Contestaţie la executare. Sentința nr. 9360/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9360/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 9360/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9360/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. I. V.
Grefier: C. I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul G. B. M. și pe intimata M. BUCUREȘTI - DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE, având ca obiect contestație la executare dosar executare -_/20.02.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul personal legitimat cu CI . nr._ având CNP_ și intimata prin consilier juridic I. A. care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței comunicarea dosarului de executare, precum și că, prin serviciul registratură, contestatorul a depus precizări, după care:
La interpelarea instanței, părțile arată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze acțiunea. Totodată, instanța, având în vedere că procesul verbal contestat a fost emis de C.N.A.D.N.R., invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei și acordă părților cuvântul asupra acesteia.
Contestatorul arată că lasă la aprecierea instanței, precizând că, din cunoștințele sale, procesele verbale în format electronic sunt nule.
Intimata prin consilier juridic arată că lasă la aprecierea instanței, învederând instanței că a mai fost soluționat un litigiu asemănător.
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei, invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.03.2015 sub nr._, contestatorul G. B. M. a formulat în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Impozite și Taxe Locale contestație la executarea silită pornită în dosarul de executare nr._/20.02.2015.
În motivarea cererii, s-a arătat că titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită este reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/17.06.2011 emis de către CNADNR, iar acest înscris nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege deoarece nu are semnătura olografă a agentului constatator și a fost comunicat contestatorului la mai mult de 6 luni de la data emiterii. Pentru aceste motive, contestatorul a solicitat anularea titlului executoriu și a somației nr._/20.02.2015.
În drept, s-au invocat prevederile OG nr. 2/2001
În dovedirea contestației la executare, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 10 din OUG nr. 80/2013 (fila 16).
La data de 16.04.2015 intimata a formulat întâmpinare (filele 38-40), solicitând respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. A arătat că actele de executare silită au fost efectuate în conformitate cu dispozițiile legale incidente și se impune menținerea lor.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 C.proc.civ., OG nr. 2/2001, OG nr. 92/2003.
În dovedirea apărărilor, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, intimata a comunicat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare silită nr._/2015 (filele 25-34). În ședința publică din data de 19.05.2015 instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei.
Analizând cererile formulate și înscrisurile depuse la dosar în vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța reține următoarele:
Deliberând asupra excepțiilor invocate și având în vedere dispozițiile art. 248 C.proc.civ., instanța va soluționa cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Generală Impozite și Taxe Locale.
Calitatea procesuală pasivă, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 194 C.proc.civ. care prevede că, printre alte elemente, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
În cazul contestației la executare silită calitatea procesuală pasivă aparține creditorului, acesta fiind cel care a solicitat efectuarea executării silite, precum și beneficiarul sumelor realizate prin executare.
Intimata, în calitate de organ de executare care a emis actele de executare silită contestate nu are calitate procesuală pasivă. În acest sens, instanța reține că, potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, intimata este învestită să îndeplinească un serviciu de interes public și are atribuția de a pune în executare creanțe fiscale din titlurile executorii reprezentate de procese verbale de contravenție. De asemenea, actele organului de executare sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
În acest context, având în vedere că rolul organului de executare este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acțiune în fața instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare având doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.
Calitatea procesual pasivă a organului de executare nu este determinată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, în măsura în care, actele acestuia sunt supuse controlului instanțelor de judecată și, în calitatea sa de persoană care îndeplinește un serviciu de interes public, este obligat să respecte o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Pentru considerentele arătate, reținând că organul de executare nu este parte în raportul juridic dedus judecății, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Generală Impozite și Taxe Locale, invocată din oficiu, și va respinge, în consecință, contestația la executare formulată în contradictoriu cu această intimată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, invocată din oficiu.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul G. B. M. cu domiciliul în București, .. 4, ., sector 1 în contradictoriu cu intimata M. BUCUREȘTI - DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE cu sediul în București, Piața Amzei, nr. 13, sector 1, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Thred. R.I.V./C.I.C.
03.06.2015/4 ex.
← Succesiune. Sentința nr. 6211/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Actiune in regres. Sentința nr. 9449/2015. Judecătoria... → |
---|