Pretenţii. Sentința nr. 9366/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9366/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 9366/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9366/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. I. V.
Grefier: C. I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. M., B. T. A. și pe pârâta S.C. R. B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții prin avocat cu delegație la dosar și pârâta prin consilier juridic Gosu D. care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că, prin serviciul registratură, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, după care:
La interpelarea instanței, reclamanții prin avocat arată că Judecătoria Sectorului 1 este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Pârâta prin consilier juridic învederează instanței că nu este o practică unitară, în ceea ce privește aspectele legate de competență și arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere că prin cererea formulată, reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze neevaluabile în bani.
Reclamanții prin avocat solicită respingerea excepției și precizează că, în ceea ce privește capetele I, III și IV ale cererii, acestea sunt clauzele principale atacate, că sunt evaluabile în bani, respectiv sub pragul prevăzut de lege, celelalte capete de cerere fiind accesorii acestora.
Pârâta prin consilier juridic solicită admiterea excepției.
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 16.02.2015, sub nr._, reclamanții B. M. și B. T. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A. au solicitat:
1. constatarea caracterului abuziv, cu consecința că nu produc efecte asupra reclamanților, al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. RM_/28.07.2008, referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii (ulterior perioadei în care aceasta este calificată drept „fixă”), prin stabilirea periodică a nivelului dobânzilor între care împrumutatul trebuie să își exercite dreptul de opțiune pentru o perioadă de unul sau trei ani, după caz, fără a exista un motiv specificat în contract sau prin raportare la „evoluția pieței financiare” sau la „politica de credite a băncii”- clauze prevăzute la art. 4.1 pct.2, art.4.2, art.4.3, art.4.7;
2. ca o consecință a caracterului abuziv al clauzelor relative la dobândă:
2.1. constatarea caracterului fix al ratei dobânzii prevăzute în contractul de credit încheiat cu parata S.C. R. B. S.A., la nivelul prevăzut la momentul încheierii contractului de credit, pe întreaga perioadă cuprinsă între momentul încheierii contractului și momentul aplicării O.U.G. nr.50/2010;
2.2. constatarea caracterului variabil al ratei dobânzii începând cu momentul aplicării O.U.G. nr.50/2010, cu determinarea marjei băncii prin scăderea nivelului indicatorului LIBOR (calculat la momentul aplicării O.U.G. nr.50/2010), din rata dobânzii aplicabile la momentul încheierii contractului (respectiv 4,6%), iar nu din aceea majorata în temeiul clauzei abuzive și care era în vigoare la momentul aplicării O.U.G. nr. 50/2010;
3. constatarea caracterului abuziv, cu consecința că nu produc efecte asupra reclamanților al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr.RM_/28.07.2008 referitoare la comisionul de procesare-clauzele prevăzute la art.1.1 lit. b), art. 6.1;
4. constatarea caracterului abuziv, cu consecința că nu produce efecte asupra reclamanților, al clauzei contractuale cuprinse în contractul de credit nr.RM_/28.07.2008, referitoare la comisionul de administrare-clauza prevăzuta la art. 6.2;
5. constatarea nulității clauzelor contractuale, cuprinse în contractul de credit nr.RM_/28.07.2008, clauze ce fac obiectul capetelor de cerere nr.1, 3 și 4, precum și a actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii emise în temeiul clauzelor ce fac obiectul capătului de cerere nr.1;
6. restituirea sumelor plătite nedatorat de către reclamant, cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin prezenta acțiune, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor (cuantumul pretențiilor la data introducerii acțiunii este precizat în Anexa 1 a acțiunii);
7. obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale pentru sumele achitate în plus in mod nedatorat de reclamant, cu titlu de dobândă si comisioane, către pârâtă, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăți și până la restituirea lor efectivă (cuantumul dobânzii legale solicitate la data introducerii acțiunii este precizat în Anexa 1 a acțiunii);
8. obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să țină seama de eliminarea din contract a clauzelor abuzive menționate la pct.1) al cererii de chemare în judecată.
9. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 20.03.2015, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes a acțiunii în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.7 teza a doua din contractul de credit. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În dovedirea apărărilor formulate, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 28.04.2015 reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia au reiterat susținerile din cererea introductivă și au solicitat respingerea apărărilor formulate de către pârâtă, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
La termenul de judecată din data de 19.05.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, asupra căreia a rămas în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ., judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamanții a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
În acest sens, capetele 1, 3 si 4 de cerere au ca obiect constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive, fiecare având însă specificul ei, evaluabil sau neevaluabil în bani.
In ceea ce privește clauzele prevăzute la art. 4.1 pct.2, art. 4.2, art. 4.3, art. 4.7 din contractul de credit nr.RM_/28.07.2008, al căror conținut amplu nu va mai fi redat în continuare, instanța reține că acestea prevăd, în esență, faptul că după primul an de creditare împrumutatul trebuie să opteze pentru una din mai multe variante de dobândă astfel cum acestea sunt enumerate în contract; dobânda pe care o vor datora reclamanții dacă nu-și exercită opțiunea în condițiile și la termenele prevăzute în contract; cuantumul ratei dobânzii aplicabile menționate la art. 4.1 pct.2 din contract; dreptul băncii de a modifica rata dobânzii revizuibile prin raportare la „evoluția pieței financiare” sau la „politica de credite a băncii” și modalitatea în care noua rată a dobânzii este adusă la cunoștința reclamanților.
Astfel, instanța reține că aceste clauze nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de împrumut, iar împrumutul în sine are, desigur, natură patrimonială, așa cum în mod eronat susțin reclamanții.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar prevăd ce tipuri de dobândă s-ar putea aplica în viitor creditului reclamanților și permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
Conform art. 99 alin.2 C.proc.civ., când reclamanții au sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Conform art. 95 C.proc.civ., tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art. 94 pct.1 lit.a-j C.proc.civ. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art. 94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, așa cum s-a reținut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că prezenta cerere se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin.2 C.proc.civ., întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Potrivit dispozițiilor art. 94 C.proc.civ., având în vedere că nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, instanța reține că revine tribunalului competența de a le soluționa, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Mai mult, instanța reține și că, în situația în care s-ar aprecia că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 32/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție–Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii și s-ar considera că acțiunea referitoare la constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit bancar are un caracter evaluabil în bani, în măsura în care reclamanții înțeleg să valorifice prin aceasta drepturi de natură patrimonială, oricum competența ar aparține Tribunalului, întrucât creditul a fost acordat pe o perioadă de 384 luni, până în anul 2040 (a se vedea 3.1 din contract și scadențarul anexă), iar constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă produce efecte și pentru viitor, ceea ce înseamnă că beneficiul patrimonial obținut de reclamanți prin admiterea formulei de calcul al dobânzii variabile propus de acesta la capătul 2 pct.2.2. din prezenta cerere este mult mai mare, depășind în mod cert pragul de 200.000 lei, în condițiile în care suma împrumutată este de 270.948,52 CHF (1.146.112,24 lei, la cursul BNR din ziua introducerii cererii).
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art. 99 alin. 2, art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, căruia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B. M. și B. T. A. ambii cu domiciliul ales la SCA P. și Asociații din București, Splaiul Unirii, nr. 223, . pârâta S.C. R. B. S.A. cu sediul în București, Calea Floreasca, clădirea Sky Tower, nr. 246C, sector 1, în favoarea Tribunalului București.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Thred.R.I.V./C.I.C.
08.06.2015/4ex.
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 9449/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 9504/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
