ordonanța din data de 03.10.2008 prin care s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor și a sumelor de bani aparținând inculpaților în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune astfel cum au fost extinse prin încheierea de ședință din data de 01.07.2014 a Curții de Apel București, Secția a II a penală în dosarul nr._/3/2012.

În temeiul disp. art . 33 alin 1 și 3 din Legea 656/2002 modificată rap la art. 112 alin. 1 lit e și art. 112 alin. 6 din CP, s-a dispus confiscarea de la contestatoarea V. C. R. a sumei de 2.984.358,3 lei reprezentând contravaloarea a 9.947.861 acțiuni deținute la . Aplicative și Investiții SA (fostă . de către inculpatul V. D. fiicei sale V. C. R. conform contractului de donație autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „M. E.”.

Potrivit dispozițiilor art. 574 din Codul de procedură fiscală, măsura de siguranță a confiscării speciale sau a confiscării extinse, luată prin hotărârea instanței de judecată, se execută, după cum urmează: c) atunci când confiscarea privește sume de bani ce nu au fost consemnate la unități bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării, potrivit dispozițiilor privind creanțele bugetare. Conform dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

La alin. 1 indice 1 din același act normativ se statuează că în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

Intimata, în calitate de organ de executare, a emis somația nr._/09.09.2014 și titlul executoriu nr._/09.09.2014 pentru recuperarea sumei de 2.984.358,3 lei, confiscată de la contestatoare. Prin urmare, titlul executoriu nr._/06.09.2014 a fost emis de intimată în temeiul prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură fiscală și cuprinde mențiunile prevăzute la art. 141 alin. 4 din codul de procedură fiscală, respectiv, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare, cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.

Astfel, titlul executoriu nr._/06.09.2014 nu reprezintă un alt sau nou titlu executoriu, așa cum susține contestatoarea, ci este un act de executare emis pentru punerea în executare a deciziei penale nr. 888/A/2014 a Curții de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 141 din Codul de procedură fiscală, menționate anterior.

Din această perspectivă, instanța nu poate reține criticile contestatoarei privind nelegalitatea titlul executoriu nr._/06.09.2014.

Cu privire la comunicarea titlului executoriu, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 145 din Codul de procedură fiscală, executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.

În speță contestatoarea arată că titlul executoriu nu a fost comunicat odată cu procesele verbale de sechestru, or titlul executoriu se comunică împreună cu somația la momentul începerii executării silite iar dacă în termen de 15 zile de la comunicare, debitul nu este stins prin plată voluntară, executarea silită continuă prin emiterea altor acte de executare, în speță prin emiterea la data de 27.11.2014 a proceselor verbale de sechestru. Prin urmare nu exista obligația intimatei de a comunica somația împreună cu procesele verbale de sechestru. De altfel somația a fost emisă anterior, la data de 09.09.2014, așa cum se menționează și în cuprinsul proceselor verbale de sechestru.

Contestatoarea arată că măsura instituirii sechestrului este nelegală deoarece lipsește decizia de instituire a sechestrului și motivarea pericolului evident de înstrăinare a bunurilor sechestrate, în conformitate cu dispozițiile art. 154 Cod procedura fiscală și art. 151 alin. 11 Cod procedură fiscală.

Analizând dispozițiile legale invocate de contestatoare, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 154 din Codul de procedură fiscală privind executarea silită a bunurilor imobile, sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 151 alin. 9, 10 și 11, art. 152 alin. 1 și 1 și 153 indice 1 fiind aplicabile.

Referirile pe care le face contestatoarea la dispozițiile art. 151 alin. 11 din Codul de procedură fiscală, nu își găsesc aplicarea în speța de față întrucât, temeiul juridic al proceselor verbale de sechestru pentru bunuri imobile au drept temei juridic dispozițiile art. 154 alin. 5 din Codul de procedură fiscală. Nu s-a apreciat în cazul de față că există un pericol evident de la sustragere a bunurilor sechestrate, astfel încât sechestrarea bunurilor să fie aplicată odată cu comunicarea somației. Prin urmare, ipoteza de fapt fiind diferită nu se poate reține de către instanță aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 154 alin. 11 din codul de procedură fiscală, întrucât actele de executare contestate au fost întocmite în temeiul dispozițiilor art. 154 alin. 5 din Codul de procedură fiscală.

Pentru aceleași considerente nu se pot reține nici criticile contestatoarei privind lipsa deciziei privind motivarea măsurii de instituire a sechestrului.

Cu privire la conținutul procesele verbale de sechestru, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 152 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, procesul – verbal de sechestru va cuprinde:

a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei și a orei când s-a făcut sechestrul;

b) numele și prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimației și al delegației;

c) numărul dosarului de executare, data și numărul de înregistrare a somației, precum și titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;

d) temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;

e) sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, menționându-se și cota acestora, precum și actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligația de plată;

f) numele, prenumele și domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuiește împreună cu debitorul sau denumirea și sediul debitorului, numele, prenumele și domiciliul altor persoane majore care au fost de față la aplicarea sechestrului, precum și alte elemente de identificare a acestor persoane;

g) descrierea bunurilor mobile sechestrate și indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea și individualizarea acestora, menționându-se starea de uzură și eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum și dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;

h) mențiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoștințe de specialitate;

i) mențiunea făcută de debitor privind existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;

j) numele, prenumele și adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum și locul de depozitare a acestora, după caz;

k) eventualele obiecții făcute de persoanele de față la aplicarea sechestrului;

l) mențiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plătește obligațiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;

m) semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul și a tuturor persoanelor care au fost de față la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal va menționa această împrejurare.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța reține că toate elementele menționate anterior se regăsesc în conținutul proceselor verbale contestate.

În acest sens se constată că în fiecare proces – verbal de sechestru este menționat numărul dosarului de executare corespunzător. Aprecierea contestatoarei privind caracterul fictiv al acestor numere nu poate fi reținut de instanță în condițiile în care procesele verbale de sechestru sunt acte de executare ce privesc bunuri diferite, distincte.

Totodată, din examinarea conținutului proceselor verbale de sechestru rezultă că bunurile sechestrate au fost descrise prin menționarea suprafeței, a locului situării, a numărului cadastral precum și a numărului cărții funciare. Contrar celor susținute de contestatoare, instanța apreciază că o astfel de descriere este de natură a preveni extinderea unei astfel de măsuri și asupra unor bunuri ce nu face obiectul executării silite.

Cu privire la critica privind lipsa numărului legitimației executorului fiscal, instanța reține că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care din cuprinsul proceselor verbale de sechestru rezultă că nr. legitimației executorului fiscal este 1514/2013.

Pentru toate considerentele expuse, instanța urmează să respingă contestația la executare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare, privind pe contestator V. C. R., domiciliată în București, . nr.22, ., sector 1, cu domiciliul ales la M. & Asociații S.p.a.r.l. în București, ., sector 1, CNP_ în contradictoriu cu intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI- ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 1, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 19.03.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. A. CONSTANTINOFALICE A. V.

Red. M.A.C./Th.red.M.A.C./A.A.V./07.04.2015/ 4 exemplare

Prezenta hotarare a fost comunicată contestatoarei V. C. R., la domiciliul ales la M. & Asociații S.p.a.r.l. în București, ., sector 1, intimatei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI- ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, la sediul în București, ., sector 1

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5261/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI