Contestaţie la executare. Sentința nr. 9362/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9362/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 9362/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9362/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: R. I. V.

Grefier: C. I. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI și pe intimata B. C. E., având ca obiect contestație la executare - dosar executare 107/2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare a cauzei, cât și la cea de a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare și concluzii scrise, precum și faptul că societatea contestatoare a depus un set de înscrisuri, după care:

În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze acțiunea.

De asemenea, constată că, prin întâmpinare, au fost invocate mai multe excepții, respectiv excepția netimbrării, pe care instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, având în vedere că la fila 64 din dosar a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru de către contestatoare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, invocată de către intimată, urmează a o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători București acționează în calitate de reprezentant al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., iar aceasta are calitate de debitor în dosarul de executare nr. 107/2015 al SCPEJ D. C. și D. C. A., justificând astfel calitatea procesuală activă în prezenta cauză având ca obiect contestație la executare.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că în prezenta cauză contestatoarea a înțeles să conteste încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 05.03.2015 (fila 30 din dosar), aceasta fiind comunicată la data de 09.03.2015, conform dovezii de comunicare aflată la fila 42 din dosar, iar contestația la executare a fost depusă la oficiul poștal la data de 16.03.2015 (fila 4 dosar), cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 pct.1 C.proc.civ.

În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2015, sub nr._, contestatoarea S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători București a formulat, în contradictoriu cu intimatul B. C. E., contestație la executare împotriva executării silite începute de SCPEJ „D. C. și D. A. C.” în dosarul de executare nr. 107/2015, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare efectuate până în prezent (adresă înființare poprire, încheiere stabilire cheltuieli de executare silită, somația în ceea ce privește cheltuieli de avocat), precum și anularea tuturor actelor de executare ce se vor efectua în dosarul de executare nr. 107/2015, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a învederat că prin sentința civilă nr. 256/23.01.2013, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, a fost obligată să plătească intimatei diferența de drepturi salariale cuvenite. Contestatoarea a menționat că, la data de 25.02.2015, i-a fost comunicată înștiințarea privind recuperarea sumei totale de 7.0634,53 lei, în dosarul de executare nr. 107/2015.

Contestatoarea a arătat că înțelege să conteste onorariul avocatului în cuantum de 500 lei menționat în încheierea din data de 05.03.2015, sumă pe care o apreciază vădit disproporționată raportat la debitul pe care îl are de achitat și la activitatea prestată de apărător în faza executării silite, raportat la art. 127 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 711 și următoarele C.proc.civ., art. 722 alin. 1 C.proc.civ.

În susținerea cererii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinului de plată depus la dosar (fila 64).

La data de 29.04.2015, intimatul a depus prin compartimentul registratură, întâmpinare (f. 69-73), iar la data de 07.05.2015, concluzii scrise. Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția netimbrării cererii, excepția lipsei calității procesuale active și excepția tardivității, cele trei excepții fiind respinse de instanța în ședința din data de 19.05.2015.

În fapt, intimatul a precizat că contestatoarea a ales să nu își îndeplinească de bună voie obligațiile impuse în sarcina sa prin hotărârea judecătorească, fiind necesară reprezentarea prin avocat a creditorului și în faza executării silite, neputând fi reținute susținerile contestatoarei referitoare la caracterul disproporționat al onorariului avocatului în faza executării silite, în cuantum de 500 lei, cu atât mai mult cu cât același avocat acordă asistență juridică și în prezenta contestație la executare, fără a solicita obligarea contestatoarei la alte cheltuieli de judecată.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 583, art. 411 și art. 223(3) C.proc.civ.

În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 03.04.2015, prin serviciul registratură, SCPEJ D. a depus, la solicitarea instanței, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 107/2015 (filele 10-63).

Instanța a încuviințat, pentru contestatoare și pentru intimat, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 256/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ (filele 15-17), contestatoarea S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. a fost obligată să plătească intimatului B. C. E. drepturi salariale.

Instanța reține că, urmare a cererii de executare silită din data de 28.01.2015 (fila 12), a fost deschis dosarul execuțional nr. 107/2015 al SCPEJ D., în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentant de sentința anterior menționată. Prin încheierea din 28.01.2015 emisă în dosarul de executare nr. 107/2015 (fila 23), a fost încuviințată executarea silită, în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 256/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, iar prin încheierea din data de 05.03.2015 au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 1.317,89 lei, constând în 500 lei onorariu avocat, 365,67 lei contând în onorariu de executare și 452,22 lei cheltuieli de executare ocazionate cu efectuarea lucrărilor, pentru o creanță de recuperat în cuantum de 2.949 lei.

Analizând contestația la executare, prin prisma susținerilor contestatoarei, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 712 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație la executare în termen de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Conform art. 669 C.proc.civ., debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare silită sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

Instanța reține că, prin încheierea din 05.03.2015 (fila 30) întocmită în dosarul de executare nr. 107/2015, a fost stabilit onorariu de avocat în cuantum de 500 lei, fiind singurul aspect pe care instanța îl va verifica față de apărările formulate de contestator în contestația la executare.

Conform art. 127 alin.3 din Statul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:

a) timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității cerute de client; b) natura, noutatea și dificultatea cazului; c) importanța intereselor în cauză;

d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; f) conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; h) situația financiară a clientului; i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.

În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 669 alin. 2 si 3 C.proc.civ.:„Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusa de aceștia. Sunt cheltuieli de executare: 3. onorariul avocatului în faza de executare silită”.

Astfel, cheltuielile de executare, inclusiv onorariul de avocat pentru faza de executare silită, sunt generate de către debitoare, care nu a înțeles să-și execute obligația prin plată benevolă și de îndată a sumei de bani stabilite în sarcina, deși s-a pronunțat o hotărâre judecătoreasca executorie de drept împotriva sa. Orice creditor este îndreptățit să apeleze în toate fazele procesuale, inclusiv în faza de executare silită, la serviciile unui avocat, din diverse motive care nu fac obiectul analizei în speță, fiind îndrituit de asemenea la recuperarea acestor cheltuieli de la debitorul său aflat în culpă, deoarece, cu atât mai mult în faza executării silite, instanța trebuie să aibă în vedere tot timpul culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, determinată de neexecutarea obligației stabilite prin titlul executoriu. În acest sens, este firesc și legitim ajutorul de specialitate al unui avocat și înaintarea anticipată a unor sume de bani pentru dobândirea unei creanțe. În speță, onorariul de avocat a fost plătit exclusiv în vederea realizării creanței, dreptul fiind exercitat potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut.

De asemenea, instanța reține că, în ciuda susținerilor contrare ale contestatoarei, onorariul a fost fixat pentru toate activitățile ce țin de asistență, reprezentare și redactare acte în dosarul de executare, ceea ce nu presupune numai completarea cererii de executare silită, ci presupune întreaga activitate a apărătorului, respectiv consilierea creditorului cu privire la acțiunile și cererile pe care le are la îndemână pe parcursul executării silite, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării etc.

D. urmare, având în vedere cuantumul debitului urmărit (2.9490 lei) dar mai ales activitatea desfășurată de avocat care nu s-a limitat la a introduce cererea de executare silită și de a oferi consultanță ci a acoperit apărarea și în prezenta contestație la executare, a formulat întâmpinare și concluzii scrise pertinente, fără a solicita un nou onorariu de avocat, instanța constată că onorariul avocatului în cuantum de 500 lei a fost stabilit în mod proporțional, în această sumă fiind inclus și onorariul avocatului din prezentul dosar.

Pe cale de consecință, reținând toate aceste considerente, instanța apreciază că cererea formulată de contestatoarea având ca obiect contestație la executare este neîntemeiată.

Cu referire la dispozițiile art. 453 C.proc.civ., reținând că societatea contestatoare este partea care a pierdut procesul, instanța va respinge cererea având ca obiect obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, instanța va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.proc.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, SCPEJ D. C. și D. A. C., după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția netimbrării, invocată de către intimată, ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, invocată de către intimată, ca neîntemeiată.

Respinge excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de către intimată, ca neîntemeiată.

Respinge contestația formulată de contestatoarea S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI cu sediul în București, . Nord, nr. 1-3, sector 1 și pe intimata B. C. E. cu domiciliul ales la Av. Ioanitoaia S. din București, ., nr. 46, sector 6, ca neîntemeiată.

Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red./Thred.R.I.V./C.I.C./23.06.2015/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9362/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI